ASOCIAȚIA STUDENȚILOR CREȘTIN-ORTODOCȘI ROMÂNI FILIALA TÂRGU-JIU, alături de Asociaţia Down Art Therapy Tg-Jiu, Euro Education Federation, Asociația Vasiliada filiala Tg.-Jiu și Asociația „Provita pentru născuți și nenăscuți” filiala Gorj, va organiza în ziua de sâmbătă, 28 martie 2026, între orele 13.00-15.00, Marșul pentru Viață, ediția a XII-a, la Târgu-Jiu.

Scopul este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând cu momentul concepţiei şi, totodată, susținerea familiei tradiționale și a valorilor acesteia, temelia unei societăți solide și sănătoase. Tema ediției este ,,Solidaritate pentru amândoi”.

Marșul va începe în fața Bisericii ,,Înălțarea Domnului” (str. Victoriei – Paralela 45) la ora 13.15. Traseul nu este încă definitivat, având în vedere lucrările din centrul orașului, dar destinația este, ca mereu, Coloana fără Sfârșit.

Vom fi acolo, căci E.E.F. este printre organizatori, iar ziarul nostru, MagazinCritic.ro, este partener media al evenimentului. Vă așteptăm! Vom reveni cu detalii privind traseul când le vom avea. (Radu Buţu)

Actualizare 9 martie: Nu se va mai organiza.

Articolul Pe 28 martie suntem prezenți la Marșul pentru Viață apare prima dată în Glasul.info.

În după-amiaza zilei de 26 noiembrie 2025, la ora 14:00, Zalăul a trăit unul dintre acele momente rare, când istoria pășește din paginile cărților direct în mijlocul cetății. Într-o atmosferă de sărbătoare, încărcată de emoție, credință și mândrie românească, a fost inaugurată statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul. primul unificator al celor trei mari țări românești: Moldova, Țara Românească și Transilvania.

Acolo, în parcul din fața Cinematografului Scala, acolo unde trec zilnic mii de oameni, de azi înainte străjuiește privirea neclintită a marelui voievod. Monumentul, un ansamblu impresionant de aproape 10 metri înălțime, realizat cu măiestrie de artistul plastic Paul Muscalu, domină centrul orașului exact așa cum, în urmă cu mai bine de patru secole, Mihai domina cu voință și curaj destinele românilor.

Un oraș în sărbătoare: întoarcerea simbolică a lui Mihai Viteazul

Zalăul aștepta demult un simbol care să îi poarte istoria și identitatea. Și iată că, în 2025, dorința sa a prins formă în bronz. Statuia ecvestră a ajuns în oraș pe 24 noiembrie, iar două zile mai târziu, în cadrul unei ceremonii impresionante, a fost dezvelită în aplauzele a sute de oameni, oficialități locale și județene, preoți, cadre didactice, elevi, veterani, bunici și părinți, toți uniți într-o emoție comună.

Evenimentul a început în interiorul Cinematografului Scala, cu o prezentare a directorului Arhivelor Naționale Sălaj, Dănuț Pop, care a readus în lumină figura istorică a lui Mihai Viteazul și legătura sa cu Sălajul. Guruslău, locul ultimei sale mari victorii în 1601, este la doar câțiva pași de Zalău, iar acum orașul și-a primit eroul acolo unde îi este locul: în centrul comunității.

Primarul municipiului Zalău, Florin Florian, a subliniat importanța simbolică a statuii pentru tineri, amintind că Mihai Viteazul rămâne un far de curaj, viziune și identitate. La rândul său, deputatul Ionel Ciunt, inițiatorul proiectului, a vorbit despre dorința de a lăsa orașului un simbol puternic al luptei pentru libertate și unitate: „Mihai Viteazul nu este doar un nume din manuale. El este cel care a reaprins în sufletele românilor ideea de unitate.”

Dezvelirea monumentului: solemnitate, lumină și emoție

Când draperia a căzut, dezvăluind statuia ecvestră în toată măreția ei, o liniște adâncă a cuprins mulțimea, urmată de un ropot de aplauze. Monumentul, turnat în bronz, aproape viu în detalii și în atitudinea impunătoare a voievodului ridicat în șa, pare că stă de veghe asupra orașului.

