În ziua de 24 septembrie 1906, în Clujul aflat sub stăpânirea dualistă austro-ungară, Ștefan Cicio Pop, fiu de român din Ardeal și fruntaș al luptei naționale, era condamnat la 3 luni de temniță și la o grea amendă de 800 coroane. Vina lui? Nu altceva decât cuvântul scris, adevărul așternut în paginile ziarului „Libertatea”, organ de presă românească ce îndrăznea să rostească ceea ce autoritățile maghiare voiau să înăbușe: dreptul românilor din Transilvania de a-și păstra limba, ființa, credința și națiunea.

Cele două articole semnate de el nu erau arme de fier, ci arme de spirit. Și tocmai pentru că loveau în minciuna și nedreptatea stăpânirii, erau socotite „periculoase”. Austro-Ungaria, zid clădit pe nedreptate, știa că pana unui român hotărât poate fi mai puternică decât o armată întreagă.

Dar în fața judecătorilor străini, Cicio Pop nu s-a clătinat. El a primit osânda ca pe o cruce a luptei naționale, știind că nici temnița, nici amenzile nu pot stinge setea de dreptate a unui neam. Fiecare ceas petrecut între zidurile reci ale închisorii clujene s-a transformat în piatră de temelie pentru Unirea cea Mare.

Astăzi, privind peste timp, vedem limpede că jertfa lui și a atâtor alți luptători ardeleni nu a fost zadarnică. România Mare s-a născut din lacrimi, prigoană, temniță și sânge, dar și din credința neclintită a unor oameni care au pus neamul mai presus de propria libertate.

De aceea, 24 septembrie 1906 nu e doar o dată de calendar, ci o zi de aducere aminte: ziua în care un român a fost întemnițat pentru că a spus adevărul. Și totuși, adevărul a învins.

Astăzi, noi, urmașii lor, avem datoria să păstrăm vie flacăra acelui curaj. Ștefan Cicio Pop nu a scris pentru el, ci pentru România care avea să se nască în 1918. Și prin aceasta, el rămâne un simbol al rezistenței românești în fața oricărei încercări de înstrăinare.

Să nu uităm niciodată: Libertatea se câștigă prin luptă, se păstrează prin jertfă și se pierde prin uitare.

Articolul 24 Septembrie 1906 – Osânda lui Ștefan Cicio Pop, jertfă pentru Libertatea Neamului apare prima dată în Glasul.info.

La 17 septembrie 1906, în satul Ilia Mureșană, două surori, Maria și Simina Boboc au intrat în istoria demnității românești. Fapta lor a fost simplă, dar plină de curaj: au purtat în păr panglica tricoloră, simbol al ființei românești și al năzuinței noastre spre unitate și libertate. Pentru acest gest de suflet, pentru această mărturisire tăcută a credinței lor, autoritățile maghiare ale vremii le-au condamnat la câte cinci zile de temniță.

Câtă nedreptate se poate aduna într-o asemenea hotărâre! Două tinere fete, nevinovate, au fost pedepsite doar pentru că au purtat culorile neamului lor. Dar în acea temniță, în acele zile grele, s-a aprins și mai tare flacăra românismului. Pentru că Maria și Simina n-au fost înfrânte: lanțurile nu pot înăbuși credința, iar temnița nu poate întuneca lumina tricolorului. Din acel moment, numele lor s-a așezat alături de miile de români care, în Ardeal, au plătit scump pentru dreptul de a fi români.

Iată cum era redat acest eveniment tragic în sursele istorice:

“17 Septembrie 1906, Ilia Muresana. Surorile Maria si Simina Boboc primesc de la solgabirau cate 5 zile de temnita. Motivul: au purtat panglica tricolora in par. / Surorile Maria şi Simina Boboc din Ilia Mureşană sunt pedepsite de pretorul din Ilia cu câte 5 zile temniţă, pentru că au avut panglică tricoloră în păr”

Astăzi, când privim înapoi la jertfa lor, trebuie să înțelegem că fiecare panglică tricoloră, fiecare lacrimă vărsată, fiecare zi de temniță a însemnat o cărămidă la temelia României Mari. Surorile Boboc sunt un simbol al rezistenței tăcute, dar puternice, al femeilor românce care au știut să-și apere neamul prin gesturi mărunte, dar încărcate de semnificație. Ele ne amintesc că libertatea și demnitatea se clădesc nu doar prin faptele marilor bărbați, ci și prin curajul modest, dar neclintit, al fetelor și femeilor din satele noastre.

Tricolorul purtat de Maria și Simina Boboc nu este doar o panglică. Este legământul veșnic al românilor cu pământul, cu credința și cu viitorul neamului.

