libris.ro

Istoricul Mircea Dogaru: Prefecții nu vor mai putea verifica legalitatea și de a ataca actele administrative emise de președinții CJ!!!

Invitat luni, 8 iulie 2019, în emisiunea Realitatea românească de la postul de televiziune 6TV, colonelul (r) Mircea Dogaru, istoric militar și președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a făcut câteva aprecieri alarmante în legătură cu prevederile noului Cod Administrativ.

„În primul rând, președinții consiliilor județene devin autorități ale administrației publice locale, ceea ce contravine legii. În al doilea rând, se elimină prefectul și subprefectul din categoria înalților funcționari publici, și îi include în categoria funcționarilor de demnitate publică. Din acest moment, prefectul nu mai are dreptul, posibilitatea, de a verifica legalitatea și de a ataca în instanță actele admnistrative emise de președinții consiliilor județene.

Deci în Harghita, Covasna și încă în vreo 14 județe, de aici înainte secesioniștii pot face orice, că nici măcar prefectul nu mai reprezintă autoritatea statului, nemaiavând dreptul să-i tragă de guler. Asta se cheamă trădare!„, a spus istoricul Mircea Dogaru la postul de televiziune 6TV

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info