În fiecare an, la 21 martie, românii își întorc privirea către una dintre cele mai demne și curajoase provincii istorice, Oltenia, și către unul dintre cei mai mari fii ai săi, Tudor Vladimirescu. Ziua Olteniei nu este doar o simplă comemorare, ci o reafirmare a spiritului de dreptate, demnitate și curaj care a animat poporul român în momentele sale de răscruce.

La 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intra în București în fruntea pandurilor săi, purtând cu sine năzuințele unei întregi națiuni. Deși grosul oastei a rămas cantonat în zona Mănăstirea Cotroceni, prezența sa în capitală a marcat un moment decisiv în desfășurarea Revoluția de la 1821, prima mare mișcare de emancipare națională din epoca modernă a românilor.

Revoluția începuse în Oltenia, la 4 februarie 1821, prin celebra Proclamație de la Padeș, unde Tudor Vladimirescu a chemat poporul la luptă împotriva nedreptăților și abuzurilor. Glasul său a fost, de fapt, glasul unei națiuni întregi care cerea dreptate socială, respectarea legilor și înlăturarea domniilor fanariote. Astfel, Oltenia a devenit leagănul unei mișcări care avea să schimbe cursul istoriei românilor.

Instituirea Zilei Olteniei ca sărbătoare publică, prin Legea nr. 65/2017, promulgată la 13 aprilie 2017 și publicată în Monitorul Oficial al României, reprezintă o recunoaștere oficială a rolului esențial pe care această regiune l-a avut în afirmarea identității naționale. Inițiativa, susținută de parlamentari din mai multe formațiuni politice, demonstrează că valorile promovate de Tudor Vladimirescu depășesc granițele ideologice și rămân un reper comun pentru întreaga societate românească.

Ziua Olteniei este, așadar, o zi a memoriei și a recunoștinței. Este momentul în care instituțiile culturale, autoritățile și mass-media sunt chemate să readucă în conștiința publică faptele de vitejie ale pandurilor și idealurile care i-au animat. Dar, mai presus de toate, este o zi în care fiecare român este invitat să reflecteze asupra valorilor care ne definesc ca popor: curajul, solidaritatea și dorința de libertate.

Oltenia nu este doar o regiune geografică, este un simbol al rezistenței și al demnității românești. Prin jertfa și hotărârea oamenilor săi, ea a arătat că schimbarea este posibilă atunci când există voință și credință în dreptate. Astăzi, la 21 martie, cinstim nu doar trecutul, ci și responsabilitatea noastră de a duce mai departe moștenirea lăsată de Tudor Vladimirescu.

La mulți ani, Oltenia!

Articolul 21 Martie – Ziua Olteniei, ziua când Tudor Vladimirescu intră în București, dar grosul oastei pandurilor rămâne cantonat în zona Mânăstirii Cotroceni apare prima dată în Glasul.info.

Din cauza faptului că reprezentanții stăpânirii otomane aflaseră de existența și activitatea Eteriei, Alexandru Ipsilanti a grăbit izbucnirea revoltei în Principatele Române și a participat personal la ea.

Începutul revoluției din Principatele Române a avut avantajul suplimentar că acestea, fiind autonome sub suzeranitatea comună a Rusiei și a Imperiului Otoman, nu aveau garnizoane otomane, în timp ce la rândul lor, liderii locali aveau dreptul să mențină micile cortegii armate pentru propria lor protecție.

Din punct de vedere legal, otomanii nu își puteau muta forțele în Țara Românească sau Moldova fără permisiunea Rusiei și, dacă otomanii își trimiteau forțele în mod unilateral, Rusia ar putea intra în război.

Domnitorul Moldovei, Mihail Suțu, era un grec fanariot care era în secret membru al Eteriei, dar, în același timp, Suțu era un oportunist care își acoperea riscurile calculate prin informarea secretă a Portii Otomane cu privire la invazia planificată.

Prin urmare, la 22 februarie 1821 (stil vechi) sau 25 martie (stil nou), însoțit de mai mulți ofițeri greci aflați în serviciul Imperiului Rus, Ipsilantia a traversat râul Prut la Sculeni în Principate. Două zile mai târziu, la Iași a emis o proclamație, anunțând că are „sprijinul unei mari puteri” (n.r. adică Rusia).