Articolul 17 septembrie 1906 – Surorile Boboc din Ilia Mureșană, eroinele panglicii tricolore apare prima dată în Glasul.info.

La 9 mai 1906 la  Baia Mare, bande de maghiari numite “echipe de șoc” atacă noaptea românii, pe străzi şi în case. Sunt ucişi 6 români, iar alţi 3 sunt răniţi grav şi vor muri în următoarele zile, mai mulţi sunt răniţi. Autorităţile arestează 27 de unguri care sunt eliberaţi în aceeaşi zi. Incidentul se petrecea în contextul alegerilor parlamentare din Ungaria din anul 1906.

Între anii 1905 – 1906, Ungaria a cunoscut una dintre cela mai grave crize politice, rămasă în istoriografia maghiară sub numele de “Criza politică internă maghiară”. Pentru prima dată în istoria sa începând cu anul 1875, Partidul Liberal (n.r. Szabadelvű Párt) a devenit minoritate în parlament. Nevoia de alianțe politice cu alte formațiuni de alte ideologii era iminentă, însă era greu de ajuns la un consens politic.

Condițiile politice haotice din Ungaria au favorizat amestecul austriecilor, care au încurajat subversiv formațiunile politice ale minorităților nemaghiare, tocmai pentru a mai diminua din forța politică a ungurilor. Pe lângă partidele ungurești istorice, la alegerile parlamentare participau și partidele minorităților, Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, Partidul Sașilor, Partidul Național Slovac, Partidul Național Sârb, etc.

Alegerile parlamentare din Ungaria din anul 1906

Cu toate aceste practici barbare, agresive, de o ferocitate criminală împotriva românilor, Partidul Național Român reușește să-și asigure 14 locuri în parlamentul Ungariei reprezentând 3,39% din proporția scaunelor, ajungând minoritatea cea mai bine reprezentată etnic în parlamentul ungar, fiind peste partidele sașilor, slovacilor și sârbilor.

Incidente precum cel de la Baia Mare s-au tot repetat pe tot cuprinsul Transilvaniei și Ungariei, anul 1906 fiind un an plin de crime și de violențe la adresa populației românești de pe cele două teritorii menționate.

Citește și: 27 Aprilie 1906: Alegeri electorale „monitorizate” cu topoarele de către unguri. Bande înarmate cu topoare ucid românii care își susțineau candidatul

Citește și: 29 Aprilie 1906, Corni-Sălaj: Jandarmi unguri băuți, trag asupra românilor care mergeau la Şomcuta-Mare pentru a-l vota pe dr. Al. Vaida Voievod

Articolul 9 mai 1906 – La Baia Mare bande de maghiari atacă, noaptea, românii, pe străzi şi în case. Sunt ucişi 6 români, alţi 3 sunt răniţi grav apare prima dată în Glasul.info.

Un episod sinistru din ceea ce putea înseamna “civilizația” și “toleranța” stăpânirii ungare asupra românilor din Transilvania, îl reprezintă alegerile parlamentare din anul 1906, atunci când românii erau împiedicați pe tot cuprinsul Ardealului și chiar al Ungariei, chiar și prin crimă, să-și voteze reprezentanții din parlament, sau să facă propagandă electorală pentru aceștia.

La 29 Aprilie 1906, în localitatea Corni din județul Sălaj, jandarmi unguri băuți, trag asupra românilor care meargeau la Şomcuta-Mare pentru a-l vota pe dr. Al. Vaida Voievod. Cad morţi în drum: Ioan Gonţ, Niculae Pop a lui Costa. Răniţi: Zaharia Pop, Costan Berţ, Ioan Costin.

Tot în aceeași fatidică zi de 29 Aprilie 1906, în ziua alegerilor parlamentare, în localitatea Cehul-Silvaniei, bande de maghiari atacă alegatorii români. Sub ochii jandarmilor, ucid în bătăi, cu lanţurile, pe parohul Demetriu Pop din Motiş, pe Iacob Botiş din Năprade şi încă un alegător.

Anii 1906 și 1907 au fost ani plini de crime și masacre împotriva populației românești din Transilvania și de pe teritoriul Ungariei. Cete întregi de farisei din așa zisa presă “românească” sau indivizi care se erijează în istorici sau în elita culturală a neamului românesc, s-au căznit din greu în ultimele trei decenii să le umple capul românilor cu marota potrivit căreia violențele antiromânești, mergându-se uneori până la uriașe campanii de etnocid, sunt doar niște simple coincidențe din partea vecinilor noștri unguri, legate de episoade răzlețe din istorie cum ar fi apariția pașoptismului, a horthysmului și a bolșevismului, ascunzând însă secole întregi de teroare sistematică îndreptată asupra neamului românesc în Transilvania și oriunde românii se mai aflau sub stăpânire ungurească.

