Frumoasă poveste
se-aude din cer.
Zbor de tăcere,

Fulgi care pier.

Copacii așteaptă
pe umerii goi
cămașă țesută

din fire de nori.

Ce noapte
de fulgi și de stele!
Cărări șerpuite

coboară-ntre ele.

Întindere albă,
blândă lumină.
În jocul de fulgi

ne prindem de mână.

Și poate-n seara asta:
poveste și feerie –
e ningere din cer

cu flori de iasomie.

Foto: Pixabay

Articolul Monica Buțu: Prima ninsoare apare prima dată în Glasul.info.

Foaia de spiritualitate ortodoxă „Potecă spre cer” este o publicație apărută cu sprijinul redacției MagazinCritic.ro. A fost fondată în octombrie 2024, la Tg-Jiu și are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (+ 26 octombrie). Apariția sa este lunară, distribuția se face gratuit, iar tirajul este de 100 exemplare. De DTP se ocupă domnul Tiberiu Grigoriu, un vechi și foarte bun colaborator al nostru.

Acest număr poate fi citit sau descărcat (de) pe siteul dedicat: potecasprecer.wordpress.com.

Articolul ,,Potecă spre cer” nr. 15 apare prima dată în Glasul.info.

Frumoși călători
între stele și ploi
vom fi.
Neluați în seamă ca frunza de toamnă.
Frumoși călători între cer și înapoi,
prăfuiți doar de timp
și de gânduri,
ne vom pierde în ultimul cântec,
precum lacrima păsării la plecare. (Monica Buţu)

Foto: pixabay.com, photo-graphe

Articolul Călători între cer și înapoi apare prima dată în Glasul.info.

Eram și noi ca stele aprinse în boltă

Clipesc fermecător și se salută

Am dat cu zarul, n-ar fi trebuit

S-ajung pe malul fructului oprit.

*

A fost frumos, putea încă să fie

O depărtare făcea, dragostea mai vie

De ți-am intrat în suflet sau mai jos

Era un timp, ce picura frumos.

*

Nestinsele iubiri se sting ușor

De lacrimi, suferință și de dor

Te-aș fi dezmierdat, în miile de feluri

Să-ți fie viața lungă, tainele cu țeluri.

*

Am întins umil, mâna spre cer

Să-mi întăresc nădejdea, să mai sper

A fost un înger, floarea mea curată?

Voi trăi dar poate n-oi ști niciodată.

*

Pe glorii, pe flamuri asemeni pe un zeu

Să le așterni mai sigur la muzeu.

Dragostea, nu-i un peron unde se-așteaptă

Iubiri ce au ales să se despartă.

*

Miroase a parfum și flori de tei

Mă trec și azi fiori și vărs scântei

Venise prea devreme, gingașul trofeu?

Taina aceasta o știe, bunul  Dumnezeu.

*

Azi, este moartă, demult ea nu mai este

Mi-a rămas în suflet, trista ei poveste

Pe marea stâncilor ce ies din mal

Printre copaci ce au crescut pe deal

Timpul va zidi al nostru legământ

Vom deveni uitare sau stele în timp trecut.

Autor: Sorin Ismail

Foto: pixabay.com

Articolul Melancolie apare prima dată în Glasul.info.

Moto: ,,Când El este gata să ne ofere cerul, noi ne mulțumim cu un pumn de țărână.” (Julia Blaga)

1. Radu Buţu: Iubiți ,,literatura, oamenii, natura, muzica, arta, frumosul…” De ce? (Dacă există motivaţie pentru iubire, v-aş ruga să argumentaţi pentru fiecare termen.)

Iulia Blaga: Poți iubi oamenii doar în măsura în care te iubești pe tine. E indicat sa fii ok cu tine pentru a-ți putea iubi aproapele, dar mai presus de a te iubi pe tine este esențial să-L iubești pe Dumnezeu pentru că iubirea și frumosul vin din El. A iubi este Dumnezeiește. Când coarda sensibilă a inimii este atinsă de Dumnezeu, nu poți decât să trăiești așa cum a trăit El. ,,La început a fost Cuvântul și Cuvântul a rămas de atunci mereu la început” (parafrazarea versetului Biblic – Tudor Arghezi). Lumea poate fi ușor modelată prin literatură întrucât cuvintele acționează precum lucrurile și ființele umane. În ce mă privește, cele mai prețioase și valoroase lecții mi-au fost predate de profesorii calmi, liniștiți, necuvântători: cărțile! De ce iubesc cărțile, literatura? De ce nu, aș întreba eu? Fiecare ființă are nevoie de speranță și zâmbet, de vise ce pot deveni realitate, de zbor neînfrânt, de mulțimea sfaturilor parfumate în experiențe de viață regeneratoare, de joc, de lacrimi de bucurie, de lecții noi de viață, de vulnerabilitate și învățarea exprimării sentimentelor… Cărțile au viață în ele. Filele lor știu când să tacă și când să ne vorbească. Știu când să ne mustre și când să ne încurajeze. Fiecare carte are o voce aparte, o voce ce calmează furtunile interioare și îți șoptește: ,,pentru examenul acesta nu te-a pregătit nimeni, de aceea mă aflu eu aici!” Muzica, arta, natura vindecă sufletul. Unde nu ajung cuvintele unei cărți, ajunge muzica. Cel mai blând tratament pentru vindecarea rănilor lăuntrice este muzica. Prin muzică suntem nemuritori pentru că ea vine din cer și o vom practica în continuare în cer. Muzica ne face să ne îndrăgostim de eternitate și este o alinare a inimii în momentele de zbucium lăuntric.

2. Cu ce aţi rămas în urma Cenaclului Literar de la Oradea? Cine îl organiza, ați avut acolo vreun mentor, vreun om care să vă fie călăuză pe drumul literelor?

