20 Aprilie 1919 – Potrivit unor documente maghiare, ucigașii preotului martir Izidor Silaghi, atât sergentul / plutonierul (n.r. őrmestert) Rapolti cât și alți doi membri ai Armatei Roșii, care fuseseră deja condamnați pentru furt și tâlhărie de tribunalul militar comunist, dar și pentru că l-au ucis pe Izidor Silaghi, un preot român din Papbiko (n.r. Bicău, jud. Satu Mare), au fost executați în dimineaţa zilei de 20 aprilie 1919, în curtea cazărmii armatei pentru complicitate la uciderea lui.

În zorii zilei de 20 aprilie 1919, într-o perioadă de haos și violență care a cuprins Transilvania și părțile de nord ale României după prăbușirea vechilor imperii, s-a consumat un act de justiție cu puternică încărcătură morală. Potrivit documentelor vremii, cei care au participat la uciderea preotului român Izidor Silaghi au fost executați în curtea unei cazarme militare, după ce fuseseră deja condamnați pentru fapte grave, inclusiv crimă.

Acest moment nu a fost doar o simplă aplicare a unei sentințe, ci o reparație simbolică pentru o nedreptate strigătoare la cer. Moartea martirică a părintelui Silaghi, petrecută cu doar două luni înainte, la 19 februarie 1919, a rămas în memoria românilor ca un exemplu de jertfă și demnitate în fața brutalității.

Născut la 28 ianuarie 1878, în județul Satu Mare, într-o familie de oameni ai școlii și ai bisericii, Izidor Silaghi a fost format în spiritul datoriei față de neam și credință. Studiile sale, urmate la Carei, Beiuș, Oradea și Budapesta, l-au pregătit pentru o misiune nu doar pastorală, ci și națională. A slujit în mai multe parohii din Bihor și Satu Mare, iar în anii decisivi ai Marii Uniri s-a implicat activ în viața comunității românești, fiind ales membru al Consiliului Național Român din cercul Seini.

După proclamarea Unirii de la 1 Decembrie 1918, tensiunile din regiune nu s-au stins. Dimpotrivă, în zonele unde autoritatea statului român nu era încă pe deplin consolidată, bande înarmate și unități dezorganizate au recurs la intimidări, arestări și acte de violență împotriva românilor. În acest context, părintele Silaghi a devenit o țintă.

Arestat la 18 februarie 1919 de o patrulă bolșevică, a fost supus unor bătăi și umilințe greu de imaginat. I s-au fabricat acuzații, i s-a cerut să-și trădeze credința și idealul național. În fața brutalității, răspunsul său a rămas demn și profund uman: „Nu sunt câine să mă omorâți așa!”. Aceste cuvinte, simple și cutremurătoare, sintetizează întreaga sa statură morală.

A doua zi, pe 19 februarie, a fost dus peste râu și ucis mișelește. Trupul său a fost ascuns, iar familia și credincioșii au rămas în incertitudine până la descoperirea lui. Soția sa a cutreierat orașe întregi în căutarea unui răspuns, într-o dramă personală care reflectă suferința unui întreg neam.

Execuția ucigașilor, la 20 aprilie 1919, a venit ca o confirmare că, în ciuda vremurilor tulburi, crimele nu rămân nepedepsite. Chiar și într-un context dominat de instabilitate politică și militară, ideea de dreptate a reușit să se impună.

Astăzi, memoria lui Izidor Silaghi este păstrată prin monumentul ridicat la Seini, o cruce de piatră care veghează peste liniștea locului și amintește generațiilor de sacrificiul său. Nu este doar un semn funerar, ci o mărturie vie a unei epoci în care credința, identitatea și demnitatea au fost apărate cu prețul vieții.

20 aprilie 1919 rămâne astfel o zi a dreptății și a memoriei. O zi în care sângele martirilor nu a fost uitat, iar jertfa lor a primit, fie și târziu, o recunoaștere. Pentru români, asemenea momente nu sunt doar pagini de istorie, ci repere morale, dovezi că, în cele mai grele încercări, spiritul național și credința nu pot fi zdrobite.

