1 Septembrie 1940 – Strigătul ostașului român pentru apărarea hotarelor

În toamna zbuciumată a anului 1940, România se afla prinsă în cleștele marilor puteri, iar sfâșierea granițelor ei de către dictatele străine aducea amar și durere în sufletul fiecărui român. Pierderile teritoriale din acel an negru au lăsat în urma lor nu doar pământ răpit, ci și răni adânci în conștiința națională.

La 1 septembrie 1940, Secția N.S.D.A.P. din România transmitea la Berlin un raport care surprindea o realitate grăitoare: în rândurile armatei române se născuse un curent puternic, o dorință arzătoare de a apăra cu arma hotarele țării. Ofițerii și soldații, umiliți de pierderile dictate fără voia lor, nu mai suportau gândul înfrângerii și al resemnării. În adâncul cazărmilor, în șoaptele ședințelor de front, în inimile tinerilor cu tricolorul la chipiu, mocnea aceeași credință: România trebuia apărată!

Acest raport, ajuns la urechile străinilor, este astăzi o dovadă vie a spiritului de sacrificiu al armatei române. Nu era vorba doar de datoria față de neam sau de stat, ci de o chemare sfântă a pământului strămoșesc. Ostașul român simțea că, fără hotarele sale, fără libertatea de a-și păzi vetrele, nu mai putea exista ca neam.

Istoria a reținut suferința acelui septembrie, dar a consemnat și bărbăția tăcută a celor care, chiar în momente de slăbiciune politică, n-au încetat să viseze la o Românie întreagă și neatinsă. Raportul către Berlin arată limpede: nu s-a stins niciodată focul din sufletul soldatului român, chiar și atunci când conducătorii au fost constrânși la compromis.

Astăzi, privind înapoi, putem spune cu demnitate că jertfa și curajul soldaților noștri au fost temelii pe care s-a sprijinit renașterea României în anii următori. Faptele lor ne amintesc că dragostea de țară nu se negociază și că, oricât de grele ar fi vremurile, poporul român are în inima sa puterea de a înfrunta furtunile istoriei.

„Cu arma în mână sau cu pieptul gol, românul nu s-a plecat niciodată în fața celor ce i-au râvnit pământul.”

Articolul 1 Septembrie 1940 – Aflând că în rândurile armatei române s-a creat un puternic curent în favoarea apărării cu arma a granițelor, secția N.S.D.A.P. din Romania a trimis la Berlin un raport apare prima dată în Glasul.info.

1 Septembrie 1940 – Devastările și jertfa românilor din Ardealul ocupat

De la 1 Septembrie 1940 la 15 Mai 1941 au avut loc 98 devastări în masă şi 405 devastări izolate. Devastările în masă au fost săvârşite în majoritate de bande de terorişti unguri şi de unităţile armatei de ocupaţie. Cele mai numeroase au avut loc în Judeţul Sălaj (22), Odorhei (18), Trei Scaune (16), Satu-Mare (11) şi Mureş (11). Aceste devastări au fost însoţite uneori de asasinate, maltratări şi jafuri. Cele mai grave au avut loc în comunele: Horia, Ianculeşti, Ip, Lucăceni, Marna Nouă, Marna Siseşti, Sânţău, Scărişoara Nouă, Trăsnea, Tăşnad (Jud. Sălaj), Baba Novac, Berveni, Celu, Lazuri, Paulian, Principele Mihai (Jud. Satu-Mare), Diosig, Gepiu, Salonta, Şălari (Jud.Bihor), Frumoasa, Tulgheş (Jud. Ciuc), Breţcu, Covasna, Lunca Ozunului, Ozun, Poiana Sărată (Covasna).

Ziua de 1 Septembrie 1940 a deschis una dintre cele mai dureroase file din istoria neamului românesc. După Dictatul de la Viena, Ardealul de Nord a fost supus unei ocupații care nu a adus liniște, ci teroare și suferință. Între 1 Septembrie 1940 și 15 Mai 1941, s-au consemnat 98 de devastări în masă și 405 devastări izolate, săvârșite în majoritate de bande de teroriști unguri și de unități ale armatei de ocupație.