O axă simbolică: între glorie și sacrificiu

Statuia din Zalău nu este plasată întâmplător. Ea se înscrie pe o axă simbolică ce leagă Dealul Guruslău, locul biruinței lui Mihai în 1601, de Câmpia Turzii, locul martiriului său. O placă instalată la sol amintește simplu și clar această călătorie a destinului, de la strălucita victorie la sacrificiul suprem.

În mijlocul Zalăului, voievodul Mihai Viteazul privește astăzi spre orizont cu aceeași hotărâre nestrămutată pe care a avut-o atunci când a unit, pentru prima dată în istorie, cele trei țări românești.

Zalăul are un nou simbol. România are o nouă lecție de demnitate.

Inaugurarea statuii ecvestre nu este doar un eveniment cultural sau artistic. Este un legământ. Un legământ între trecut și prezent, între strămoși și urmași, între idealul de unitate și generațiile care vin.

Pe 26 noiembrie 2025, Zalăul nu a ridicat doar o statuie.
A ridicat un simbol.
A ridicat un voievod.
A ridicat România însăși.

Articolul 26 Noiembrie 2025 – Zalăul își întâmpină Voievodul: Inaugurarea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, un moment istoric pentru inimile românilor apare prima dată în Glasul.info.

Angela Negrotă: Glasul poporului român cheamă la fapte: semnează pentru renașterea Capitalei!

Români din București, a sosit clipa să demonstrăm că nu ne mai mulțumim cu vorbe goale și promisiuni fără acoperire! A sosit timpul să punem în fruntea Capitalei o inimă românească, o voce curată, o conștiință trează, Angela Negrotă, activista civică și patriota care, ani la rând, a stat alături de popor în stradă, în frig, în ploaie, apărând valorile, drepturile și demnitatea românească.

Astăzi, Angela Negrotă are nevoie de semnătura fiecărui român care crede în adevăr, dreptate și iubire de neam. Nu e doar o candidatură, ci o chemare la trezire, o chemare la curaj și la fapte!

De prea mult timp, Bucureștiul, inima României, este sufocat de interese străine de neam, de jocuri de culise, de nepăsare și haos administrativ. Capitala noastră, care ar trebui să strălucească în demnitate și ordine, este astăzi adesea umilită: de gropi, de mizerie, de corupție și de lipsa unei viziuni autentice.
Angela Negrotă vine nu ca politician de profesie, ci ca român cu dragoste de țară și credință în popor, ca femeie hotărâtă să readucă bunul-simț, rânduiala și omenia românească în gospodărirea Bucureștiului.

Fiecare semnătură este o declarație de dragoste pentru România.
Fiecare semnătură este o scânteie a schimbării.
Fiecare semnătură este un pas către libertatea noastră de a ne alege singuri viitorul.

Români din toate colțurile Capitalei, din Rahova până în Colentina, din Giulești până-n Berceni, din Drumul Taberei până-n Pantelimon, veniți alături de Angela Negrotă! Veniți să susțineți o româncă neînfricată, care nu și-a vândut sufletul pentru funcții și nu și-a plecat capul în fața minciunii.

Semnează pentru ca vocea poporului să răsune din nou în Primăria Bucureștiului!
Semnează pentru demnitate, adevăr și România noastră curată!

Angela Negrotă, candidatul inimilor românești.
Fii parte din schimbare! Fii parte din istorie! Semnează pentru România care renaște!

Aici aveți atât foto cu “Lista de semnături” pe care o puteți scoate la imprimantă cât și link-uri cu tabelul respectiv. Puteți aduna semnături pentru susținerea candidaturii mele și apoi ne putem întâlni pentru a mi le înmâna personal.

LISTA SUSȚINĂTORILOR pentru alegerea primarului general al Municipiului București – Angela Negrotă 7 decembrie 2025.PDF.pdf – Google Drive

Articolul Angela Negrotă are nevoie de semnăturile voastre pentru a candida la primăria capitalei. Fii parte din schimbare! apare prima dată în Glasul.info.

La 6 noiembrie 1903 se stingea din viață, la Sibiu, unul dintre marii luptători pentru luminarea și demnitatea românilor ardeleni, preotul, poetul și publicistul Zaharia Boiu. O figură pilduitoare a neamului, un om al credinței și al culturii, Zaharia Boiu a ars ca o făclie vie pentru neamul său, lăsând în urmă nu doar cărți și articole, ci o moștenire de conștiință și devotament față de românitatea transilvană.

