Foaia de spiritualitate ortodoxă „Potecă spre cer” este o publicație apărută cu sprijinul redacției MagazinCritic.ro. A fost fondată în octombrie 2024, la Tg-Jiu și are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (+ 26 octombrie). Apariția sa este lunară, distribuția se face gratuit, iar tirajul este de 100 exemplare. De DTP se ocupă domnul Tiberiu Grigoriu, un vechi și foarte bun colaborator al nostru.

Acest număr poate fi citit sau descărcat (de) pe siteul dedicat: potecasprecer.wordpress.com.

Articolul ,,Potecă spre cer” nr. 15 apare prima dată în Glasul.info.

Aşadar, să reflecteze: nu cumva viciul să se instaleze în sufletul lui din neglijenţă, ca nu cumva curăţenia şi atenţia gândului către Dumnezeu să înceteze, ca nu cumva sfinţenia Duhului şi luminarea care vine de acolo în suflet să se întunece. Pentru că, dacă cele menţionate se dezvoltă bine, pasiunile trupului nu vor găsi în nici un caz prilej să se trezească atunci când sufletul se îndeletniceşte cu cele de mai sus şi nu oferă prilej trupului pentru trezirea pasiunilor. Căci dacă de multe ori, când reflectăm cu gând stăruitor, ceva pentru viaţă, vederea şi urechea rămân impasibile şi întreg sufletul este atent la gândire, lăsând senzaţiile izolate, cu atât mai mult nu vom avea timp să gândim la patimi, dacă dragostea dumnezeiască prinde vigoare în sufletul nostru. Dar chiar dacă cumva acestea s-ar răzvrăti puţin, ele vor fi liniştite îndată cu superioritatea sufletului. Căci spune-mi, ce este mai bine, să imităm pomii fructiferi, care şi pe ei se umplu până sus şi pe alţii îi bucură de roadele lor, sau să ne facem asemenea plantelor care se ofilesc de căldură şi secetă, şi să fim – după profet – sfeclă pe jumătate coaptă, care nu poate să fie întrebuinţată nici pentru nevoile familiei (deşi avem în noi de la natură puterea pentru tratamentul care ne este necesar), şi să urmărim adevărul pe jumătate, numai pentru suflet, nu şi pentru trup? Căci dacă am fi fost stabiliţi fără trup, ar fi fost necesar să cercetăm ceea ce este mai de preţ numai pentru suflet; dar fiindcă omul este dublu, dublă se cuvine să fie şi căutarea virtuţii, obţinând-o şi prin oboselile trupului şi prin exercitările sufletului. Dar oboselile trupului nu sunt nelucrarea, ci munca.[1]

Cumpătarea unui lucru: „(…) Se cuvine ca acela care cumpără să fie cu mai multă grijă decât cel care vinde, ca să nu dea un preţ mai mic decât valoarea (lucrului).[2] Iar amândoi    să-şi aducă aminte de cel care a zis: «nu e bine să păgubeşti pe bărbatul (omul) drept»[3].”

3 aprilie 2014,  Ionel Cioabă

[1] Sf. Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, apud. Ziarul Lumina, 16 aprilie 2008

[2] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 285, în PSB, vol. 18, p. 445

[3] Pilde 17, 26.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Articolul Despre cumpătare apare prima dată în Glasul.info.

EURO EDUCATION FEDERATION, în parteneriat cu Asociația Down Art Therapy, Asociația Paradigme educaționale și Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare, Gorj a lansat o nouă campanie socială pentru județul Gorj.

Campania a avut inițial ca zonă de acțiune mediul defavorizat din comunele şi satele Olteniei pe tot parcursul anilor 2018 -2023, iar acum este la a XVI a ediție. Menţionăm că echipa noastră dispune de toate informaţiile necesare cu privire la locaţiile familiilor cu probleme sociale reale. Mulțumim tuturor donatorilor de până acum!

Punct de colectare: Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare, Gorj

• Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, IBAN: RO44BRDE200SV79176052000, în RON, B.R.D. – G.S.G., codul SWIFT: BRDEROBU
• Dacă poți să ne ajuți și altfel sau să susții campania, contactează-ne: 0728 353 441 / 0758 01 01 01

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo

Articolul Am revenit! Campania socială „Dăruind, vei dobândi” ediția a XVI a, 2025 apare prima dată în Glasul.info.