Am rămas cu un dor nesfârșit în inimă… ce vremuri frumoase!
A fost locul unde am îndrăznit să dau glas trăirilor mele lăuntrice și am învățat să-mi urmez visul. Cenaclul literar a fost coordonat de Lect. univ. dr. Marius Miheț, lector al Facultății de Litere, a Universității din Oradea. În anul 2023 a fost laureat al premiului „Garabet Ibrăileanu” pentru critică literară. Un om de excepție. Am fost binecuvântat să-l am ca mentor și critic în anii studenției. Puteam să-l ascult ore în șir, avea un simț atât de ascuțit și fin când venea vorba de cuvinte. Un adevărat maestrul al cuvântului. Întâlnirile aveau de obicei loc lunea și participam în jur de 5, 6 persoane. În prima etapă a întâlnirii vorbeam deschis despre o carte pe care o alegeam înainte, încercând să ne dezvoltăm latura critică, iar în partea a doua citeam, ascultam și vorbeam despre creațiile noastre. A fost un timp roditor.

3. Ca fondatoare a proiectului V.S.C.A – Vocea scriitorilor creștini din Austria, vă rog să ne oferiți mai multe detalii despre acesta și ce planuri aveți pentru 2025. Ce alți ,,scriitori înzestrați” aţi descoperit şi pe care ni-i puteţi recomanda? Am văzut că aţi tipărit şi două antologii de creaţii ale celor din proiect.

Cu acest proiect m-am provocat înainte de orice pe mine. Când am ajuns în Austria în 2012 am avut un șoc cultural. Parcă trăisem într-o bulă ce tocmai se sparse și am început să descopăr o realitate crudă și dureroasă. Existau mulți români în comunitatea din care făceam parte și există și în prezent, dar nimeni nu părea interesat de literatură, citit, scris. Întrebam fără nădejde dacă nu cumva există un Cenaclu literar sau un grup de carte, dar răspunsurile erau negative. Atunci, o prietenă m-a provocat: ,,dacă vrei să participi la un grup de carte, va trebui să înființezi tu unul!” Și așa am făcut. Am început să contactez prieteni pasionați de literatură și scris și am format un grup de carte. Eram foarte mulțumitori de realizarea noastră. Apoi am început să descopăr talente, scriitori în devenire, care nu avuseseră șansa să se remarce. Primele noastre proiecte și colaborări au fost cărți dedicate în mod special copiilor, cărți care s-au tipărit în mii de exemplare și au fost puse în pachetele de sărbători ce sunt trimise de străini la copiii defavorizați din România. Grupul a început să crească și valorile literare s-au remarcat tot mai accentuat. Atunci mi-a trecut prin minte ideea de a lucra la o antologie care să apară anual și în care să fie cuprinși toți acești scriitori talentați. Vocea Scriitorilor Creștini din Austria este o culegere (antologie) de creații literare creștine ce unește talentele mai multor scriitori români. Volumul este adresat iubitorilor de cultură și literatură creștină. Totodată, aceste culegeri sunt distribuite împreună cu Biblia spre penitenciare, azile de bătrâni, centre de reabilitare și diverse lucrări de misiune. La sfârșitul lunii februarie apare ediția a treia, iar grupul este într-o continuă creștere. Pentru a face cunoștință cu autorii vă provocăm să faceți rost de un exemplar din cele publicate deja, merită!

4. Spuneați în interviul oferit jurnalistului Traian Horia pentru ,,Ziua Cultural”: ,,când mǎ gândesc la cǎrți, există aproape întotdeauna o trecere de la cunoașterea lucifericǎ la cea paradisiacǎ.” Cînd citim ceva, cum să ne dăm seama dacă acea carte e benefică sau pierzătoare de suflet? Există, oare, autori de necitit (nu vreau neapărat nume), care netezesc calea noastră spre iad?

Ești ceea ce citești! Ceea ce mănânci îți afectează trupul, iar ceea ce citești își afectează sentimentele și viața spirituală. Un singur lucru aș vrea să ții minte din acest răspuns: în spatele cărților se ascund duhuri puternice… . Pentru cei ce nu sunt ancorați bine în realitate, pentru cei ce nu știu cine sunt și cu ce scop s-au născut, o carte îi poate marca pe viață. Există pericolul, datorită crizei de identitate, de a-și însuși idei ce nu le aparțin. Pentru cititorii de cursă lungă, pentru cei ce au un spirit critic foarte bine dezvoltat, chiar și o carte ,,slabă” poate conține ceva valoros. Poate tema este prost tratată, dar frumusețea frazelor te poate inspira. S-ar putea ca psihologia personajelor să lase de dorit, dar să fii captivat de altceva. Bineînțeles că există cărți bune și mai puțin bune, cărți care te zidesc spiritual și cărți care te împovărează. Întrebarea este cu ce scop citești o carte? Personal, am învățat ceva chiar din cele mai slabe cărți. Așa nu! Cu toate acestea sunt foarte atentă la cărțile pe care le cumpăr. Nu citesc orice pentru că sunt conștientă de duhurile puternice care se ascund în spatele unor cărți.
A existat o perioadă tristă în istoria omenirii, un holocaust al cărților pe care mulți nu l-au înțeles. Realizat de obicei într-un spațiu public, arderea cărților reprezenta un element de cenzură și provenea dintr-o opoziție religioasă, politică sau culturală. Prin arderea cărților, regimul dur și opresiv a încercat să elimine din conștiința publică un aspect vital al culturii unei națiuni. Ce vreau să spun cu asta? De-a lungul veacurile, cartea a fost mereu o cale de comunicare. Unii au folosit calea aceasta spre propria lor osândă, alții pentru a zidi și ridica suflete.

5. M-am bucurat să aflu că avem în comun o concepție despre lume pro-viață, bazată pe credința în Dumnezeu, ca fiind singurul ce dă viața și doar El o poate lua. Știți de asemenea inițiative românesți de apărare a vieții de la concepție la moartea naturală în Austria, patria dvs. adoptivă?

Nu cunosc personal, dar cu siguranță există.

