Până acum, nimeni nu a îndrăznit să cheme în instanță Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, pentru multiplele derapaje pe care și le-a permis. 

Din neglijență, din indolență, din ignoranță sau, cel mai adesea, DE FRICĂ. În schimb Institutul, prin directorul lui, Alexandru Florian, a făcut-o din plin și cu neobrăzare. A instituit în societatea românească o adevărată teroare prin spionajul cultural la care s-a dedat, prin incriminarea unor mari personalități istorice și a unor cetățeni români pe motive de antisemitism, prin acțiuni de hărțuire și poliție politică, prin activități care exced aria de activitate a unui Institut înființat strict pentru cercetarea unui fenomen istoric, activități ce se suprapun cu atribuțiile organelor de cercetare judiciară și a serviciior de informații.

Era timpul să riposteze cineva. Semnalul l-a dat, spre rușinea noastră, nu un etnic român, ci un evreu, Lucian Ionescu. Acesta, îngrijorat de acțiunile aberante ale Institutului Wiesel, care nu fac decât să genereze ostilitatea românilor față de evrei și, în ultimă instanță, antisemitism, a constituit, în 2021, Comunitatea Evreilor Creștini din România, „Nicolae Steinhardt”. Din păcate, la scurtă vreme după această inițiativă, Lucian Ionescu s-a îmbolnăvit de covid și a murit, iar asociația s-a desființat înainte de înregistrarea oficială.

Era cazul – și timpul – ca și alții să ia atitudine. O face acum un grup de cetățeni români, care au considerat că Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ trebuie acționat în instanță. Pentru aceasta, au trimis către primul ministru al Românei (Guvernul fiind forul tutelar al Institutului), o petiție cu valoare de plângere prealabilă în perspectiva unui proces. Publicăm o mare parte din această petiție. Numărul de înregistrare al plângerii este 17/29074/ din 25.10.2022

[…] PETIȚIE

prin care dorim să vă aducem la cunoștință aspecte de neconstituționalitate și ilegalitate ale H.G. de înființare, precum și depășirea atribuțiilor și competențelor legale ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a fost înființat în baza Hotărârii de Guvern nr. 902/04.08.2005. Această Hotărâre de Guvern a fost modificată și completată prin prevederile H.G. nr. 866/23.08.2012, ale H.G. nr. 1066/26.11.2014 și ale H.G. 625/31.08.2016.

În susținerea demersului nostru vă readucem la cunoștință cadrul legal care ar trebui să coordoneze atribuțiile și activitatea Guvernului României:

• Constituția României prevede, la Art. 108, că „(1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe” și „(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor“.
• Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor prevede, la Art. 11: „În realizarea atribuțiilor sale, Guvernul îndeplinește următoarele atribuții speciale: (…) c) emite Hotărâri pentru organizarea executării legilor“.

H.G. nr. 902/04.08.2005 privind înființarea I.N.S.H.R. „E.W. invocă temeiul „legal” al emiterii ca fiind Art. 108 din Constituția României, republicată („Hotărârile se emit pentru organizarea și executarea legilor”), și art. 5, pct. 16 din H.G. nr. 78/2005 „privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, cu modificările ulterioare“.În cazul de față, noi apreciem că Guvernul României a emis mod ilegal și neconstituțional, o Hotărâre „pentru organizarea executării unei Hotărâri de Guvern“, și nicidecum „pentru organizarea executării unei legi“, așa cum prevede Art. 108 (2) din Constituție. Or, nici o Hotărâre de Guvern, emisă de Guvern, nu ține loc de Lege, emisă de Parlamentul României și promulgată de Președintele României.Art. 5, pct. 16, al H.G. nr 78/27 ianuarie 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor prevede: „Art.5. În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale generale, Ministerul Culturii și Cultelor are următoarele atribuții principale: (…) 16. inițiază proiecte de acte normative pentru înființarea unor instituții din subordine, avizează, în condițiile legii, înființarea sau reorganizarea instituțiilor și așezămintelor publice de cultură, indiferent de subordinea acestora; “.

Art.1, alin. (1) din H.G. nr. 902/2005 prevede, cităm: „Art.1, (1). Se înființează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, instituție cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor“.

Deci, Ministerul Culturii și Cultelor putea să inițieze proiectul de act normativ (hotărâre de guvern) pentru înființarea I.N.S.H.R. „E.W.“ și putea aviza înființarea institutului, dar numai în condițiile legii.