Imigrația românească, dar și cea basarabeană, din ultimii 14 ani a devenit un motor esențial pentru răspândirea ortodoxie în Franța, conform unui studiu recent realizat de părintele Jivko Panev și publicat pe site-ul Orthodoxie com

Analiza arată că numărul lăcașurilor de cult aparținând parohiilor ortodoxe române s-a dublat între 2010 și 2024, reprezentând acum aproape 38% din totalul bisericilor ortodoxe din țară.

Potrivit studiului, peste 35% dintre clericii ortodocși activi în Franța provin din România si Republica Moldova, subliniind impactul semnificativ al diasporei.

„Această creștere demografică rapidă se datorează influxului de imigranți români și moldoveni după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007. Dispersia lor geografică a dus la multiplicarea parohiilor românești, mai ales în zonele rurale unde cererea de forță de muncă în agricultură și construcții este mare”, a explicat părintele Jivko Panev în raportul său.

Studiul evidențiază și dezvoltarea vieții monahale sub jurisdicția canonică românească: din cele 28 de mănăstiri ortodoxe din Franța, 12 sunt românești, adică 43% din total. Acest fapt reflectă vitalitatea spirituală și tradiția monahală profund înrădăcinată în Ortodoxia românească, după cum concluzionează autorul.

Un alt aspect notabil este creșterea cu peste 50% a numărului de parohii ortodoxe care utilizează limba franceză în slujbe. Factorii principali includ integrarea descendenților imigranților din primele generații, căsătoriile mixte și un număr tot mai mare de convertiți francezi la credința ortodoxă.

Datele analizei provin din anuarele Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța (AEOF), publicate la editura Mănăstirii Ortodoxe Române din Cantauque. Acest fenomen ilustrează cum diaspora românească nu doar contribuie economic, ci și cultural și spiritual la societatea franceză, transformând peisajul religios european.

Preluare: Sufletul Moldovei

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Articolul Sufletul Moldovei: Românii cuceresc Franța… spiritual! Ortodoxia se răspândește datorită lor! apare prima dată în Glasul.info.

Unul dintre primii editori ai publicaței noastre, Sorin Croitoru, un preot ortodox din din Mantova-Italia, a avut o reacție vehementă la adresa incidentului legat de interpretarea cântecului „Avem o țară…” din Catedrala Neamului:

„Am văzut și eu o bucățică de filmare cu interpretarea corului „Thronos”- juniori. Nu se prea înțelege textul cântecului „Avem o țară” din acel scurt video. Și atunci m-am dus pe YouTube și am ascultat varianta corului mare. Frumos! Un cântec patriotic tradițional, care evocă isprăvile neamului nostru românesc și frumusețile plaiurilor acestui popor. Aud că s-au șifonat foarte mulți ascultând acest imn. De ce? Dacă ești român nu poți să te ofensezi, auzind cuvintele pline de patriotism ale cântecului. Cum să te ofensezi?! O țară plină de eroi, care a știut să-și pună la punct dușmanii. Te poți ofensa doar dacă… faci parte din grupul dușmanilor neamului românesc! Ahaa, v-ați demascat, lupilor în piei de oaie ce sunteți! Cine suferă de scârbă atunci când se împrăștie mireasma de tămâie? Diavolul! Cine suferă atunci când preoții citesc rugăciuni cu voce tare? Diavolul! Cine face spume la gură atunci când niște copii curați la suflet cântă niște versuri patriotice? Vrăjmașii neamului! Este atât de evident că țara noastră este infestată de paraziți bipezi vorbitori de limbă română.. Azi ni se interzice un cântec patriotic, mâine ne vor interzice tricolorul românesc, iar poimâine ne vom trezi cu toții într-un război „purificator” de români, care va reduce drastic numărul de bărbați ai națiunii române. A propòs.. Am făcut serviciul militar de un an. Știți ce am jurat în fața conducătorilor militari? „Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții!” Da, țara, nu alte entități din afara ei. Nu ne vom da viața decât pentru țara noastră, atât. Băieți, cântați cât mai multe cântece patriotice! Trăiască România și neamul românesc, trăiască toți cei ce-l iubesc”

