Ciobănescul românesc
Ciobanescul Romanesc Carpatin (Zăvod) este un caine de zona alpina selectionat dintr-o rasa endemica existenta in spatiul Carpato – Danubian.
Conform celor spuse de dl. Balan George, Presedintele Subcomisiei de Ciobanesc Carpatin, acest caine are o populatie mai numeroasa in zona Muntilor Calimani si Rodnei precum si in zonele adiacente: Bistrita Nasaud, Neamt, Valea Bistritei Moldovenesti(de la izvoare pana la Buhusi), Mures, Valea Dornei, Valea Bistritei Aurii. De asemenea, efective semnificative gasim si in urmatoarele zone: Arges, Prahova, Dambovita si Bucuresti.
Ciobănescul românesc
Ciobănescul Mioritic (Barac mocănesc) a fost selecționat dintr-o rasă naturală existentă în Carpați, principalul motiv fiind utilitatea. Este un excelent câine de turmă, paznic incoruptibil și un minunat câine de însoțire. Este o rasă foarte veche, care s-a păstrat numai datorită păstorilor, fiind foarte folosit de cei din regiunea Sibiului (mărgineni) sau Săcelele Brașovului (mocani), de unde și denumirea populară a Mioriticului de „barac mocănesc”.
Grație aspectului viguros, aceasta rasă are mulți amatori în România. Este considerat de unii singurul câine care are șanse de a scăpa cu viață când atacă ursul.
Standardul a fost redactat de către Asociația Chinologică Română în 1981. Comisia tehnica A.Ch.R. a adaptat și revizuit standardul la 29 martie 2002, în conformitate cu modelul stabilit de Federația Chinologică Internațională la Ierusalim.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsConform dl. arbitru international Petru Muntean, cainii ciobanesti din zona Rucar, reprezinta un soi de stramosi ai ciobanescului carpatin si conserva caracterele acelui caine descrise in Standardul facut de Institulul Zooveterinar din Bucuresti in 1934,, discutat de specialistii vremii in revista Carpatii. Cainii din zona Rucar sunt un soi de carpatini suri arhaici.
Institutul National Zootehnic si-a inscris in programul sau, incepind cu anul 1931 crearea câinelui nostru ciobanesc national, adica depistarea si stabilirea tipului cel mai reprezentativ al cainelui nostru romanesc, ciobanesc si in acelasi timp national.
In urma studiului realizat asupra cainilor ciobanesti romanesti existenti, Institutul National Zootehnic a ajuns la concluzia ca, cel mai reprezentativ tip de caine ciobanesc romanesc este derivat din ramura de caini preistorici denumita Canis matris optimae despre care se precizeaza ca, a trait prin epoca bronzului si este considerat stramos al tuturor cainilor ciobanesti actuali.
Faptul ca, profilul nasului este drept si formeaza cu linia fruntii un unghi obtuz si abia perceptibil, impreuna cu celelalte elemente ale capului descrise de aceste standarde arata, fara echivoc, ca avem de a face cu un cap de tip lupoid. In continuare, conform acelorasi proiecte de standard, se precizeaza ca portul cozii in mod obisnuit la aceasta rasa este in jos sau usor indoita in sabie putand sa fie si ridicata, dar niciodata covrig sau colac”. Aceasta observatie indica o rasa de caini apartinand decendentilor ramurii Canis familiaris matris optimae.
In 1981 a fost elaborat un proiect de standard, aprobat de Ministerul Agriculturii, care insa, nu caracteriza corect rasa, si in consecinta, carpatinul a devenit “un molosoid de toate culorile” dupa cum afirma dl. Catalin Ionete, proprietarul Canisei de Baltag si membru al Subcomisiei de Ciobanesc Romanesc Carpatin. In pofida acestei greseli, care a permis aparitia unei populatii eterogene ca tip, culoare si talie, au existat crescatori pasionati si/sau proprietari care au reusit sa conserve rasa.
In anul 1998 adevaratii iubitori ai carpatinului au pus bazele Clubului National al Crescatorilor de Caini de Rasa Ciobanesc Carpatin (CNCCRCC) sub presedintia dl Turculet. CNCCRCC, pornind de la standardul rasei din 1934, a elaborat proiectul de standard pentru Ciobanescul Romanesc Carpatin, care in ianuarie 2000, a fost aprobat de catre Comisia Tehnica a AChR.