Articolul 20 aprilie 1919 – Dreptatea târzie pentru martirul român Izidor Silaghi: au fost executați în Ungaria ucigașii săi apare prima dată în Glasul.info.

Astăzi, 15 martie 2026, au fost depuse jerbe de flori cu tricolor românesc din partea ASTRA Carei la bustul Eroului Național Avram Iancu și la bustul ideologului Revoluției pașoptiste, Simion Bărnuțiu.

Cele mai reprezentative personalități al Revoluției Române Pașoptiste au fost  Avram Iancu și Simion Bărnuțiu.

Simion Bărnuțiu a studiat la Carei între anii 1820-1825, la Liceul Piarist.

An de an depunem la Carei coroane  de flori în memoria celor doi români care au luptat pentru drepturile poporului român dar mai ales împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria așa cum doreau revoluționarii maghiari.

La data de 15 martie 1848, Avram Iancu şi Aron Pumnul au dat de la Târgu Mureș strigătul răsculării împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria , act votat în Dieta ungară întrunită la Pojon. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare la Blaj, în Duminica Tomii, adunarea legendară din 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii…. Programul Revoluţiei Române, formulat în 16 puncte era intitulat „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ”.

Punctul 1 solicita independenţa naţională a naţiunii române şi egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania. Se cereau apoi desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea ţăranilor, libertăţi economice şi politice, învăţământ în limba română, etc.

Punctul 16 preciza că… „până când naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv, reprezentată în camera legislativă…”.

În acelaşi timp, în „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ” nu era acceptată nicio dezbatere şi încercare de unire a Transilvaniei cu Ungaria.

În calitate de PREFECT GENERAL, adică de conducător militar al revoluţiei româneşti, a fost numit tânărul avocat AVRAM IANCU.

Guvernul Bolojan sfidează istoria românilor și postează pe pagina oficială un mesaj prin care felicită comunitatea maghiară de 15 martie, ziua  în care la Pojon s-a votat alipirea Transilvaniei la Ungaria.

Cu alte cuvinte, Guvernul României sărbătorește RUPEREA TRANSILVANIEI din trupul României, de la 15 martie 1848!

Asta  înseamnă să nu cunoști istorie și să scuipi pe sacrificiul de sânge al lui Avram Iancu și al moților săi! Din partea unui discriminator de români cum este Bolojan Ilie nici nu te poți astepta la altceva.

Buletin de Carei

Articolul La Carei au fost cinstiți eroii Avram Iancu și Simion Bărnuțiu care în 15 martie 1848 au declanșat revoluția pașoptistă după votul din Dieta Ungariei prin care se dorea alipirea Transilvaniei apare prima dată în Glasul.info.

La începutul primăverii anului 1922, România Mare își consolida instituțiile democratice după marile sacrificii făcute în timpul Primului Război Mondial și după împlinirea idealului național din 1918. În acea atmosferă de speranță și responsabilitate civică, zilele de 9 și 10 martie 1922 au adus alegerile pentru Senatul României, un moment important pentru viața politică a tânărului stat reîntregit.

În orașul Carei, din județul Satu Mare, campania electorală a fost una intensă, reflectând tensiunile și aspirațiile societății românești din acea perioadă. Ca și în multe alte circumscripții din țară, procesul electoral a fost marcat de numeroase contestații și respingeri de candidaturi. Una dintre cele mai discutate decizii a fost respingerea candidaturii lui Ioan Secheli, fapt care a schimbat echilibrul competiției politice din zonă.

Astfel, în cursa electorală au rămas doi candidați reprezentativi pentru direcțiile politice ale vremii: candidatul guvernamental Robert Hamon și protopopul Gheorghe Mureșan, reprezentantul Partidul Național al Românilor din Transilvania. Confruntarea dintre cei doi nu a fost doar o simplă competiție electorală, ci o expresie a dezbaterilor politice și a dorinței românilor ardeleni de a-și face auzită vocea în Parlamentul României.

Pentru locuitorii din Carei și din satele din jur, alegerile au fost mai mult decât un act administrativ. Ele reprezentau dovada că, după decenii de dominație străină, românii își puteau decide singuri viitorul. Fiecare vot exprimat în acele zile purta cu el speranța unei Românii mai drepte, mai unite și mai prospere.