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Articolul Preot Sorin Croitoru: „Cine face spume la gură atunci când niște copii curați la suflet cântă niște versuri patriotice? Vrăjmașii neamului!…” apare prima dată în Glasul.info.

de: Pr. Ştefan Sfarghie – Ziarul Lumina

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era filosof şi vrăjitor cumplit în Antiohia Pisidiei, fiind în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolo. Încă din fragedă tinereţe se arătase dornic de învăţătură. Părinţii săi fiind înstăriţi l-au trimis pe Ciprian la cele mai înalte şcoli ale vremii şi în locurile cele mai vestite în meşteşugurile vrăjitoreşti: Atena, Egiptul, Caldeea, India ş.a. Astfel, s-a desăvârşit el în toate tainele păcătoase ale magiei şi citirii în stele. Ciprian dobândise printre păgâni mare faimă şi pretutindeni îi defăima pe creştini atunci când avea ocazia. Tot în vremea aceea trăia în Antiohia o fecioară creştină pe care o chema Iustina, care se născuse din părinţi păgâni, dar care, auzind de Domnul Iisus Hristos, cerceta pe ascuns adunările creştinilor. După multe şi stăruitoare rugăciuni, Iustina fecioara i-a adus la credinţa creştină şi pe părinţii ei. Pentru că era foarte frumoasă şi înţeleaptă, un tânăr de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi dorea s-o ia de soţie. Pentru că ea nu dorea acest lucru, Aglaid a mers la Ciprian vrăjitorul, iar acesta de trei ori a trimis vrăjile sale spre Iustina fecioara, dar vrăjile nimic nu i-au putut face. Căci de fiecare dată când diavolul o ispitea, frumoasa fecioară se însemna cu semnul Sfintei Cruci, iar demonii se arătau neputincioşi în faţa puterii Crucii lui Hristos. Văzându-şi neputinţa meşteşugurilor sale, Ciprian a împărţit averea sa săracilor şi a crezut în Domnul din toată inima sa, botezându-se în numele Preasfintei Treimi. Mai târziu, pentru viaţa sa curată şi râvna în cele duhovniceşti a fost făcut episcop, ostenindu-se în propovăduirea credinţei creştine. Sfântul Ciprian şi Sfânta Iustina au fost prinşi în timpul lui Diocleţian şi pentru că L-au mărturisit cu mult curaj pe Hristos-Domnul, li s-au tăiat capetele, pe 2 octombrie, anul 304. Moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian (mâna dreaptă) se află în Biserica Zlătari din Bucureşti. 

Citeşte mai multe despre: Sfinţii Ciprian şi Iustina

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Articolul 2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniţă Iustina fecioara apare prima dată în Glasul.info.

Deși nu sunt finalizate încă lucrările la exterior și interior, parohia Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare, Gorj, a organizat primul atelier de vară pentru elevi. La stadiul actual, Sfânta Biserică are condițiile minime pentru astfel de activități. Organizatorii anunță că activitatea se va desfășura săptămânal, în funcție de cerințele enoriașilor și a voluntarilor.

Vara aceasta ne bucurăm de copilărie în cadrul atelierelor de vară de la Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare, Gorj, a transmis corespondentul nostru. Tinerii au desenat și s-au jucat sub supravegherea îngerilor. S-au bucurat de prezența celorlalți, uitând pentru câteva momente de tehnologie învățând să socializeze într-o lume reală. Copiii au ascultat învățămintele doamnei profesoare Monica Buțu despre Creație și au învățat un cântecel despre cele create de Dumnezeu. Activitățile le vor încânta sufletele în săptămânile următoare sub îndrumarea voluntarilor.

Programul va continua vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 19.00!

Vă așteptăm cu drag!

Vezi fotografii: aici

MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează!

Articolul Ateliere de vară la o parohie din Târgu Jiu care nu are încă finalizate lucrările la exterior și interior! apare prima dată în Glasul.info.

