Veniți la Sâmbăta de Sus! Zilele Rezistenței, ediția a 12-a. Programul manifestărilor | VIDEO 

Dragi prieteni, dragi camarazi,

Am început săptămâna la finalul căreia se va desfășura a 12-a ediție a Zilelor Rezistenței, suită de manifestări memorial-culturale care reunesc sub streașina Munților Făgărașului, la Sâmbăta de Sus, pe cei care purtăm în suflete amintirea neștearsă a celor care au scris, la cumpăna veacului trecut, una dintre cele mai eroice și deopotrivă tragice pagini din istoria României. În locurile unde, în urmă cu șapte decenii, se furișau luptătorii rezistenței armate făgărășene, conduși de Ion Gavrilă Ogoranu, primind ajutor tainic din partea Părintelui Arsenie Boca, astăzi urmașii și continuatorii idealurilor lor se adună, în spațiul modern pus la dispoziție de Academia Ortodoxă a Mănăstirii Brâncoveanu, comemorându-i lângă crucea monumentală ridicată în 1995, cinstindu-le jertfa prin simpozioane științifice, lansări de carte, proiecții de film, expoziții și alte activități.

Ca și în alți ani, vor veni cinstitori ai memoriei Rezistenței din toate regiunile țării, dar și români din străinătate, din Banatul Sârbesc și chiar o delegație a mișcării naționaliste franceze Jeunne Natione (Partie Nationaliste Francais). Vor susține comunicări interesante personalități ale vieții publice, culturale și universitare, dar și tineri cercetători, autori de cărți despre lupta anticomunistă a poporului român. Vă așteptăm cu drag, atât pe cei care deja ați confirmat participarea, rezervându-vă locuri de cazare în regiune., cât și pe aceia care, din binecuvântate pricini, nu ați decis încă să participați, însă veți găsi un crâmpei de vreme să veniți alături de noi. Ne-am bucura să fim cât mai mulți și anul acesta, când dedicăm această ediție împlinirii a 10 ani de la trecerea în veșmicie a luptătorilor anticomuniști Constantin Iulian și Gheorghe Jijie, dar și tuturor celor care, asemenea lor, au militat neobosit, după 1989, pentru dezvăluirea amplorii crimelor comunismului, pentru tragerea la răspudere a celor vinovați, și pentru restituirea Memoriei Rezistenței.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Zilele următoare vom publica și pliantul ediției, cuprinzând și programul cu luările de cuvânt și temele susținute de participanți. Tot ce putem să vă spunem este că v-am pregătit și anul acesta surprize care sperăm să vă facă plăcere. De asemenea, vă vom oferi accesul la cărți legate de lupta anticomunistă din țară și din exil. Să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute ca, împreună, să facem și din această ediție una memorabilă, făcându-ne astfel datoria față de Ion Gavrilă Ogoranu, cel care a lăsat cu limbă de moarte să cinstim la Sâmbăta de Sus, anual, zilele din preajma duminicilor de după Sf Ilie Tesviteanu, patronul partizanilor făgărășeni, și el hăituit de o stăpânire păgână, prin munți și pustietăți.

Veniți cu noi, la Sâmbăta de Sus. Veniți să trăiți spiritul Rezistenței!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Coriolan Baciu, președinte

Florin Dobrescu, secretar

Anunțul inițial

Și în acest an, tradiționala comemorare a luptătorilor în Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgărașului va fi însoțită de manifestările cultural-memoriale reunite sub titulatura Zilele Rezistenței. Vom organiza simpozioane, lansări de carte, drumeții, proiecții de film, expoziții documentare și alte activități, toate în ambianța plină de istorie a Mănăstirii Brâncoveanu, ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus.

Tema acestei ediții este dedicată acelor luptători în Rezistență care, după 1989, nu și-au găsit odihna. Ei și-au investindu-și toate resursele și energia în lupta pentru descoperirea și promovarea adevărului despre Rezistența anticomunistă și crimele regimului totalitar, pentru un proces al Comunismului în România, pentru dezgroparea din uitare a celor exterminați, dar și a călăilor acestora, în condițiile în care sistemul de după 1990 a continuat politica de menținere a conspirativității, a secretului de stat asupra atrocităților din cei 45 de ani de comunism, protejându-i pe martii vinovați de genocid și crime împotriva umanității.

Vom publica în curând și programul celor trei zile de manifestări.

Vă așteptăm pe toți cei care simțiți chemarea acestor repre de demnitate a neamului românesc, pe toți cei care alcătuiți marea comunitate a celor ce îi iubim și respectăm pe cei jerfiți în lupta cu comunismul ateu.

Îndemnăm pe cei ce doresc să participe, să își procure din timp cazare la pensiunile din zonă, având în vedere că perioada respectivă este una foarte aglomerată pentru facilitățile turistice ale regiunii.

Pentru informații referitoare la participare, detalii organizatorice, protocol, presă: Tel./WhatsApp: +40722749249, E-mail: ogoranu@gmail.comwww.ogoranu.rohttps://www.facebook.com/Ogoranu, persoană de contact: Florin Dobrescu, secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Vineri 22.07.2022
sosirea participanților;

– ora 9 – drumeție montană pe Valea Sâmbetei, la Chilia Părintelui Arsenie Boca

  • ora 14: inaugurarea plăcii memoriale dedicate învățătorului Octavian Popaiov, fost deținut politic, din localitatea Sâmbăta de Sus, de către Asociația ,,Aurel A. Mureșianu” din Brașov

– ora 16-20 – proiectii de film – Aula Academiei Ortodoxe (programul filmelor proiectate va fi publicat ulterior)

Sâmbătă 23.07.2022 – în Aula Academiei Ortodoxe
Expoziție documentară (în foaierul Academiei Ortodoxe)

– ora 10-13 – Sesiune de comunicări: „Luptând pentru Memorie, Adevăr și un Proces al Comunismului? In memoriam Gheorghe Jijie și Constantin Iulian”

– ora 13-14 – Pauză de masă

– ora 14-15 – Mărturii ale luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora – Partea I

– ora 15-16 – Restitutio. Proiecții de film din arhiva Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Imagini cu luptătorii anticomuniști în anii 1990

– ora 16 -17 – Prezentări de carte

– ora 17-17,30 – Restitutio. Proiectii de film din arhiva Fundatiei Ogoranu. Imagini cu luptătorii anticomuniști în anii 1990

– ora 17,30-18,30 – Mărturii ale luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora – Partea II

– ora 19 – Pauza de masă

– după ora 21 – Reuniuni libere, socializare

Duminică 24.07.2022
– ora 9 – Sfânta Liturghie – Biserica Mănăstirii Brâncoveanu

– ora 11,30 – Comemorarea anuală a luptătorilor în Rezistența armată anticomunistă din Țara Făgărașului – Crucea monumentală a luptătorilor

Detalii program, organizare, protocol: Florin Dobrescu – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@christian

Preluare: MAGAZIN CRITIC

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

ȘCOALA DE VARĂ A PROFESORILOR DE RELIGIE, 25-28 iulie

mie iul. 20 , 2022
Școala de vară 2022 supune atenției două mari teme centrale:1. Paradigma socială a credinței;2. Religia în activitățile out-door/non-formal. Acest program își dorește să ofere oportunități de studiu, analiză și dezbatere privind problemele contemporane în domeniul educației religioase. Situații, contexte pe care le întâlnim în predarea disciplinei și dorim să le împărtășim, să […]
ȘCOALA DE VARĂ A PROFESORILOR DE RELIGIE, 25-28 iulie

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News