libris.ro

Viorel Badea: “Unirea cu Moldova, o prioritate politică și spirituală”

Viorel Badea: “Unirea cu Moldova, o prioritate politică și spirituală”

Senatorul PNL Viorel Badea (47 de ani), ales în Circumscripția Europa-Asia, a vorbit, într-un interviu exclusiv acordat site-ului paginaeuropeana.ro, despre situația politică din Republica Moldova de după alegerile din 30 noiembrie, dar și despre prioritățile președintelui Klaus Iohannis în relația cu frații de dincolo de Prut.

Viorel Badea: „Reunificarea celor două state românești este un ideal național pe care bunicii și străbunicii noștri ni l-au transmis din generație în generație, este o prioritate politică și spirituală absolută a oricărui român, indiferent de poziția pe care acesta o are în societatea noastră! Reunificarea este parte a alcătuirii noastre genetice. Cu toate acestea, trebuie să avem conștiința faptului că reîntregirea neamului românesc este o lucrare a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, nu este un atribut exclusiv al românilor din țară. Iar presedintele tuturor românilor, domnul Klaus Iohannis a spus-o într-un mod foarte clar și apăsat: Unirea este ceva ce doar Bucureştiul poate oferi şi doar Chişinăul poate accepta.”

Viorel Badea: “Unirea cu Moldova, o prioritate politică și spirituală”

Viorel Badea: “Unirea cu Moldova, o prioritate politică și spirituală”, sursa imagine: www.senat.ro
Viorel Badea: “Unirea cu Moldova, o prioritate politică și spirituală”, sursa imagine: www.senat.ro

Sursa:

[1] paginaeuropeana.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info