Convenția (Tratatul) de la Balta-Liman de la 19 aprilie 1849 (n.r. sn 1 mai 1849) reprezintă o înțelegere semnată între Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, prin intermediul căreia se reglementau situațiile de ordin politic din cele două Principate Dunărene.

Semnarea acestei convenții de către reprezentanții celor două imperii prezente în spațiul Principatelor Dunărene și interesate reciproc pentru a-și păstra zona de influență asupra principatelor, a fost urmare a înăbușirii revoluțiilor pașoptiste.

Principatele Române, atât Moldova cât și Țara Românească erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832).

Paradoxal, deși Imperiul Otoman slăbea văzând cu ochii, deteriorându-și atât puterea militară cât și cea și economică , aflându-se în cel mai mare declin din toată istoria sa, prin această convenție semnată cu Imperiul Țarist își creștea influența în Principatele Române. Domnitorii nu mai puteau fi numiți pe viață de către sfaturile boierești, ci erau numiți de Înalta Poartă pentru un termen de șapte ani.

După înăbușirea revoluțiilor pașoptiste din Principatele Dunărene, semnarea Convenției de la Balta-Liman din 1849 ducea la numirea lui Barbu Dimitrie Știrbei ca domnitor al Țării Românești și a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei. În vreme ce în Țara Românească Barbu Dimitrie Știrbei era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, în Moldova, Grigore Alexandru Ghica era fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu).

Surprinzătoare a fost numirea lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor pe șapte ani în Moldova, după ce acesta a luat parte la mișcarea moldovenească din 1848 contra rudei sale Mihail Sturdza.

Articolul La 19 aprilie 1849 s-a semnat Convenția ruso-turcă de la Balta Liman apare prima dată în Glasul.info.

Sburătorul a fost o revistă periodică literar-artistică modernistă și un cenaclu literar, pornite la București în aprilie 1919. Sub conducerea lui Eugen Lovinescu, cercul de scriitori a fost esențial în extinderea spectrului literaturii române de la simbolismul românesc la temele urbane ale realismului și ale avangardei artistice.

Revista Sburătorul, subintitulată Revistă literară, artistică și culturală a fost publicată în două serii, 19 aprilie 1919 – 7 mai 1921 și ulterior între martie 1926 – iunie 1927, la care se adăuga și un săptămânal numit Sburătorul Literar, care a fost publicat între septembrie 1921 și decembrie 1922.

În timpul perioadei sale de apariție, mișcarea artistică și membri cenaclului Sburătorul s-au angajat constant într-o polemică literară cu partizanii stilurilor tradiționale ce își aveau sorgintea în secolul trecut, dar apăruseră la începutul anilor 1900, așa cum fusese revista Sămănătorul, fondată de poeții Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, apărută între 1901 și 1910, adevărată tribună a neoromantismului și al naționalismului etnic. Mai mult, Eugen Lovinescu combătea el însuși împotriva vederilor etnocentriste ale lui Nicolae Iorga referitoare la cultura teritoriilor medievale românești.

Articolul La 19 aprilie 1919 a apărut, la București, revista literară „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu apare prima dată în Glasul.info.

Pentru sătmăreni, ziua de 19 Aprilie 1919 este un fel de 1 Decembrie “mai mic”, pentru că aceasta este ziua când orașele Satu Mare şi Carei erau eliberate și astfel a fost posibilă instaurarea administraţiei românești.

Românii din județul Satu Mare sunt recunoscători eroilor neamului românesc care s-au jertfit în aprilie 1919 pentru eliberarea și Unirea de facto a orașelor Satu Mare şi Carei, cu România. Tocmai într-o zi de 19 Aprilie, în Sâmbăta Mare, când creștinii se pregăteau să ia lumină,  armata română se apropia de Satu Mare, împingând forțele ostile ungare, ale regimului bolșevic Béla Kun, peste Someș și mai târziu peste Tisa până la Budapesta, scrie buletindecarei.ro.

Eroii neamului românesc au fost comemorați zilele acestea în județul Satu Mare la Hodod și Lelei (n.r. vezi Eroii neamului românesc nu au fost  uitați nici în acest an).

“Luna aprilie are o importanţă deosebită pentru istoria noastră locală deoarece marchează unirea de facto a acestor ţinuturi cu patria mamă România, după mai bine de 4 luni de la proclamarea Unirii de către Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Datorită reticenţei autorităţilor maghiare faţă de punerea în practică a acestei hotărâri, mai mult, a acţiunilor violente derulate de armata de ocupaţie şi grupările naţionalist-extremiste maghiare împotriva populaţiei româneşti, în special după preluarea puterii de la Budapesta de către guvernul bolşevic condus de Bela Kun, a fost nevoie din nou de eroismul şi jertfa de sânge a ostaşilor Armatei Române pentru a readuce țara în granițele ei.

(…) Potrivit documentelor din arhive, în zorii zilei de 16 aprilie 1919, Armata Română a pornit contraofensiva asupra trupelor bolşevice maghiare şi secuieşti, una din cele mai aprige lupte dându-se la Hodod şi împrejurimi, 20 de ostaşi români găsindu-şi aici sfârşitul, însă inamicul a fost pus pe fugă. După 3 zile, în 19 aprilie 1919, orașele Satu Mare şi Carei erau eliberate și astfel a fost posibilă instaurarea administraţiei românești. La data de 4 august, Armata Română ocupa Budapesta, alungând guvernul bolşevic de la putere și protejând populația înfometată.  sunt fapte consemnate în toate arhivele istorice  dar se fac referiri minime la ele.”, scrie buletindecarei.ro

Articolul La 19 Aprilie 1919 orașele Satu Mare şi Carei erau eliberate și astfel a fost posibilă instaurarea administraţiei românești apare prima dată în Glasul.info.