6. Ați furat, copil fiind, o Biblie. Cum s-a întîmplat, o mai aveți? Poate lectura zilnică a Scripturii să schimbe pozitiv destine ce păreau sortite abisului?

Ce vremuri! Am păstrat Biblia, iar ca să fiu sinceră, chiar dacă între timp am cumpărat câteva ediții noi, citesc tot din Biblia aceea îngălbenită. Mă aduce mai aproape de vremurile inocenței mele și parcă s-a creat o relație specială între noi. Cred că sunt legată de ea emoțional. Îmi aduc aminte că mă aflam într-o tabără creștină, în județul Hunedoara, localitatea Cărpiniș. În timpul unui program religios am observat Biblia și ochii mi-au rămas pironiți pe ea. După ce s-au terminat zilele sortite acelui eveniment am plecat acasă și m-am asigurat că iau și Biblia cu mine. Am furat Biblia nu dintr-un moft, nu pentru a-mi dovedi ceva mie sau altcuiva, nici nu obișnuiam să fur. A fost un imbold atât de puternic, ceva ce nu am putut controla. Știam că este cuvântul lui Dumnezeu și voiam să mă aprofundez în el. A fost prima mea Biblie. Până atunci doar auzisem pasaje din ea și memorasem unele versete la școala duminicală, după acel eveniment am avut acces tot timpul la Biblie. Legat de a doua întrebare, dacă citești Biblia ca pe o carte de lectură s-ar putea să fii indignat, contrariat chiar frustrat, dacă o citești ca pe o revelație divină venită din partea lui Dumnezeu, dacă cauți cu toată inima să Îl descoperi pe Dumnezeu și puterea Lui vei fi transformat. Cine s-a întâlnit cu Cristos nu poate rămâne la fel. Pentru mine Biblia este cuvântul lui Dumnezeu revelat, este hrană pentru suflet și duh. Nu citirea în sine transformă, ci faptul că orice cuvânt venit din partea lui Dumnezeu este însoțit de putere.

7. Deși sunt, din nefericire, destui oameni (unii foarte vocali) ce își ponegresc țara, dvs. sunteți mîndră că sunteți româncă. Ce v-a oferit și vă oferă România, de o iubiți curat (chiar dacă trăiți din 2012 în Austria)?

România mi-a oferit un grai, o educație, o cultură. Nu știu cum mi-aș putea exprima emoțiile și trăirile în altă limbă. Nu pot să visez și să sper în altă limbă, decât în limba mea maternă. Totodată, România are o istorie bogată și o cultură diversă, care îmi oferă multe motive de mândrie. România are o istorie milenară, cu vestigii dacice, romane și medievale. Cultura română este un amestec de influențe, de la tradițiile populare la arhitectura unică și arta modernă. Am trăit între munții Parâng, Straja și Retezatul. Mă mândresc cu o varietate de peisaje, de la munții Carpați la Delta Dunării și plajele de la Marea Neagră. O frumusețe naturală creată de Dumnezeu. Românii sunt cunoscuți pentru ospitalitatea lor, hărnicia lor, simțul umorului și creativitatea lor. Comunitatea românească este una strânsă, cu un puternic sentiment de apartenență și solidaritate. Sunt înconjurată de români cu valori creștine pe care îi iubesc dezinteresat și sunt la rândul meu iubită cu toate imperfecțiunile mele. Întrebarea sinceră a lui George Enescu: ,,Mamă, pot să le spun că sunt român, sau vor crede că mă laud?” mă urmărește uneori și pe mine.

8. ,,Pe cât crește tehnologia, pe atât scade și gradul de cultură, bun-simț și inteligență.” Progresul tehnologic actual ne poate conduce spre o lume de oameni inculţi, bădărani, fără ruşine de oameni şi fără frică de Dumnezeu. Cum se poate explica acest fenomen extrem de îngrijorător?

Îmi aduc aminte cu exactitate în ce ipostază am scris gândurile citate de tine și nu bat în retragere. Este adevărat că progresul tehnologic, deși aduce numeroase beneficii, poate avea și efecte negative asupra culturii, bunului simț și inteligenței umane. Aș vrea totuși să explic puțin mai amănunțit acest fenomen.

Internetul și rețelele sociale ne expun la o cantitate imensă de informații, dar nu toate sunt relevante sau de calitate. Întrebarea mea este ce facem cu ele? Această supraexpunere poate duce la o superficialitate în gândire și la dificultatea de a distinge între informații valoroase și cele lipsite de importanță. Tehnologia ne oferă acces rapid la informații, dar poate afecta capacitatea noastră de a ne concentra și de a analiza critic informațiile. Suntem obișnuiți să consumăm informații rapid, fără a le acorda suficient timp pentru a le înțelege în profunzime. Uneori nici nu le verificăm dacă sunt adevărate. Utilizarea excesivă a tehnologiei poate duce la dependență și la izolarea socială. Petrecem mai mult timp în mediul virtual decât în cel real, ceea ce ne afectează profund viața socială.
Consecințele sunt vizibile la tot pasul: Scăderea nivelului de educație: Dificultatea de a ne concentra și de a analiza critic informațiile poate afecta negativ performanțele școlare și profesionale. Creșterea gradului de incultură: Lipsa de interes pentru cultură și valori morale poate duce la o scădere a nivelului de cultură generală. Degradarea relațiilor sociale: Izolarea socială și lipsa de comunicare pot afecta negativ relațiile interpersonale și pot duce la alienare. Creșterea comportamentului antisocial: Lipsa de respect pentru autoritate și tradiție poate duce la un comportament antisocial și la o creștere a criminalității.
Ce putem face pentru a contracara aceste tendințe negative? Aș propune patru strategii. Educația: Este important să investim în educație și să promovăm gândirea critică și abilitățile de rezolvare a problemelor. Utilizarea responsabilă a tehnologiei: Trebuie să fim conștienți de efectele negative ale utilizării excesive a tehnologiei și să o folosim cu moderație. Să ne folosim mai mult creierul și mai puțin telefonul, mai mult foaia și pixul și mai puțin laptopul. Promovarea culturii și a valorilor morale: Este important să susținem instituțiile culturale și să promovăm valorile morale în societate. Iar în ultimul rând să ne implicăm social. Trebuie să ne implicăm în viața comunității și să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul societății noastre.
Este important să fim conștienți de provocările pe care le aduce progresul tehnologic și să acționăm pentru a le contracara efectele negative. Avem nevoie de o abordare echilibrată, care să ne permită să beneficiem de avantajele tehnologiei, fără a sacrifica cultura, bunul simț și inteligența umană.

