În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii din provinciile aflate sub administrația Imperiului Austro-Ungar trăiau sub presiunea unei politici tot mai agresive de deznaționalizare. După compromisul austro-ungar din 1867, autoritățile de la Budapesta au intensificat procesul de impunere a limbii maghiare în administrație, justiție și educație, încercând astfel să transforme populațiile nemaghiare într-un corp supus intereselor statului ungar.

În acest context tensionat, la 14 martie 1873, românii din localitatea Cuvin, o comunitate românească veche din Banatul istoric, au dat dovadă de o remarcabilă solidaritate și conștiință națională. În cadrul unei adunări a locuitorilor comunei, aceștia au formulat un protest ferm împotriva introducerii limbii maghiare în treburile administrative ale localității, în condițiile în care majoritatea populației era românească.

Pentru românii din Cuvin, limba nu era doar un instrument de comunicare, ci însăși expresia identității lor. Introducerea limbii maghiare în administrație nu era percepută ca o simplă reformă birocratică, ci ca un pas în direcția ștergerii identității românești. Prin urmare, protestul din acea zi a fost mai mult decât o reacție locală, a fost o afirmare a dreptului fundamental al unui popor de a-și păstra limba și tradițiile.

Adunarea locuitorilor a exprimat limpede ideea că administrația unei comunități trebuie să reflecte realitatea etnică și culturală a locului. Românii din Cuvin au cerut ca limba română să rămână limba firească a vieții publice locale, deoarece ea era limba majorității locuitorilor, limba bisericii, a familiei și a tradiției.

Curajul acestor oameni simpli, țărani, meșteșugari și intelectuali locali, arată cât de puternică era conștiința națională a românilor din Banat. Deși trăiau într-un sistem politic care nu le oferea reprezentare egală, ei au găsit puterea de a se ridica și de a spune răspicat că identitatea lor nu poate fi negociată.

Protestul din 14 martie 1873 face parte din șirul lung de acțiuni prin care românii din Transilvania și Banat au apărat limba și drepturile naționale. Astfel de momente, aparent locale, au pregătit terenul pentru marile mișcări naționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, culminând cu afirmarea unității și demnității naționale a românilor.

Astăzi, privind înapoi la evenimentele de la Cuvin, putem vedea în ele un simbol al statorniciei românești. Protestul locuitorilor din acea comună ne amintește că limba și identitatea națională au fost apărate nu doar de lideri sau de mari personalități, ci și de comunități întregi de oameni care au înțeles că viitorul unui neam depinde de curajul de a-și apăra rădăcinile.

Articolul 14 martie 1873 – Glasul românilor din Cuvin împotriva maghiarizării administrative apare prima dată în Glasul.info.

La 14 martie 1895 era inaugurata Biblioteca Centrală Universitară din București

Biblioteca Centrală Universitară din București reprezinta cea mai veche bibliotecă universitară din București, edificiul cultural fiind construit dupa un proiect al arhitectului francez Paul Gottereau.

Finalizarea constructiei cladirii a avut loc in anul 1893, iar pana la inceputul lunii martie a anului 1895, biblioteca a fost dotata si amenajata pana la inaugurarea sa de la 14 martie 1895.

Prin decretul nr. 136, la 12 iulie 1948, Biblioteca Fundației Universitare devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București. Cladirea a avut de suferit in timpul evenimentelor din decembrie 1989, atunci cand cladirea a fost incendiata si s-au pierdut mai multe carti rare din fondul bibliotecii.

Din luna aprilie a anului 1990, sub egida UNESCO, a fost initiata reconstructia si modernizarea bibliotecii.

Articolul La 14 martie 1895 era inaugurata Biblioteca Centrală Universitară din București apare prima dată în Glasul.info.

Născut in mahalaua Precupeții-Noi, unde a și fost fost botezat, Alexandru Macedonski a fost nepotul lui Dimitrie Macedonski, căpitan de panduri. Dimitrie Macedonski a fost adept al Eteriei. Și de aici… si ceea ce a urmat. Serdarul ajunge la Mănăstirea Snagov, dar nu ca monah.Apoi la Plumbuita.

Alexandru Macedonski, tatăl poetului, a avut grad de general în armata Principatelor Române. A fost membru al Guvernului Kretzulescu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Originile poetului pe linie paternă se pare că vin de undeva din sudul Dunării. Mama sa, Maria Fisenta a fost fiica lui Emanuel Fisenta și a Ecaterinei Urdareanu Brailoiu. Tatăl Mariei moare la scurt timp după nașterea acesteia și Ecaterina se recăsatorește cu Dimitrie Paraianu.

Poetul a fost cel de-al treilea copil al familiei. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la moșia de la Adâncata -Pometești (Amaradia).Urmeaza școala la Craiova.

Despre Alexandru Macedonski… știm că a marcat simbolismul românesc. Știm că a scris o epigramă adresata lui Eminescu. Mai știm cî a avut polemici cu Alecsandri, cu I.L.Caragiale (cazul Caion). Conflicte a avut și cu Maiorescu. Si lista poate continua. Publica și în Telegraful, cu violenta și clar antidinastic, motiv pentru care este nevoit să plece din țară. Nici epigrama adresata lui Eminescu nu i-a adus bucurii.

Dar a scris scenariu de film în limba franceză. A publicat mult, în toate revistele vremii. Literatorul îi aparține.
Un frenetic, un bataios, un framântat, un perfecționist. Un nonconformist și un orgolios. Scrie Lewki și Thalalassa.Iar Rondelurile sunt capodopere.

Viața personală? Se căsătorește cu Ana Raller Slătineanu.O curtează pe Aristizza Romanescu și îi dedica Noapte de aprilie.
Moare pe 24 noiembrie 1920, cerand roze. I se aduce parfum de trandafiri. Scena morții va fi povestită de Nikita.

Sursa: [1] Ailîn Iikay

Articolul Pe 14 martie 1854 se năștea Alexandru Macedonski apare prima dată în Glasul.info.