Să fie oare un nou “Brutus” al României? Autoritățile ucrainene au ÎNLĂTURAT monumentul care atesta originea românească a orașului Cernăuți la doar două zile după vizita la Kiev a premierului Nicolae Ciucă!

Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, care mărturisește prima atestare documentară a orașului, informează Bucpress.

Practic, documentul atestă originea românească a orașului, dat fiind că arată că orașul a apărut ca parte a trupului Moldovei, unde a stat sute de ani, până în 1775, când a fost smulsă din hotarele Moldovei de către austrieci.

Conform unui comunicat de presă al Administrația Regională de Stat Cernăuți, transmis luni 25 aprilie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul Uniunii Europene.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.

Cu toate acestea, decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea internauților români din ținut, informează publicația Bucpress din Cernăuți.

Gestul vine la doar două zile după ce premierul României, Nicolae Ciucă, a efectuat o vizită oficială la Kiev, în fruntea unei delegații care i-a mai conținut pe președintele Camerei Deputaților și ministrul de externe.

Cu ocazia vizitei, Ciucă a reiterat sprijinul României pentru Ucraina în conflictul cu rușii, dar a menționat și necesitatea ca românilor din Ucraina să li se respecte drepturile elementare, transmite R3Media.

Sursa foto: Bucpress

PS. Să fie oare un nou “Brutus” al României? Dacă premierul nostru tot amintește de necesitatea respectării drepturilor românilor din Ucraina, de ce tace?

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Prefectul de Iaşi: Proprietarul Hanului Trei Sarmale va fi amendat. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze!

sâm apr. 30 , 2022
Prefectul de Iaşi:Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze! Încă de la debutul scandalului legat de demolarea neautorizată făcută de proprietarul fostului Han Trei Sarmale, ajuns acum un morman de moloz, prefectul de Iași, Cojocaru Petru Bogdan, a reacționat față de acest act îndreptat împotriva unui […]
Prefectul de Iaşi: Proprietarul Hanului Trei Sarmale va fi amendat. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze!

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News