9. Sunteți autoarea a două volume: ,,Între tăcere și cuvânt“ și ,,Regândește. Gândirea dirijează trăirea”. Cum au luat ele ființă? Ca și pe blog, le-ați scris cu gîndul de a fi o ,,sursă de viață” pentru cititori?

Cu tot respectul față de cei ce vor citi aceste rânduri, înainte de orice am scris aceste cărți pentru mine, pentru înțelegerea luptelor lăuntrice, pentru vindecarea sufletului meu, dar și pentru a găsi răspunsuri la unele întrebări ce m-au frământat multă vreme. Pare absurd, dar nu eu am ales temele, ci într-un fel sau altul ele m-au ales pe mine, însă cu siguranță au existat și elemente de natură subiectivă. Am ales să le public din dorința de a atinge inimi, iar ambele cărți și-au atins scopul.

10. Prea mulți dintre noi suntem, din păcate, ,,săraci în suflet”. Ce sfaturi ne oferiţi încît să ne îmbogăţim?

Ce înseamnă de fapt să fii sărac în suflet? Hai să definim conceptul înainte de a da soluții! O persoană săracă în suflet poate fi caracterizată de: lipsa de empatie și compasiune, egocentrism, materialism, invidie și gelozie, izolare socială, lipsa de sens în viață… Cum ne putem îmbogăți sufletul? Cheia îmbogățirii lăuntrice este întoarcerea la Dumnezeu. Omul nu va găsi pacea și armonia lăuntrică până nu se va întoarce la Cel ce l-a creat. Nu poți trăi în armonie cu tine dacă nu știi cine ești, cine te-a creat și de ce exiști pe pământul acesta. Apoi poți cultiva și alte aspecte în viața ta precum empatia și compasiunea, depășirea egocentrismului, redefinirea succesului, adoptarea unei atitudini pozitive, iertarea, dezvoltarea relațiilor interpersonale, descoperirea sensului în viață, iar mai presus de toate îngrijirea sufletului: Îmbogățirea sufletului este un proces continuu, care necesită efort și dedicare. Este o călătorie personală, în care fiecare pas contează. Nu există o rețetă magică sau o soluție rapidă, dar prin cultivarea valorilor menționate mai sus, putem transforma treptat viața noastră și putem descoperi o bogăție interioară care ne va aduce mai aproape de cer, mai aproape de inima Celui ce ne-a creat.

01.02.2025

Foto din arhiva personală a Iuliei Blaga

Articolul Radu Buţu: Interviu cu scriitoarea Iulia Blaga apare prima dată în Glasul.info.

„Povestiri românești de Crăciun” aduce împreună cele mai frumoase povestiri și amintiri despre Sărbătoarea Nașterii Domnului din literatura română.
În această colecție inedită sunt texte care poartă semnăturile lui Gala Galaction, Nicolae Steinhardt, Ionel Teodoreanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ioan Ianolide, Ion Agârbiceanu, Alexandru Vlahuță, Jean Bart etc. și care vor bucura atât cititorii mari, cât și pe cei mici.
Ceea ce surprinde această antologie este în primul rând sentimentul românesc al Crăciunului, încărcat de voie bună, omenie și bucurie.

Previzualizare carte »

Cartea poate fi comandată de pe contramundum.ro.

Articolul Povestiri românești de Crăciun apare prima dată în Glasul.info.

Puține știam/știu despre viața Sfîntului Nectarie din Eghina, deși drumurile noastre se mai intersectaseră. Cu filmul despre el, revăzut recent, e altă poveste. Urmărind ,,Omul lui Dumnezeu”, mă minunez de fiecare dată cu cîtă răbdare și iubire a răbdat Sfîntul toate nedreptățile și prigonirile. E dragoste la prima vedere. Atît prima dată, cît și de fiecare dată. Nu am cum să nu-l îndrăgesc pe Sfîntul Nectarie, vizionînd această ecranizare reușită a vieții sale zbuciumate.

Am prăznuit acum o săptămînă (09.11) ziua sa de adormire în Domnul. Cum ,,nimic nu e întîmplător, ci totul e proniator” (vorba Pr. Galeriu), am dat recent, navigînd cu alt scop pe internet, de o carte numită ,,Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie. Mărturii despre vindecarea minunată a unui copil bolnav” (volum coordonat de Danion Vasile, ediția a doua, îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Meteor Publishing, Editura Areopag, București, 2018). Probabil căutasem cărți de Danion, un teolog drag sufletului meu (la fel cu Laurențiu Dumitru sau pr. Savatie Baștovoi etc.), cînd am dat de această carte. Deși credeam că știu opera sa, iată-mă surprins de acest volum, de existența căruia habar nu aveam. Ca o paranteză, citiți și Ciprian Voicilă, mărturia sa despre evadarea din iadul beției e uluitoare. Revenind la cartea cu Sf. Nectarie, deși mă străduiesc să rezist ,,ispitei” de a tot comanda cărți, mi-am urmat gîndul de atunci și am comandat-o. Aveam să nu regret ulterior și să înțeleg de unde mi-a venit acel gînd. (Citisem recent și altă întîmplare frumoasă cu Sfîntul în ,,Cerșetorul de albastru”, a pr. Crin-Triandafil Theodorescu. O, cum se leagă toate! Dumnezeu e maestru în asamblarea unor piese de puzzle aparent fără nici o legătură între ele.)