Blaj, 15 iunie 1863. Circular al mitropolitului greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu; îndeamnă pe toţi locuitorii români plătitori ai censului de 8 florini să participe la alegerile pentru dietă şi să voteze pentru a fi reprezentaţi în forul legislativ.

Clericii români încercau pe atunci cu disperare să-i mobilizeze pe românii ardeleni să voteze în număr cât mai mare pentru a avea reprezentanți ai comunității românești în forul legislativ.

Alexandru Sterca‑Șuluțiu (1794–1867) a fost una dintre cele mai proeminente personalități ale Bisericii Greco‑Catolice române din Transilvania și primul mitropolit al Blajului.

S-a născut într‑o familie nobiliară din Abrud (15 februarie 1794), a urmat studiile în Abrud, Alba Iulia și Blaj, și a fost hirotonit preot în 1814. A fost căsătorit cu Ana Aron din Bistra, rămânând văduv în 1818.

În 1836 devine protopop de Șimleul Silvaniei (vicar foraneu), întemeind numeroase școli confesionale în sate și susținând formarea intelectuală a preoților. În 1850 a fost ales episcop al Eparhiei Făgăraș‑Alba Iulia și consacrat în 1851. În decembrie 1853, Papa Pius IX ridică eparhia la rang de mitropolie, separând-o de Esztergom — Sterca‑Șuluțiu devine astfel primul arhiepiscop‑mitropolit al Blajului, fiind instalat în 1855.

𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐨𝐜𝐮𝐩𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐚𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă 𝐚 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐫𝐝𝐞𝐥𝐞𝐧𝐢, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩â𝐧𝐝 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐀𝐝𝐮𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐥𝐚𝐣 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟖𝟒𝟖 ș𝐢 𝐫𝐞𝐟𝐮𝐳â𝐧𝐝 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐠𝐡𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞.

A finanțat școli, cultura românească și a sprijinit înființarea ASTRA, al cărei prim președinte a fost Andrei Șaguna, el însuși propunând structura organizației și contribuind material la aceasta.

A fost recunoscut ca om de cultură, administrator și gospodar, deținând ordine și titluri (ex. ordinul Franz Joseph). A decedat la Blaj pe 7 septembrie 1867 și este înmormântat lângă catedrala arhiepiscopală.

Alexandru Sterca‑Șuluțiu a fost figura centrală care a consolidat autonomia Bisericii Greco‑Catolice române, a modernizat sistemul educațional confesional și a jucat un rol esențial în definirea identității naționale a românilor din Transilvania în secolul al XIX‑lea.

Articolul 15 iunie 1863 – Mitroplitul român greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu refuza 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐠𝐡𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 apare prima dată în Glasul.info.