Aceste acte nu au fost simple tulburări, ci adevărate încercări de dezrădăcinare a românilor de pe pământurile lor străbune. Satele ardelene au fost lovite de jafuri, de incendieri, de distrugeri, dar și de crime cumplite împotriva locuitorilor pașnici. Români nevinovați au fost maltratați, asasinați, izgoniți din gospodăriile lor, doar pentru vina de a fi români și de a iubi această țară.

Cele mai numeroase devastări s-au produs în Sălaj (22), Odorhei (18), Trei Scaune (16), Satu Mare (11) și Mureș (11), dar flăcările urii s-au răspândit pretutindeni, atingând peste 500 de localități. Cele mai dramatice au fost tragediile din comunele: Ip, Trăsnea, Lucăceni, Marna, Sânțău, Scărișoara Nouă, Tășnad, dar și din satele bihorene, sălăjene, ciucane și covăsnene, unde românii au plătit cu sângele lor pentru demnitatea de a nu-și renega identitatea.

A fost o vreme de martiriu, în care Ardealul plângea. Dar din lacrimile și suferințele românilor s-a înălțat și o forță morală uriașă. Satele arse și casele devastate nu au putut frânge credința românilor că dreptatea istorică va triumfa. În ciuda umilințelor și a teroarei, în ciuda încercării de a distruge fibra națională, românii și-au păstrat limba, credința și dragostea de patrie.

Astăzi, privind în urmă la acele momente de durere, nu o facem pentru a cultiva ura, ci pentru a păstra vie memoria victimelor și a înțelege prețul libertății și al unității noastre naționale.

Românii din Ardealul ocupat nu au cedat, nu și-au plecat capul, ci au rămas drepți în fața furtunii istoriei. Din jertfa lor s-a născut credința că Ardealul nu poate fi rupt din trupul României și că orice încercare de deznaționalizare este sortită eșecului.

Să nu uităm niciodată că în acele vremuri grele, satele Horia, Ip, Trăsnea, Marna, Berveni, Brețcu, Covasna și atâtea altele au devenit simboluri ale rezistenței românești, iar sângele vărsat atunci ne cheamă și astăzi la unitate, demnitate și responsabilitate față de neamul nostru.

1 Septembrie 1940 rămâne un avertisment al istoriei: românii nu trebuie să uite sacrificiile înaintașilor și datoria de a apăra pământul și ființa neamului.

Articolul 1 Septembrie 1940 – Devastările împotriva românilor din Ardealul ocupat, însoţite uneori de asasinate, maltratări şi jafuri apare prima dată în Glasul.info.

Pe 1 septembrie 1912 avea loc la Bucuresti, in sala „Eforie”, premiera filmului „Războiul Independenței”, regizat de catre Grigore Brezeanu si sponsorizat financiar de catre Leon Popescu. Filmul a rulat timp de o luna in Romania, un record pentru acele vremuri, fiind prezentat apoi la Viena si Budapesta.  „Războiul Independenței” sau “Independența României” este primul film romanesc inspirat din istorie, realizat intre anii 1911 si 1912, avand drept subiect ilustrarea Razboiului Romano-Ruso- Turc din 1877, cunoscut si ca Razboiul de Independenta al Romaniei.

Cu toate neajunsurile tehnice si de alta natura ale acelei vremi, filmul a facut totusi o impresie placuta romanilor de pe ambele parti ale Carpatilor, din distributie facand parte cei mai buni actori ai Teatrului National din Bucuresti si ai celorlalte teatre din capitala.

Pe 1 septembrie 1912 avea loc premiera filmului Razboiul Independentei

Filmul a rulat si in strainatate, in Austria, Germania, Ungaria, Italia, Rusia si Franta. La scurta vreme dupa premiera sa, filmul a rulat la Budapesta, Viena si Paris. Un critic de film francez nota in 1912:

Reactiile in provinciile romanesti din Imperiul Austro-Ungar

Curios este faptul ca in anul 1913 filmul a fost achizitionat si de catre casa de filme „Apollo” din Budapesta, fiind distribuit in principalele orase din Banat si Transilvania, impreuna cu programul de 16 pagini al lui Leon Popescu.

Reactiile din presa locala din provinciile romanesti ale Imperiului Austro-Ungar sunt edificatoare:

Glasul.info

Articolul Pe 1 septembrie 1912 avea loc premiera filmului Razboiul Independentei apare prima dată în Glasul.info.