În concluzie, noi considerăm că I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost înființat în mod neconstituțional și nelegal, în baza prevederilor H.G. nr. 902/04.08.2005, emisă prin încălcarea prevederilor constituționale ale art. 108, alin. (2) din Constituția României și prin încălcarea prevederilor legale ale art.11, lit.(c) din Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

Dincolo de aspectele de neconstituționalitate și ilegalitate ale înființării I.N.S.H.R. „E.W.“, atragem atenția că acest institut își depășește competențele atribuite, desfășurând activități ample de monitorizare a societății românești – practic, de spionaj cultural – în vederea incriminării unor cetățeni români pe motive de antisemitism, deși, în niciunul din articolele H.G. nr. 902/2005, actualizată, privind activitatea I.N.S.H.R. „E.W.“ nu se face vreo referire la vreo atribuție a acestui institut privind „Monitorizarea antisemitismului din România“. Articolele 3 și 4 ale H.G. nr. 902/04.08.2005 prezintă în mod explicit obiectul de activitate și atribuțiile I.N.S.H.R. „E.W.“ privind cercetarea științifică și documentarea istorică a „Holocaustului din România“, fără vreo referire la activități de monitorizare a antisemitismului și nici la necesitatea întocmirii vreunui „Raport de monitorizare a antisemitismului“.

Conform art. 3, al H.G. nr.902/2005, actualizată, Institutul are ca obiect identificare, culegerea, arhivarea, publicarea documentelor și rezolvarea unor probleme științifice referitoare la Holocaust, elaborarea și implementarea de programe educaționale și culturale privind acest fenomen istoric. În textul H.G. nr. 902/2005 actualizată nu este pomenit cuvântul „antisemitism”.

De aceea, avem suspiciunea rezonabilă că un angajat al I.N.S.H.R. „E.W.“ desfășoară o activitate ilegală, care excede obiectul și atribuțiile Institutului, în detrimentul activității și fișei postului pentru care a fost angajat pe banii publici ai Statului român.

Activitățile indicate mai sus exced aria de activitate a unui Institut înființat strict pentru cercetarea unui fenomen istoric și se suprapun cu atribuțiile organelor de cercetare judiciară din România, precum și ale unor servicii abilitate în culegerea de informații pe teritoriul României, stabilite conform legii.

Totodată, activitatea I.N.S.H.R. „E.W.“ și a directorului acestuia propagă în spațiul public românesc imaginea unui institut de hărțuire și poliție politică, în detrimentul activității principale de stabilire cât mai exactă a cauzelor, vinovaților și dimensiunilor fenomenului istoric denumit „Holocaustul din România“.

Aceste acțiuni ale institutului, denumite „reacții instituționale” sunt respinse ca neîntemeiate și nefondate de către instituțiile statului român cărora le sunt adresate solicitările (e.g. primării, prefecturi, muzee, școli, instanțe de judecată etc).

În acest sens, menționăm câteva exemple luate chiar din rapoartele institutului, dar și soluțiile/răspunsurile date de instituțiile statului român acestor cereri:

