În plină desfășurare a marii Răscoale din 1784, când Horea, Cloșca și Crișan ridicau munții Apusenilor pentru dreptate, libertate și demnitatea românească, administrația habsburgică, în frunte cu guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukenthal, a emis la 23 noiembrie 1784 o patenta care a rămas în istorie ca un document al oprimării și al disprețului față de românii transilvăneni.

În această patentă, se ofereau 300 de galbeni, o sumă colosală pentru acea vreme, oricui reușea să prindă și să predea autorităților pe „corifeii răzmeriței”, adică liderii românilor ce se ridicaseră împotriva nedreptății. Brukenthal cerea explicit pedepsirea acelora care îndrăzniseră să își ceară drepturile, numindu-i „turburători”, iar pe capul lor punea bani, asemenea unor tâlhari.

Acea patenta nu a fost un act izolat. În anii în care Brukenthal conducea Transilvania, românii erau ținuți la marginea cetăților, opriți să meargă pe trotuare, constrânși să circule pe „Calea vacii”, pedepsiți pentru simplul fapt că înnopteau în orașe sau își afirmau demnitatea. Stâlpul infamiei și eșafodul din Piața Mare a Sibiului au cunoscut destule destine frânte de români, victime ale unui regim care nu le recunoștea nici drepturi, nici glas, nici umanitate.

23 Noiembrie 1784 – Brukenthal a elaborat patenta din 23 noiembrie 1784 al cărui obiectiv era ca „pe unii turburători ca aceia să-i pedepsească, aşa prea cu mare milă au hotărât ca trei sute de galbeni cinste sau cu se zice colac, să i se dea la unul ca acela, care e pre unul sau altul dintre corifei, adică dintre aceia care sânt căpetenii şi îndemnitori aceştia răutăţi, îl va prinde şi prins îl va da înainte”

În contrast cu imaginea „iluministului” sau „colecționarului” pe care unii încearcă astăzi să o împingă în față, istoria documentată arată clar că Brukenthal a fost, în primul rând, reprezentantul unui sistem profund discriminatoriu față de populația autohtonă românească, sistem în cadrul căruia românii erau obligați să muncească, să plătească, să tacă și să îndure.

Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, răspunsul unui popor împins la limită

În fața acestor nedreptăți, Horea, Cloșca și Crișan au ridicat steagul demnității. Ei nu au cerut privilegii, ci drepturile firești ale românilor: libertatea, scoaterea din iobăgie, recunoașterea ca oameni egali sub lege.

Iar reacția autorităților, personificată în patenta din 23 noiembrie 1784, dovedește că frica sistemului de o trezire națională românească era mai puternică decât orice pretenție de „iluminism”.

23 noiembrie – o zi ce trebuie amintită

Nu pentru a răspândi ură, ci pentru a nu uita realitatea istorică:
Transilvania a fost ridicată de români, muncită de români, apărată de români, dar prea mult timp condusă împotriva românilor.

Patenta lui Brukenthal este o mărturie dură a luptei românilor pentru demnitate într-o epocă în care ei erau considerați „tolerati”, fără voce și fără drepturi.

Datoria noastră: să păstrăm adevărul

Astăzi, când istoria e adesea cosmetizată, reinterpretată sau scoasă din context, datoria românilor demni este să păstreze vie memoria celor care au plătit cu sângele lor libertatea generațiilor viitoare.

Horea, Cloșca și Crișan nu au fost „turburători”, ci părinți ai demnității românești.
Iar patenta din 23 noiembrie 1784 rămâne dovada că libertatea românilor nu a fost un dar primit, ci un drept smuls prin sacrificiu.

Articolul 23 Noiembrie 1784 – Ziua în care Brukenthal a pus preț pe sângele românesc apare prima dată în Glasul.info.