“În noaptea de 22 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti, însoţit de doi fraţi trece Prutul pe la vama Sculeni şi înconjurat de vreo 200 de arnăuţi sosea la Iaşi.” (Documente privind istoria României. Răscoala din 1821. vol IV, nr 67).

Mișcarea pentru eliberarea Greciei de sub jugul otoman, Eteria, a început la Iași

“Revoluţia pentru eliberarea pământului Greciei, îşi are începutul în Iaşi. Aşa susţinea şi contemporanul ei, Costache Negruzzi, în vestita sa scrisoare a VII-a (Calipso) publicată prin 1857 şi dau mărturie două plăci de marmură, bătute în pereţii Sălii Gotice din ograda Trei Ierarhilor, scrie curierul-iasi.ro

“Aici la Mănăstirea Trei Ierarhi, la 27 februarie 1821 în prezenţa eteriştilor şi a simpatizanţilor greci şi români, Veniamin Costache, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a sfinţit drapelul Eteriei şi a binecuvîntat pe şeful acesteia, prinţul Alexandru Ipsilanti, dînd prin aceasta semnalul luptelor pentru cauza sfântă a Libertăţii Greciei în cadrul mişcărilor de eliberare a popoarelor din Balcani”.”

Citește și: La 30 martie 1821 a avut loc intalnirea dintre Tudor Vladimirescu si Alexandru Ipsilanti

Articolul La 22 Februarie 1821, Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a trecut Prutul, intrând în Moldova, unde a încercat să-și găsească noi adepți pentru mișcarea sa apare prima dată în Glasul.info.

La data de 21 mai 1821, Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti. Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești la 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor.

La împlinirea a 100 de ani de la moartea Tudor Vladimirescu, ASTRA (n.r. Asociațiunea pentru literatura și cultura poporului român), organizație cultural patriotică înființată în anul 1861, publica un volul special intitulat “Istoria lui Tudor Vladimirescu. Ce trebuie știe poporul despre el”, în care este redat foarte amănunțit și momentul trădării lui Tudor Vladimirescu.

De la Tudor Vladimirescu la Marea Unire. O istorie a romanilor (1821-1918) – Iulian Oncescu, Sorin Liviu Damean

“La 15 mai (n.r. 1821), Tudor părăsi mănăstirea Cotrocenilor, lăsând acolo de pază numai un călugăr bătrân. Bimbașa Sava încă părăsi Bucureștii, așezându-și Arnăuții în mănăstirile din marginea orașului. Toți boierii fugiră la Brașov. Orașul era pustiu. Însuși mitropolitul își părăsi turma, lăsând-o pradă lupilor hămesiți. Peste câteva ceasuri 1000 de turci intră în București, venind de pe drumul Giurgiului.

Tudor nu putea lua drumul Slatinei, fiindcă el nu voia să lupte cu turcii, ci să se retragă la adăposturile lui sigure de la mănăstirile Olteniei, așteptând în liniște schimbarea vremurilor. Își căută deci un alt vad al Oltului pe la Găiești și Pitești.

Pe drum se întâlni, firește, cu cete destrăbălate de eteriști, care prădau, furau, jefuiau și ucideau ziua la amiază. Între oamenii lui Tudor încă erau, care doreau să facă la fel, zicând, precum știm deja: “Acum e vremea să ne îmbogățim; cum au luat alții de la noi, să luăm și noi de la alții.“

Domnul Tudor însă ținea foarte mult, ca oamenii lui să fie cinstiți și să nu prădeze pe nimeni. Jaful eteriștilor era însă cu lipici. Au început să prade și oamenii lui Tudor. Acesta însă nu glumea. Pe care-l afla vinovat cu ceva, îl și omora. Pe drumul de la București până la Golești el omorî 33 de ostași vinovați de prădăciuni, furtișaguri, răpiri și altele ca acestea.