1. Adresa nr. 78/08.02.2013 emisă către Primăria Sectorului 1 București, în care s-a adus la cunoştinţă faptul că pe faţada unui imobil de pe strada Iacob Negruzzi, nr. 1 „este expus drapelul Mişcării Legionare”. Institutul a solicitat de asemenea și întreprinderea demersurilor legale pentru soluţionarea acestei probleme. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a clasat ca neîntemeiată solicitarea înaintată de Institut.
2. Adresa nr. 531/22.08.2013 către Consiliul Judeţean Argeş prin care s-a solicitat ca bustul mareşalului Ion Antonescu să fie retras din spaţiul expoziţional al Muzeului Judeţean Argeş. Conducerea Muzeului Judeţean Argeş, prin domnul director Spiridon Cristocea, nu a retras bustul lui Ion Antonescu deoarece prevederile art. 12 din OUG 31/2002 specifică faptul că muzeele sunt exceptate de la aplicarea legii.
3. Adresa nr. 71/06.02.2013 către Primăria Municipiului Târgovişte prin care Institutul a solicitat ca titlul de cetăţean de Onoare al Municipiului Tîrgovişte acordat post mortem lui Ion Antonescu să fie retras nu doar de pe site-ul instituţiei, ci printr-o hotărâre a Consiliului Local. Primarul nu a dat curs solicitării și nu a convocat Consiliul Local pentru a supune la vot retragerea titlului de Cetăţean de Onoare post-mortem al mareșalului Ion Antonescu.
4. Multiple solicitări ale Institutului privind existența unor denumiri stradale „Ion Antonescu” în diverse localități din țară nu am avut reacțiile scontate de Institut, autoritățile locale nedând curs solicitărilor respective, în lipsa unui temei legal.
5. Tot în 2013, Institutul a transmis o adresă prin care a informat Primăria Municipiului Bucureşti cu privire la faptul că în lunile noiembrie şi decembrie a acelui an „reprezentanţi ai Mişcării Legionare în uniformă au participat la mitinguri autorizate de către Primăria Municipiului Bucureşti”. Reprezentantii Institutului fiind „preocupaţi de riscul pe care îl reprezintă promovarea  simbolurilor Extremei Dreapta, Institutul a cerut Administraţiei Locale preîntâmpinare/prevenirea unor astfel de situaţii pe viitor”. Primăria Municipiului Bucureşti  nu a răspuns acestei solicitări.
6. Adresa nr. 156/08.05.2012 către  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea dizolvării Partidului Totul pentru Țară – T.P.T. și radierea acestuia din Registrul Partidelor Politice în baza Legii Partidelor politice nr. 14/2003, în baza art. 44, paragraful b, art. 46, 46, alin. 1, paragrafele b și c și alin. 2, acuzând partidul de a fi fascist și extremist. Procurorul de pe lângă Tribunalul București a intentat acțiune în justiție pentru interzicerea partidului. A fost format dosarul nr. 27386/3/2012 înregistrat pe rolul Tribunalul București, soluționat definitiv în data de 20.06.2013 prin respingerea cererii în fond, dar și irevocabil în recurs de Curtea de Apel București în data 18.09.2014. Ambele instanțe au stabilit că Partidul Totul pentru Țară – T.P.T. NU este nici fascist și nici extremist.
7. Adresele 135/14.04.2012 către Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și 183/23.05.2012 către primăria Ciolpani privind „retragerea simbolurilor legionare de pe spațiul public, precum: fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu atașată unei troițe, sigla Mișcării Legionare prezentă sub forma unui drapel arborat în imediata apropriere a troiței și sub forma unui ornament sudat pe un gard metalic de culoare verde, toate acestea fiind situate pe DN1, la 500 m, înainte de intrarea în Ciolpani, la km. 31, județul Ilfov”. Primăria Comunei Ciolpani a comunicat că spațiul indicat este concesionat legal, iar troița este montată în baza unei autorizații de construire. Solicitările acestea ilegale i-au produs un mare prejudiciu de imagine pentru maestrul Ivanoff, sculptorul troiței.
8. Adresa nr. 600/08.11.2012 către primăria Târgu Ocna în vederea retragerii calității de cetățean de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu. Institutul, în adresa amintită, a menționat lucruri neconforme cu realitatea în baza cărora, în mod nefondat, Consiliul Local al Primăriei orașului Târgu Ocna a retras lui Valeriu Gafencu, titlul de cetățean de onoare al orașului. Decizia Consiliului Local a fost contestată de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, în instanță, prin înregistrarea dosarului nr. 117/110/2014 pe rolul Tribunalului Bacău. Dosarul a fost soluționat de instanță la data de 28.11.2014 prin admiterea cererii fundației, în data de 15.05.2015 fiind respins de Curtea de Apel Bacău și recursul formulat de Consiliul Local al orașului Targu Ocna. Instanțele au reținut că acțiunile INSHR-EW au constituit imixtiuni ILEGALE, de la nivel guvernamental, în problemele administrației publice locale.
9. Institutul a formulat un denunț penal în baza Legii 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii impotriva unui site care comercializează tricouri/hanorace imprimate cu chipurile a diverse personalități române interbelice, susținând că trei persoane dintre cele a căror figură apare pe respectivele haine sunt persoane „acuzate de crime împotriva umanității” și că tricourile/hanoracele cu chipurile acestora trebuie retrase de la comercializare. Este vorba de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, de poetul Radu Demetrescu (pseudonim Radu Gyr) și de filozoful Mircea Vulcănescu. Parchetul care a instrumentat acest denunț a decis clasarea dosarului, denunțul fiind neîntemeiat.
10. În iulie 2017, presa din România, în numeroase articole, constata cu indignare și mare surprindere transmiterea de către INSHR-EW către diferite Consilii locale din țară  a unor adrese în care solicită schimbarea denumirii unor străzi, a unor licee, dărâmarea unei statui doar pentru motivul că poartă numele poetului, dramaturgului, eseistului, gazetarului și profesorului Radu Gyr sau cel al economistului, filologului, filosofului, publicistului, sociologului, teologului și profesorului Mircea Vulcănescu. Ambii au fost somități ale culturii interbelice române, au făcut parte din elita martirizată de regimul comunist instalat cu forța în România, ambii au fost, așadar, victime ale represiunii bolșevice din România. Radu Gyr a petrecut 16 ani în închisorile comuniste, iar Mircea Vulcănescu a fost condamnat la 8 ani de temniță grea în 1947, murind la închisoarea Aiud în 1952, după chinuri inimaginabile, la vârsta de numai 48 de ani. Această solicitare/acțiune a Institutului a fost cu atât mai bizară cu cât încălca vădit dispozițiile Legii nr. 127/2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, act normativ care, în expunerea de motive, îi menționează, chiar în primul paragraf, pe Radu Gyr și pe Mircea Vulcănescu. În urma demersului Institutului, consiliul local al municipiului Cluj Napoca a decis să nu mai discute schimbarea denumirii străzii Radu Gyr din oraș, consiliul local din localitatea Bârsana, județul Maramureș a decis să păstreze denumirea unei școli „Mircea Vulcănescu”, iar consiliile locale din sectoarele 1 și 2 din București au decis să nu dea curs solicitării Institutului de a schimba denumirea unei străzi purtând numele lui Mircea Vulcănescu și de a demonta un bust reprezentându-l tot pe acesta, deoarece atât la stabilirea denumirii străzii, cât și la montarea bustului, legislația incidentă în materie a fost respectată intocmai, iar în Sectorul 4, intervenția Prefecturii Municipiului București a dus la păstrarea numelui marelui filosof de către liceul sus amintit.
11. O altă acțiune gravă, ilegală, a I.N.S.H.R.-„E.W.” este plângerea penală contra politologului Vasile I. Zărnescu, depusă direct la Parchetul General al Î.C.C.J., care a dus la hăituirea acestuia într-un proces penal care a durat opt ani, finalizat, la instanța de fond, prin condamnarea sa la 13 luni de pușcărie, cu doi ani suspendare. Vasile I. Zărnescu a făcut apel, iar Curtea de Apel București a anulat condamnarea la închisoare, dându-i, însă, un „avertisment să nu mai săvârșească alte infracțiuni”