Prezența în cursă a protopopului Gheorghe Mureșan era simbolică pentru comunitatea românească. Biserica și liderii spirituali ai românilor din Transilvania jucaseră un rol crucial în păstrarea identității naționale în anii grei ai trecutului. De cealaltă parte, candidatul guvernamental Robert Hamon reprezenta continuitatea autorității statului român și dorința de stabilitate politică.

Evenimentele din 9 martie 1922 la Carei ilustrează vitalitatea vieții politice românești din perioada interbelică. Într-o Românie abia reîntregită, fiecare circumscripție electorală devenea un loc unde se conturau idei, se confruntau viziuni și se decidea direcția națiunii.

Privind astăzi înapoi la acele momente, putem vedea în ele nu doar o simplă competiție electorală, ci o expresie a maturizării democratice a României. În inimile oamenilor din Carei, primăvara anului 1922 a fost o primăvară a responsabilității civice și a credinței că destinul țării stă în mâinile propriilor cetățeni.

Astfel, istoria locală a orașului Carei se împletește cu istoria mare a României, amintindu-ne că fiecare vot, fiecare candidat și fiecare dezbatere contribuie la construcția unei națiuni demne și unite.

Articolul 9 Martie 1922 – În circumscripţia Careii Mari a fost respinsă candidatura lui Ioan Secheli, rămânând în cursa electorală candidatul guvernamental Robert Hamon și protopopul Gheorghe Mureșan, candidatul P.N.R apare prima dată în Glasul.info.

În orașul Carei, pe ultima brazdă de pământ eliberată de Armata Română la 25 octombrie 1944, există oameni care nu privesc istoria ca pe un capitol închis, ci ca pe o responsabilitate zilnică. Printre ei se află jurnalista Daniela Ciută, un nume care, de ani buni, a devenit sinonim cu demnitatea, verticalitatea și curajul civic în nord-vestul României.

Astăzi, când își sărbătorește ziua de naștere, îi adresăm un sincer și profund „La Mulți Ani!”, cu respectul cuvenit unui om care a ales să nu tacă. Jurnalist, inginer, antreprenor și președinte al unor asociații cultural-patriotice din Carei, Daniela Ciută și-a asumat misiunea dificilă de a apăra drepturile românilor într-un spațiu sensibil, unde memoria istorică și realitățile administrative se intersectează adesea tensionat.

Prin activitatea sa în cadrul ASTRA, Despărțământul Carei și al Asociației Românilor Refugiați în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, filiala Carei, a ținut vie flacăra conștiinței naționale și a dreptății istorice. Pentru mulți, aceste teme sunt incomode; pentru Daniela Ciută, ele sunt datorie.

De-a lungul anilor, prin platforma jurnalistică „Buletin de Carei”, a documentat abuzuri, a semnalat discriminări, a expus nereguli administrative și a apărat drepturile românilor în fața unor practici pe care le-a considerat incorecte sau inechitabile. A făcut-o adesea singură, cu resurse limitate, dar cu o determinare care a compensat orice lipsă materială.

Nu a fost un drum ușor. Presiuni, amenințări, tentative de intimidare, toate au existat. Și totuși, în loc să cedeze, a continuat. Cu argumente, cu documente, cu perseverență. Într-o vreme în care vocile ferme sunt tot mai rare, Daniela Ciută a ales să rămână consecventă principiilor sale.

Într-un oraș încărcat de simboluri istorice, la granița de nord-vest a țării, prezența unui astfel de om reprezintă mai mult decât o simplă activitate jurnalistică. Reprezintă o formă de veghe civică. O stare de alertă permanentă în fața nedreptății. O convingere că legea trebuie aplicată egal, că memoria istorică trebuie respectată și că demnitatea națională nu este negociabilă.

La frumoasa vârstă pe care o împlinește astăzi, Daniela Ciută rămâne un spirit activ, un om implicat, un reper pentru cei care cred că patriotismul înseamnă responsabilitate, nu retorică. Îi dorim sănătate, putere de muncă, liniște în familie și energie pentru toate proiectele viitoare.