La 29 martie 2002, si acest standard a fost revizuit de catre Subcomisia pentru Ciobanesti Romanesti Carpatini, (coordonata de catre Comisia Tehnica a A.Ch.R.), in conformitate cu ultimile cerinte ale comisiilor tehnice si de standarde a F.C.I.
Daca in ultimii ani omogenitatea rasei a crescut vizibil, un merit deosebit au si unii arbitri ca Stavarache sau Muntean care au oficiat cu maxima exigenta in expozitii de selectie inca din 1998. Din pacate numarul arbitrilor care cunosc cu adevarat rasa este foarte mic, de aceea initiativa d-lor Dragomir sau Vantu de a-si dedica din ce in ce mai mult activitatea carpatinului ,este de admirat.
Tot conform dl. Muntean, “conjunctura este extrem de dificila, noi trebuie sa cream in anii urmatori un anumit tip de caine, suficient de deosebit de rasele inrudite si deja omologate. Carpatinul s-ar situa undeva la mijioc, intre Caucazian si Sarplaninac, care sunt doua rase stabile, recunoscute si omologate, cu o populatie importanta si cu raspandire mondiala “.
Conform dl. Petru Muntean, reputat arbitru international, in timpul migratiei triburilor celte, (celtii sunt dintre primele populatii indo-europene, care s-au raspândit in Europa începând cu mileniul doi înainte de Hristos, pâna în primul secol. Triburile lor se întindeau din insulele britanice si nordul Spaniei pâna în Transilvania si la coastele Marii Negre si în Galitia si Anatolia.) acestia au fost insotiti de caini asemanatori mioriticului
De asemenea, caini ce au caracteristicile mioriticilor au fost adusi de tatari in nordul Marii Negre, in jurul Marii Caspice, unde au fost hanatele tataresti. De acolo s-au raspindit si spre Moldova.
In acest moment al evolutiei rasei, mioriticul este o rasa naturala.
Chinologia, cand se discuta despre rasele naturale, nu poate fi separata de etnologie. (de subliniat este faptul ca in termini chinologici „rasa naturala” inseamna rasa neselectionata stiintific!). Nu este o lauda, asa cum si-ar putea inchipui un nespecialist ca rasa pe care doresti sa o omologhezi este o rasa naturala.
Ciobanescul Romanesc de Bucovina (Căpău) a fost judecat intr-o anumita perioada, ca facand parte dintre Ciobanestii Romanesti Caraptini. Este insa evident ca intre Ciobanescul Romanesc Carpatin si cei de Bucovina este o diferenta foarte mare, vizibila si pentru un neavizat. Ciobanestii Romanesti de Bucovina, comparativ cu Carpatinii sunt caini molossoizi, mai robusti, mai puternici, cu osatura mai solida, avand capete mai robuste, ochi prelungi, buze mai grele.
Standardul pentru ciobanescul de Bucovina este deocamdata cel din 1981, pentru care erau prevazute anumite culori (alb cu pete)
Conform dl. Petru Muntean, ” Problema este ca, aceste rase sunt rase naturale, care nu au fost elaborate in crescatorii si cu un program de selectie riguros. De cainii acestia are nevoie omul in curtea lui si la stana, ei sunt caini naturali, caini de munca si de generatii fac acelasi lucru, iar selectia s-a facut empiric. Oamenii au selectionat cainii dupa criteriul rezistentei la conditiile de clima si dupa calitatile de lucru. Deci, e clar ca aceste rase s-au format exact ca toate rasele naturale, in oricare alta parte a lumii. Ele nu sunt rase elaborate. Pasul important este ca oamenii au cazut de acord ca sunt doua rase diferite (Ciobanescul Carpatin si cel de Bucovina). Nu pot sa nu recunosc ca am mers foarte putemic pe idea aceasta. Am fost interesati de ce se intampla si, cautand calea cea mai buna, am circulat (si aici rolul doctorului Urosevic este important) si in sudul Dunarii, in Balcani, sa vedem ce se intampla si cu celelalte rase inrudite. Si aceasta pentru ca si bulgarii vor sa omologheze o rasa care se numeste Karakatcean, apoi, in Bosnia si in Hertegovina exista un caine care se numeste Tornjak, exista si in Serbia, in regiunea Koponic, un tip de caine ciobanesc asemanator, croatii vor sa omologheze un caine care seamana foart mult cu Tornjak si caruia ii spun Hrvatski Planinski Pas (Cainele ciobanesc de Munte Croat), iar in Grecia exista Sarakatceanul. Nu poti sa negi sau sa ignori aceasta realitate. ”
Ciobănesc românesc corb este o rasă naturală românească ce s-a format in arealul Carpaților Meridionali și în zona subcarpatică (Dâmbovița, Argeș, Prahova, Brașov). Numele de “Corb” vine de la faptul că blana sa este neagră în întregime.