Cea mai recentă intervenție a INSHR-EW a constituit-o cea împotriva unui fost deținut politic anticomunist, Petru Codrea, susținător al Rezistenței din Munții Maramureșului, care la începutul lunii octombrie a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Sighetul Marmației, decizia autorităților locale fiind virulent contestată de Institut, prin directorul acestuia, Alexandru Florian, sub pretextul că Petru Codrea ar fi făcut parte, ca elev de liceu, din Frățiile de Cruce. Realitatea este că tocmai apartenența la această organizație a făcut posibil ca un întreg grup de liceeni să ia decizia, în 1948, să adere la gruparea de rezistență armată din Munții Maramureșului, condusă de Vasile Popșa. Și de această dată, directorul Institutului a fost pus într-o situație penibilă, printre cei care au reacționat în apărarea deciziei autorităților locale din Sighet numerându-se chiar președintele Comunității Evreiești din Sighetul Marmației, dl David Liberman. Iată ce a scris domnia sa, ca reacție la articolul în care este prezentată intervenția INSHR-EW: „Sunt și eu nevoit să adaug câteva cuvinte la aceste comentarii. L-am cunoscut de copil și tânăr pe domnul Codrea Petru, din conjuncturi familiare, precum și câteva persoane din fostul grup Vișovan, chiar pe dumnealui personal și familia întemeiată, soția fiind o profesoară de matematică eminentă profesional și educațional. Familia mea a fost o familie destul de proeminentă în acest oraș și în casă s-au discutat multe probleme legate de existența și viața etniilor, relațiile iudeo-creștine, de toate formațiunile, dar niciodată nu am auzit că așa zisul grup sus numit să fi avut vreo activitate antisemită, anti-iudaică sau anti-creștină. Multe aspecte adevărate au fost ascunse de vechiul regim, nici astăzi nu este nimeni să le clarifice. (…) Cred că suntem într-o perioadă de paranoia în care nu discernem adevărurile istoriei și realității. Oare pe teritoriul României a fost numai grupul sighetean care s-a împotrivit regimului? Ați uitat de acei luptători ascunși ani de zile, până prin 1960, care au luptat cu arme împotriva adevăraților asupritori? Pe peretele comemorativ din curtea memorialului Sighet sunt înscrise numele a circa 10 cetățeni de etnie iudaică. Oare cum să-i denumim: criminali, legionari, idealiști sau în adevăratul sens luptători ai adevărului? Domnilor, da sunt evreu, dacă nu știți, mândru că m-am născut și trăiesc în acest oraș. Fiți cu mai mult discernământ și selectați esențialul și adevărul din cele publicate pe rețelele de informare” […].

