PROCLAMAȚIA DE LA ȚEBEA (9 SEPTEMBRIE 2018)

„În această zi solemnă dedicată memoriei lui AVRAM IANCU, aici, în Pantheonul de la ȚEBEA, de lângă mormântul Eroului Național, facem un APEL insistent la Președintele țării, la Parlamentul și Guvernul României, la toate instituțiile centrale și locale ale statului, la Organizațiile și Asociațiile neguvernamentale sau profesionale, să țină seama de următoarele dorințe ale românilor, pregătiți să întâmpine Centenarul Marii Uniri, exprimate prin

PROCLAMAȚIA DE LA ȚEBEA

1. Apărarea cu strictețe a prevederii constituționale prin care se stipulează că România este Stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil, precum și combaterea cu intransigență a oricăror manifestări revizioniste sau secesioniste;

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


2. Intensificarea eforturilor pe cale pașnică, de natură diplomatică, istorică, economică, socială, culturală, patriotică și de orice fel, pentru refacerea României Mari, așa cum ne-au făurit-o înaintașii noștri, prin voință populară, la 1 Decembrie 1918;

3. Folosirea tuturor pârghiilor legale și sentimentale pentru realizarea concordiei naționale, pentru atenuarea divergențelor sociale și politice, pentru creșterea respectului instituțiilor statului față de cetățean și românii de pretutindeni, precum și respectarea drepturilor constituționale pentru toate minoritățile naționale.

4. Organizarea de acțiuni consistente și eficiente în școli, universități, biserici, instituții și comunități locale, în programele de radio și televiziune naționale, pentru cunoașterea adevăratei istorii a românilor, pentru resuscitarea spiritului patriotic, pentru cultivarea și întreținerea sentimentului de mândrie națională și pentru respectarea ,integrală a simbolurilor și valorilor naționale;

5. Respectarea cu sfințenie a prevederii constituționale potrivit căreia, limba oficială în România este limba română, oriunde pe cuprinsul acesteia și respingerea cu fermitate a oricăror tendințe și încercări de impunere ca limbi oficiale pe teritoriul țării a altor limbi, indiferent care ar fi acestea;

6. Modificarea de urgență a tuturor Legilor și Ordonanțelor Guvernamentale care permit sau facilitează cumpărarea, achiziționarea sau concesionarea pe termen lung de către persoanele juridice sau fizice străine a resurselor naturale ale României, precum: pământul, pădurile, apele naturale și minerale, petrolul, gazele naturale, minele de aur, cărbune, sare, uraniu, metale feroase, neferoase sau rare, precum și alte valori de patrimoniu, de artă, etc. aparținând statului român sau comunităților locale;

7. Realizarea de Programe Naționale pe termen lung și mediu, întocmite de specialiști în domeniu, pe care să le respecte toate guvernele care se succed la conducerea țării și care să vizeze: dezvoltarea economică, cercetarea, infrastructura, sănătatea, educația, apărarea și turismul, dar în același timp să ofere și perspectiva locurilor de muncă atractive;

8. Întărirea Sistemului Național de Apărare al Țării, îndeosebi a Armatei, pentru că într-un eventual conflict armat, România nu va mai putea fi apărată nici cu lancea lui Horea, nici cu pieptul de aramă și nici măcar cu arma în mână, ci cu aviație performantă, cu sisteme de rachete eficiente sau cu instalații de interceptare și lovire de ultimă generație;

9. Ieșirea din letargie a politicii externe a țării, prin intensificarea relațiilor bilaterale sau multilaterale ale României, prin acțiuni diplomatice eficiente, menite să crească prestigiul acesteia în lume, dar și prin riposte diplomatice mai hotărâte la tot mai desele atacuri și afronturi mediatice la adresa țării noastre;

10. Stabilirea de măsuri sociale reale și de perspectivă, nu populiste, care să nu ducă la învrăjbirea între categoriile socio-profesionale sau între generații, și care să nu genereze convulsii sociale.

Sunt doar câteva dintre dezideratele Inițiativei Asociațiilor Naționale pentru Centenarul Unirii, care dacă s-ar realiza, suntem convinși că ar contribui în mare măsură la îndeplinirea dorinței testamentare a Eroului Națiunii Romăne AVRAM IANCU de a-și vedea națiunea cu adevărat fericită.”

Sursa: Facebook

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info