O creștere a obligațiilor fiscale impusă de Isaac II Anghelos, care își pregătea nunta cu fiica regelui Ungariei, a declanșat în 1185 o răscoală a românilor sud-dunăreni, în alianță cu bulgarii. Rolul precumpănitor al românilor în răscoală este relevat de izvoarele bizantine care relatează detaliat evenimentele.Conducătorii răscoalei au fost frații Petru și Asan. După ce împăratul le-a respins cererile făcute în numele comunităților românești, cei doi au organizat răscoala, iar Petru s-a încoronat. După campanii militare conduse de generali înclinați spre trădare, împăratul a condus personal o campanie în 1186.
Răscoala lui Petru și Asan. Imperiul vlaho-bulgar al Asanestilor
Petru și Asan s-au refugiat în nordul Dunării, unde au cerut ajutorul cumanilor. La întoarcere, au recuperat teritoriile ocupate de bizantini, profitând de faptul că împăratul micșorase efectivele garnizoanelor. În 1187 s-a consumat o nouă bătălie, soldată cu victoria bizantină.
Luptele au continuat și în anii următori, dar împăratul nu a obținut victorii decisive. Românii s-au întărit în regiunea muntoasă în cetăți și fortificații puternice. Detronarea lui Isaac II Anghelos a ușurat efortul românilor, întrucât trupele bizantine au fost chemate în capitală pentru a întări autoritatea noului împărat, Alexios III.
Luptele purtate de oastea Imperiului Vlaho-Bulgar în peninsula Balcanică:
– 1190, primăvara: Bătălia de la Triavna – lângă Triavna, Bulgaria
Bizantinii sunt înfrânți de către bulgarii conduși de Ioan Asan I.
– 1194: Bătălia de la Arcadiopolis – lângă Lüleburgaz, Turcia
Trupele bulgare conduse de Ioan Asan I înfrâng pe bizantini, al căror general Vasile Vatatzes cade în luptă.
– 1196: Bătălia de la Serres – lângă Serres, Grecia
Victorie a bulgarilor lui Ioan Asan I asupra trupelor bizantine, comandați de sebastocratorul Isaac.
– 1201, 21-24 martie: Asediul Varnei din 1201 – Varna, Bulgaria
Trupele bulgare ale țarului Ioniță Caloian înfrâng pe bizantini și cuceresc Varna.
– 1205, 14 aprilie: Bătălia de la Adrianopol din 1205 – lângă Edirne, Turcia
Armata lui Ioniță Caloian înfrânge participanților la Cruciada a patra și îl ia prizonier pe împăratul Balduin I de Constantinopol.
– 1206, februarie: Bătălia de la Rodosto – Tekirdağ, Turcia
Forțele bulgare ale lui Ioniță Caloian înfrâng pe cruciați.
– 1207, 4 septembrie: Bătălia de la Messinopolis – Mosynopolis, lângă Komotini, Grecia
Bulgarii înfrâng trupele latinilor din Constantinopol; Bonifaciu de Montferrat cade în luptă.
– 1208, iunie: Bătălia de la Boruj – Stara Zagora, Bulgaria
Victorie a bulgarilor conduși de țarul Borilă asupra trupelor din Imperiul Latin de Constantinopol.
1208, 30 iunie: Bătălia de la Philippopolis din 1208 – lângă Plovdiv, Bulgaria
Cruciații, sub comanda împăratului Henric I de Constantinopol, obțin victoria asupra bulgarilor.
1230, 9 martie: Bătălia de la Klokotnița – Klokotnica, Bulgaria
Conduși de Ioan Asan al II-lea, bulgarii înfrâng Despotatul de Epir, al căror despot Theodor Comnen Dukas este luat prizonier.
1235: Asediul Constantinopolului din 1235 – Constantinopol, Turcia
O armată comună a forțelor bulgare și niceene eșuează în tentativa de cucerire a Constantinopolului de la latini, apărat de flota venețiană.
1279, 17 iulie: Bătălia de la Devina – lângă Kotel, Bulgaria
Răsculații bulgari conduși de Ivailo înfrâng trupele bizantine trimise în ajutorul țarului Ioan Asan al III-lea.
1330, 28 iulie: Bătălia de la Velbužd – Kiustendil, Bulgaria
Conduși de Stephen Uroš al III-lea Dečanski, sârbii obțin victoria asupra regelui Mihail Șișman al Bulgariei, care cade în luptă.
1332, 18 iulie: Bătălia de la Rusokastro – în Regiunea Burgas, Bulgaria
Ioan Alexandru al Bulgariei înfrânge pe bizantini.
1355: Bătălia de la Ihtiman – lângă Ihtiman, Bulgaria
Turcii otomani înfrâng pe bulgarii conduși de Mihail Asan al IV-lea, care este ucis în luptă.
1382 sau 1385: Asediul Sofiei din 1382 – Sofia, Bulgaria
Victorioase, trupele turcești ale lui Lala Șahin Pașa cuceresc orașul de la bulgari.
1393, aprilie-17 iulie: Asediul asupra Târnovo – Veliko Târnovo, Bulgaria
Orașul este cucerit de către forțele otomane de la bulgari.
Sursa:
[1] Tribalia ТрибалиaRO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri