Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar desăvîrşit în Oltenia. Te rog să ne vorbeşti puţin despre tine şi copilăria ta. Dacă te-aş vedea prima dată, cum te-ai descrie în cîteva cuvinte?

Nicolae Patrașcan: M-aș descrie așa cum ai remarcat că mă prezint: un moldovean (părinții mei au fost moldoveni), născut și crescut în Brașov și perfecționat în Oltenia (Tg-Jiu este un loc aparte în evoluția mea). Despre copilărie? Înconjurat de familie și protejat de frați: sunt cel mai mic din cei 4 (o soră născută în 1978, un frate în 1980 și o altă soră în 1986, eu fiind ultimul, în 1989).

R.B.: Ce facultate ai terminat? Ulterior, te rog să ne spui care a fost primul loc de muncă şi cum ai ajuns să lucrezi în corporaţia unde eşti project manager la Tg-Jiu.

N.P.: Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, în cadrul Universității ,,Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu. Primul loc de muncă, nu ştiu dacă l-aş putea numi ,,loc de muncă”, dar banii câştigaţi au fost în liceu – împărţeam pliante, iar după liceu am lucrat pentru puţin timp în construcţii. Am ajuns să lucrez într-o multinaţională printr-o cunoştinţă care a văzut un anunţ şi mi-a recomandat şi mie să aplic în 2009.

R.B.: Ca un om care şi-a construit, pas cu pas, o carieră pornind de la entry-level, te rog să ne povesteşti cum e viaţa profesională într-o corporaţie, cu bune şi rele.

N.P.: Pot garanta că nu te plictiseşti într-o lume în care tehnologia avansează cu o viteză incredibilă. Provocările sunt la tot pasul, dar cea mai mare cred că este faptul că trebuie să ne adaptăm permanent unor vremuri noi.

R.B.: Ţi-ai cunoscut soţia la locul de muncă şi sunteţi fericiţi împreună. Te-aş întreba: cum reuşeşti să menţii echilibrul vital între viaţa profesională şi cea personală?

N.P.: Sincer, a fost greu când am lucrat împreună pe acelaşi proiect, pentru că este o persoană cu caracter puternic, însă reuşim să ne deconectăm şi să separăm viaţa profesională cu cea personală, deşi, în continuare, sunt momente când ne suprapunem d.p.d.v. business.

R.B.: Odată cu mutarea ta la Tg-Jiu în 2014, te rog să ne spui dacă te vedeai peste 11 ani tot aici, cum a fost începutul şi cum e viaţa printre olteni. Este Tg-Jiu acasă pentru tine?

N.P.: Nu mă vedeam în Tg-Jiu. A fost vorba că rămân undeva la circa 6 luni. Da, sunt acasă aici. De curând, am fost plecat aproximativ o lună şi chiar mi-a fost dor de casă. Le mulţumesc celor care m-au primit şi au făcut uşoară adaptarea mea. Peste 60% din viaţa mea de adult este în Tg-Jiu şi aici acum am prieteni şi chiar rude.

R.B.: Revenind la viața privată, ce fel de hobby-uri ai? Ce fel de cărți citești și cum lucrezi la dezvoltarea ta personală? Un sfat pentru cei tineri privind motivația de a lucra permanent cu noi înșine, spre a deveni o versiune mai bună.

N.P.: Îmi place să petrec timpul cu oamenii dragi. Îmi place să vizitez locuri în care n-am mai fost. Sunt microbist şi urmăresc fotbalul. Citesc cărţi de dezvoltare profesională. Acum citesc ,,Mindreader”. Sfat? Cred că ar trebui să fie mai atenţi şi conectaţi cu cei din jur şi nu în social media.

R.B.: Dacă aș vrea ca student sau proaspăt absolvent să lucrez într-un call-center, de ce fel de calități/cunoștințe/aptitudini aș avea nevoie? Ce ai urmări tu, dacă ai fi recruiter?

N.P.: Răbdare, dorinţă de nou, punctualitate, fără inhibiţii.

R.B.: Sunt tot felul de glume privind viața la corporație și limba corporateză, dar cîte dintre ele sunt adevărate? Sau sunt predominant mituri și prejudecăți?

N.P.: Depinde de proiect şi de mediul în care lucrezi. De exemplu, în Tg-Jiu simt că este ceva mai familial şi nu simt corporaţia aşa cum o simt când mă duc în Braşov, Bucureşti sau Cluj.

R.B.: Dacă ai avea puterea să o iei de la capăt, ce regreți și ce ai face la fel?

N.P.: Nu regret nimic şi n-aş face nimic diferit.

R.B.: Aș dori, de asemenea, să ne vorbești despre diferența între șef și lider, cît și despre importanța mentoratului. E adevărat că oamenii nu-și părăsesc locul de muncă, ci șeful direct?

N.P.: Ca lider cred că devii empiric pe măsură ce înţelegi care este rolul tău ca şef. Cred că e vorba foarte mult de poziţionare şi implicare – de aici vei putea să te diferenţiezi ca lider sau şef. Legat de a doua întrebare, poate fi adevărat, dar contextul e mult mai larg. Poţi părăsi locul de muncă având o super relaţie cu superiorul direct.

Radu Buţu: În încheiere, ai un citat preferat sau, poate, un autor? Unde găsești puterea să depășești provocările fiecărei zile (sunt multe/puține/foarte dificile)? Bănuiesc că funcția actuală vine și cu mari răspunderi. Mulți vedem doar beneficiile unei poziții de management, nu și greutățile.

Nicolae Patraşcan: Nu e neapărat un citat, dar promovez şi cred foarte mult în echilibru. Distanţarea de zonele extreme cred că e o formulă sănătoasă. Puterea o găsesc în reuşitele pe care le am. Deşi domeniul în care lucrez nu poate afişa rezultate palpabile, cele pe care le realizăm rămân undeva ,,scrise în istorie” şi îţi dau încredere şi putere pentru ce va să vină.

Foto: pixabay.com, geralt.

Articolul Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie apare prima dată în Glasul.info.

Moto: ,,Când El este gata să ne ofere cerul, noi ne mulțumim cu un pumn de țărână.” (Julia Blaga)

1. Radu Buţu: Iubiți ,,literatura, oamenii, natura, muzica, arta, frumosul…” De ce? (Dacă există motivaţie pentru iubire, v-aş ruga să argumentaţi pentru fiecare termen.)

Iulia Blaga: Poți iubi oamenii doar în măsura în care te iubești pe tine. E indicat sa fii ok cu tine pentru a-ți putea iubi aproapele, dar mai presus de a te iubi pe tine este esențial să-L iubești pe Dumnezeu pentru că iubirea și frumosul vin din El. A iubi este Dumnezeiește. Când coarda sensibilă a inimii este atinsă de Dumnezeu, nu poți decât să trăiești așa cum a trăit El. ,,La început a fost Cuvântul și Cuvântul a rămas de atunci mereu la început” (parafrazarea versetului Biblic – Tudor Arghezi). Lumea poate fi ușor modelată prin literatură întrucât cuvintele acționează precum lucrurile și ființele umane. În ce mă privește, cele mai prețioase și valoroase lecții mi-au fost predate de profesorii calmi, liniștiți, necuvântători: cărțile! De ce iubesc cărțile, literatura? De ce nu, aș întreba eu? Fiecare ființă are nevoie de speranță și zâmbet, de vise ce pot deveni realitate, de zbor neînfrânt, de mulțimea sfaturilor parfumate în experiențe de viață regeneratoare, de joc, de lacrimi de bucurie, de lecții noi de viață, de vulnerabilitate și învățarea exprimării sentimentelor… Cărțile au viață în ele. Filele lor știu când să tacă și când să ne vorbească. Știu când să ne mustre și când să ne încurajeze. Fiecare carte are o voce aparte, o voce ce calmează furtunile interioare și îți șoptește: ,,pentru examenul acesta nu te-a pregătit nimeni, de aceea mă aflu eu aici!” Muzica, arta, natura vindecă sufletul. Unde nu ajung cuvintele unei cărți, ajunge muzica. Cel mai blând tratament pentru vindecarea rănilor lăuntrice este muzica. Prin muzică suntem nemuritori pentru că ea vine din cer și o vom practica în continuare în cer. Muzica ne face să ne îndrăgostim de eternitate și este o alinare a inimii în momentele de zbucium lăuntric.

2. Cu ce aţi rămas în urma Cenaclului Literar de la Oradea? Cine îl organiza, ați avut acolo vreun mentor, vreun om care să vă fie călăuză pe drumul literelor?

Am rămas cu un dor nesfârșit în inimă… ce vremuri frumoase!
A fost locul unde am îndrăznit să dau glas trăirilor mele lăuntrice și am învățat să-mi urmez visul. Cenaclul literar a fost coordonat de Lect. univ. dr. Marius Miheț, lector al Facultății de Litere, a Universității din Oradea. În anul 2023 a fost laureat al premiului „Garabet Ibrăileanu” pentru critică literară. Un om de excepție. Am fost binecuvântat să-l am ca mentor și critic în anii studenției. Puteam să-l ascult ore în șir, avea un simț atât de ascuțit și fin când venea vorba de cuvinte. Un adevărat maestrul al cuvântului. Întâlnirile aveau de obicei loc lunea și participam în jur de 5, 6 persoane. În prima etapă a întâlnirii vorbeam deschis despre o carte pe care o alegeam înainte, încercând să ne dezvoltăm latura critică, iar în partea a doua citeam, ascultam și vorbeam despre creațiile noastre. A fost un timp roditor.

3. Ca fondatoare a proiectului V.S.C.A – Vocea scriitorilor creștini din Austria, vă rog să ne oferiți mai multe detalii despre acesta și ce planuri aveți pentru 2025. Ce alți ,,scriitori înzestrați” aţi descoperit şi pe care ni-i puteţi recomanda? Am văzut că aţi tipărit şi două antologii de creaţii ale celor din proiect.

Cu acest proiect m-am provocat înainte de orice pe mine. Când am ajuns în Austria în 2012 am avut un șoc cultural. Parcă trăisem într-o bulă ce tocmai se sparse și am început să descopăr o realitate crudă și dureroasă. Existau mulți români în comunitatea din care făceam parte și există și în prezent, dar nimeni nu părea interesat de literatură, citit, scris. Întrebam fără nădejde dacă nu cumva există un Cenaclu literar sau un grup de carte, dar răspunsurile erau negative. Atunci, o prietenă m-a provocat: ,,dacă vrei să participi la un grup de carte, va trebui să înființezi tu unul!” Și așa am făcut. Am început să contactez prieteni pasionați de literatură și scris și am format un grup de carte. Eram foarte mulțumitori de realizarea noastră. Apoi am început să descopăr talente, scriitori în devenire, care nu avuseseră șansa să se remarce. Primele noastre proiecte și colaborări au fost cărți dedicate în mod special copiilor, cărți care s-au tipărit în mii de exemplare și au fost puse în pachetele de sărbători ce sunt trimise de străini la copiii defavorizați din România. Grupul a început să crească și valorile literare s-au remarcat tot mai accentuat. Atunci mi-a trecut prin minte ideea de a lucra la o antologie care să apară anual și în care să fie cuprinși toți acești scriitori talentați. Vocea Scriitorilor Creștini din Austria este o culegere (antologie) de creații literare creștine ce unește talentele mai multor scriitori români. Volumul este adresat iubitorilor de cultură și literatură creștină. Totodată, aceste culegeri sunt distribuite împreună cu Biblia spre penitenciare, azile de bătrâni, centre de reabilitare și diverse lucrări de misiune. La sfârșitul lunii februarie apare ediția a treia, iar grupul este într-o continuă creștere. Pentru a face cunoștință cu autorii vă provocăm să faceți rost de un exemplar din cele publicate deja, merită!

4. Spuneați în interviul oferit jurnalistului Traian Horia pentru ,,Ziua Cultural”: ,,când mǎ gândesc la cǎrți, există aproape întotdeauna o trecere de la cunoașterea lucifericǎ la cea paradisiacǎ.” Cînd citim ceva, cum să ne dăm seama dacă acea carte e benefică sau pierzătoare de suflet? Există, oare, autori de necitit (nu vreau neapărat nume), care netezesc calea noastră spre iad?

Ești ceea ce citești! Ceea ce mănânci îți afectează trupul, iar ceea ce citești își afectează sentimentele și viața spirituală. Un singur lucru aș vrea să ții minte din acest răspuns: în spatele cărților se ascund duhuri puternice… . Pentru cei ce nu sunt ancorați bine în realitate, pentru cei ce nu știu cine sunt și cu ce scop s-au născut, o carte îi poate marca pe viață. Există pericolul, datorită crizei de identitate, de a-și însuși idei ce nu le aparțin. Pentru cititorii de cursă lungă, pentru cei ce au un spirit critic foarte bine dezvoltat, chiar și o carte ,,slabă” poate conține ceva valoros. Poate tema este prost tratată, dar frumusețea frazelor te poate inspira. S-ar putea ca psihologia personajelor să lase de dorit, dar să fii captivat de altceva. Bineînțeles că există cărți bune și mai puțin bune, cărți care te zidesc spiritual și cărți care te împovărează. Întrebarea este cu ce scop citești o carte? Personal, am învățat ceva chiar din cele mai slabe cărți. Așa nu! Cu toate acestea sunt foarte atentă la cărțile pe care le cumpăr. Nu citesc orice pentru că sunt conștientă de duhurile puternice care se ascund în spatele unor cărți.
A existat o perioadă tristă în istoria omenirii, un holocaust al cărților pe care mulți nu l-au înțeles. Realizat de obicei într-un spațiu public, arderea cărților reprezenta un element de cenzură și provenea dintr-o opoziție religioasă, politică sau culturală. Prin arderea cărților, regimul dur și opresiv a încercat să elimine din conștiința publică un aspect vital al culturii unei națiuni. Ce vreau să spun cu asta? De-a lungul veacurile, cartea a fost mereu o cale de comunicare. Unii au folosit calea aceasta spre propria lor osândă, alții pentru a zidi și ridica suflete.

5. M-am bucurat să aflu că avem în comun o concepție despre lume pro-viață, bazată pe credința în Dumnezeu, ca fiind singurul ce dă viața și doar El o poate lua. Știți de asemenea inițiative românesți de apărare a vieții de la concepție la moartea naturală în Austria, patria dvs. adoptivă?

Nu cunosc personal, dar cu siguranță există.

6. Ați furat, copil fiind, o Biblie. Cum s-a întîmplat, o mai aveți? Poate lectura zilnică a Scripturii să schimbe pozitiv destine ce păreau sortite abisului?

Ce vremuri! Am păstrat Biblia, iar ca să fiu sinceră, chiar dacă între timp am cumpărat câteva ediții noi, citesc tot din Biblia aceea îngălbenită. Mă aduce mai aproape de vremurile inocenței mele și parcă s-a creat o relație specială între noi. Cred că sunt legată de ea emoțional. Îmi aduc aminte că mă aflam într-o tabără creștină, în județul Hunedoara, localitatea Cărpiniș. În timpul unui program religios am observat Biblia și ochii mi-au rămas pironiți pe ea. După ce s-au terminat zilele sortite acelui eveniment am plecat acasă și m-am asigurat că iau și Biblia cu mine. Am furat Biblia nu dintr-un moft, nu pentru a-mi dovedi ceva mie sau altcuiva, nici nu obișnuiam să fur. A fost un imbold atât de puternic, ceva ce nu am putut controla. Știam că este cuvântul lui Dumnezeu și voiam să mă aprofundez în el. A fost prima mea Biblie. Până atunci doar auzisem pasaje din ea și memorasem unele versete la școala duminicală, după acel eveniment am avut acces tot timpul la Biblie. Legat de a doua întrebare, dacă citești Biblia ca pe o carte de lectură s-ar putea să fii indignat, contrariat chiar frustrat, dacă o citești ca pe o revelație divină venită din partea lui Dumnezeu, dacă cauți cu toată inima să Îl descoperi pe Dumnezeu și puterea Lui vei fi transformat. Cine s-a întâlnit cu Cristos nu poate rămâne la fel. Pentru mine Biblia este cuvântul lui Dumnezeu revelat, este hrană pentru suflet și duh. Nu citirea în sine transformă, ci faptul că orice cuvânt venit din partea lui Dumnezeu este însoțit de putere.

7. Deși sunt, din nefericire, destui oameni (unii foarte vocali) ce își ponegresc țara, dvs. sunteți mîndră că sunteți româncă. Ce v-a oferit și vă oferă România, de o iubiți curat (chiar dacă trăiți din 2012 în Austria)?

România mi-a oferit un grai, o educație, o cultură. Nu știu cum mi-aș putea exprima emoțiile și trăirile în altă limbă. Nu pot să visez și să sper în altă limbă, decât în limba mea maternă. Totodată, România are o istorie bogată și o cultură diversă, care îmi oferă multe motive de mândrie. România are o istorie milenară, cu vestigii dacice, romane și medievale. Cultura română este un amestec de influențe, de la tradițiile populare la arhitectura unică și arta modernă. Am trăit între munții Parâng, Straja și Retezatul. Mă mândresc cu o varietate de peisaje, de la munții Carpați la Delta Dunării și plajele de la Marea Neagră. O frumusețe naturală creată de Dumnezeu. Românii sunt cunoscuți pentru ospitalitatea lor, hărnicia lor, simțul umorului și creativitatea lor. Comunitatea românească este una strânsă, cu un puternic sentiment de apartenență și solidaritate. Sunt înconjurată de români cu valori creștine pe care îi iubesc dezinteresat și sunt la rândul meu iubită cu toate imperfecțiunile mele. Întrebarea sinceră a lui George Enescu: ,,Mamă, pot să le spun că sunt român, sau vor crede că mă laud?” mă urmărește uneori și pe mine.

8. ,,Pe cât crește tehnologia, pe atât scade și gradul de cultură, bun-simț și inteligență.” Progresul tehnologic actual ne poate conduce spre o lume de oameni inculţi, bădărani, fără ruşine de oameni şi fără frică de Dumnezeu. Cum se poate explica acest fenomen extrem de îngrijorător?

Îmi aduc aminte cu exactitate în ce ipostază am scris gândurile citate de tine și nu bat în retragere. Este adevărat că progresul tehnologic, deși aduce numeroase beneficii, poate avea și efecte negative asupra culturii, bunului simț și inteligenței umane. Aș vrea totuși să explic puțin mai amănunțit acest fenomen.

Internetul și rețelele sociale ne expun la o cantitate imensă de informații, dar nu toate sunt relevante sau de calitate. Întrebarea mea este ce facem cu ele? Această supraexpunere poate duce la o superficialitate în gândire și la dificultatea de a distinge între informații valoroase și cele lipsite de importanță. Tehnologia ne oferă acces rapid la informații, dar poate afecta capacitatea noastră de a ne concentra și de a analiza critic informațiile. Suntem obișnuiți să consumăm informații rapid, fără a le acorda suficient timp pentru a le înțelege în profunzime. Uneori nici nu le verificăm dacă sunt adevărate. Utilizarea excesivă a tehnologiei poate duce la dependență și la izolarea socială. Petrecem mai mult timp în mediul virtual decât în cel real, ceea ce ne afectează profund viața socială.
Consecințele sunt vizibile la tot pasul: Scăderea nivelului de educație: Dificultatea de a ne concentra și de a analiza critic informațiile poate afecta negativ performanțele școlare și profesionale. Creșterea gradului de incultură: Lipsa de interes pentru cultură și valori morale poate duce la o scădere a nivelului de cultură generală. Degradarea relațiilor sociale: Izolarea socială și lipsa de comunicare pot afecta negativ relațiile interpersonale și pot duce la alienare. Creșterea comportamentului antisocial: Lipsa de respect pentru autoritate și tradiție poate duce la un comportament antisocial și la o creștere a criminalității.
Ce putem face pentru a contracara aceste tendințe negative? Aș propune patru strategii. Educația: Este important să investim în educație și să promovăm gândirea critică și abilitățile de rezolvare a problemelor. Utilizarea responsabilă a tehnologiei: Trebuie să fim conștienți de efectele negative ale utilizării excesive a tehnologiei și să o folosim cu moderație. Să ne folosim mai mult creierul și mai puțin telefonul, mai mult foaia și pixul și mai puțin laptopul. Promovarea culturii și a valorilor morale: Este important să susținem instituțiile culturale și să promovăm valorile morale în societate. Iar în ultimul rând să ne implicăm social. Trebuie să ne implicăm în viața comunității și să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul societății noastre.
Este important să fim conștienți de provocările pe care le aduce progresul tehnologic și să acționăm pentru a le contracara efectele negative. Avem nevoie de o abordare echilibrată, care să ne permită să beneficiem de avantajele tehnologiei, fără a sacrifica cultura, bunul simț și inteligența umană.

9. Sunteți autoarea a două volume: ,,Între tăcere și cuvânt“ și ,,Regândește. Gândirea dirijează trăirea”. Cum au luat ele ființă? Ca și pe blog, le-ați scris cu gîndul de a fi o ,,sursă de viață” pentru cititori?

Cu tot respectul față de cei ce vor citi aceste rânduri, înainte de orice am scris aceste cărți pentru mine, pentru înțelegerea luptelor lăuntrice, pentru vindecarea sufletului meu, dar și pentru a găsi răspunsuri la unele întrebări ce m-au frământat multă vreme. Pare absurd, dar nu eu am ales temele, ci într-un fel sau altul ele m-au ales pe mine, însă cu siguranță au existat și elemente de natură subiectivă. Am ales să le public din dorința de a atinge inimi, iar ambele cărți și-au atins scopul.

10. Prea mulți dintre noi suntem, din păcate, ,,săraci în suflet”. Ce sfaturi ne oferiţi încît să ne îmbogăţim?

Ce înseamnă de fapt să fii sărac în suflet? Hai să definim conceptul înainte de a da soluții! O persoană săracă în suflet poate fi caracterizată de: lipsa de empatie și compasiune, egocentrism, materialism, invidie și gelozie, izolare socială, lipsa de sens în viață… Cum ne putem îmbogăți sufletul? Cheia îmbogățirii lăuntrice este întoarcerea la Dumnezeu. Omul nu va găsi pacea și armonia lăuntrică până nu se va întoarce la Cel ce l-a creat. Nu poți trăi în armonie cu tine dacă nu știi cine ești, cine te-a creat și de ce exiști pe pământul acesta. Apoi poți cultiva și alte aspecte în viața ta precum empatia și compasiunea, depășirea egocentrismului, redefinirea succesului, adoptarea unei atitudini pozitive, iertarea, dezvoltarea relațiilor interpersonale, descoperirea sensului în viață, iar mai presus de toate îngrijirea sufletului: Îmbogățirea sufletului este un proces continuu, care necesită efort și dedicare. Este o călătorie personală, în care fiecare pas contează. Nu există o rețetă magică sau o soluție rapidă, dar prin cultivarea valorilor menționate mai sus, putem transforma treptat viața noastră și putem descoperi o bogăție interioară care ne va aduce mai aproape de cer, mai aproape de inima Celui ce ne-a creat.

01.02.2025

Foto din arhiva personală a Iuliei Blaga

Articolul Radu Buţu: Interviu cu scriitoarea Iulia Blaga apare prima dată în Glasul.info.