El zicea: “Hoția este o rușine, de care nu te spală nici măcar moartea vitejească. Și nu-mi vine să cred că vreunul ar voi să stea ca hoț înaintea lui Dumnezeu. Nu ne-am sculat, ca să jăfuim pe frații noștri.

Și Turcilor și Rușilor ne-am plâns împotriva acelora, care fură pe țărani, și acuma venim noi să ne arătăm la un fel cu jefuitorii? Cât timp vom asupri pe frații noștri, care vedeți că ne ajută cu merindele și cu căruțele lor, niciodată dreptate nu vom dobândi. Pentru atare fapte vom fi huliți și de Dumnezeu și de oameni. Cine dreptate cere, dreptate să facă. Eu însă vă spun, de se mai plânge un țăran că i s-a furat cel mai mic lucru, sau că i s-a luat cu sila, să știți, că îl ucid pe prădător. “

Mai mult. Tudor făcuse răspunzători pe căpitanii săi pentru jafurile ostașilor. Toți căpitanii au fost învoiți cu porunca aceasta, afară de Oarcă, Cuțui, Urdăreanu și Enescu, care îi spuseseră că a păzi pe ostași de furtișaguri ar însemna a păzi crângul de iepuri. Lucrul acesta îl înfurie atât de mult pe Tudor, încât îl spânzură și pe Urdăreanu, unul dintre cei patru căpitani răsculați împotriva lui.

Spre marea lui nenorocire însă. De împrejurarea aceasta se folosiră dușmanii lui neîmpăcați Machedonschi, Prodan, Jordachi Olimpiotul și alți streini să ațâțe pe căpitani și pe panduri împotriva lui zicându-le: “Vite încălțate! N-aveți sânge în vine? Suferiți să vă ucidă pentru o trâmbă de pânză? Credeți că puteți da seama pandurilor voștri pentru ce s-a petrecut?”

Uneltirile dușmane au prins. Căpitanii toți strigară: “Nu-l mai voim pe Domnul Tudor! Voim pe Hagi Prodan și pe Machedonschi!”

S-a întâmplat ceea ce se așteptase Tudor: grecii îl prinseră în cursă. Nu se așteptase însă, ca tocmai Oltenii lui să-l ducă în cursă. La plecare a dat tunarului său credincios, Calețeanu, sabia și inelul, zicând: “De ne-om revedea, mi-o dai înapoi; de nu, ține-o în amintirea prieteniei mele. Ia și inelul acesta pe care-l am de la părinți.”

(…) De la Golești Tudor fu dus la Târgoviște, peste Pitești și Câmpulung. În Târgoviște a fost pus călare pe o mârțoagă. Picioarele lui, în scările de lemn, erau legate cu un lanț pe sub pântecele calului. Aici avea să-i fie locul de osândă. Într-o fântână părăsită, la marginea orașului, sub dealul pe care e zidită mănăstirea Dealului cu capul lui Mihai-Viteazul, a fost aruncat trupul lui, ciopârțit de iataganele Grecilor: Orfano, Cavaleropulo și Garnovschi, la ceasurile când numai tâlharii fac isprăvi. Așa a pierit Domnul Tudor din Vladimiri.”

Articolul La 21 mai 1821 Tudor Vladimirescu este prins prin trădare și predat eteriștilor apare prima dată în Glasul.info.

Tudor Vladimirescu a fost o figura emblematica a istoriei Tarii Romanesti de la inceputul secolului al XIX-lea, remarcandu-se drept conducator al Revolutiei de la 1821 si al miscarii pandurilor.

Prinderea si uciderea lui Vladimirescu a fost ordonata de catre Alexandru Ipsilanti, fiind posibila prin tradarea lui Tudor de catre capitanii Dimitrie Macedonschi si Hagi Prodan, ambii aflati in slujba eteristilor.

