Măsuri de urgență pentru salvarea școlii românești

Senatorii AUR Rodica Boancă și Adrian Costea au înaintat o scrisoare deschisă Guvernului României, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății și Departamentului pentru Situații de Urgență prin care solicită adoptarea de urgență a unor măsuri privind situația școlilor. 

Începerea fără întârziere a cursurilor frontale, recuperarea și sistematizarea materiei prin programe de remediere, inclusiv în perioada vacanței de vară, structurarea materiei pentru examenele naționale astfel încât aceasta să poată fi parcursă în mod uniform de toți elevii, decalarea examenelor naționale din învățământul preuniversitar și a admiterilor în universități, organizarea, în luna februarie, a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori și inspectori, cu respectarea criteriilor de concurență și transparență, dar și prezentarea datelor care au stat la baza închiderii școlilor sunt acțiunile imediate pe care le așteaptă AUR.

De asemenea, AUR anunță că în cazul în care se va menține această stare de lucruri, începând cu 8 februarie, va acționa în judecată hotărârile și ordinele prin care au fost suspendate cursurile școlare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Redăm integral scrisoarea deschisă a celor doi senatori Rodica Boancă și Adrian,  o scrisoare deschisă  înaintată Guvernului României, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății și Departamentului pentru Situații de Urgență prin care solicită adoptarea de urgență a unor măsuri privind situația școlilor:

„Către,
Guvernul României
Ministerul Educației și Cercetării
Ministerul Sănătății
Departamentul pentru Situații de Urgență

Stimate Domnule Prim-Ministru, Stimați Domni Miniștri, Stimate Domnule Secretar de Stat, dr. Raed Arafat,

Vă adresăm această scrisoare deschisă, deoarece este imperios necesar să observăm impactul
deosebit de dramatic pe care îl va manifesta această stare de permanentă alertă asupra educației și, implicit,
în ceea ce privește starea elevilor și a societății românești pe termen scurt, mediu și lung.

În prezent, profesorii, elevii și părinții acestora sunt supuși unui stres continuu, iar faptul că mii de copii nu au acces la educație reprezintă un atentat real la adresa dezvoltării acestora într-un mediu cât mai sănătos și într-o societate normală.

Lipsa educației și a egalității de șanse reprezintă factorii care vor conduce la o discriminare extremă atât pe piața muncii, cât și în viața de zi cu zi, în viitorul cât mai apropiat.

Astfel, Constituția României stipulează prin art. 32 – „Dreptul la învăţătură. (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare”. În condițiile de față, considerăm că acest drept este vădit încălcat, iar abuzul deteriorează pe zi ce trece viața a mii de copii pentru care studiul constituia principala, sau chiar unica, șansă la o viață mai bună.

De asemenea, considerăm că este esențial de precizat că toți elevii care studiază, din martie 2020, în sistem online au sincope majore și reale dificultăți în asimilarea materiei, dar și în ceea ce privește integrarea lor viitoare, ca adulți, în societate. Specialiștii în psihologia copilului apreciază că „minorii citesc realitatea în funcție de atitudinile pe care părinții lor le au despre aceasta. Dacă eu, ca părinte, reacționez anxios la o situație, să nu ma mir în cazul în care copilul meu va considera situația aceea ca un mare pericol și va deveni anxios. Semnificația pe care el o dă realității depinde de atitudinea mea față de ea. Așa că părinții ar trebui să se uite la aptitudinile lor, să reflecteze ce consecințe vor avea acestea pentru copiii lor și să procedeze spre binele copilului. În această perioadă a pandemiei se observă o intensificare și cronicizare a stărilor de anxietate, depresie, tulburări de stres posttraumatic. Cei care s-au lăsat copleșiți de stările negative, care au renunțat la orice pentru ca să se protejeze, care au făcut din protecție un cult, devin vulnerabili la reacții posttraumatice negative. Protecția excesivă costă mult. Copiii izolați într-o cameră de luni de zile, fascinați de mediul online, dependenți de jocuri, anxioși, depresivi, victime ale unor persoane nepotrivite din online – astfel copiii se automutilează, se cred « vrăjitoare », pierzând contactul cu realitatea. Înstrăinarea de covârstnici, de părinți, de normalitate, refuzul de a ieși afară, chiar și la o plimbare vor culmina în viitor cu adulți cu grave probleme de identitate, de acomodare socială, chiar cu probleme psihice” (psiholog clinician principal Nicoleta Stancu).

În acest context, apreciem că reacția de închidere a școlilor a fost una conformă pentru o perioadă redusă de timp, așa cum s-a întâmplat simultan în numeroase alte state, însă prelungirea acesteia pe termen nelimitat afectează puternic dezvoltarea cognitivă a elevilor și evoluția lor psiho-emoțională. Cu atât mai grav este faptul că, în această perioadă, mii de elevi nu au beneficiat de logistica necesară conectării la școala în regim online, adâncind astfel frustrarea și diviziunea socială. Totodată, știm că învățământul românesc are mult de recuperat pentru a ajunge la nivelul țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, dar resursa umană este extrem de importantă și trebuie protejată.

Concluzionând, școala românească este într-un grav pericol. Se practică o masivă politizare prin abuzurile comise de numeroși inspectori generali, elevii nu dau randament în varianta virtuală, iar mulți alții, de ordinul miilor sau zeci de mii, nu au frecventat deloc aceste lecții online, riscul abandonului masiv fiind unul cât se poate de real. La ora actuală, România, masiv depopulată, nu își permite neglijarea generațiilor tinere.

Situația fiind cea pe care am descris-o mai sus, considerăm că se impun următoarele:

1. Începerea fără întârziere a cursurilor frontale.

2. Recuperarea și sistematizarea materiei prin programe de remediere, inclusiv în perioada vacanței de vară.

3. Structurarea materiei pentru examenele naționale astfel încât aceasta să poată fi parcursă în mod uniform de toți elevii.

4. Decalarea examenelor naționale din învățământul preuniversitar și a admiterilor în universități, dat fiind faptul că toți elevii trebuie să aibă șanse egale.

5. Organizarea, în luna februarie 2021, a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori și inspectori, cu respectarea criteriilor de concurență și transparență.

6. Prezentarea datelor care au stat la baza închiderii școlilor, în martie și noiembrie 2020, de către decidentul invocat de dumneavostră, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Opinia publică dorește un răspuns la următoarea întrebare: în contextul pandemic, școlile s-au dovedit a fi focare de răspândire a noului coronavirus?

Vă înștiințăm pe această cale că, în cazul în care se va menține această stare de lucruri, începând cu 8 februarie 2021, AUR – Alianța pentru Unirea Românilor, împreună cu oricine va dori să ni se alăture, va acționa în judecată hotărârile și ordinele prin care au fost suspendate cursurile școlare.

Încheiem acest demers în speranța că veți proceda în spiritul legii fundamentale, respectiv Constituția României, pe care ați jurat să o respectați.

Cu deosebită considerație,

Rodica Boancă, Senator în Senatul României din partea Alianței pentru Unirea Românilor – AUR

Adrian Costea, Senator în Senatul României din partea Alianței pentru Unirea Românilor – AUR”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info