12 Februarie 1856 – Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri

Vasile Boerescu și pledoaria pentru statul național român

La 12 februarie 1856, într-un moment de răscruce pentru destinul Principatelor Române, tânărul jurist Vasile Boerescu îndrăznea să așeze cauza românească pe masa marilor cancelarii europene. Prin memoriul adresat ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, el cerea limpede și argumentat constituirea unui stat național românesc independent, pus sub garanția colectivă a celor șapte mari puteri. Nu era un gest simbolic, ci un act de diplomație lucidă, fundamentat juridic și susținut de o viziune politică matură.

Contextul era favorabil, dar fragil. Războiul Crimeii se apropia de sfârșit, iar echilibrul continental urma să fie redesenat la Congresul de la Paris. Pentru români, momentul reprezenta o fereastră istorică rară: marile puteri discutau reorganizarea Europei Răsăritene, iar statutul Moldovei și Țării Românești putea fi reconsiderat. În acest cadru, Boerescu, format intelectual la București și desăvârșit juridic la Paris, a înțeles că viitorul națiunii sale depinde de capacitatea elitei românești de a formula coerent, în limbajul dreptului internațional, revendicările legitime ale poporului român.

Memoriul său nu era o simplă declarație patriotică. Era un document construit pe argumente istorice, juridice și politice. Boerescu invoca dreptul românilor la unitate și autonomie, tradiția instituțională a Principatelor, precum și necesitatea unei organizări statale care să garanteze stabilitatea regională. Ideea unui stat românesc sub garanția colectivă a puterilor europene demonstra realism politic: într-o Europă a echilibrelor fragile, independența trebuia ancorată într-un sistem de garanții internaționale.

Această intervenție diplomatică se înscria într-o activitate mai amplă desfășurată de Boerescu în capitala Franței. Tânărul doctor în științe juridice devenise unul dintre purtătorii de cuvânt ai intereselor românești în Occident. El milita pentru unirea Principatelor și pentru aducerea unui principe străin, soluție menită să asigure neutralitatea și recunoașterea europeană a viitorului stat. Prin publicații, memorii și contacte politice, Boerescu a contribuit la consolidarea imaginii românilor ca națiune conștientă de drepturile sale și capabilă de organizare modernă.

Semnificația zilei de 12 februarie 1856 depășește gestul individual. Ea exprimă maturizarea conștiinței politice românești. Nu mai era vorba doar despre revolte sau declarații entuziaste, ca în 1848, când Boerescu, elev la Sfântul Sava, colabora la „Pruncul român”. Acum, cauza națională era susținută prin expertiză juridică, diplomație și strategie. Era trecerea de la romantismul revoluționar la construcția instituțională.

Drumul deschis de asemenea inițiative avea să conducă la Unirea din 1859, la Constituția din 1866 și la afirmarea României ca stat modern. Boerescu însuși va deveni ministru al justiției, al afacerilor străine, rector al Universității din București și unul dintre artizanii politicii comerciale românești. Însă momentul din februarie 1856 rămâne emblematic: clipa în care un jurist român, în plină capitală a diplomației europene, a rostit cu claritate și demnitate voința unui popor.

Astăzi, evocarea acestui episod nu este doar un exercițiu de memorie istorică. Este o reafirmare a faptului că marile împliniri naționale se nasc din competență, viziune și curaj. Vasile Boerescu a înțeles că libertatea și unitatea nu se câștigă doar pe câmpul de luptă, ci și în cancelarii, prin argument, perseverență și credință în destinul național.

12 Februarie 1856 rămâne, astfel, o dată a demnității românești, ziua în care vocea României viitoare s-a făcut auzită în inima Europei.

Articolul 12 Februarie 1856 – Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri apare prima dată în Glasul.info.

La distanță mică de Iași, în satul Vișan din comuna Bârnova, ieșenii au o adevărată comoară vie: un dublu monument, un monument istoric și totodată un monument al naturii. Este vorba despre “Castanul Unirii”, castanul sub care la 25 mai 1856 s-a rostit un jurământ sacru și s-a întemeiat „Asociaţia de Luptă pentru Unire”.

O pagină de istorie mai puțin știută din lupta și efortul depus de elita intelectuală a Moldovei pentru Unirea Principatelor Române, așteaptă azi să fie redescoperită pe o mică proprietate privată, aflată astăzi în posesia doamnei Margareta Crăescu.

La 25 mai 1856 Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Costache Hurmuzachi, Dimitrie Ralet, Petre Mavrogheni, părintele arhimandrit Neofit Scriban, Costachi Rolla şi Emilian Florescu au întemeiat „Asociaţia de Luptă pentru Unire”.

La umbra acestui măreț castan, „Asociaţia de luptă pentru unire”, prin Vasile Alecsandri, redactează Jurământul membrilor Asociaţiei:

“Sub acest măreț castan
Noi jurăm toți în frăție
Ca de azi să nu mai fie
Nici valah, nici moldovan

Ci, să fim numai români
Într-un gând, într-o unire
Și să ne dăm mâni cu mâni
Pentru-a țării fericire!”

La 25 Mai 1856, fruntașii din mediul cultural, politic și economic din Moldova, se reuneau în taină la umbra unui castan de pe moșia lui Petre Mavrogheni, punând bazele unei asociații de luptă pentru Unire.

“Locul acesta a fost special ales pentru ca iscoadele stăpânirii să nu-i descopere pe unioniştii ce stabileau principiile după care vor lupta pentru realizarea unirii. La respectiva întrunire participau: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costachi Negri, Dimitrie Ralet, Constantin Hurmuzachi, Petre Mavrogheni, părintele arhimandrit Neofit Scriban, Costachi Rolla şi Emilian Florescu.”, spunea prof. univ. dr. Mandache Leocov

Deși a fost declarat “Monument al Istoriei şi al Naturii“, din păcate “mărețul castan” pomenit în versurile lui Vasile Alecsandri în jurământul membrilor „Asociaţiei de Luptă pentru Unire” a fost de-a lungul timpului victima unor acte de vandalism, prin care niște inconștienți au încercat să-l usuce turnând pe el diverse substanțe toxice.

Un asemenea monument istoric și al naturii ar merita mai multă considerație și grijă din partea celor însărcinați să protejeze patrimoniul nostru cultural și istoric, fie numai și prin prisma a ceea ce reprezintă un astfel de monument, redescoperit prin eforturile și cercetările efectuate de către profesorul Mandache Leocov.

Galerie Foto:

[envira-gallery id=”110345″]

Articolul Castanul Unirii și jurământul sacru de la 25 Mai 1856 de sub arborele declarat monument istoric apare prima dată în Glasul.info.