Am citit-o și aș vrea să vă povestesc cîte ceva despre ea. Îmi place mult că 10% din încasări se donează Asociației Mia’s Children. Sunt frumoase și cuvintele de început ale Gherontissei Teodosia, Stareța Mănăstirii ,,Sfânta Treime” din Eghina, despre minunea vindecării lui Ioan Casian Fărcaș din Târgu Mureș, protagonistul cărții. Din nota editorului aș vrea să reținem:

<<Suferința este și rămâne o taină, indiferent de modul în care ne raportăm la ea. Până la urmă, rostul ei este de a ne învăța să zicem, în orice moment: ,,Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră…”>>

Cartea începe cu mărturia copilașului, Ioan Casian:

,,Într-o dimineață m-a durut burta tare, și n-am mâncat nimic. N-am vrut să mănânc nimic. Peste o oră, am vărsat sânge. Da’ nu m-am speriat. Am chemat-o pe buni, și a văzut, a sunat-o pe mami, a venit de la lucru și m-a dus la spital. (…)” Ce calvar avea să urmeze nimeni nu bănuia măcar.

Avem apoi mărturia mamei, urmată de cea a tatălui, Ioan Fărcaș. Părintele Nectarie de la Mănăstirea Recea ne mărturisește că el a crezut din prima minunea operării copilului în chip minunat de Sf. Nectarie. În schimb, pr. Vasile Tobias de la Crăciunești zice că nu le venea să creadă. Părintele Ioan Tutecean de la parohia Mureșeni afirmă faptul: ,,cartea e o dovadă, e un document”. Preotul Florin Țifrea de la capela Spitalului Județean ne îndeamnă ,,să ne rugăm, să insistăm, să batem”. Urmează mărturia lui O.H., prietenă de familie și cîteva anexe: Scrisoare către Sfântul Nectarie, Minunile Sfântului Nectarie, Nectaria s-a născut printr-o minune!, de Preoteasa Maria Oprea (din Sibiu. Minunea aceasta incredibilă cu o sarcină extrauterină o știam demult, dintr-un pliant ,,provita”, din anii mei de pionierat în lupta anti-avort.). Avem apoi în carte În loc de postfață, de Danion Vasile și Acatistul Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, la final.

Cum cochetam cu ajutorul la realizarea unui film de folos, după ce citisem ,,Scrum”, de Sergiu Ciocârlan, văzînd faptul că Danion dorea să ecranizeze cartea, i-am scris. Am vorbit ulterior și iată-ne pe acest drum (detalii pe https://asociatiadart.org/sfantulnectarie/).

De praznicul Sfîntului, am tipărit și primul număr al foii ortodoxe ,,Potecă spre cer” (https://potecasprecer.wordpress.com/), dedicat… Sfîntului Nectarie.

,,Minunea pe care SfântuI Ierarh Nectarie a săvârșit-o cu micuțul Ioan Casian Fărcaș este una autentică. Ea depășește cu mult categoria întâmplărilor vieții în care putem descifra ajutorul dumnezeiesc incontestabil, dar, totuși, comun, cotidian. Din ea putem extrage mai multe învățături despre legile care guvernează viața duhovnicească, concluzii foarte utile pentru mântuirea fiecăruia dintre noi: Bunul Dumnezeu ne trimite încercările pentru a ne descoperi limitele omenești și a înțelege, prin propria experiență, că fără de El nu vom reuși nimic; Domnul ascultă și răspunde rugăciunilor pe care le înalță credincioșii, cei care se adună și nădăjduiesc în numele Lui. O a treia concluzie ne umple inima de nădejde: în ciuda aparențelor dezolante, Dumnezeu rămâne veșnic-viu în viețile noastre, întinzându-ne mâna sa izbăvitoare chiar în clipa în care alunecăm cu întreaga ființă spre adâncul prăpastiei, al eșecului existențial.” – Danion Vasile (meteorpress.ro)

Vă îndemn să citiți cartea și să donați, să ne ajutați să facem filmul. Vă mulțumesc!

P.S.: Pentru cei din Tg-Jiu, cartea e disponibilă și la biblioteca stradală din Parcul Central, în foișorul din apropierea Porții Sărutului. Lectură cu folos sufletesc!

Articolul Invitație la lectură (ep. 1) / Facem un film? apare prima dată în Glasul.info.

Revista Europa Ortodoxă apare ca o responsabilitate față de comunitatea virtuală MAGAZIN CRITIC, întemeiată în urmă cu peste 7 ani pe rețeaua de socializare Facebook. Inițiativa aparține administratorilor „EURO EDUCATION FEDERATION”, Asociației Down Art Therapy și editorilor acelei pagini de socializare.

Vă anunțăm, bucuroși, apariția celui de-al zecelea număr al revistei ,,Europa ortodoxă”, octombrie-noiembrie 2024.

Din Cuprins:

Citim din Biblie
Pelerinajele, izvor al nădejdii și rezistenței sufletești a României profunde
Poezie de LEAC
Adevăratul motiv pentru care soții recurg la contracepție
Recomandare de carte
Pagina culturală
„E ca o beție, mă înțelegeți?
Ajutorul Cuviosului nu a întârziat să apară
„Unde purtam revolverul, port acum Biblia”
Ce-au făcut băieții lui satan la o adunare a Oastei dintr-o comună din Gorj
„Mi s-a luminat sufletul de când citesc foaia Iisus Biruitorul”
Despre canonizarea Părintelui Dumitru Stăniloae
Peripețiile sale la Spitalul de Copii

Website dedicat: europaortodoxa.blogspot.com. Puteți citi revista aici.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet / PRESĂ cu frică de Dumnezeu

Articolul A apărut numărul 10 al revistei ,,Europa ortodoxă” apare prima dată în Glasul.info.

Din lumea o scenă cu stor coborât 

Se înalță în versuri ilustrul trecut

Și pot chitare și onor castaniete 

Să-i vrăjească pe tineri și dame cochete.