La Mulți Ani, doamnă Daniela Ciută!
Să rămâneți același străjer neobosit al adevărului, al dreptății și al românismului, în Carei și dincolo de el.

Articolul La Mulți Ani jurnalistei Daniela Ciută, străjerul graniței de Nord Vest a României! apare prima dată în Glasul.info.

În municipiul Carei, la distanță de aproape nouă ani de la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu de către ASTRA Carei, un fapt rușinos continuă să persiste: monumentul Poetului Național stă în întuneric. Noapte de noapte, Eminescu rămâne nevăzut, în timp ce monumentele identitare maghiare din oraș sunt iluminate corespunzător, puse în valoare și integrate firesc în peisajul urban. Această discrepanță nu este o simplă scăpare administrativă, ci un simptom al unei politici locale care tratează cultura românească drept secundară.

Românii din Carei plătesc aceleași taxe și impozite ca toți ceilalți cetățeni. Bugetul local nu este patrimoniul unei singure comunități, ci un bun comun, destinat să reflecte echilibrat identitățile care alcătuiesc orașul. A folosi resursele publice prioritar pentru întărirea unei singure identități culturale, ignorând simbolurile fundamentale ale celeilalte, înseamnă a crea o ierarhie nedreaptă a cetățenilor. Înseamnă a transmite, tacit, că unii sunt „mai egali” decât alții.

Mihai Eminescu nu este un monument de partid și nici o figură conjuncturală. Este coloana vertebrală a culturii române, conștiința limbii și a spiritului nostru. A-l ține în întuneric nu este doar o ofensă adusă românilor din Carei, ci o jignire adusă ideii de conviețuire onestă. Respectul reciproc începe cu recunoașterea simbolurilor fiecăruia și cu tratamentul egal al acestora în spațiul public.

Nu cerem privilegii. Cerem normalitate. Cerem ca bustul lui Mihai Eminescu să fie iluminat așa cum sunt iluminate toate monumentele maghiare din Carei. Cerem ca administrația locală să înceteze practicile discriminatorii și să dovedească, prin fapte, că reprezintă întreaga comunitate. Gata cu dublul standard. Gata cu șovinismul și antiromânismul mascat în indiferență administrativă.

Lumina nu este un capriciu estetic; este un semn de respect. Să fie lumină pentru Eminescu! Să fie lumină pentru demnitatea românilor din Carei și pentru ideea simplă, dar esențială, că într-un oraș european toți cetățenii au dreptul la recunoaștere egală în propria lor casă.

De pe 14 octombrie 2017, atunci când a fost dezvelit de ASTRA Carei, bustul lui Mihai Eminescu din Carei stă în întuneric, în vreme ce toate monumentele maghiare din Carei sunt iluminate în mod corespunzător. În ciuda faptului că și românii plătesc taxe și impozite la Carei, municipalitatea locală se folosește de taxele și impozitele locale prioritar pentru a întări identitatea culturală maghiară în oraș, ignorând obiectivele culturale sau monumentele identitare românești, de parcă românii din Carei ar fi cetățeni de mâna a doua sau a treia în municipiu. Cerem să fie iluminat și bustul lui Mihai Eminescu din Carei așa cum sunt iluminate corespunzător pe timp de noapte și monumentele maghiare! Gata cu discriminarea, gata cu șovinismul și antiromânismul UDMR! Să fie lumină pentru EMINESCU!

Fandel Mihai, președintele Partidului Glasul Neamului

www.glasulneamului.ro

Articolul Să fie lumină pentru EMINESCU! apare prima dată în Glasul.info.

La 18 noiembrie 1918, în clădirea Primăriei din Carei, o modestă încăpere transformată pentru o zi în altar al destinului național, s-a scris una dintre acele pagini tăcute, dar decisive, ale istoriei românești. Acolo, Consiliul Național Român s-a întrunit pentru a lua una dintre hotărârile care aveau să așeze pentru totdeauna Transilvania pe făgașul firesc al istoriei sale: drumul spre unirea cu România.