În cea de-a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, starea conflictuală din tot mai multe zone din Transilvania dintre cei oprimați, în marea lor majoritate români, și clasa conducătoare, devenea tot mai accentuată. Și pentru că de cele mai multe ori cei prigoniți, asupriți și batjocoriți în fel și chip nu-și găseau dreptatea pe plan local, adesea ei recurgeau la a-și căuta dreptatea și a reclama abuzurile la care erau supuși, apelând la instituții sau autorități aflate pe scara ierarhică tot mai sus în cadrul administrației imperiale.

Sătui de persecuțiile și abuzurile înfiorătoare la care erau supuși, și țăranii români au căutat să facă reclamații împotriva stăpânirii locale, încrezători în generozitatea împăratului Iosif al II-lea.

Vasile “Ursu” Nicula, sau “Horea”, așa cum a rămas el cunoscut în istorie, unul dintre conducătorii răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, a fost mandatat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. 

Iosif al II-lea a vizitat cu câteva ocazii (1768, 1770, 1773, 1783 și 1786) diferite provincii românești, Transilvania, Banatul și Bucovina, bucurându-se de o oarecare reputație potrivit căreia își manifesta public îngăduința la adresa românilor (n.r. „Vă salut mici nepoți ai Romei!”), motiv pentru care a rămas în mentalul colectiv al multora dintre români drept „bunul împărat”, pentru toleranța sa, care făcea notă discordantă în comparație cu tratamentul la care erau supuși românii de către guvernatorul Brukenthal, sau de către ungurii din administrația imperială. (1)

„… la Curte primea pe oricine personal: țăranii veneau la dânsul ca la Domnii noștri cei vechi, ca la Ștefan-cel-Mare și Matei Basarab. Îi primea pe toți și stătea de vorbă cu dânșii, știind ceva din limba aproape a tutror popoarelor din monarhie. Și Horea a fost de trei ori la împărat.” (2)

La 1 aprilie 1784, cel pe care unii români îl denumeau „bunul împărat”, Iosif al II-lea, avea să afle direct de la Horea de toate abuzurile și nenorocirile pe care le înfăptuia stăpânirea din Transilvania, dar mai cu seamă despre blestemățiile fără de asemuire ce se petreceau pe domeniul Zlatnei.

Istoricii încă nu s-au pus de acord cu privire la răspunsul pe care i l-ar fi dat împăratul lui Horea, când acesta ar fi spus că românii vor cu orice preț să scape de iobăgie. Există două variante:

“Tut ihr das (Faceți -o!)” și…

“Warum tut ihr das (De ce nu faceți voi aceasta?)”

Cu aceeași ocazie, Horea află de la împărat și de edictul lui Iosif II, din 16 august 1783, privind abolirea şerbiei personale în Transilvania, dar care nu a fost aplicat din cauza nobilimii. (3)

La sfârșitul lunii octombrie a anului 1784, țăranii români au organizat mai multe adunări: pe 28 octombrie 1784 la târgul săptămânal de la Brad, iar pe 31 octombrie 1784 la biserica din Mesteacăn (Brad, județul Hunedoara).

Intervenția violentă de la Curechiu (2 noiembrie 1784) a soldaților vicecomitelui substitut al Zarandului, Hollaki Istvan, care aflase de aceste adunări ale românilor, a întețit caracterul național și social al răscoalei care s-a împânzit și dezlănțuit din acel moment cu repeziciune printre țăranii transilvăneni.

Deși Horea plănuise răscoala pentru primăvara anului 1785, Crișan avea s-o declanșeze prematur, în urma incidentului de la Curechiu.

Guvernatorul Brukenthal îl anunță disperat pe generalul Preiss să ia măsuri militare împotriva răsculaților. Baronul Preiss nota la momentul respectiv:

“Dacă voi proceda cu severitate în contra răsculaților, împăratul mă inculpă că i-am împușcat supușii, dacă n-o fac se întâmplă un rău și mai mare și atunci tot eu sunt de vină”

Note:

(1) Mathias Bernath, Habsburgii și începutul formării națiunii române

(2) N. Iorga, Horia, Cloșca și Crișan. O simplă conferință, în „Revista Istorică”

(3) Sargetia 1984-1985, BICENTENARUL RASCOALEI LUI HOREA

Articolul La 1 aprilie 1784 avea loc audiența lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia îi prezintă situația țărănimii din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.