Se întrupa atunci din cuvinte, o punte

Până la valuri cu pricini temute

Ca oameni surprinși de al stihiilor șoim

Să nu eșueze, să ajungă la țărm.

Călăreți și trăsuri de povară, calești

Prin locuri aride puteai să întâlnești 

Se întâmpla în urmă cu sute de ani

Pentru spor în poveste, iubire și bani.

Timpul zboară și lumea pășește

Pe un nou mileniu, aceeași poveste

Aceleași mori doritoare de vânt…

Îmi pun o întrebare: Eu cine sunt?

Când eram mic jucăuș prin ogrăzi

Gândeam ca cel mic cu chiot pe străzi

Întoarcem o filă și june într-o școală

Am prins drag ,de o divină profesoară.

O voce muzicală, cu viu stil ce avea

Cu proză și vers atmosfera creștea.

Fereastra deschisă și norii în zbor

Se evoca, pe cel mai iubit scriitor.

Trec anotimpuri și junele crește

De o fată în clasă se îndrăgostește

Cât a durat iubirea mă vedeam împărat

Cu palat din piatră, pe  munte încălecat.

Vremea în valuri și gândul promis

Nu și-au onorat jurnalul deschis

Pentru trauma în suflet, un rău debordant

Am bănuit de eșec, pe un coleg mai pătat.

Avea vină și cerul, prea s-a depărtat

De mine prea smerit cu sacii de păcat

Dar nu acuzam pe Tatăl, pe Fiul, pe Măicuță

Să nu mi se mai șteargă și ultima steluță.

Tristețea se adâncește și strică vestea bună

Dragostea nu-i aceeași cu un ascuns de lună

Căci luna își revine și varsă peste semeni

Răspuns de voie bună și raze dulci de-asemeni.

Când eram mai copt ,ajuns la vârsta verii

Conjugam în taină secretele puterii

Studiam și noaptea un mare filosof

Ca după marea luptă să nu mai spun of, of.

Sculați frați să mergem la pas, acolo

Cu noi în vers este și marele Apollo

Deplâng aceste lupte cu iz clar șifonat

Ce-au adus pe corp, răni și nițel capul spart.

Cu gaze inhalate și brațul sângerând 

Ne vom mai duce noi acolo, în curând?

A fost un crez năvalnic, oare această luptă

În clinci cu un balaur să îl învingi prin trântă?

Schimbarea o să vină cu multă dibăcie

Nu cu șef Apollo, în mica erezie

Chemați sunt toți să fie, muguri pe o creangă

Și mugurii în floare ,să mai aducă roadă.

Iubita ce a fost, un farmec adorat

În viața ei curată n-a mers după pătat

Nici cerul nu-i dator să-mi facă mie cinste

Eu sunt lui îndatorat să îi respect cuvinte.

Când am ajuns târziu la aceste învățăminte

Luna strângea un nor cu brațul ei fierbinte

Pentru stranii fapte în timp desfășurat

Am un răspuns ferm: Sunt cel mai vinovat.

ISMAIL SORIN

Foto: pixabay.com, inkeraabe.

Articolul Bătălia pierdută. Batalla Perdida apare prima dată în Glasul.info.

Când modelele vii sunt din ce în ce mai rare sau dispar, când Tradiția este înlocuită de imitații calpe ori ridiculizată, atunci singurul refugiu al celor însetați de viață și libertate îl reprezintă cărțile.

Primordial, rolul culturii nu ar trebui să fie altul decât acela de a furniza modele pentru comunitate, de a contura pentru cei care vin exemplele supreme, de a ilustra soluții onorabile.

Dar când cultura se transformă într-un rezervor de antimodele și antieroi, când cărțile au rolul de a dărâma, nu de a edifica o comunitate, când cultura devine o anticultură sau o subcultură, atunci rolul unei edituri tradiționale se schimbă.

ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității.

Avem nevoie, mai mult decât orice, să înțelegem cum am ajuns într-o fundătură culturală, politică și socială, care sunt erorile intelectuale comise de-a lungul timpului, cine sunt corifeii dezastrului cultural contemporan și cum putem restaura demnitatea omului și a culturii.

Debutul editurii a fost marcat de Procesul lui Darwin, o carte necesară pentru a pune rapid și inteligent sub semnul întrebării întreagă metafizică a progresului și a evoluției permanente. Dar acesta nu a fost decât primul pas. În curs de publicare la ANACRONIC sunt Rousseau și romantismul (Irving Babbitt, un critic cultural al începutului de secol XX, pe nedrept și deloc  surprinzător uitat de programele de educație modernă) și Influența lui Augustin asupra Bisericii Ortodoxe, cartea părintelui Michael Azkoul despre erorile teologice ale Fericitului Augustin. Ne străduim ca ambele să apară la început de an 2019. Aceste trei cărți, imbatabile logic, sunt referințe obligatorii pentru deconstrucția presupozițiilor curente și parte indispensabilă din bibliografia omului cultivat. Îi pregătim, de asemenea, o demitizare serioasă celebrului și preainfluentului Sigmund Freud.

Însă, până la arcanele subtile de teologie dogmatică, am adus pe piața românească cinci volume despre educație, Distracția care ne omoară (Neil Postman), Cum suntem imbecilizați și Arme de instrucție în masă (John Taylor Gatto), Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre (Episcopul Grigorie Grabbe) și o carte despre mutilarea artei în menghina corectitudinii politice universitare, Siluirea maeștrilor (Roger Kimball). Obiectivul manifest a fost de a spulbera miturile educaționale legate de mass-media și școala publică, concomitent cu a oferi un model paideic tradițional, venit din partea unui reprezentant de seamă al Bisericii Ruse din Exil (ROCOR). În continuarea acestui demers, vor apărea la ANACRONIC alte titluri ale lui Johh Taylor Gatto (Istoria secretă a învățământului în America) sau Neil Postman (Technopoly și Dispariția copilăriei) și un volum clasic (apărut în 1948), mai actual în fiecare zi, despre declinul civilizației apusene, Ideile au consecințe al lui Richard M. Weaver.