Pr. Mănescu Cătălin Vasile

Viața și gândirea lui Heraclit

Heraclit s-a născut în Efes (Asia Mică) și a trăit între secolele al VI-lea și al V-lea î.Hr. Diogene Laertios, urmând cronografia lui Apolodor, notează că Heraclit era în floarea vârstei în timpul celei de-a șaizeci și noua Olimpiade, deci între anii 504-501 î.Hr.(1) Mai exact nu se poate stabili perioada în care a trăit acest filozof.(2) De asemenea, Diogene Laertios ne mai spune că Heraclit a refuzat cererea efesenilor de a face legi, pe motiv că statul se afla de mult sub stăpânirea unei constituții rele. S-a retras la templul lui Artemis unde juca diferite jocuri. În cele din urmă „devenind mizantrop și îndepărtându-se în munți, își ducea zilele mâncând ierburi și diferite plante.”(3) Îmbolnăvindu-se de hidropizie, a revenit în cetate cerând medicilor un leac. Pentru că nu s-a aflat leac, Heraclit s-a îngropat lângă grajd în bălegar cu nădejdea că va elimina apa din corp. Nu a obținut niciun rezultat și amurit la șaizeci de ani. Diogene Laertios scrie și câteva versuri despre Heraclit:
„Deseori multă uimire stârnitu-mi-a chipul în care
Viața-a-ndurat, Heraclit apoi moarte-a primit
Trupul o crâncenă boală cu apă întreg i-l umpluse
Via lumină-n priviri bezna pe veci cuprinzând.”(4)
A fost supranumit „Obscurul” sau Skoteinos. Heraclit și-a trăit toată viața în Efes. De mic copil a uimit pe cei din jur prin istețimea lui. Afirma că nu a fost ucenicul nimănui, deși Sotion ne spune că ar fi fost discipolul lui Xenofanes. Scrierea principală a lui Heraclit este Despre natură. Divizată în trei părți: una cu privire la univers, alta la politică și a treia la teologie. Deși Heraclit a scris o singură operă (Despre natură), aceasta nu s-a păstrat, dar a fost parțial refăcută din citatele incluse la alți autori. Heraclit a avut un stil greoi de a cugeta și scrie. Diogene Laertios ne spune că Heraclit și-a consacrat cartea în templul zeiței Artemis „și, după părerea unora, s-a căznit s-o scrie mai neclar, pentru ca numai cei capabili s-o citească, de teamă ca un stil accesibil tuturor să nu dea loc la deprecierea ei.”(5) Contemporanii săi îl prezintă într-o manieră negativă. Timon îl numește greu de pătruns, disprețuind pe ceilalți, iar Theofrast arată că, din pricina melancoliei, Heraclit scrie unele lucruri doar pe jumătate, iar pe altele le spune diferit de la caz la caz. Antistene notează că opera sa i-a adus atât de multă faimă, încât s-a întemeiat o sectă a heracliteenilor.
Diogenes Laertios prezintă și o sinteză a învățăturii lui Heraclit: toate lucrurile sunt alcătuite din foc și se dizolvă în foc, toate se petrec în conformitate cu destinul, lucrurile se mențin în armonie prin transformări contrarii. Toate lucrurile sunt pline de suflete și zei.(6)
Este dificil să reconstituim integral doctrina lui Heraclit despre physis – „natură” sau „fire” a lucrurilor, pe baza fragmentelor care au supraviețuit trecerii timpului prin includerea lor în operele altor gânditori antici. Opera reconstituită,Despre natură, este mai degrabă un jurnal al scriitorului, decât un tratat complex, iar caracterul acestor fragmente păstrate este aforistic. Lucrarea Despre natură a lui Heraclit nu s-a păstrat ca atare, ci este reconstituită astăzi din citările altor autori. Spre exemplificare, Aristotel îl citează de patru ori pe Heraclit(7):
a) „Soarele nu numai că este în fiecare zi nou, așa cum afirmă Heraclit, dar este mereu nou” (în Meteorologice, II, 2);
b) „Dacă toate câte sunt ar deveni fum, nările le-ar putea recunoaște” (în De sensu, 5)
c) „Cele opuse se acordă și din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie; toate se nasc din luptă” (în Etica Nicomahică, VIII, 2)
d) „Alta este plăcerea calului, alta a câinelui, alta a omului, așa cum afirmă și Heraclit, anume că măgarii preferă paie față de aur, căci pentru măgari nutrețul este mai de preț decât aurul” (în Etica Nicomahică, X, 5)