În atmosfera încărcată de speranță, dar și de gravitatea momentului, delegații românilor ardeleni au discutat despre viitorul unei provincii ce fusese, timp de secole, supusă nedreptăților, presiunilor și umilirilor. Departe de fast, fără lumini de reflectoare, această adunare a fost expresia supremă a voinței unui popor care nu a renunțat niciodată la identitatea lui. În acea sală, străjuită de documente, hărți și priviri hotărâte, s-a luat decizia organizării și integrării Transilvaniei în România, un act de curaj, luciditate politică și responsabilitate istorică.

Pentru românii de atunci, ziua de 18 noiembrie 1918 a însemnat începutul confirmării unui adevăr rostit de generații: că Transilvania este parte vie, organică, a ființei națiunii române. Hotărârea luată la Carei nu a fost doar una administrativă, ci una spirituală. A fost o reafirmare a demnității naționale, o reparație morală față de sacrificiile nenumăraților martiri care au ținut vie flacăra conștiinței românești în Ardeal.

În acel noiembrie, românii ardeleni nu au cerut favoruri, nu au așteptat permisiuni. Au acționat cu un simț al datoriei pe care numai popoarele ce au trecut prin grele încercări îl pot avea. Au decis să intre în istorie cu fruntea sus, să-și clădească propriul destin și să spună lumii întregi că nu poate exista pace, dreptate și armonie într-un spațiu în care românii, majoritari, răbdători, de o demnitate rară, nu au dreptul firesc de a fi stăpâni la ei acasă.

Hotărârile Consiliului Național Român de la Carei au deschis calea către momentul astral de la 1 Decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia avea să consfințească unirea Transilvaniei cu România. Întâlnirea de la Primăria Carei a fost, astfel, piatra de temelie a acelei mari lucrări naționale, un pas esențial, deseori uitat, dar fără de care Visul Unității nu ar fi putut deveni realitate.

Astăzi, la peste un secol de la acel moment, este de datoria noastră să cinstim nu numai ziua Unirii, ci și fiecare etapă, fiecare decizie, fiecare ședință în care românii și-au ridicat cuvântul în apărarea drepturilor lor. Întâlnirea din 18 noiembrie 1918 de la Carei rămâne un simbol al conștiinței naționale, al curajului civic și al verticalității politice.

Să nu uităm niciodată că istoria se clădește nu doar prin marile momente de glorie, ci și prin aceste clipe de tăcută hotărâre, în care oameni simpli, dar mari prin credință, au ales să pună România acolo unde îi este locul: între națiunile unite prin sânge, cultură și destin.

Articolul La 18 noiembrie 1918 a avut loc Adunarea Consiliului Național Român în clădirea în care își are acum sediul Primaria Municipiului Carei apare prima dată în Glasul.info.

Pornind din Debreţin, oastea unificatorului, condusă de comandanţi destoinici, împreună cu cei 800 de soldaţi lui Mihalcea, trece prin Carei, după care îşi stabileşte tabăra la 7 iulie 1601 la Moftin.

La 7 iulie 1601, în contextul conflictelor politice și militare din Transilvania de la începutul secolului al XVII-lea, oastea lui Mihai Viteazul, aflată într-o campanie decisivă pentru recucerirea principatului, pornește din Debreţin (Debrecen) și traversează localitatea Carei, stabilindu-și tabăra la Moftin (în prezent, în județul Satu Mare).

Această mișcare face parte din pregătirile pentru bătălia de la Guruslău (3 august 1601), în care Mihai, aliat cu generalul Basta, va înfrânge armata nobilimii transilvănene condusă de Sigismund Báthory. Evenimentul relatat în cronicile istorice demonstrează mobilitatea și organizarea militară a armatei lui Mihai Viteazul în condiții dificile. Prezența celor 800 de soldați ai lui Mihalcea întărește caracterul unit al oastei românești. Tabăra de la Moftin oferă un punct strategic de oprire și pregătire înainte de confruntările decisive ce vor urma.

Această etapă marchează una dintre ultimele campanii militare ale lui Mihai Viteazul, care, la doar o lună după victoria de la Guruslău, va fi asasinat mișelește la Câmpia Turzii.

Astăzi, trecerea lui Mihai Viteazul prin Carei și așezarea taberei sale militare la Moftin este marcată prin amplasarea unui monument în comuna Moftin din județul Satu Mare.

