O premoniție privind viitorul României: „O nouă forţă politică va putea câştiga alegerile din 2020”

O premoniție privind viitorul României: „O nouă forţă politică va putea câştiga alegerile din 2020”

Frământările din ultimii ani din societatea românească a făcut ca tot mai multă lume să-și îndrepte cu mai multă atenție privirea către scena politică din România, dar și către presupușii sforari ai mediului politic autohton.

Așa se face că acum s-au trezit implicați într-un grad mult mai ridicat decât ar fi făcut-o înainte, până și acei români care până nu demult se declarau apolitici și afirmau că nu le pasă câtuși de puțin de tot ce se întâmplă în politica românească. Ce a putut provoca o asemenea schimbare? Când tulburările de pe scena politică se traduc în schimbări bruște ale aspectelor vieții de zi cu zi, până și apoliticii se văd nevoiți să reacționeze.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Deputatul Remus Borza, unul dintre deputații neafiliați din Parlamentul României, a făcut de curând o predicție interesantă:

[alert-warning]

O nouă forţă politică va putea câştiga alegerile din 2020. Schimbarea clasei politice, reforma statului şi a marilor sisteme publice: învatamant, sănătate, administraţie, sunt deziderate şi imperative clamate de societatea românească de aproape 30 de ani.”

[/alert-warning]

Potrivit deputatului Remus Borza, partidele actuale sunt într-atât de compromise, încât doar o nouă formațiune politică poate fi capabilă de a reforma și moderniza statul:

[alert-success]

Este nevoie de o nouă forţă politică.
Partidele tradiţionale, fie că vorbim de PSD sau PNL, sunt compromise şi incapabile de a se reforma sau de a genera modernizarea statului. Și unii şi alţii, au guvernat atât separat, cât şi împreună. Și au guvernat prost. În mandatele lor România a pierdut peste 4 milioane de salariaţi, peste 2/3 din capacităţile industriale ale ţării, 50% din fondul arabil al României, 1/4 din fondul forestier, 1/2 din resursele ţării. În mandatele lor, România a ajuns la o datorie externă de 96 miliarde de euro plecând de la 0 în 1990. Deşi PIB-ul României a crescut de la 35 miliarde euro în 1989 la 185 miliarde euro în 2017, deşi doar în ultimii 10 ani au intrat în România 32 miliarde euro fonduri europene, 35 miliarde euro investiţii străine directe, 55 miliarde euro remiterile românilor din străinătate, cele două mari partide nu au reuşit să construiască decât 450 kilometri autostrăzi (China a construit 91.000 kilometri), niciun spital nou, din contra au închis 69, nicio şcoală nouă, din contra au închis 11.000. Și astăzi, mai mult de jumătate din comunele şi satele ţării nu au asfalt, gaze sau canalizare.
Nişte băieţi deştepţi din politică românească, conştientizând limitele propriilor partide, au înţeles să le părăsească şi să formeze noi partide. Din fericire, pentru asanarea şi însănătoşirea clasei politice, reţeta partide noi cu oameni vechi este sortită eşecului. PMP, ALDE, Pro România au viitorul pecetluit. Ce credibilitate pot avea liderii lor care au contaminat politica românească mai bine de 20 de ani? Reţeta succesului în politica românească înseamnă partid nou cu oameni noi. Aşa a obţinut USR un număr de mandate parlamentare cât PMP şi ALDE la un loc. Reţeta, din perspectiva alegerilor parlamentare din 2020, va trebui îmbunătăţită. Nu va fi suficient să vii atunci doar cu oameni noi care nu au niciun trecut profesional sau social. Va trebui să promovăm în politică oameni cu relevanţă socială, care au generat competenţă, performanţă şi plus valoare. USR a intrat pe un drum înfundat. Partidul lui Cioloş are o şansă doar dacă îşi va dezlipi de pe frunte eticheta de partid al intereselor străine, fie că vorbim de cancelarii occidentale sau multinaţionale.”, a declarat deputatul Remus Borza

[/alert-success]

Remus Borza consideră că doar un partid nou, „centrat pe problemele ţării şi nu pe doctrine sau ideologii„, și care va respecta principiile meritocrației, va fi capabil să câștige alegerile în 2020.

[alert-success]

Un partid nou, centrat pe problemele ţării şi nu pe doctrine sau ideologii, un partid care să-şi asume reforma statului, a instituţiilor statului, a marilor sisteme publice, un partid care va promova pe liste valoarea şi competenţa, meritocraţia şi nu mediocritatea şi servilismul, acel partid va putea câştiga alegerile în 2020. Fac apel la antreprenorii români care au rezistat eroic şi chiar au făcut performanţă într-un mediu politic şi economic ostil, fac apel la intelectualii ţării, la studenţii, masteranzii şi doctoranzii români din marile universităţi ale lumii, la cei peste 3 milioane de compatrioţi care trăiesc în afară graniţelor ţării şi care vor să se întoarcă acasă, dar într-o ţară corect, eficient şi transparent guvernată, fac apel la milioanele de români care aşteaptă de aproape 30 de ani schimbarea şi reforma statului, să se implice în acest proiect. Poate să fie cel mai important proiect politic al României după 1990, un proiect de ţară, un proiect identitar pentru peste 20 milioane de români. O revoluţie nu se face cu armate de oameni sau generali. În egală măsură nu se face nici în stradă şi nici cu strada. Se face cu doar 3 oameni: un vizionar, un ideolog şi un strateg. Pentru început mă voi limita să exprim, ca cetăţean şi parlamentar al României, opinii, păreri şi luări de poziţie pe o anumită chestiune de interes public.
Dacă voi constata că există mai mulţi cetăţeni care împărtăşesc aceeaşi viziune, principii şi valori cu mine, care îşi doresc reforma statului, atunci evident că voi încerca să creez o mişcare şi un curent de opinie care, dacă va avea aderenţă şi susţinere populară, la timpul potrivit, se va putea transforma într-un partid.
Nu este mişcarea lui Borza, este mişcarea tuturor românilor care cred în nevoia de reformă, de politică, de normalitate şi prosperitate. Eu pot oricând să mă retrag, eu pot să fiu şi sacrificat. Important e ca alţii, mai buni decât mine, să continue să spere şi să lupte pentru acest imperativ al reformei.„, a mai adăugat deputatul Remus Borza

[/alert-success]

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info