Nu în cele din din urmă, ANACRONIC propune cititorului român o colecție de cărți istorice care vor încerca să schimbe perspectiva asupra unor evenimente clasate, atenuând în același timp din fascinația modelelor abstracte. Au apărut, astfel, cartea profesorului Peter Dale Scott despre Statul profund în America, urmată de excelentul volum al regretatului economist Anthony Sutton, Wall-Street și Revoluția Bolșevică, o carte document despre legăturile dintre bancherii americani și liderii sovietici. Urmează din nou Sutton (Wall Street și ascensiunea lui Hitler chiar în această vară și Establishmentul secret al Americii, o incursiune în culisele misterioasei societăți secrete de la Yale, Skull and Bones) și lucrarea lui Terry Melanson despre ordinul Illuminati, Perfectibiliștii. Acestea sunt doar primele nume dintr-o serie cu adevărat spectaculoasă. Dincolo de temele ocultate de educația modernă, întâlnirea cu această serie oferă o experiență rară a cunoașterii unor modele de integritate și meticulozitate în niște vremuri în care speculația și alinierea ideologică fac istoria.

A apărut la Anacronic Chiuind în fântână de Carmen Cătălina Alexa, prefațată de părintele Constantin Necula. O carte de povestiri, unele publicate deja pe anacronic.ro, majoritatea noi, ce vor ramâne doar în carte. Aceasta carte n-a fost nici în planul nostru, n-a fost nici în planul Cătălinei, așa le-a potrivit Dumnezeu. Și a ieșit bijuteria raftului Anacronic. Sunt foarte buni Gatto, Sutton, Postman, Johnson, Kimball sau Dale Scott. Dar pentru a-i citi cu duhul potrivit, e musai să începi cu Chiuind în fântână. Căci duhul cu care facem, spunem sau învățăm lucrurile le face bune sau rele, adevărate sau mincinoase. Greu de înțeles cum și l-a păstrat nestricat de asaltul modernității, dar pentru că ea l-a păstrat, putem și noi, citindu-i poveștile, să-l descoperim în noi, mai mult sau mai puțin ascuns, mai mult sau mai puțin uitat. Da, mai e ceva viu acolo. Profesoara de istorie de la Vaslui ne învața să ieșim din istorie. Anacronicii nu pot rata întâlnirea cu această carte.

Eforturile noastre sunt abia la început, iar succesul cărților ANACRONIC va fi un indiciu important că există o ieșire din dezumanizarea intitulată generic modernitate. Vă invităm să priviți raftul Anacronic ca pe o colecție consistentă și unitară care spune aceeași poveste, chiar daca volumele noastre pot părea mai aproape sau mai departe de căutările dumneavoastră intelectuale.

Anacronic pentru copii

Anacronic pentru copii, o pledoarie pentru clasic și cultivarea virtuților, o miză din ce în ce mai rară în zilele noastre. Intr-o lume în care literatura pentru copii este complet viciată de modernitate, în care copiii sunt tot mai devreme și mai agresiv luați din mâna părinților și dați “experților”, în care din Pinocchio sunt scoase toate momentele care implică greutăți și responsabilitate, în care “parentingul” ne învață că educația este o negociere în care copilul are ultimul cuvânt, în care copilăria în cea mai frumoasă formă a ei se comprimă și se stinge sub asaltul celor ce vin prea devreme, Anacronic pentru copii își propune să vă ofere o variantă sănătoasă.

În plină inflație de modele educaționale, mulți părinți continuă sau se întorc la maniere clasice de creștere a copiilor și de transmitere a cunoașterii. Ipostazei moderne cu părinți lipsă, înlocuiți cu străini sau cu tehnologie, cu super eroi, mai degrabă antimodele decât modele, cu cunoaștere obținută prin școală și media, Anacronic pentru copii își propune să vă ofere alternativa clasică de familie, educație, viață.

 Pentru cei mai mici (4-7 ani) avem Pachetul Wanda Gag, un set de patru povestiri, aparute în condiții grafice de excepție. Astăzi, la un secol depărtare de lumea în care a trăit și a creat, poveștile ei ilustrate au frumusețea clasică a unor creații care au rezistat inovațiilor în cascadă din domeniul cărții pentru copii și farmecul unor texte care nu alterază cu nimic inocența vârstei celor care le ascultă.

Sunt povești pe care le-au auzit, atunci când erau copii, oameni care acum sunt străbunici, bunici și părinți și credem că, dincolo de mesaj, stil și frumusețea jocului de imaginație, faptul că și astăzi aceste povești continuă să fie traduse și tipărite în toată lumea este dovada clară că sunt încă vii și aducătoare de bucurie. Copiii de acum o sută de ani nu au fost cu nimic diferiți de cei de acum, a fost destul să-i țină cineva în brațe sau să le citească înainte de culcare o cărticică despre lumea care începea la un pas de ei și ei să înceapă să o înțeleagă mai întâi cu urechea, apoi cu inima.

Pisicuța cea slabă și murdară, șoriceii vrăjiți de orizont printr-un fir de ghem albastru, piticul care aștepta, în pragul peșterii lui întortocheate, toate viețuitoarele pădurii cu bunătăți felurite și cățeii cei cu urechi rotunde, cârlionțate sau invizibile ale Wandei Gag au prospețime, ingenuitate, umor, drăgălășenie, inteligență și mai au, peste toate, puterea de a scoate la iveală în orice copil calități similare. Scurte, sprințare, amuzante și cu final invariabil fericit, vorbesc discret despre bunătate, bucuria de a ajuta, despre necazurile neascultării și înțelepciunea pe care cei mici o pot dobândi, până cresc, doar prin dragostea și răbdarea celor mari. Despre faptul că viața stă mereu la răscrucea dintre curiozitate, greșeală, întoarcere și dragoste.