Foarte mult îl citează pe Heraclit scriitorul creștin Clement Alexandrinul, atât în Stromatecât și în lucrarea Protrepticul. Mulți filozofi și istorici consideră că Heraclit nu a creat un sistem filozofic în sensul actual al expresiei, prin comparație cu scrierile lui Platon și Aristotel. La Heraclit nu physis – natura/ființa sau firea – contează, ci logos și pyr(foc).(8) Acestea două sunt cuvinte cheie pentru înțelegerea lui skoteinos – „obscurului”(9). Putem vorbi de zece principii fundamentale ale filozofiei lui Heraclit:
1) Lumea (kosmos) are un caracter etern dinamic și mobil, fiind guvernată de un principiu de ordine. Esența lumii este focul (pyrîn grecește), acesta la rândul său fiind supus principiului etern numit logos (cuvânt, idee)și Theos(Zeus).
2) Există o unitate a contrariilor: lupta permanentă a contrariilor (numită eris – „luptă” sau polemos– „război”) este cea care determină mișcarea, viața și existența lumii. În acest cadru, focul este și element material și spiritual, înțelegând astfel, într-o formă rudimentară, conceptul modern de energie.
3) Orice lucru sau ființă din univers, mai devreme sau mai târziu, se transformă în contrariul său (principiu cunoscut ca enantiodromia).
4) Lucrurile sunt supuse lui metaboli – transformarea eternă.
5) Identitatea ultimă a contrariilor duce la ciclul de transformare a elementelor unul în altul (sau anakyklosis). Nu există nimic fix, constant și stabil la modul absolut, ci totul se schimbă. Heraclit emite și un dicton celebru: panta rhei – „totul curge”.
6) Incendiul purificator (întâlnit și la Aristotel sau stoici) este la Heraclit începutul și sfârșitul identic al ciclului etern al transformării elementelor, ce se reia la infinit. Totul provine și se întoarce în foc.
7) Orice element din realitate poate fi descris prin termeni contradictorii doar în limbajul uman. În ceea ce privește principiile de existență a lucrurilor, nu există contradicție absolută.
8) Există un principiu ultim (numit arhe) al lumii, dar acesta nu poate fi sesizat de către oameni. Nu percepem ce guvernează Universul și nici ce ne conduce.
9) La Heraclit, termenul grecesc de physis desemnează „firea lucrurilor, natură, creștere și devenire”(10). Această natură a lucrurilor „iubește” să ascundă structura sa profundă.
10) În Univers există o unitate absolută a tuturor lucrurilor (en kai pan).
Esența gândirii lui Heraclit este curgerea tuturor lucrurilor veșnic. Filozofii milesieni (din Milet: Thales, Anaximandru și Anaximene) cercetaseră dinainte problema principiului lucrurilor.(11) Ei au remarcat că realitatea are un dinamism aparte, neexistând în fapt ceva mobil prin excelență. Totul se schimbă perpetuu, moare și se naște, iar acest fapt nu afectează doar viața ființelor, ci întreaga lume. Pornind pe drumul înaintașilor, Heraclit remarcă și el mișcarea veșnică a tuturor lucrurilor ce există. Pentru a reda cât mai limpede acest fapt se folosește de imaginea unui râu curgător: „Pe cei care coboară în același râu îi scaldă mereu alte și alte unde”.(12) Astfel, nu ne putem spăla de două ori în același râu, căci nici noi, nici râul nu mai suntem aceiași. Fiecare eveniment petrecut are o unicitate absolută, deși este perceput de noi ca fiind repetitiv. „Coborâm și nu coborâm în aceleași ape curgătoare, suntem și nu suntem”(13).
Sensul afirmațiilor este acesta: râul este aparent mereu același, în timp ce el este alcătuit din unde mereu diferite, ce vin și dispar. De asemenea, ideea că suntem și nu suntem se referă la aceeași schimbare perpetuă. Suntem noi doar la un moment dat de timp, căci apoi ne schimbăm și devenim altceva, adăugăm ceva în plus. „pentru a fi ceea ce suntem la un moment dat, trebuie să nu mai fim ceea ce eram în momentul precedent, tot așa cum, pentru a continua să fim, trebuie imediat să nu mai fim ceea ce suntem în acest moment.”(14) Am putea spune că nimic nu rămâne, ci totul devine, o înainte-afirmare a celebrului principiu al lui Lavoisier că nimic nu dispare, ci totul se transformă. Putem vorbi de un lucru doar în devenirea sa veșnică. Formula panta rhei – „totul curge” este aspectul cel mai cunoscut din doctrina lui Heraclit. Urmașii lui Heraclit vor dezvolta acest principiu. Cratylos spune că, din moment ce totul curge așa repede, este imposibilă cunoașterea.(15) Poziția lui Heraclit și a adepților săi (printre care Cratylos), a exercitat o mare influență și asupra lui Platon. Celebra expresie „totul curge” (panta rhei) apare abia în Simplicius, care îl citează pe Heraclit. Platon respinge implicațiile metaforei curgerii, căci face imposibilă cunoașterea.(16) Cu toate acestea, tratează despre ea ca problemă filozofică la capitolul „devenirii” (genesis).