Pe 27 Mai 1821 a fost ucis miseleste Tudor Vladimirescu in urma unui complot al eteriștilor

Iata ce scria marele istoric roman, Nicolae Iorga, despre evenimentele care au precedat moartea lui Tudor Vladimirescu:

De la Tudor Vladimirescu la Marea Unire. O istorie a romanilor. (1821-1918)

“A fost omorat noaptea, la marginea orasului Targoviste, sub geana dealului de sub care privegheaza manastirea cu ramasitele pamantesti ale lui Mihai.
Calaii au fost 3 ostasi care nu statusera niciodata in fata dusmanului. Il ciocaltira cu iataganele la ceasuri de noapte, cand fac ispravi talharii, in ziua de 27 mai 1821.
Taranul acesta, Tudor, facuse un mare pacat. Voise ca in tara lui sa aiba parte de fericire si putere saracii neamului romanesc.”

Eteristii au pus la cale un complot in urma caruia Tudor Vladimirescu a fost ridicat de la Golești (Ștefănești), Argeș si ucis apoi in noaptea de 27 spre 28 mai la Târgoviște, calaii sai avand ca pretext o falsa acuzatie de colaborare a lui Tudor cu otomanii impotriva eteriei.

Sursa: Glasul.info

Articolul Pe 27 Mai 1821 a fost ucis miseleste Tudor Vladimirescu in urma unui complot al eteriștilor apare prima dată în Glasul.info.

Pe 16 martie 1821 Tudor Vladimirescu a lansat „Proclamatia catre bucuresteni”, prin care ii chema pe acestia la lupta antiotomana

S-a intamplat îin 16 martie1821: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat “Proclamatia catre bucuresteni”, prin care ii chema la lupta antiotomana; data (16.III.1821) este inscrisa si pe documentul programatic al Revolutiei de la 1821, intitulat “Cererile norodului romanesc”.

La 21 martie va intra in Bucuresti, pentru ca in urmatoarele zile sa-si aseze tabara militara pe platoul de langa Manastirea Cotroceni, lasand garnizoane de panduri si la manastirile Mihai Voda, Antim si la Mitropolie.

Pe 16 martie 1821  Tudor Vladimirescu a lansat „Proclamatia catre bucuresteni”, prin care ii chema pe acestia la lupta antiotomana

“Proclamatia catre bucuresteni”

„Catre toti locuitorii din orasul Bucurestilor, parte bisericeasca si mireneasca, boiereasca si negustoreasca, si catre tot norodul.Pricinile care m-au silit a apuca armele, sunt: pierderea privilegiurilor noastre si jafurile cele nesuferite care le patimea fratii noștri. Mai naintea intrarii mele in Bucuresti, cu cale am socotit sa va vestesc mai intai ca din partea norodului uitare de istov celor mai nainte lucrate; si sa va chiem pe toti ca sa va uniti cu norodul si sa lucrati cu totii dinpreuna obsteasca fericire, far’ de care norocire in parte nu poate fi.Fratilor! Cati n-ati lasat sa se stinga în inimile dv. sfanta dragoste cea catre patrie, aduceti-va aminte ca sunteti parti ale unui neam; si ca, cate bunatati aveti, sunt rasplatiri din partea neamului catre stramosii nostrii pentru slujbele ce au facut. Ca sa fim si noi vrednici acestei cinstiri ale neamului, datorie netagaduita avem sa uitam patimele cele dobitocesti si vrăjbele care ne-au defaimat atat, incat sa nu mai fim vrednici a ne numi neam. Sa ne unim dar cu totii, mici si mari, si ca niste frati, fii ai unia maici, sa lucram cu totii impreuna, fiestecare dupa destoinicia sa, castigarea si nasterea a doua a dreptatilor noastre.Vericarele va indrazni a face cea mai mica impotrivire in lucrarea acestei nasteri de al doilea, unul ca acela, fratilor, sa se pedepseasca cumplit ca sa cunoasca adevaratii patrioti si osardia celor ce voiesc a sluji patriei cu dreptate si far’de viclesug, cu cale am gasit a se intari legatura cea de obste pentru binele norodului si prin juramant, care sa si trimite ca sa-l iscaliti, adeveratii fii ai patriei.”

Articolul Pe 16 martie 1821 Tudor Vladimirescu a lansat „Proclamatia catre bucuresteni”, prin care ii chema pe acestia la lupta antiotomana apare prima dată în Glasul.info.