Vă învederăm că directorul general al Institutului, Alexandru Florian este functionar public potrivit celor stipulate de art. 175, alin. (1). lit. b Cod Penal („exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură”), iar că demersurile ilegale pe care le efectuază în calitatea sa de reprezentant al Institutului întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:

– abuz în serviciu, prevăzută de art. 297, alin. (2) Cod Penal,

– uzurparea funcției, prevăzută de art. 300 Cod Penal,

– exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348 Cod Penal,

deoarece, prin acțiunile sale, fără nicio bază legală, se implică în activitatea administrațiilor publice, ale instituțiilor de cultură și de educație ale statului, monitorizează activitățile altor persoane și entități juridice, Institutul, exercitând astfel, prin reprezentanții săi, atribuții care aparțin, prin lege, Parchetelor, organelor de poliție si de cercetare penală, serviciilor speciale ale statului, Ministerului Culturii, a Educației, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe etc.

Instigare publică, prevăzută de art. 368 Cod Penal deoarece, apreciem că, prin toată activitatea desfașurată de institut prin reprezentanții săi, comite abuzuri, răspândește neadevăruri, modifică nefondat istoria țării și astfel manipulează oameni și îi determină să încalce legea (e.g. consilierii locali ai orașului Tărgu Ocna, care au anulat, cu nerespectarea legii, decizia de acordare a titlului de cetățean de onoare lui Valeriu Gafencu. Titlul acordat fiind păstrat prin sentințele a două instanțe de judecată, astfel cum am arătat mai sus).

• instigare la ură sau discriminare,  prevăzută de art. 369 Cod Penal.
• impiedicarea exercitării libertății religioase, prevăzută de art. 381 Cod Penal.
• inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268, alin. (1) Cod Penal, infracțiune savârșită printre altele, prin formularea denunțului penal împotriva partidului Totul pentru Țară – T.P.T., denunț respins ca nefondat de către două instanțe judecătorești […].

V-am fi profund recunoscători dacă, ținând cont de cele arătate în prezenta, în virtutea atribuțiilor constituționale acordate Primului Ministru, v-ați face datoria față de poporul român și ați desființa acest Institut, sau cel puțin ați opri acordarea oricărei finanțări și l-ați îndepărta de sub coordonarea dvs. De altfel, sub egida Academiei Române ființează, încă din 1993, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, instituție de specialitate care se ocupă de studiul ambelor perioade totalitare, atât al cele dintre 1938 și 1944, cât și al celei de după 1945.

*

În speranța că ne veți comunica în cel mai scurt timp posibil, punctul dvs de vedere privind subiectele detaliate în prezenta petiție, vă asigurăm de toată considerația noastră!

Gen. M r. Av. RADU THEODORU,

MIRON MANEGA – scriitor, jurnalist,

FLORIN DOBRESCU – activist pentru

perpetuarea memoriei Rezistenței anticomuniste,

VASILE ZĂRNESCU – politolog,

ȘERBAN ALEXANDRU POPA – arhitect,

ION COJA – lingvist, profesor universitar,

DUMITRU IONCICĂ – editor

CĂTĂLIN BERENGHI – lider de partid

Urmează să-și adauge semnăturile: Daniela Gîfu – conf. universitar, Gică Manole – istoric, Sorin Sabău – avocat, lider de partid, Ion Măldărescu – jurnalist ș.a.

