Într-un colț de Ardeal, la Ciufud, în comitatul Alba de Jos, trei români și-au ridicat glasurile pentru Neam, pentru Adevăr și pentru Libertate. Nu au ridicat arme, nu au tulburat ordinea publică, nu au cerut decât dreptul de a fi ceea ce sunt: români. Dar pentru că au îndrăznit să cânte „Deșteaptă-te, române!” și „Doina” lui Lucaciu, imnuri sfinte ale sufletului național, au fost osândiți la temniță și la umilință.

Preotul Vasile Morar, slujitor al altarului și al limbii române, a fost condamnat la 18 luni de temniță și 600 de coroane amendă. Alături de el, Simion Crăciun, învățător, luminător de minți și inimă a satului, a primit un an de temniță și 400 de coroane. Iar tânărul Ion Simu, student teolog, aflat la începutul drumului său, a fost aruncat în închisoare pentru șase luni și amendat cu 200 de coroane. Toți trei, vinovați de același „păcat”: au iubit România și au cântat-o cu voce tare.

Acest episod, petrecut în 1897, nu este doar o filă dintr-o arhivă veche; este un simbol al rezistenței tăcute, al curajului de a nu tăcea când ți se cere să-ți negi neamul. În vremurile acelea, cântul românesc era o crimă, iar limba română, o armă temută de stăpânirea străină. În lanțuri și prin temnițe s-a clădit conștiința națională, iar lacrimile și rugăciunile unor oameni ca Morar, Crăciun și Simu au udat rădăcinile libertății de care ne bucurăm astăzi.

Cei trei nu au fost doar condamnați au fost sfințiți de suferință. În tăcerea celulelor lor, ecoul cântecelor românești a răsunat mai tare decât clopotele imperiului care voia să ne șteargă identitatea. Și azi, peste veacuri, datoria noastră este să le purtăm numele cu recunoștință și să cântăm mai departe „Deșteaptă-te, române!”, nu ca pe un simplu imn, ci ca pe un legământ: că niciodată, niciunde, nu vom lăsa să adoarmă sufletul românesc.

Cinste preotului Vasile Morar, învățătorului Simion Crăciun și studentului Ion Simu, eroi ai cântului românesc interzis!
Din glasul lor s-a născut libertatea noastră.

Articolul 15 Octombrie 1897 – Ziua când  „Deşteaptă-te, române!” și “Doina lui Lucaciu” te băgau în temniță apare prima dată în Glasul.info.

La 15 octombrie 1922 avea loc incoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen ca primul rege al Romaniei Mari – Ferdinand I (1914-1927), ca rege al tuturor romanilor.  Ferdinand (nume la nastere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen si al Infantei Antonia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei si al reginei Maria a II-a. Familia sa facea parte din ramura catolica a familiei regale prusace de Hohenzollern.

La 15 octombrie 1922 avea loc incoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen ca primul rege al Romaniei Mari – Ferdinand I (1914-1927)

[one_half][tp_product id=”194125063″ feed=”396″][/one_half]

Ferdinand a devenit rege al Regatului Romaniei la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, in urma mortii unchiului sau, regele Carol I. A condus Romania in timpul Primului Razboi Mondial, alegand sa lupte de partea Antantei impotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regala de Hohenzolern, de catre seful acestei case, imparatul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

In anii care au urmat Primului Razboi Mondial Romania a cunoscut o serie de transformari profunde, in special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

In anul 1925 izbucnește „criza dinastica”, provocata de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana Romaniei, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand sa il excluda pe Carol din Casa Regala a Romaniei și sa il numeasca drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.

Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, in urma unui cancer galopant la colon. A fost inmormantat la Manastirea Curtea de Argeș. Succesorul sau la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al Romaniei Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regența.

[alert-success]La sfarsitul razboiului Romania a incheiat procesul de realizare a statului national-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a incoronat ca primul rege al Romaniei Mari.[/alert-success]

[alert-note]”Regele Ferdinand I a primit cea mai grea mostenire din cate a mostenit candva un rege: razboiul pe viata si pe moarte a neamului romanesc. In acest razboi si-a cladit el numele de erou. Cel dintai si mai mare act eroic a fost ivingerea “eului” sau. Si-a jertfit sangele sau german, toate legaturile de sange si sufletesti, in care a fost nascut si crescut. O putere morala, de care numai caracterele mari sunt capabile. Acest sacrifciu nu-l va uita neamul romanesc nicicand.”, Roman R. Ciorogariu[/alert-note]

[alert-announce]”Discutie la Mitropolie cu privire la incoronarea Regelui. El cere ca si ungerea si incoronarea sa se faca la Alba-Iulia. Se propusese pentru ungere biserica Mihai-Voda din Bucuresti. Propun – si se adopta – sa se ridice la Alba-Iulia din nou biserica lui Mihai Viteazul.”, scria Nicolae Iorga la 6 februarie 1921 in memoriile sale, (Memorii, Nicolae Iorga, Vol III, Editura “Nationala” S. Ciornei[/alert-announce]

Surse & bibliografie:

[1] Memorii, Nicolae Iorga, Vol III, Editura “Nationala” S. Ciornei

[2] Zile traite de Roman R. Ciorogariu, episcopul Orazii

[3] wikipedia.org

[tp_product id=”205185310″ feed=”158″]

Articolul La 15 octombrie 1922 avea loc incoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen ca primul rege al Romaniei Mari – Ferdinand I (1914-1927) apare prima dată în Glasul.info.