Adrian Vervescu este elev al Colegiului Național ,,Traian” din Drobeta-Turnu Severin. Vine din zona de munte a Mehedințiului și iubește cu pasiune folclorul, portul popular din minunata sa zonă a Isvernei și, cum altfel, cântul popular în graiul mehedințean. ,,M-am născut într-o zi de toamnă, îmi spune Adrian, în toamna lui 2007, într-un octombrie atât de bogat în soare și culoare, precum costumul popular, pe care-l îndrăgesc cu toată ființa mea.” Cântul și dansul popular sunt modul simplu de exprimare al celor mai adânci și mai tainice simțăminte ale sufletului omenesc. Prin cântec omul iși împărtășește bucuriile, dar și neliniștile, iși liniștește dorurile, își mărturisește iubirile și își înfrumusețează viața.
Adrian își coase singur costumele tradiționale pe care le poartă în spectacole, iubește să creeze, dar să și colecționeze piese de port popular. Vă invit să-l cunoașteți, este uimitor prin pasiunile sale și prin puritatea aspirațiilor sale!

Reporter: Spune-mi, Adrian, care este marea ta pasiune?
Adrian Vervescu: Marea mea pasiune este folclorul. Acest cuvânt este atât de amplu, cuprinde o multitudine de simțiri, emoții și trăiri. Noi, cei îndrăgostiți de acesta, trebuie să respectăm ceea ce este el prin definiție și caracteristici, pentru ca această zestre spirituală să se transmită generațiilor viitoare, ca sursă de inspirație, cu caracter colectiv, să rămână mereu VIU!! Și eu, prin prisma programelor pe care le prestez la diferite spectacole, tocmai aceste valori încerc să promovez. Sunt membru al Ansamblului ,,Doina” aparținând colegiului la care învaț și membru al Ansamblului ,,Moștenitorii – Isverna” coordonat de doamna profesor Ana Buzatu, căreia îi datorez o mare parte din ceea ce sunt eu astăzi. Am preluat dorința și puterea de admirație a tot ceea ce este frumos și autentic, de la dumneaei. Activez atât ca solist vocal, cât și ca dansator în cadrul ansamblului. Cântecul și dansul popular au nevoie de o emoție aparte, emoție cu care noi ne naștem și pe care suntem datori a o transmite publicului.
Reporter: Ai o vârsta la care amintirile se strâng cu bucurie și se trăiesc în același mod. Care ți-este cea mai frumoasă amintire de până acum?
Adrian Vervescu: Îmi aduc aminte cu emoție de primul meu spectacol, pășind timid pe scenă, cu convingerea în suflet că voi reusi, fiind încrezător în mine. Simțeam și știam bine ce trebuie să fac! Desigur, micile greșeli ale unui începător au fost prezente, însă eu cred că le-am ascuns destul de bine.
Reporter: Tinerii de vârsta ta se întrec în a descoperi frumusețea vârstei. Tu cum îți petreci timpul liber? Ce hoby-uri ai?
Adrian Vervescu: Sunt membru al unei asociații care ajută copiii din medii defavorizate și nu numai. Dar, pe primul loc rămâne pasiunea de a coase, de a recondiționa și de a colecționa costume populare. Totul a început în urmă cu cinci ani. Cu mare drag o urmăream pe bunica lucrând, în iernile geroase. Mi-a plăcut și am vrut să încerc și eu. Așa a pornit totul. De atunci lucrez mereu și nu îmi imaginez că mă voi opri cândva. Am învățat, tot de la bunica, să dau viață unei bucăți de pânză, pornind de la zero, doar cu un ac meseriaș și niște fire colorate. Cos de la ciupege, poale, cămăși de bărbat, până la fâstâce și oprege cu mii și mii de mărgele și paiete. Pornind de la șase costume ale bunicii, azi am ajuns la o colecție impresionantă pentru mine, de aproximativ 80 de costume, 55 fiind de damă și 25 de cămăși de bărbați. Din colecția mea nu lipsesc nici cioarecii, vesta de dimie și vestele cu găitane, mintanul, legăturile ,cârpele de borangic, căciulile de astrahan, brăcirile, chimirul, săcuiul și trăistuțele, obielele sau opincile. Pot spune că toate acestea mă definesc, sunt o parte din mine. – integral pe www.paginaolteniei.ro.