Născut și crescut în Ardealul umilit de străini, el și-a ridicat glasul și pana pentru luminarea poporului român din acele ținuturi, în vremuri când a fi român era o vină, iar a-ți iubi limba și credința era o primejdie. Slujitor al altarului și al școlii, Zaharia Boiu a fost preot, dascăl, poet, dar mai ales ctitor al educației românești. În 1861, la Sighișoara, a înființat prima școală românească, alături de Ioan Țiței și Nicolae Damian, un gest de curaj și credință într-o lume ostilă românismului.

El a conceput și primul abecedar românesc din Transilvania, deschizând mintea și sufletul copiilor spre limba lor strămoșească. Într-o epocă de deznaționalizare, Zaharia Boiu a înțeles că salvarea unui neam începe cu educația, cu lumina cunoașterii, cu formarea unei generații care să gândească și să simtă românește.

Manualul școlar numit Abețedar, apărut în anul 1862 a fost tipărit în 14 ediții înainte de a fi interzis de autorități. A fost rodul muncii preotului Zaharia Boiu, fiind conceput primul abecedar român în Transilvania la Sighișoara (1861).

A fost profesor la Institutul Teologic din Sibiu, unde a format tineri slujitori ai Bisericii și ai neamului, oameni care, urmându-i pilda, aveau să ducă mai departe lupta pentru unitatea spirituală a românilor. A colaborat la revistele „Telegraful Român” și „Transilvania”, devenind o voce puternică a conștiinței naționale.

Membru corespondent al Academiei Române, Zaharia Boiu nu s-a limitat la zidurile școlii sau la paginile revistei. În 1892, a fost acela care a tradus în limba germană Memorandumul românilor din Transilvania, documentul ce cerea recunoașterea drepturilor firești ale românilor din Imperiul Austro-Ungar. Iar fiul său, Olimpiu Boiu, a dus, pe ascuns, traducerea la Viena, riscându-și libertatea pentru a face auzit glasul românilor în fața împăratului Franz Josef.

Această faptă, înălțătoare și plină de curaj, arată că neamul Boiu nu a fost doar o familie de cărturari, ci o dinastie a demnității românești. Părintele Zaharia a sădit în fiii săi dragostea de țară și datoria față de adevăr, iar exemplul lor rămâne unul dintre cele mai frumoase capitole ale luptei culturale și naționale din Transilvania.

În anul 1903, când a trecut la Domnul, Ardealul a pierdut un dascăl și un luptător, iar Biserica, un vrednic slujitor al lui Hristos. Zaharia Boiu odihnește în cimitirul Bisericii din Groapă din Sibiu, iar mormântul său, înscris astăzi pe lista monumentelor istorice, este mai mult decât un loc de pomenire, este un altar al memoriei românești.

Astăzi, la peste un secol de la trecerea sa în veșnicie, ne plecăm frunțile în fața unui om care a înțeles că libertatea unui popor se clădește cu școală, cu credință și cu jertfă. Zaharia Boiu rămâne în conștiința românească un semănător de lumină, un luptător al spiritului și un păstor al demnității naționale.
Fie-i amintirea veșnică și pilda lui, pildă pentru toți fiii României de astăzi.

Articolul 6 Noiembrie 1903 – În amintirea lui Zaharia Boiu, luminătorul școlii și al conștiinței românești din Ardeal apare prima dată în Glasul.info.

Un eveniment de suflet, închinare și demnitate românească

În ziua de 30 octombrie 2025, într-o atmosferă de aleasă trăire românească și de profund respect pentru istorie, la Complexul „Eclipsa” din Snagov, fostul Han al Vlăsiei, a avut loc inaugurarea bustului marelui voievod Vlad Țepeș – Domnul Românilor. Evenimentul a fost organizat de Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” Ploiești, în colaborare cu Filiala Academiei Europene pentru Relații Economice și Culturale (AEREC) Roma, aducând în prim-plan valorile, simbolurile și continuitatea spiritului românesc.

Hanul Vlăsiei, astăzi Complexul Eclipsa, este o adevărată bijuterie arhitecturală, o mărturie vie a tradiției și rafinamentului românesc. Situat în comuna Snagov, județul Ilfov, la doar 40 de minute de București, acest loc încărcat de istorie a fost ridicat în secolul al XVII-lea și restaurat cu grijă în 2015, păstrându-se farmecul autentic al vremurilor de altădată. De-a lungul secolelor, Hanul Vlăsiei a fost popas pentru domnitori, boieri și chiar pentru familia regală a României, un spațiu în care istoria și eleganța s-au împletit firesc.

Festivitatea de inaugurare a bustului a început la ora 12:00, fiind deschisă de scurte alocuțiuni din partea organizatorilor și invitaților, care au evocat personalitatea și moștenirea lăsată de Vlad Țepeș. Momentul solemn al dezvelirii bustului a fost urmat de o depunere de buchete de flori cu panglică tricoloră, semn al recunoștinței și al dragostei pentru cel care a fost simbolul neclintit al dreptății, al ordinii și al demnității românești.

La ora 12:30, publicul s-a bucurat de lansarea de carte „Complexul Înaltei Porți”, semnată de jurnalistul Dan Andronic, eveniment însoțit de o sesiune de autografe, în care autorul a împărtășit gânduri despre relațiile istorice, politice și simbolice ale Țărilor Române cu Imperiul Otoman și despre locul lui Vlad Țepeș în contextul marilor puteri ale vremii.

După-amiaza a continuat cu prezentarea calendarului pentru anul 2025 al proiectului „Dimensiunea Europeană a lui Vlad Țepeș”, o inițiativă menită să evidențieze contribuția domnitorului român la apărarea valorilor europene și a civilizației creștine. În încheiere, participanții s-au bucurat de o degustare de vinuri românești de excepție, oferite de Asociația Bolgiu 1934 – Urlați (vinul „Vlad Țepeș”) și Crama Feruccio – Boldești Scăieni (vinul „Mircea cel Bătrân”), într-o atmosferă de camaraderie și mândrie națională.

Prin inaugurarea acestui monument, Vlad Țepeș s-a întors acasă, la Snagov, aproape de Mănăstirea ctitorită de el, loc legendar ce păstrează până astăzi amintirea și taina marelui domnitor. Gestul dezvelirii bustului nu a fost doar o ceremonie, ci un act de restituire spirituală, prin care românii și-au readus în mijlocul lor simbolul dreptății și al neînfricării.

Evenimentul de la Snagov a fost, fără îndoială, un eveniment la superlativ, o lecție de cultură, istorie și identitate națională. Într-o lume grăbită și adesea uitucă, bustul lui Vlad Țepeș, Domnul Românilor se ridică acum, semeț și luminos, ca un străjer al memoriei, reamintindu-ne tuturor că neamul acesta a fost zidit pe jertfă, demnitate și credință.

Vlad Țepeș nu a fost doar un domnitor al secolului al XV-lea. El este, și astăzi, simbolul etern al românului care nu se pleacă în fața nedreptății. Iar la Snagov, pe 30 octombrie 2025, istoria și-a regăsit glasul, un glas al neamului care nu-și uită rădăcinile.

La acest eveniment de suflet, închinare și demnitate românească, a participat și o mică delegație a Partidului Glasul Neamului condusă de președintele partidului, domnul Fandel Mihai. Organizatorii evenimentului ne-au făcut onoarea de a ne acorda cuvântul și a rosti o mică alocuțiune în numele Partidului Glasul Neamului.

„Să nu uităm niciodată cine suntem și de unde venim. Căci acolo unde răsare amintirea voievozilor, renaște mândria românească.”

Fandel Mihai, Președintele Partidului Glasul Neamului

Articolul Vlad Țepeș s-a întors acasă – Inaugurarea bustului „Domnul Românilor” la Snagov apare prima dată în Glasul.info.

O viață dedicată demnității, muncii și independenței economice a statului român

Într-o zi de toamnă a anului 1841, la București, se năștea Ion I. Câmpineanu, un nume care avea să devină simbolul echilibrului, al responsabilității și al demnității în administrația românească. Provenit dintr-o familie de patrioți și oameni de stat, fiu al lui Ion Cîmpineanu, participant la mișcările de emancipare națională de la 1848, tânărul Ion I. Câmpineanu avea înscris în sânge idealul datoriei față de neam și credința într-o Românie puternică și suverană.

Cu o educație solidă și o viziune modernă asupra economiei, Câmpineanu avea să fie unul dintre întemeietorii Partidului Național Liberal, partid care a pus temelia României moderne. Într-o perioadă în care țara se clădea pe ruinele vechilor structuri fanariote și sub presiunile marilor imperii vecine, Ion I. Câmpineanu a înțeles că adevărata libertate a unei națiuni nu se apără doar cu armele, ci și cu instituții solide și o economie națională puternică.

Astfel, în 1880, el a fost numit primul Guvernator al Băncii Naționale a României, o instituție fundamentală pentru stabilitatea și independența financiară a statului. Sub conducerea sa, Banca Națională a prins viață, devenind garantul monedei românești și pilonul încrederii economice. Câmpineanu a organizat imprimeria, a supervizat tipărirea primelor bilete de bancă românești și a pus bazele regulamentului intern al Băncii, un act de pionierat într-o vreme în care România făcea primii pași spre modernitate economică.

Dar Ion I. Câmpineanu nu a fost doar un bancher. El a fost un om al ideilor mari, un patriot luminat, un slujitor al națiunii care a înțeles că prosperitatea unui popor se clădește prin muncă, educație și credință în destinul propriu. Până la moartea sa, în noiembrie 1888, a rămas devotat idealurilor de ordine, transparență și demnitate în administrația publică.

Astăzi, strada Câmpineanu din centrul Capitalei, timbrul emis în onoarea sa și amintirea sa în paginile istoriei economice românești nu sunt doar semne de recunoștință, sunt dovezi că România a avut și are oameni care și-au pus viața în slujba binelui comun.

Ion I. Câmpineanu a fost mai mult decât un guvernator, a fost un constructor de țară. Într-o epocă în care România își căuta drumul între imperii, el a înțeles că puterea unei națiuni stă în rânduială, în credință și în respectul față de propria identitate.

Astăzi, la 10 octombrie, îl cinstim ca pe un întemeietor al demnității economice românești, un model pentru generațiile de azi, care trebuie să ducă mai departe același crez: România să fie stăpână pe soarta ei, pe resursele ei, pe moneda ei și pe viitorul ei.

Articolul 10 Octombrie 1841 – Se năștea Ion I. Câmpineanu, primul Guvernator al Băncii Naționale apare prima dată în Glasul.info.

Acum 81 de ani, Armata Română a înscris o pagină de glorie în istoria neamului: eliberarea orașului Cluj de sub ocupația hortystă. Jertfa ostașilor români care și-au dat viața pentru libertatea și demnitatea poporului nostru rămâne vie în conștiința națională.

Partidul Glasul Neamului cheamă  toți românii, din toate colțurile țării, să se adune la Cluj-Napoca pentru a cinsti memoria eroilor noștri. Sacrificiul lor suprem ne-a adus eliberarea de sub jugul hortyst.

În data de  11 Octombrie 2025, de la ora 10:00, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, la Monumentul Eroilor Români din al Doilea Război Mondial se va săvârși un parastas în memoria eroilor români eliberatori, se vor depune coroane de flori și se vor rosti alocuțiuni.

Să fim împreună, cu inima și sufletul, pentru a depune o floare și a rosti o rugăciune pentru cei care au scris cu sângele lor istoria libertății noastre.

 Veniți să dovedim că recunoștința românească nu moare și că memoria eroilor este temelia demnității noastre naționale!

Glorie eternă eroilor neamului românesc!

comunicat Partidul Glasul Neamului

Articolul Invitație. Comemorarea eroilor români care au eliberat Clujul de sub ocupantul horthyst în 1944 apare prima dată în Glasul.info.

Istoria neamului românesc este presărată cu figuri de eroi care, prin sabia și credința lor, au ridicat sufletul țării la înălțimi nepieritoare. Unul dintre acești eroi, așezat în rând cu voievozii și ostașii de seamă ai Țării Românești, este Stroe Buzescu, mare stolnic și viteaz căpitan în oastea lui Mihai Viteazul.

Moartea sa, la 2 octombrie 1602, a însemnat nu doar stingerea unei lumini din casa Buzescu, ci și jertfa unui cavaler creștin pentru apărarea pământului și a credinței românești.

În toamna anului 1602, o mare primejdie se abătuse asupra Țării Românești. Oastea de 40.000 de tătari, purtată de hanul Gazi Ghirai, pătrunsese pe Valea Teleajenului, aducând cu sine amenințarea prădării și arderii satelor. În fruntea oștirii muntene, voievodul Radu Șerban a stat pavăză țării, iar printre cei dintâi căpitani se afla Stroe Buzescu, vărul și sfătuitorul lui Mihai Viteazul, eroul de la Călugăreni.

În bătălia de la Teișani (23–24 septembrie 1602), Stroe Buzescu a scris cu sânge o pagină nepieritoare. Când ginerele hanului tătar a ieșit din rânduri, provocând la luptă căpeteniile muntene, ochii tuturor s-au ațintit asupra cavalerului român. Cu credința nestrămutată că apără nu doar onoarea sa, ci și a întregii țări, Stroe a pornit în lupta dreaptă.

Într-un duel aspru, urmărit cu răsuflarea tăiată de mii de ochi, Stroe Buzescu l-a înfrânt pe tătar, decapitându-l chiar sub privirea îngrozită a hanului. Acea clipă a fost scânteia care a aprins curajul oștirii române și a întors balanța luptei. Dar în vâltoarea bătăliei, cavalerul muntean a primit răni adânci.

Zdrobit de durere, dar neclintit în credință, Stroe a rezistat câteva zile, până ce și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 2 octombrie 1602.

Piatra sa funerară, aflată la schitul Stănești-Lunca din Vâlcea, stă și astăzi ca o carte de piatră a eroismului. Acolo, jupâneasa sa, Sima, a dăltuit cuvintele care răsună ca o pecete a demnității:

„Și nu fu pre voe câinilor de tătari.”

Acest epitaf nu este doar o mărturie a durerii unei soții, ci și glasul întregii țări care, prin moartea lui Stroe Buzescu, a primit o lecție de bărbăție, jertfă și dăruire.

Domnul Radu Șerban a recunoscut prin hrisovul său din 27 iulie 1604 vitejia stolnicului, așezându-l în rândul eroilor neamului. Astfel, numele său a străbătut veacurile, amintindu-ne că libertatea nu s-a clădit pe vorbe, ci pe sânge și jertfă.

Astăzi, când privim spre trecut, chipul lui Stroe Buzescu se ridică asemenea unei icoane de vitejie. El rămâne cavalerul care și-a înfruntat vrăjmașul în luptă dreaptă, apărătorul credinței și al neamului, eroul care a ales să moară pentru ca țara să trăiască.

Cinste și pomenire veșnică lui Stroe Buzescu, cavalerul care a arătat lumii că românii știu să înfrunte moartea cu fruntea sus, pentru Țară și pentru Cruce.

Articolul 2 octombrie 1602 – Moartea lui Stroe Buzescu, “Cavalerul” de la Teișani și Jertfa pentru Țară apare prima dată în Glasul.info.

Au trecut trei ani de la ziua în care l-am pierdut pe Profesorul martir Radu Ciuceanu. Este al treilea an în care am organizat o comemorare în memoriasa, de altfel parastasul de 3 ani.

De această dată, au fost prezenți mai mulți foști colaboratori, o mare și plăcută surpriză pentru mine, dar — ca de obicei — nu și fiul său.

Despre Profesorul Radu Ciuceanu a vorbit Constantin Buchet — Președintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

„…incerca sa faca dreptate…si noi, dupa puterile noastre, incercam sa-i evocam figura luminoasa, sa-i ducem gandurile mai departe, sa aparam institutul ca pe o fortareata a ideilor, si a libertatii si, pana la urma, de a spune si a nara adevarul istoric…”

„…cand se inchideau niste usi, dumnealui le deschidea…”

Si de asemenea, distinsul cercetător Corneliu Beldiman, acum pensionar, care a participat la toate pomenirile. Implicarea sa a fost deosebită, de data aceasta prezentând, printre lacrimi de emotie, o carte a lui Radu, programată să fie lansata pe 7 octombrie 2025: „Viața ca un balast”.

