Un reputat istoric francez despre eroismul românilor
Popoare din Occident, cultivand de atat de indelungata vreme, departe de barbarie, artele pacii, pastrati pururea o recunoscatoare amintire natiunilor orientale care, asezate la hotarele Europei, v-au acoperit si v-au adapostit de revarsarea tatarilor, de armiile turcesti […].
Popoarele acestea au oprit adeseori in loc barbarii, i-au hartuit adesea. Invinse chiar si tot va erau de folos, tocind furia dusmanilor lui Dumnezeu prin suferintele ce le-ndurau.
Cum oare sa numesc Romania? […] Opt milioane de oameni de aceeasi limba, de aceeasi rasa, una din marile natiuni ale lumii trecea neobservata.
Un reputat istoric francez despre eroismul românilor
De ce ? Intr-asta sta chiar raul nefericirii lor ; aflati in bataia valurilor unei mari furioase, alcatuita din nenumarate popoare, stapanii schimbandu-se intr-una, oboseau ochii celui ce-i urmarea, tulburandu-i privirea cu aparenta lor mobilitate.
Contemplandu-le istoria te simteai ametit si, asemenea calatorului care, stand pe malul Dunarii si privindu-i curgerea tumultoasa, ar dori sa desluseasca, sa prinda, sa numere fiece val revarsandu-se peste alt val, apoi ostenit, descurajat, si-ar intoarce privirea, deplangandu-si inutila sfortare.
Valurile de pe fata apei se schimba neincetat, dar nu si adancul. Romania de la Traian si pana-n zilele noastre a ramas credincioasa ei insasi, statornica in geniul sau originar. Popor nascut pentru a suferi, natura l-a inzestrat cu doua daruri ce-l fac sa dainuie : rabdarea, supletea, facand laolalta ca, desi ingenuncheat, sa-si inalte necontenit fruntea.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsNu asemuiti aceasta tara cu monumentele romane, ori cu drumurile eterne ce-i brazdeaza cuprinsul. Ci mai curand cu trainicia si mladioasa rezistenta a digurilor care infrunta oceanul ; din granit daca ar fi fost, apele le-ar fi smuls.
Fondul acestei rezistente nu sta in sumbra acceptare a raului […]. Romanul […] pastreaza nestirbit tot ceea ce i-au lasat strabunii : portul, moravurile, limba si mai cu seama marele lor nume de Romani ! Noblete prea bine dovedita. Limba lor e intru totul latina *.
Laboriosul geniu al rabdatoarelor legiuni care-au impanzit lumea cu lucrarile lor supravietuieste in aceasta mare colonie a imperiului. Colonul italian s-a casatorit cu fiica si cu sora dunareanului ; dar elementul dintai e cel predominant in acest amestec […] Valahul […] are statornicia, indaratnicia legiunilor antice.
Suferintele neinchipuite ale acestui popor, mai ales asprele si violentele schimbari care i-au zguduit soarta, n-au impiedicat catusi de putin poezia sa sa infloreasca.
In arta a zamislit suspine, melodii duioase, de un farmec intristator. Ca orice popor de origine italiana, e sensibil la culoare.
Bisericile, indeosebi la romanii transilvaneni, sunt toate zugravite de mana mesterilor tarani. Paturile le sunt de asemenea zugravite, precum si seile si jugul vitelor. Lada pe care fata o aduce-n zestre, sumanul pe care singura si-l impodobeste, vadesc in motivele lor ornamentale asemanarea cea mai izbitoare cu vechile mozaicuri romane.
Dansurile sunt de asemeni romane, dupa cum jocurile sunt cele din antichitate. E un popor elegant, cu usurinta in exprimare si care vorbeste de minune. Nici o diferenta de limbaj intre taran si omul cultivat ; la drept vorbind, e ca si in Italia nu exista popor de rand sau, pentru cine sustine cu orice pret ca exista, eleganta si distinctia se afla mai cu seama la tara […]
Placuta lor ospitalitate intampina, cauta, indatoreaza strainul. In multe tinuturi valahe exista miscatorul obicei de a se pune la marginea drumului vase pline cu apa pentru calatorul ce-ar putea trece. Intrati in coliba aceasta. O femeie frumoasa, care toarce, va iese in intampinare, va da buna ziua cu gingasie in fermecatoarea ei limba straveche. Lasa totul la o parte, se osteneste, va primeste asa cum ar face o fiica sau o sora intampinandu-l pe fratele cel drag intors acasa.
Da fuga la fantana si, dupa vechea datina, iti aduce apa ne-nceputa ** apa limpede de care nimeni nu s-a atins. Dupa ce te-ai spalat pe maini, iti intinde un stergar stralucitor, cusut cu fluturi de aur, pe care l-a lucrat pentru nunta, pentru a impodobi gatul celui iubit. Te imbie cu tot ce are, cu smantana cea mai buna, cu poamele pastrate pentru fiul care lipseste […].
Ah ! daca omul meu ar fi acasa, v-ar indruma asa cum trebuie ; v-ar sluji de calauza. Dar e departe, in munti. De ce asa departe ? Vai ! N-as fi vroit sa spun… Stapanul e tare hain ; si nu putem plati darea, daca nu manam vitele sa pasca departe, sus la munte, pe pamanturile fara stapan… Pe de-asupra a mai navalit si strainul, ne-a furat nutretul ; vaca, biata de ea, s-a hranit peste iarna cu scoarta copacilor… Ne-au ucis boii ; ca sa aram, a trebuit sa tragem in jug chiar noi.
Prea dureroasa poveste, atat de des intamplata. Apasatoare fatalitate !… Stapanul s-a schimbat, dar nenorocirea nu. Pe vremuri, cirezi nenumarate, milioane de oi, de boi treceau Dunarea drept tribut. Astazi raman in tara, dar numai in folosul stapanului. Cu ce s-a ales taranul dintr-asta ?
Ordinea a patruns in administratie, fiscul numara mai bine… il stoarce mai bine pe plugar. In dreptul taranului care nu putea sa plateasca, fiscul trecea pe registru : A fost supus la cazna ardeiului. Nenorocitul, pus pe plita, deasupra unui gratar incins si acoperit cu ardei, era tinut asa douazeci de minute.
Cand se invinetea, i se zbarlea parul si era aproape mort, era dat de-o parte, fiind socotit neplatnic sau, pentru a spune ca perceptorul : Scuturat, tuns chilug si stors pana la piele.***
Oameni apartinand oricarei natiuni, orice vederi ati impartasi, cititi frumoasa si aleasa proclamatie a revolutiei valahe de la 1848 ; luati aminte la moderatia de necrezut, la indurarea de care a dat dovada, la crutarea cu care i-a imbratisat pe toti ; ochii, sunt incredintat, vi se vor umple de lacrimi, nu veti putea ajunge pana la capat.
Dar revolutia aceasta atat de blanda e adanc inradacinata. S-a intiparit in inima poporului si nu va mai fi scoasa de-acolo.
In romaneste de Angela CISMAS
NOTĂ : Fragmentele alese fac parte dintr-o lucrare publicată de Jules Michelet în 1853 : Principatele dunărene.
Sursa: cersipamantromanesc.wordpress.com
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