Merită menționat, în acest context, refuzul de a semna plângerea – al unuia dintre cei mai determinați contestatari ai I.N.S.H.R. „E.W.” Iată explicația sa:

IOAN ROȘCA: De ce nu semnez această Petiție

Regret faptul că nu m-am putut asocia iniţiativei dv., deşi înţeleg motivaţia ei patriotică şi civică; şi nevoia de camaraderie, într-o cauză legitimă. Dar mi-e imposbil :

1. Să reproşez/denunţ faptul că INSHR-EW a fost înfiinţată fără respectarea formalismelor legale şi că şi-a depăşit atribuţiile (ceea ce este foarte adevărat). Eu consider însă (probabil, ca şi semnatarii) că înfiinţarea acestei oficine este un act/semn de înaltă trădare; că mandatul ei oficial este nefiresc, anti-naţional, anti-consituţional şi anti-libertar. Sînt deci temeiuri de contestare mult mai grave decît cele formale.

2. Să eludez faptul că apariţia acestei instituţii inchizitoriale, ca şi a legilor „antisemitismului”, demonstrează statutul colonial al României, „stat suveran şi democratic” în care „reprezentanţii” legiferează cras împotriva intereselor populaţiei. Nu fac cereri şi sesizări către uzurpatorii puterii, ca să nu impresia că-i legitimez. Le adresez doar contestaţii/ acuzaţii, conştient că nu pot avea efect decît după eventuala cădere a regimului.

3. Să mă asociez lucrurilor făcute în pripă. Prefer să trag concluzii după ce expun argumentaţia, pe baza rechizitoriului pe care încerc să-l expun progresiv. Voi arăta, printr-o documentare solidă, ce este INSHR-EW şi regimul care s-a pretat la a pune aşa ceva în funcţie.

Ioan Roşca 17 oct. 2022

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 123

Articolul Institutul „Wiesel” a fost chemat la judecată! apare prima dată în Glasul.info.

Poetul și jurnalistul Miron Manega, coordonatorul ziarului Certitudinea, a lansat o „Petiție de solidaritate cu Certitudinea, împotriva canibalismului de haită din mass-media”, făcând apel la cât mai mulți români să o susțină. Redăm mai jos textul petiției, pe care și noi am semnat-o, recomandându-vă tuturor să faceți acest lucru.

Florin Dobrescu, Buciumul

„Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a prietenilor tăi. Cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt inclus în Omenire. De aceea, nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru cine bat clopotele. Pentru tine bat”. (John Donne)

     Am asistat recent la un linșaj mediatic fără precedent, îndreptat împotriva „fițuicii extremiste” CERTITUDINEA, linșaj care a „angajat” aproximativ 90% din mass-media mainstream din România.

     Ar fi contraproductiv să înșirăm aici denumirile ziarelor, site-urilor, televiziunilor și rețelelor de socializare care au demonizat, ca un un veritabil Tribunal al Poporului din anii ’50, o publicație independentă care niciodată, de când există ea (din 2009 în format electronic și din 2017 în format tipărit), nu a fost amendată ori sancționată în vreun fel, de vreo instituție a statului român. Dar întrucât, din punct de vedere juridic, revista nu putea fi acuzată de niciuna din „infracțiunile” care i s-au pus în cârcă (antiglobalistă, antieuropeană, antisemită, antivaccinistă, conspiraționistă, extremistă și, mai ales, putinistă), „organizatorii” campaniei, specialiști în manipulare, au găsit soluția demonizării ei publice, folosindu-se de pârghiile „clasice” ale acestei manipulări, respectiv mass-media.

     Am asistat cu toții la un spectacol sinistru, care ar putea fi denumit, fără riscul de a greși, canibalism de haită. Căci CERTITUDINEA a fost demonizată pentru delictul de opinie al adevărului rostit cu orice preț și cu orice risc, iar acuzațiile au venit DIN PARTEA PRESEI.  

     CERTITUDINEA n-a putut fi însă „devorată” de semenii ei din mass-media. Dimpotrivă, a ieșit întărită din această încercare și și-a văzut mai departe de misiunea pe care și-a asumat-o de la bun început, onorându-și astfel supranumele atribuit – acela de „ziar fanion al românismului”.