Sinteza contrariilor este al doilea aspect esențial al filozofiei lui Heraclit. Devenirea este transformare continuă a lucrurilor dintr-un contrariu în altul. Heraclit afirmă astfel: „Ce este rece se încălzește, ce este cald se răcește, ce este umed se usucă, ce este uscat se umezește”(17). Devenirea este un conflict continuu al contrariilor ce își schimbă locurile între ele, un război veșnic. De aici concluzionează că „războiul este părintele tuturor, regele tuturor”(18). Polemos („războiul”) nu este înțeles în sensul în care îl percepem noi, oamenii, ci într-un sens armonic. Războiul este în același timp armonie, căci contrariile nu se distrug, ci se rânduiesc permanent. Devenirea veșnică este unirea sau sinteza contrariilor: „Ei nu înțeleg cum cele discordante se acordă; există o armonie a tensiunilor opuse, ca de pildă la arc și la liră”(19). Războiul contrariilor produce tensiune, dar nu distrugere, așa cum tensiunea arcului eliberează forță pentru a împinge săgeata, sau cum ciupirea coardelor generează tensiune și sunet la instrumente. Deși contrariile sunt reciproc potrivnice, sunt sensul unuia pentru celălalt. „Pentru oameni nu e cel mai bun lucru să li se împlinească toate dorințele. Boala face ca sănătatea să fie dulce și plăcută, foamea face asemenea săturarea, iar osteneala odihna”(20). Cu alte cuvinte, lucrurile capătă sens prin contrariile lor. Iubim sănătatea, căci știm cât de rău este contrariul ei, boala. În același timp, lucrurile capătă sens având contrarii: „Oamenii n-ar cunoaște numele dreptății, dacă n-ar exista aceste lucruri”(21), nu ar putea emite principiul dreptății, dacă nu ar exista nedreptăți.
Contrariile sunt în armonie, ceea ce duce la o coincidere a acestora, la nivelul limită: „Ca unul și același lucru coexistă în noi viața și moartea, veghea și somnul, tinerețea și bătrânețea; ultimele preschimbându-se, devin primele, iar primele, la rândul lor, printr-o nouă schimbare, devin ultimele”(22). Rezumând, lucrurile au realitate numai în măsura în care devin, se schimbă permanent. Devenirea este dată de contrariile ce se opun și se împacă într-o armonie superioară. De aici rezultă că principiul ce explică toate stă în sinteza contrariilor. Din acest motiv, Dumnezeu este, la Heraclit, sinteza supremă a contrariilor: „Divinitatea este zi și noapte, iarnă-vară, război-pace, săturare-foame”(23).
Elementul de bază în fizica lui Heraclit este focul. Scrierile moderne dau ca idee esențială a filozofului din Efes „focul ca element fundamental”(24). Lucrurile sunt transformări ale focului; lumea nu a fost creată de zei, ci a fost, este și va fi un veșnic foc viu ce se stinge și se aprinde după măsură. Mai întâi focul se transformă în mare, din mare jumătate devine pământ și cealaltă jumătate vârtej de foc. Desigur, Heraclit a identificat drept „ființă” a tuturor focul pentru că exprimă caracteristicile schimbării continue, a transformării elementelor. Focul este o viață ce se naște din moarte, este neîncetată transformare în fum și cenușă. În ceea ce privește sufletul, Heraclit spune că este foc și că nu are hotare, spre deosebire de trup. Sufletul și trupul sunt într-o permanentă luptă: „Viața unora este moartea celorlalți, iar viața acestora – moartea celor dintâi”(25), afirmă Heraclit. Astfel filozoful din Efes nu se distanțează de credința orfică a luptei trup-suflet. Viața trupului este mortificarea sufletului, în timp ce moartea trupului este viața sufletului. Heraclit admite nemurirea sufletului și existența unor locuri unde sufletele vor fi pedepsite sau răsplătite. Învățătura despre acest loc al sălășluirii sufletelor după moarte nu își găsește locul în fizica heracliteeană, deci este vorba despre ceva ce depășește ordinea sau măsura creației. Etica lui Heraclit este ascetică.