Ciobănescul românesc corb este inteligent, activ, curajos, mândru, calm si echilibrat, ascultă de stapân si are un instinct de pază puternic. Prietenos și devotat familiei, acesta este totuși neincrezator cu străinii. Este foarte curajos cu posibilii pradatori (lupi, ursi, râsi). Are un lătrat foarte puternic si profund ce poate fi auzit de la distante mari.
Este un câine ciobanesc de stana de talie mare, deci are nevoie de mult spatiu de miscare.
Desi este un câine mare, robust si impozant nu este un câine greoi, are nevoie sa fie agil pentru a alerga dupa eventualii prădători, pentru a mâna turmele si a prinde vacile ce se indepartează de turmă. Ciobănescul românesc corb. are blana total neagră, dar poate avea o pată albă pe piept si poate pe labe, dar cel putin 80% din blana lui trebuie să fie neagră.
Caini asemanatori ciobanescului românesc:
Rusia: Ciobanescul rusesc de sud (Ioujka)
Aparitia acestui caine este subiectul a mai multor teorii din care prezentam cateva:
1. Ciobanescul rusesc de sud este urmasul cainilor populatiilor slave. Istoricii si chinologii rusi plaseaza aparitia acestor caini undeva spre 4000 de ani inainte de Cristos. In urma migratiilor acestor triburi catre nord si vest si aria de raspandire a acestor caini a crescut. In 1790 rasa era complet formata si era una din rasele favorite ale aristocratiei rusesti
2. Ciobanescul Rusesc de Sud este una dintre cele trei rase de Ciobanesti din Rusia Pe la sfarsitui secolului al XVIII-lea, Guvemul spaniol a anulat legea care interzicea exportarea oilor Merinos, si turme intregi au luat drumul Rusiei. Transportul se facea pe jos, dura aproape doi ani si nu ar fi fost posibil fara ajutorul cainilor. Unii chinologi spun ca pentru aceste transporturi se folosea Ciobanescul Catalan, altii cred ca era vorba despre o rasa germana numita Schafpudel. Oricum, cainii folositi erau de talie medie cu par lung si des si ei stau la baza aparitiei Ciobanescului Rusesc de Sud. In Rusia, marea majoritate a oilor aduse din Spania (cu caini cu tot) ajungeau in regiunea Askania Nova din Crimeea. O data ajunsi in Askania Nova, pentru a le creste talia, cainii nou veniti au fost imperecheati cu ciobanestii tatarilor (principalul stramos al caucazianului), cu Ogarul de Crimeea si chiar cu Komondor, deoarece era nevoie ca ei sa devina si paznici eficienti. Pentru mult timp, cresterea si selectia noii rase a dirijata de familia Falz-Fein care stapanea Askania Nova. Pe la mijiocul secolului al XIX-lea, Ioujka era deja stabilizat si foarte raspandit in toata Rusia
Interesant ca acest tip de caini, asemanatori mioriticului (robusti, latosi, mustaciosi), au fost denumiti generic barak, Barak fiind un cuvant vechi, de origine turca.
In vocabularul dialectelor turcesti a lui Mohammed Kashgarsky (secolul 19) acest cuvant este interpretat astfel: caine cu par lung, lanos, extraordinary de rapid si agil.
In vocabularul turc uzual barak s-ar traduce cu „par aspru si abundent”. Uneori acest termen este folosit si referitor la caii ce au un par mai lung si mai aspru (decat normal)
In Polonia, exista o rasa care ca, infatisare are aceleasi caracteristici ca blana cu Ciobanescul rusesc de sud, barak-ul. Aceasta rasa se numeste Ciobanesc polonez Nizinny. (Polish Lowland Sheepdog PONS)
Crescatorii polonezi apreciaza ca acesti caini provin din campiile ungare si ca ar face legatura intre cainii de turma asiatici adusi de triburile hunice acum aproape 1000 de ani si mult mai recentele rase cu parul aspru, mat, si aspect lanos cum ar fi Bearded Collie scotian si Schapendoes olandez.
In Spania in regiunea Cataluniei se mai poate gasi o alta rasa rara, ciobanescul catalan care prezinta si el numeroase asemanari cu cainii prezentati mai sus.
Sursa:
[1] ciobănesc.ro via balaurulroman.wordpress.comAbonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
