La 10 septembrie 1940, o unitate de honvezi unguri ajunge în județul Sălaj în Depresiunea Almașului la o distanță de 37 km față de municipiul Zalău și ocupă comuna Hida. Un grup de țărani aflați la locul și momentul nepotrivit, găsiți pe șosea de către trupele militare maghiare, este arestat de către honvezi. Nouă dintre cei 11 țărani găsiți pe șosea sunt împușcați. Din păcate pentru țăranii români, comuna Hida făcea parte din drumul de înaintare a trupelor maghiare ce ocupau partea cedată a Ardealului de Nford prin dictatul ele la Viena, pentru că de la oraşul Zalău, coloanele militare trebuiau să-şi urmeze drumul spre muntele Meseş-Ciumărna- Unguraş-Vaşcapau-Hida. Această rută este indicată într-o hartă publicată în volumul omagial „Erdelytink es Honved, segunk;”, la pag. 117, editată de „Vitezi rend. Zrinyi csoport” în anul 1941.

Într-un document publicat pe site-ul muzeulrefugiatilor.eu, Revista Pro Memoria publică în limba engleză o recenzie a românilor care au fost persecutați, exilați sau deportați din motive etnice în perioada 1940-1945, și pomenește și despre incidentele din comuna Hida:

“Un măcelar din Zalău, al cărui nume nu-l știu, a venit în sat în același timp cu armata maghiară, îmbrăcat tot în costum militar, s-a dus la casa lui Indreșiu Gavrilă și a întrebat unde stă cel care se numește Pădurarul. Ana Gavrilă l-a însoțit până pe câmpul unde acel om căutat cosise iarbă. L-a luat de acolo, i-a legat pe el și pe Ana Gavrilă de un tun și i-a dus la Hida. În altă zi, au fost eliberați și au primit bilete pentru a se întoarce acasă. Deoarece nu știau maghiară, nu înțelegeau de ce le-a fost dat biletul. Acolo scria că prima patrulă 84 care îi va întâlni să-i împuște de îndată. Nenorociții au întâlnit o patrulă între Hida și Sânmihai care i-a împușcat pe loc.” (Pro Memoria)

Responsabil de aceste masacre avea să fie găsit locotenent colonelul ungur Akosi:

“Acuzatul lct. col. Ak,osi este acela care a ordonat şi condus masacrarea populaţiei civile în comuna Tresnea, Zalău, şi Muntele Meseş şi Hida, fapte care încadrează ca autor moral ale (sic !) acestor masacre, pedepsibil cu pedeapsa cu moartea, prevăzut de art. 3, alin 2 din lege.”

“… din cauza căldurii produse de incendiile din jurul primăriei, în casa de fier a primăriei a făcut explozie o cantitate oarecare de dinamită ce fusese adusă în comună la începutul lunii august pentru o carieră de piatră din localitate. Acest fapt a fost motiv de noi arestări, ca de exemplul notarul Mărcuş Vasile, care în urmă, însă – printr-o minune pe care nu şi-o poate explica nici el – a fost lăsat liber, dar fierarul Bârjac Ioan, invalidul de războiu Ladrieş Teodor şi văduva de război Drejan Ana, în după masa aceleiaşi zile, în timp ce trupele acuzatului lct. col. Akosi părăseau comuna Treznea, soldaţii unguri au aflat in hotarul comunei trei ţărani români pe cari i-au înconjurat, prins şi apoi i-au legat cu funia de tun, ducându-i până la Hida, unde pe doi, şi anume: Indrieş Gavril şi Oana Dănilă i-au împuşcat, iar pe Bârjac Vasile clupă ce l-au bătut i-au dat drumul.”

Masacrul de la Hida face parte dintr-o serie lungă de masacre produse pe teritoriul transilvan cedat, Transilvania de Nord, în care etnici români au fost masacraţi de trupele horthyste: Moisei, Trăznea (9 septembrie 1940), Ip (13/14 septembrie 1940), Ţaga-Sucutard, Mureşenii de Câmpie, Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerâşa, Marca, Nuşfalău, Sărmaşu, Câmpia Turzii, Luduş, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud.

Dacă despre Moisei, IP și Trăznea s-au scris și s-au publicat de-a lungul vremii volume întregi, despre celelalte masacre din Ardealul de Nord cedat Ungariei horthyste din păcate nu prea s-a vorbit și nici nu se vorbește, victimele acelor masacare neavând niciun monument, sau nici măcar o plăcuță informativă care să arate ce grozăvii inumane au putut avea loc pe acele meleaguri aflate sub ocupație străină.

Articolul 10 Septembrie 1940 – Masacrul de la Hida: o unitate de honvezi ocupă comuna Hida, aducând sub escortă 11 ţărani români găsiţi pe şosea, 9 dintre ei fiind împuşcaţi apare prima dată în Glasul.info.

Protopopiatul Ortodox Huedin a organizat în acest an un eveniment comemorativ în memoria protopopului ortodox român Aurel Munteanu, la 83 de ani de la moartea sa martirică. “Catedrala Moților” din Huedin este ctitoria protopopului ortodox român Aurel Muntean, cel ucis cu o ferocitate de o barbarie de neînchipuit pentru că:

• a fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
• Protopopului Aurel Munteanu i s-a dat sfatul să se retragă din Huedin atunci când s-a retras armata română și autoritățile, și el n-a voit. A rămas cu preoții lui și cu enoriașii lui. Până în capăt șia făcut misiunea de părinte și de păstor.

"La 10 septembrie 1940 a fost omorît cu o ferocitate care întrece orice închipuire protopopul ortodox român din oraş, Aurel Munteanu. Luat de pe stradă de un ofiţer ungur în timp ce se ducea la o înmormîntare, părintele Munteanu a fost schingiuit timp de patru ore în chip fioros, bătut cu pumnii şi ciomegele pînă a căzut la pămînt; i-au smuls părul şi barba cu carne cu tot, i-au fost frînte oasele, iar unul din asasini – Budai Ioan Gypu – i-a înfipt de mai multe ori bastonul în gură pînă ce i-a ieşit preotului prin ceafă. În aceeaşi zi, tot la Huedin, premilitarii Ioan Negru şi Vasile Pop au fost spînzuraţi de un copac, cu capul în jos."

Deși preotul a fost martirizat de invadatorii hortiști în 1940, printr-o moarte groaznică, doar pentru vina de a fi un mare român, majoritatea PSD-PNL-UDMR a RESPINS legea prin care părintele Aurel Munteanu ar fi devenit erou al națiunii române (n.r. vezi aici).

Articolul 10 septembrie 1940 – Protopopul ortodox român  Aurel Munteanu, din Huedin, este ucis prin tortură de către horthyști apare prima dată în Glasul.info.