„…si am incercat sa facem ceva ce domnului Profesor ii placea foarte mult: sa scoatem o carte…”

”…pentru el era ca o datorie…Si in mod nespreat am reusit sa scoatem aceasta carte, care e proaspata, calda inca de la tipografie…pentru a marca acesti 3 ani…”

”…este o culegere a articolelor dumnealui din „Arhivele totalitarismului…proiect editorial al INST si al editurii Oscar Print”

„…si multumiri doamnei inginer care se ocupa an de an cu devotiune … dumneaei ne-a adunat azi aici…”

Si, as adauga, recunoștință deplină domnului Corneliu Beldiman, de asemenea pentru tricolorul care a apărut pe crucea unde Profesorul Radu Ciuceanu — care, sa nu uitam, a indurat 15 ani de detenție politică in inchisorile comuniste pentru tara si pentru Dumnezeu și a fost onorat în 2017 cu Crucea Patriarhală — își are locul de odihnă în eternitate.

Tot vineri 12 septembrie 2025 a fost sfințită crucea de la mormântul unde se odihnesc sufletele mamei și fratelui Profesorului, Elena și Constantin Petru — ambii dedicați Mișcării Naționale de Rezistență din Oltenia, în care Radu a fost membru în Comitetul Director. Această cruce, pe care am comandat-o personal, a înlocuit în sfârșit lipsa, înca de la decesul din 1994 al Elenei, a insemnului crestin de mormânt și crucea simplă de lemn pentru Constantin Petru din 2017.

Daca literele pictate cu auriu pe crucea celor doi vor reusi sa cinsteasca suficient viata si lupta lor pentru dreptate si adevar, nu as sti sa spun, dar ne straduim acum ceva mai multi sa pastram amintirea acestor oameni atat de deosebiti.

Multumiri, nu in ultimul rand, si Parintelui Andrei pentru frumoasele slujbe … si Dumnezeu să odihnească în pace pe Radu, Elena si Constantin Petru!

Dr.ing. Sanda Florentina Popa

Articolul Comemorare Radu Ciuceanu – 12 septembrie 2025 apare prima dată în Glasul.info.

La 31 august românii de pretutindeni celebrează Ziua Limbii Române, prilej de recunoștință și de mândrie pentru comoara noastră identitară: limba în care gândim, simțim și ne rugăm. Limba română nu este doar un instrument de comunicare, ci o adevărată matrice spirituală care ne unește, indiferent de granițe și vremuri.

Marele poet Mihai Eminescu spunea: „Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii”. Prin aceste cuvinte, Eminescu sublinia faptul că limba nu este un simplu cod, ci respirația vie a unui neam, expresia cea mai adâncă a ființei sale.

De-a lungul istoriei, românii au apărat cu jertfă și demnitate dreptul de a vorbi și scrie românește. În Basarabia, în Bucovina, în Transilvania, limba română a fost adesea prigonită, dar niciodată înfrântă. A rămas ca un fir roșu al continuității, legând generații și teritorii, purtând cu ea doinele, rugăciunile, legendele și dorurile noastre.

Un alt mare cărturar, Lucian Blaga, afirma: „Limba este întâiul mare poem al unui popor”. Într-adevăr, fiecare cuvânt românesc poartă în el o fărâmă de poezie, de istorie, de suferință și de biruință.

Limba română este podul nevăzut care îi apropie pe românii din țară de cei din diaspora. Ea adună în jurul ei milioane de inimi care bat românește în Italia, Spania, Germania, Anglia, SUA, Canada și oriunde în lume. Pentru aceștia, a vorbi românește înseamnă a nu uita niciodată cine sunt și de unde vin.

Nu putem uita nici cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un popor nu-și pierde limba decât odată cu ființa sa națională”.

Această mărturisire rămâne un avertisment pentru noi toți. Să nu lăsăm limba să se stingă în nepăsare, să o apărăm de străinismele agresive și de uitare, să o cinstim prin citirea clasicilor, prin cultivarea vorbirii și prin grija față de școală și cultură.

Astăzi, 31 august, să ne plecăm frunțile cu respect în fața limbii noastre, a acestui „dar de la Dumnezeu” – cum o numea poetul Grigore Vieru. Să ne amintim că a iubi limba română înseamnă a iubi România însăși, cu istoria, eroii și viitorul ei.

În această zi de sărbătoare națională, să rostim cu bucurie și credință:
„Trăiască limba română! Trăiască România!”

Articolul 31 August – Ziua Limbii Române apare prima dată în Glasul.info.