Piese pentru o seară frumoasă (1):

Articolul Adrian Vervescu: „Pe primul loc rămâne pasiunea de a coase, recondiționa și colecționa costume populare! Toate acestea mă definesc, sunt o parte din mine!” apare prima dată în Glasul.info.

Astăzi, 15 septembrie, la ora 17.00, se difuzează partea a doua a emisiunii cu maestrul Dan Puric, înregistrate la postul de televiziune A7TV:

Partea I:

La ora 21.00, domnia sa va fi în direct la postul de televiziune REALITATEA+, alături de domnul Florin Zamfirescu, în cadrul emisiunii moderate de doamna Anca Alexandrescu. Doamne ajută!

Articolul Dan Puric la Realitatea+, astăzi, la ora 21.00 apare prima dată în Glasul.info.

Tema ediției Marșului pentru Viață din acest an a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă de douăzeci și cinci de ani, căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Am îndrăznit să îl rugăm pe soțul ei, Gabriel Ivanov, să ne acorde un interviu, la șase luni de la trecerea ei la cele veșnice, în împrejurări atât de dramatice, pentru că avem datoria morală de a cunoaște și de a continua preocuparea majoră pe care Alexandra a avut-o pentru a ajuta femeile în criză de sarcină și implicarea ei în Marșul pentru Viață.

Ați fost căsătoriți șapte ani; vă rugăm să ne vorbiți, la început, despre modul ei de a fi.

Pe Alexandra am cunoscut-o în cadrul unei activități ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Români) – filiala Botoșani.

Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit asupra ei a fost faptul că avea o bucurie pe chip pe care nu o pot descrie în cuvinte, dar în mod cert nu acea bucurie pe care o știm cu toții.

Nu era ceva de moment, sau o entuziasmare, ci parcă se bucura cu toată ființa de acele momente.

Apoi, pe parcursul timpului, am constatat că acea stare de bucurie și de blândețe, dar totodată și de implicare totală în activitățile ATOR-ului, era de fapt o stare naturală a ei, ceea ce m-a uimit, deoarece greu întâlnești o persoană care în majoritatea timpului să aibă un tonus mereu bun, o stare bună, indiferent câtă muncă implica o anumită activitate.

Un exemplu ar fi faptul că, printre activitățile pe care le desfășuram împreună cu mai mulți tineri din cadrul ATOR-ului (cu care am ținut legătura până în ziua de azi, cu unii devenind rude, botezându-ne copiii), Alexandra s-a gândit că o activitate frumoasă ar fi să mergem cu sendvișuri și cu ceai la oamenii străzii, lucru destul de anevoios ținând cont că nu aveam nici fonduri, nici mașină (doar ocazional, când se oferea cineva).

Pentru o lungă perioadă de timp, ne-am ocupat de acest lucru, ceea ce implica o adevărată desfășurare de forțe, unii mergeau și strângeau bani de la tinerii care se ofereau să doneze pentru proiect, alții cumpărau pâine și ce mai era necesar, alții le pregăteau, iar apoi mergeam pe jos prin toate zonele. Dar pe toate aceste lucruri le făcea cu bucurie și cu drag. – integral pe stiripentruviata.ro.

Nota mea: Am publicat interviul în memoria Alexandrei, pentru că duminică s-a împlinit un an de la mutarea sa la cele veșnice.

Articolul „Când uităm să fim oameni, viața nu mai are prioritate!” Interviu cu Gabriel, soțul Alexandrei Ivanov / Revista „Pentru viață” nr. 13, Primăvara 2024 apare prima dată în Glasul.info.