“Înainte de ultima sa victorie, în anul 1601, Mihai Viteazul și-a stabilit tabăra la Moftin pentru 20 de zile pregătindu-se pentru bătălia de la Guruslău. Mai exact in luna iulie, Mihai Viteazul trecând prin Carei, se stabileste pe malul stâng al râului Crasna. La câțiva km depărtare, în Satu Mare avea tabăra oastea lui Gheorghe Basta. La începutul lunii iulie armata lui Mihai Viteazul dispunea de peste 16.000 de oameni, dintre care 8.000 erau călăreți. În ziua de 31 iulie 1601 au sosit în tabăra de la Moftin și 2.000 de silezieni conduși de generalul Rothal.”

De asemenea, școala cu clasele I-VIII din localitatea Moftinul Mic poarta numele lui Mihai Viteazul.

Articolul 7 iulie 1601 – Pornind din Debreţin, oastea lui Mihai Viteazul împreună cu cei 800 de soldaţi lui Mihalcea, trece prin Carei, după care îşi stabileşte tabăra la 7 iulie 1601 la Moftin apare prima dată în Glasul.info.

um sunt reduși la tăcere românii de pe granița de Nord Vest a României? Amenintață cu moartea, purtată prin procese, înjurată, ostracizată, jurnalista și patrioata Daniela Ciută de la Carei merge înainte ca un tanc alimentat cu energizante.

Mai întâi i-au spart site-ul Buletin de Carei, apoi i-au furat pagina de facebook Buletin de Carei (www.facebook.com/buletindecarei.ro), apoi i-au șters contul de facebook. Cu toate acestea Daniela Ciută continuă să ducă lupta pentru apărarea culturii și identității românești cu același avânt și energie ca și la început.

Dacă vreți să ajutați un patriot să-și recupereze contul de facebook iată ce puteți face:

Duceți-vă pe profilul vostru de facebook la
Ajutor și asitență -> Raportează o problemă -> Ajută-ne să îmbunătățim Facebook -> Include in raport -> Ce imbunatatiri putem face

Dați scroll și alegeți “Conectare”
iar la Detalii adăugați următorul text;

“Hello

Journalist Daniela Ciută has her account deactivated and we can no longer find her on Facebook. We want to see her on Facebook again to have access to her articles and posts.
Her Facebook profile is https://www.facebook.com/ciuta.daniela.5

Thank you”

Articolul Cum sunt reduși la tăcere românii de pe granița de Nord Vest a României? apare prima dată în Glasul.info.

Miile de români sătmăreni care sunt  scriptic beneficiari ai Legii 154/2021 au avut un licăr de speranță în data de 27 ianuarie 2024 atunci când deputatul Govor și premierul Ciolacu promiteau marea cu sarea și spuneau că e chestiune de zile sau săptămâni până la eliminarea discriminării la care sunt supuși.

Praful și pulberea s-a ales de toate speranțele miilor de români sătmăreni! Pentru că Govor a trecut ca un tăvălug peste drepturile românilor beneficiari scriptic ai Legii 154/2021.

Ajuns deputat, Govor a mai bătut un cui în sicriul în care zace LEGEA 154/2021 și a votat cu mâna  lui ÎMPOTRIVA aplicării legii 154/2021 din 1 ianuarie 2025!

Se destrăbălează pe toate canalele media cu realizări ce nu țin de munca lui și care realizări nu sunt  în locurile de strictă necesitate! Satul Hotoan din comuna Căuaș,  satul Istrău  sau Sânmiclăuș sunt doar câteva exemple de abandon total din partea autorităților PSD-UDMR.

PROMISIUNI NEONORATE  FAȚĂ DE MII DE SĂTMĂRENI SUNT REALIZĂRILE DEPUTATULUI GOVOR MIRCSEA!

MIILE DE SĂTMĂRENI AFECTAȚI DE DISCRIMINARE PRIN NEAPLICAREA LEGII 154/2021  SUNT  TRECUȚI DE PRIMA ȘI A DOUA TINEREȚE.

AȘTEPTAȚI SĂ SCĂPAȚI DE EI PE CALE NATURALĂ SAU PUR ȘI SIMPLU SFIDAȚI TOT CE NU ȚINE DE POLITIC?