     Uriașa campanie de denigrare (care s-a transformat, în fapt, într-o veritabilă campanie de promovare) a fost, pe de o parte, un test de anduranță privind forța și credibilitatea revistei CERTITUDINEA în spațiul public, test pe care aceasta l-a trecut fără probleme, iar pe de altă parte, proba verității privind nivelul jalnic de etică jurnalistică a presei pseudo-libere din România (corporatiste, pe numele ei adevărat).

     Conform „programului” , prezumabil, de îngropare a publicației, CERTITUDINEA trebuia să fie strivită sub mormanul de dejecții al calificativelor de ziar extremist, antieuropean, antioccidental etc., dar s-a întâmplat exact pe dos. „Tribunalul Poporului” n-a știut că vântul stinge feștila, dar întețește focul. Sau poate n-a știut că revista nu era o feștilă, ci ditamai focul, care s-a transformat în incendiu, declanșând, în rândul cititorillor ei, un neprevăzut curent de solidaritate publică.

     „Fițuica CERTITUDINEA adună tot ce este mai retrograd astăzi, în materie de autori și teme: este naționalistă, antioccidentală, antivaccin, antiștiință, conspiraționistă, putinistă etc.”  – s-a exprimat public Adrian Cioflâncă, membru al Colegiului în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității şi director la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman”.

     Trecând peste  faptul că tovarășul Adrian Cioflâncă nu are proprietatea termenilor (vezi „fițuică”) și peste aspectul că, „în materie de autori”, CERTITUDINEA are ca semnatari pe Mihai Eminescu, Eudoxiu Hurmuzachi, Carmen Sylva, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Vasile Pârvan, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Cezar Ivănescu, Ioan Aurel Pop, Dan Puric, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru etc. (adică „tot ce este mai retrograd astăzi”), campania în sine și activiștii ei dovedesc resurecția Articolului 209 din vechiul Cod Penal, în baza căruia puteai fi săltat oricând de pe stradă sau din casă și arestat pentru „uneltire contra ordinii sociale”, fără să ți se explice în ce consta „uneltirea”. Era epoca de „glorie” a dictaturii staliniste, „era ticăloșilor”, cum avea să fie denumită mai târziu. Și iată că epoca aceea revine cu un alt „design”, în care interfața nu mai este diabolica Securitate, ci angèlica presă.

     Presa împotriva presei! – aceasta este deviza, dar și esența întregului angrenaj de castrare a libertății de exprimare a jurnaliștilor și a tuturor cetățenilor. Suntem, așadar, liberi să spunem ceea ce ni se dictează să spunem! Iar revista CERTITUDINEA nu acceptă o asemenea formă de „libertate”! Revista CERTITUDINEA are un angajament pe care nu e dispusă să-l încalce sau să-l negocieze și pe care l-a făcut public încă din 2009, atunci când a apărut site-ul www.certitudinea.ro. Iată-l:

     « CINE SUNTEM. În sensul strict al iniţiativei acestui proiect cultural, suntem câţiva: subsemnatul şi „colaboratorii” din caseta tehnică. În sensul mai larg, al apartenenţei la o comunitate spirituală care desfide apologia deznădejdii, credem că e vorba de un popor. Există încă un popor român din care nu ne e ruşine să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi (n.n. Mihai Eminescu, Eudoxiu Hurmuzachi, Carmen Sylva, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Vasile Conta, Nicolae Paulescu, Vasile Pârvan, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Cezar Ivănescu etc). Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură (n.n. echipa de colaboratori).

     CE VREM. Nu ne propunem să aducem ceva nou sub aspectul originalităţii propriu-zise a textelor. Originalitatea nu poate fi inventată. Ea există sau nu există. Nu ne-am propus nici să alergăm după ştiri „exclusive”, pentru a intra în cine-ştie-ce competiţie cu alte publicaţii sau instituţii media. Nu vom „fetişiza” deci, în niciun chip această perspectivă caducă şi fără… perspectivă.

     Avem îndoieli mari, căci numai proştii nu se îndoiesc, dar aceste îndoieli se referă la şansa de a reuşi, nu la justificarea morală a demersului, care este major şi smerit în acelaşi timp: încercăm, nu să ridicăm catedrale, ci să plivim buruienile din grădini şi cimitire.

