libris.ro

Eveniment inedit pe 20 iunie la Curtea de Argeș: românii sunt învățați cum să „lupte” cu sistemul pentru drepturile lor

Asociația Atitudinea Publică adună alături o serie de personalități din viața publică din România care au înregistrat succese neașteptate în lupta cu sistemul din țara noastră. Astfel, pe 20 iunie 2019, începând cu ora 18:30, pe scena Casei de Cultură George TOPÂRCEANU din Curtea de Argeș se vor afla alături de doamna Simona NICULESCU, primul cetățean ce a obținut în instanță reabilitarea unui drum public, obligarea administrației la construirea rețelei de apă potabilă, jurnaliști ( Dan Tanasă și Daniela Ciută), un preot și filolog de la Mânăstirea Paltin – Petru Vodă (părintele Mihai Andrei ALDEA), un consultant în resurse umane ( Lucian TODORAN ), dar și un pensionar ( Dumitru ILIESCU) și un inginer ( Adrian BĂNICĂ).

„Fiecare intervenient va vorbi despre experiențele proprii în relațiile cu administrația publică. Fie că a obținut răspunsuri legale la cererile de informații de interes public depuse (de voie sau de nevoie, obligați de către instanță), fie că a reușit să dea jos însemne ilegale afișate pe sediile instituțiilor publice (tot prin instanță), fie că a reușit să rezolve amiabil o lucrare de interes public pe o simplă cerere formulată de asociația noastră, oricare dintre vorbitorii prezenți vă va convinge că SE POATE avea o relație cu administrația publică. Nu suntem condamnați să suportăm la nesfârșit disprețul „autorităților” la adresa noastră, cetățeni plătitori de taxe și impozite. Românii, obișnuiți după ani de exil a fi respectați de către administrațiile țărilor gazdă, vor vedea că și în Țară putem obține respectarea drepturilor noastre. Dacă nu de bunăvoie, prin ATITUDINEA PUBLICĂ. „, scrie public-attitude.ro

În cadrul aceluiași eveniment vor concerta doamna Maria GHEORGHIU, domnul Viorel Nicolae POP. Doamna Mariana ANGHEL va lansa la acest eveniment piesa „Frați Români, veniți ACASĂ!”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Părintele Mihai Andrei ALDEA va lansa cărțile „Cum luptau Românii?” (partea I – Cartea, partea II – Dicționarul), închinate Sfinților și Eroilor noștri. La sfârșitul evenimentului Părintele va semna dedicații tuturor doritorilor.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe această pagină sau la caseria Casei de Cultură George TOPÂRCEANU.

Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info