Cât despre părinții sau bunicii care le vor citi cu un copil în poală sau cu genele grele de somn, putem spune un singur lucru fără teama că am putea greși prea tare: poveștile Wandei Gag vor fi o călăuză spre acele unghere din suflet din care propria copilărie nu a plecat niciodată. În plus, citindu-le copiilor, cei mari vor înțelege că autoarea le-a vorbit, în altă cheie, și lor. Pentru că doar cei mari pot înțelege că a fugi „încoace și încolo, pe deasupra și pe dedesupt, în cercuri și zigzaguri, drept și ocolit” e ceva ce sunt nevoiți să facă în fiecare zi și-l înțeleg ca nimeni alții pe cățelul invizibil care, ca să ajungă să fie văzut, a trebuit să se trezească zilnic la răsăritul soarelui și să se învârtă iar și iar și iar. Pentru că „ mă învârtesc până amețesc, mă învârtesc până amețesc ” poate fi calea celui ce dorește cu tot dinadinsul să fie Ceva, și să nu se mulțumească să fie un Absolut Nimic.

Și, nu în ultimul rând, vorbim despre niște cărți pe care credem că părinții le vor păstra în bibliotecă mulți ani după ce copiii vor fi crescut și-și vor fi luat zborul, și cărți pe care copiii, odată ajunși oameni mari, vor dori într-o zi neapărat să le redeschidă și să le recitească. Fie pentru că vor avea proprii lor copii și vor ști, din amintire, că e o lectură perfectă pentru ei, fie pentru că li se va face dor de vocea unui părinte sau bunic rămasă asccunsă printre rândurile și desenele cărților Wandei Gag, cea care a bucurat, de un veac încoace, sute și mii și milioane de copii ai lumii.

Pentru cei mai mari (7-12 ani) avem celebra serie Căsuța din prerie, ajunsă la al șaptelea volum din cele nouă ale celei mai îndrăgite serii conservatoare pentru copii. Povestea familiei Ingalls, în anii 1870-1880, povestită chiar de Laura, cel de-al doilea copil al familiei. Este imaginea arhetipală a unei familii reușite, un model de armonie, cu greutăți și bucurii, cu pericole, aventuri și povești la gura sobei, cu multe detalii privind procurarea hranei, prepararea mancării, muncile câmpului, obiceiurile, educația. O imagine detaliată a lumii de ieri ușor și util de contrapus atât modului în care arată viața și familia modernă, cât și literaturii moderne pentru copii. Din păcate astfel de familii se găsesc tot mai greu în ziua de azi, iar pentru un model trebuie să ne întoarcem tot mai des privirea spre trecut. Seria Laurei Ingalls Wilder este de asemenea o lecție de istorie despre pionieratul american de la sfârșit de secol XIX. Despre traiul simplu în sălbăticie, înconjurați de lupi, pantere sau urși. Autoarea intră în detalii privind modul cum își construiau singuri casa, cum făceau mobila sau uneltele, untul sau gloanțele. O privire spre trecut, spre viața simplă și gospodăria autosuficentă, o lecție în același timp, parcă mult mai căutată în perioade de criză, așa explicându-se poate succesul uriaș avut la lansare, în timpul Marii Crize, acum aproape o sută de ani sau zilele acestea. O serie, veți vedea, în egală măsură pentru copii și adulți, tradusă deja în peste 40 de limbi, acum și în limba română. O superbă povestire a Cătălinei Alexa, nu doar despre Căsuța din prerie ci despre toate “Căsuțele”, aici

Nu în ultimul rând, Noi și puii animalelor. Cele șase povești ale volumului sunt întâmplări din gospodăria unui silvicultor din Kazahstan. Aventurile celor patru fetițe ale familiei cu doi pui de lup, un ren, două catârițe, un pui de tigru, o vulpe sau un cal, animale aduse de tatăl lor în gospodarie cuceresc prin autenticitatea pe care o au povestile scrise acum o suta de ani.

Sunt întâmplări cu Dianka și Tomcik, povestea celor doi pui de lup, despre cum s-au atașat ei mai mult de una dintre fetițe, despre prietenia lor cu câinii din gospodărie, prietenie care a adus și obiceiuri proaste cum ar fi furatul găinilor;

sau cu Miska, puiul de maral, un soi de ren asiatic, cel rămas fără mamă și adus în familia fetelor, să crească și el “odată cu copiii”, despre cum i se schimbau coarnele în fiecare an, despre distrugerile pe care le făcea în gospodărie, despre spectacolele pe care le dădea spre impresionarea vacilor, dar și despre plecarea definitivă când a apărut în zonă o turmă de reni și când ajunsese la vârsta la care era gata să se bată cu lumea întreagă ca să-și găsească o pereche.

E povestea cu Iska, catârița tânără cumpărată cu agoniseala fetelor. Iska crește sub oblăduirea lor, nărăvașă și zvârlind mereu din copite, lăsându-se mânată doar de cele doua fetițe mai mici, Iulia și Natașa care țopăiau pe spinarea ei cât era ziua de lungă.

Mai e Vaska – puiul de tigru adus de vânătorul kazah, cel care știa cu precizie când e ora mesei și care mânca la fel cu toți ceilalți ai casei sau povestea lui Frantik, puiul de vulpe care nu-și trădează renumele de hoțoman, făcându-se că doarme, chiar sforăind, ca să prindă găini sau furând acadele din buzunare; sau povestea despre Ciubarîi, armăsarul devotat care le iubește și ocrotește mai presus de orice pe cele patru copile.

Le găsiți pe toate pe Magazin Anacronic cu recenzii, ilustrații, fragmente și alte detalii. Oferte speciale pentru grădinițe și școli. Anacronicii pot ajuta ducând către prieteni, mici grupuri și comunități, grădinițe sau școli vorba pe care motoarele și aplicațiile moderne o obturează.

Anacronic

Articolul Biblioteca pierdută. Restabilirea Tradiției și demitizarea idolilor modernității apare prima dată în Glasul.info.