     Vrem să arătăm că realitatea românească profundă – aceea a preocupărilor, aşteptărilor şi deşteptărilor – este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare şi la televizor. Aceea este o realitate de nişă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură.

     Vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat şi dimensionat, are şi target, şi audienţă.

     Vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică tuturor celor care au ceva important şi coerent de rostit în urgisita cultură română.

     Vrem, în ultimă instanţă, să susţinem demnitatea de a fi român, în locul ruşinii de a fi român, prin toate argumentele corecte ce ne stau la îndemână. Pentru că nu e sănătos să te simţi vinovat de faptele ruşinoase ale unora, aşa cum nu e corect să te baţi în piept cu performanţele altora. Dar felul în care ne raportăm la acestea, sensul şi scopul cu care lăudăm sau condamnăm, ne aşază pe fiecare în vecinătatea care ni se cuvine».

Aceasta este, așadar, misiunea revistei CERTITUDINEA (www.certitudinea.ro; www.certitudinea.com). Aceasta este, de fapt, și grava „infracțiune” pentru care s-a încercat distrugerea ei prin linșaj mediatic.

     De aceea, atâta timp cât nu există încă o lege explicită care să interzică accesul la propria istorie și atâta timp cât CERTITUDINEA circulă și se mișcă liber în spațiul public fără să poată fi arestată sau interzisă, fiți alături de ea! Fiți câinii ei de pază, împotriva câinilor dresați ai sistemului, care deocamdată latră, dar în curând vor mușca. Adresăm acest apel la solidaritate tuturor celor care cunosc, iubesc sau respectă CERTITUDINEA. E un apel la solidaritate nu doar cu revista, ci cu dreptul la libera exprimare a fiecăruia dintre noi. Semnați petiția! Pentru voi semnați!

• Redacția revistei CERTITUDINEA, Miron Manega, revista CERTITUDINEA 

Articolul Petiție de solidaritate cu Certitudinea, împotriva canibalismului de haită din mass-media apare prima dată în Glasul.info.

Un ziar din România ia atitudine față de dispariția statului român la Carei. Certitudinea menține un anunț cu caracter permanent până la reglementarea situației din Municipiul Carei. Și asta pentru că la Carei statul român nu mai există. A fost surghiunit treptat, pas cu pas, până ce în cele din urmă acesta a murit de inimă rea, rușinat și frustrat de propria prostie și incompetență. La Carei statul român a murit și a fost îngropat. În memoria sa mai zac doar niște plăci negre funerare pe fațada clădirii Primăriei Carei.

Certitudinea este o publicație cum rar mai poți întâlni în peisajul cultural românesc. Deși aplecată spre promovarea românismului, publicația oferă spațiu publicistic pentru vocile aproape tuturor românilor, fără discriminare, indiferent de valorile și reperele ideologice, religioase, sau politice la care acestea se raportează.

E curios și admirabil în același timp cum poate o publicație reuni în paginile sale oameni din medii culturale și sociale atât de diferite, cu valori ideologice, culturale și chiar spirituale atât de diverse.

Dar astăzi vrem să ne oprim mai degrabă asupra unui alt aspect pe care l-am sesizat în paginile publicației Certitudinea. Pe ultima pagină a ziarului tipărit de către Certitudinea există un anunț care îți sare rapid în ochi și te ustură la vedere și te irită precum sprayul lacrimogen: un anunț cu caracter permanent până la reglementarea situației scandaloase de la Primăria Municipiului Carei, acolo unde în locul plăcilor oficiale cu numele instituției și cu tricolorul românesc pe ele, pe fațada clădirii primăriei zac niște plăci negre.

[su_quote style=”default” cite=”CERTITUDINEA” url=”” class=””]ANUNȚ CU CARACTER PERMANENT, PÂNĂ LA REGLEMENTAREA SITUAȚIEI: Afront unic în România, la adresa autorității statului:PRIMĂRIA CAREI are pe sediu PLĂCI NEGRE, în locul celor oficiale cu însemne naționale[/su_quote]

Galerie Foto:

[envira-gallery id=”103171″]

Fandel Mihai

Articolul Un ziar ia atitudine față de dispariția statului român la Carei. Certitudinea menține un anunț cu caracter permanent… apare prima dată în Glasul.info.