Rascoala Taraneasca din Transilvania din anul 1784, numita si „Rascoala lui Horea, Closca si Crisan”, a fost o importanta actiune de revolta a taranimii iobage din Transilvania impotriva constrangerilor feudale la care era supusa. La ea au participat iobagi romani, maghiari, sasi de pe domeniile nobililor si statului, mineri din Muntii Apuseni si ocnele din Maramures, mestesugari, preoti etc. Rascoala a pus in discutie statutul de tolerati in Transilvania imperiala al romanilor, ceea ce i-a conferit si un caracter national.

La 5 noiembrie 1784 rascoala taranilor din Transilvania ajunge in imprejurimile orasului Deva, dar acestia esueaza in incercarea de a cuceri orasul.

In timpul acestei lupte 44 de tarani sunt luati prizonieri si executati. O alta ceata de tarani distruge curtea din Savirsin, alta inainteaza pe valea Muresului si intra in comitatul Sibiului.

La 6/7 noiembrie 1784 are loc asaltul nereușit al Devei în timpul răscoalei țărănești din Transilvania

Horea adreseaza la 11 noiembrie un ultimatum catre nobilimea refugiata in oras, un ultimatum care rezuma ideile politic si sociale ale rasculatilor:

„Nobilul comitat, impreuna cu toți stapanii de moșii și cu toata seminția lor, sa jure pe cruce; nobili sa nu mai fie, ci fiecare daca va putea gasi o slujba sa traiasca din aceea. Nobilii stapani pe moșii sa paraseasca odata pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei sa plateasca dare ca poporul de rand. Daca comitele și nobilii stapani de moșii se vor invoi la aceasta, țaranii le fagaduiesc pace, iar in semnul pacii sa ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prajini cat mai inalte, steaguri albe”

Articolul La 6/7 noiembrie 1784 are loc asaltul nereușit al Devei în timpul răscoalei țărănești din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.

Răscoala Țărănească din Transilvania din anul 1784, numită si „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.

La ea au participat iobagi romani, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, mesteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperiala al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național.

Mișcarea începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Branisca, pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sarbi, GuraSada, Tataresti, Lesnic, Dobra, Roscani, Geoagiu de Jos etc.

La 2 noiembrie 1784 izbucnea Rascoala Taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan

O mulțime de nobili si preoți unguri fură executati și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde de asemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească.

La 5 noiembrie rascoala ajunse la marginea orașului Deva, dar eșueaza in incercarea de a cuceri orasul. La 11 noiembrie, Horea adreseaza nobilimii refugiate in oras un ultimatum, care rezuma ideile politice si sociale ale rascoalei (desi istoricii au aratat ca documentul nu a putut sa fie redactat de liderii rascoalei, care nici nu erau in zona respectiva si nici nu știau sa scrie; mai mult, documentul este identic cu un act redactat la curtea imperiala de la Viena, o propunere a consilierului Borie, trimisa Mariei Tereza):

 

„Nobilul comitat, impreuna cu toti stapanii de mosii si cu toata seminția lor, sa jure pe cruce; nobili sa nu mai fie, ci fiecare daca va putea gasi o slujba sa traiasca din aceea. Nobilii stapani pe mosii sa paraseasca odata pentru totdeauna mosiile nemesesti. Si ei sa plateasca dare ca poporul de rand. Daca comitele si nobilii stapani de moșii se vor invoi la aceasta, taranii le fagaduiesc pace, iar in semnul pacii sa ridice pe cetate, pe la marginile orasului, pe prajini cat mai inalte, steaguri albe”

Articolul La 1 noiembrie 1784 izbucnea Răscoala Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan apare prima dată în Glasul.info.