Bibliografie

1. HERACLIT, Despre natură, în: Filosofia greacă până la Platon, vol. I, partea I, traducere de A. Piatkowski și Ion Banu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979.
2. DIOGENES LAERTIOS, Despre viețile și doctrinele filosofilor, traducere de C. I. Balmuș, Editura Polirom, Iași, 1997.
3. IONESCU, Dan-Tudor, „Conceptul de physis în scrierile lui Heraclit din Efes și Aristotel”, în Studii și comunicări, nr. 7/2014.
4. PETERS, Francis E., Termenii filozofiei grecești, traducere de Dragan Stoianovici, ediția a II-a, revizuită, Editura Humanitas, București, 1997.
5. REALE, Giovanni, Istoria filosofiei antice, vol. I: Orfismul și presocraticii, traducere de Cristian Șoimușan, Editura Galaxia Guttenberg, Târgu Lăpuș, 2008.
6. VLĂDUȚESCU, Gheorghe, Filozofia în Grecia Veche, Editura Albatros, București, 1984.

(1) Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, traducere de C. I. Balmuș, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 286.
(2) Giovanni Reale, Istoria filosofiei antice, vol. I: Orfismul și presocraticii, traducere de Cristian Șoimușan, Editura Galaxia Guttenberg, Târgu Lăpuș, 2008, p. 95.
(3) Diogenes Laertios, op. cit., p. 286.
(4) Ibidem, p. 286.
(5) Ibidem, p. 287.
(6) Ibidem, p. 287.
(7) A se vedea Filozofia greacă până la Platon, vol. citat, p. 351.
(8) Dan-Tudor Ionescu, „Conceptul de physis în scrierile lui Heraclit din Efes și Aristotel”, în Studii și comunicări, nr. 7/2014, p. 398.
(9) Ibidem, p. 397.
(10) Ibidem, p. 398.
(11) Gheorghe Vlăduțescu, Filozofia în Grecia Veche, Editura Albatros, București, 1984, p. 63.
(12) Heraclit, Despre natură, înFilosofia greacă până la Platon, vol. I, partea I, traducere de A. Piatkowski și Ion Banu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 352.
(13) Ibidem, p. 356.
(14) Giovanni Reale, op. cit., p. 97.
(15) Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, traducere de Dragan Stoianovici, ediția a II-a, revizuită, Editura Humanitas, București, 1997,p. 42.
(16) Ibidem, p. 252.
(17) Heraclit, op. cit., 22B, p. 366.
(18) Ibidem, p. 357.
(19) Ibidem, p. 364.
(20) Ibidem, p. 364.
(21) Ibidem, p. 353.
(22) Ibidem, p. 362.
(23) Ibidem, p. 363.
(24) Giovanni Reale, op. cit., p. 101.
(25) Ibidem, p. 106.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo

Articolul Heraclit din Efes și învățătura sa apare prima dată în Glasul.info.

În ultimii 7 ani, Comisia Europeană distribuie o agendă şcolară pentru mai mult de trei milioane de liceeni şi pentru elevii din întreaga Europă. Această Agendă Europeană conţine informaţii care îi pot ajuta pe elevi în diferite domenii ale vieţii de zi cu zi, mai multe ilustraţii descriind evenimentele majore care au marcat istoria civilizaţiei. Ediţia 2010-2011 menţionează o serie de sărbători religioase ale iudaismului, islamului sau hinduismului. Cu toate acestea, sărbătorile creştine religioase… nu sunt discutate în această agendă. Astfel, ilustraţia aleasă pentru Crăciun nu este altceva decât un pom sosit din Finlanda. Este de neînțeles această atitudine a forului european, știut fiind că Europa este eminamente creștină de două milenii. Celelalte religii au apărut în spațiul european de-a lungul veacurilor prin populația care a imigrat în aceste părți de lume. Dacă elimini din istoria și cultura europeană elementele creștine, acestea devin niște mari mutilate, ca un om fără mâini, fără picioare, fără ochi, fără limbă și fără … bun simț! Rușine editorilor agendei menționate! (36)

Foto: pixabay.

(36) Descreștinarea Europei, în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. V, 2012, pp. 629 – 630;

Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.

Articolul Descreștinarea Europei apare prima dată în Glasul.info.