libris.ro

Miting de amploare pentru libertate anunțat pentru azi în Piața Victoriei, de la ora 17:00

Miting de amploare pentru libertate anunțat pentru azi în Piața Victoriei, de la ora 17:00

Se anunță pentru ziua de astăzi, sâmbătă, 3 octombrie 2020, un miting de amploare cu peste două mii de participanți în Piața Victoriei din București, în fața clădirii guvernului.

Potrivit comunicatului AUR trimis pe adresa de email a redacției noastre, din cauza faptului că nici măcar una dintre cele zece revendicări ale Alianței pentru Unirea Românilor înaintate reprezentanților Guvernului, Parlamentului și Președinției nu au fost discutate la nivelul celor trei instituții, în semn de protest, din Piața Victoriei se va porni în marș către Palatul Parlamentului.

În Piața Victoriei din București va avea loc astăzi, la ora 17:00MARELE MITING pentru LIBERTATE. Pentru că cele 10 revendicări înaintate Guvernului, Parlamentului și Președinției de protestatarii aflați în Piața Victoriei de 14 zile, în frunte cu liderul AUR George Simion, nu au fost discutate la nivelul celor trei instituții, manifestanții vor porni în marș spre Palatul Parlamentului să facă DREPTATE pentru ROMÂNIA. La protest vor participa peste 2000 de persoane.

comunicat AUR primit pe adresa de email a redacției noastre

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info