NU UITAȚI CĂ CIOLACU A PIERDUT ACCEDEREA ÎN TURUL DOI DATORITĂ LIPSEI VOTURILOR URMAȘILOR ROMÂNILOR PERSECUTAȚI ETNIC ȘI EXPULZAȚI ÎN 1940!

ROMÂNII ȘTIU CĂ ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ!

NU VĂ MAI BATEȚI JOC  DE ROMÂNII URMAȘI AI CELOR PERSECUTAȚI ETNIC ÎN 1940 PENTRU CĂ NIMIC NU RĂMÂNE NECONTABILIZAT!

CENZURA ȘI BLOCAREA CONTURILOR E…DEGEABA, adevărul iese mereu la lumină IAR NOI, URMAȘII ROMÂNILOR PERSECUTAȚI ETNIC ȘI EXPULZAȚI ÎN 1940 suntem semințe!

Nu pierim niciodată ci vă vom bântui și vom fi coșmarul vostru!

DANIELA CIUTĂ,

URMAȘ DE ROMÂN PERSECUTAT ETNIC ȘI EXPULZAT ÎN 1940

Preluare Buletin de Carei

Articolul Deputatul Govor Mircea sau imaginea ipocriziei, a promisiunilor neonorate apare prima dată în Glasul.info.

La Mulți Ani jurnalistei Daniela Ciută, patriot, activist, apărătorul drepturilor refugiaților români. Astăzi este ziua de naștere a unei bune prietene, unul dintre puținii jurnaliști care mai țin sus steagul românismului pe ultima brazdă de pământ eliberată de Armata Română la 25 octombrie 1944 de sub jugul ungar, horthyst, orașul Carei. Este vorba despre doamna Daniela Ciută, jurnalist, inginer, antreprenor, președintele a mai multor asociații cultural patriotice din Carei ( ASTRA Carei, Asociația Românilor Refugiați în urma Dictatului de La Viena din 30 August 1940, filiala Carei).

De doamna Daniela Ciută de la Carei ne leagă o lungă și fructuoasă colaborare, atât pe domeniul jurnalistic, cât și pe cel civic, cultural patriotic sau al investigațiilor desfășurate împotriva corupției din administrație, discriminarea pe criterii etnice a românilor de către diverse instituții ale statului, evenimente și manifestări cultural patriotice, proteste, inițiative legislative, probleme sociale și protecția mediului.

La frumoasa vârstă pe care o împlinește astăzi, doamna Daniela Ciută rămâne un neobosit luptător pentru drepturile românilor, ducând de foarte mulți ani o luptă acerbă împotriva discriminării românilor de către administrația locală sau centrală, împotriva neacordării și românilor a unor drepturi legale de care ar fi trebuit să se bucure, cum ar fi discriminarea creată de către neaplicarea legea 154/2021 și pentru români, așa cum este aplicată pentru minoritățile din România.

De foarte mulți ani de zile jurnalista Daniela Ciută se luptă de una singură pe granița de Nord-Vest a României împotriva abuzurilor din administrația publică locală comise de către cei de la UDMR, i-a fost furată pagina de facebook a portalului Buletin de Carei de mai multe ori, a primit amenințări cu moartea pe care procurorii nu le-au luat în serios, primește tot felul de amenințări și de șicane din partea maghiarilor iredentiști sau românilor trădători aserviți intereselor antiromânești ale celor de la UDMR. Și cu toate asta merge înainte, ține steagul sus, mai curajoasă și mai inimoasă decât mulți dintre bărbații țării, continuând o luptă total disproporționată între resursele pe care le deține ea și cele deținute de abuzatorii și trădătorii care conduc județul Satu Mare.

Îi urăm încă o dată La Mulți Ani, cu multe bucurii și împliniri, atât pe plan familial, profesional cât și în lupta patriotică pe care o desfășoară. Să ne trăiți întru mulți ani fericiți, sănătoasă și cu multă putere de muncă!

Articolul La Mulți Ani jurnalistei Daniela Ciută, patriot, activist, apărătorul drepturilor refugiaților români apare prima dată în Glasul.info.