Citiți și: 27 Aprilie 1906: Alegeri electorale “monitorizate” cu topoarele de către unguri. Bande înarmate cu topoare ucid românii care își susțineau candidatul

Toate partidele naționalităților nemaghiare erau urâte de către unguri, fie că era vorba de Partidul Sașilor, Partidul Național Slovac, Partidul Național Sârb, dar parcă cea mai mare înverșunare și cea mai mare vrajbă, ajungându-se așa după cum până și faptelșe istorice o dovedesc chiar și până la crimă, erau îndreptate împotriva Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania.

Articolul 29 Aprilie 1906, Corni-Sălaj: Jandarmi unguri băuți, trag asupra românilor care mergeau la Şomcuta-Mare pentru a-l vota pe dr. Al. Vaida Voievod apare prima dată în Glasul.info.

În noaptea de 27 aprilie 1906, în localitatea Amați din județul Satu Mare, bande violente de maghiari numite “echipe de șoc electorale” ucid cu securile, pe sătenii Gheorghe Conci, Ioan Suta și Iosif Dragoș care făcuseră propagandă pentru candidatul român. Românii aveau așadar sub dualismul austro-ungar de a face cu alegeri electorale “monitorizate” cu topoarele de către unguri. Bande înarmate cu topoare ucid românii care își susțineau candidații…

În memoria colectivă a neamului românesc sunt încă vii și întipărite mai curând masacrele horthyștilor împotriva românilor de după Dictatul de la Viena din 30 August 1940 și masacrele bolșevicilor lui Bela Kun decât ceea ce s-a întâmplat anterior, pentru că pentru ceea ce s-a întâmplat anterior, sute de ani de crime și de teroare împotriva românilor aflați sub stăpânire ungurească, secole întregi de etnocid, nu s-a ocupat nimeni să aducă la lumină, să dezbată, să umple Țara cu monumente și cu troițe în memoria celor uciși pe nedrept de către ocupanții unguri, uneori chiar și numai pentru simpla “vină” de a se fi născut români.

Anii 1906 și 1907 au fost ani plini de crime și masacre împotriva populației românești din Transilvania și de pe teritoriul Ungariei. Cete întregi de farisei din așa zisa presă “românească” sau indivizi care se erijează în istorici sau în elita culturală a neamului românesc, s-au căznit din greu în ultimele trei decenii să le umple capul românilor cu marota potrivit căreia violențele antiromânești, mergându-se uneori până la uriașe campanii de etnocid, sunt doar niște simple coincidențe din partea vecinilor noștri unguri, legate de episoade răzlețe din istorie cum ar fi apariția pașoptismului, a horthysmului și a bolșevismului, ascunzând însă secole întregi de teroare sistematică îndreptată asupra neamului românesc în Transilvania și oriunde românii se mai aflau sub stăpânire ungurească.

Oricât de rațional și oricât ai încerca să gândești la rece, cum naiba poți califica bande violente de maghiari numite “echipe de șoc electorale” care ucid noaptea cu securile, niște săteni români, doar pentru opțiunile electorale ale acestora? Și studiind cu mare atenție istoria, te crucești să vezi că anii 1906 și 1907 sunt plini de asemenea crime înfăptuite de către maghiari împotriva românilor din Ardeal fără ca autoritățile maghiare să întreprindă nicio anchetă.

Și acum intervenim cu o întrebare personală: au simțit nevoia imbecilii din fruntea statului român să monteze un monument la Amați, în județul Satu Mare, în memoria românilor uciși doar pentru vina de a avea propriile lor opinii politice? Pentru a da un semnal că asemenea lucruri nu trebuie să se mai repete pe aceste locuri? Pentru a se rușina urmașii celor care au fost în stare de o asemenea nemernicie? Pentru a crea o atmosferă de toleranță adevărată și nu una mimată de către UDMR?

Articolul 27 Aprilie 1906: Alegeri “monitorizate” cu topoarele de către unguri. Bande înarmate cu topoare ucid românii care își susțineau candidatul apare prima dată în Glasul.info.

Data de 18 martie 1906 este o dată specială în istoria aviației românești și chiar a celei mondiale. Anume la data de 18 martie 1906, Traian Vuia, inventator român și pionier al aviației, a reușit performanța de a realiza unul dintre primele zboruri autopropulsate cu un aparat mai greu decât aerul. Zborul autopropulsat presupunea ca un aparat de zbor să poată decola fără ajutorul unor catapulte sau alte mijloace exterioare.

Într-o localitate de lîngă Paris, la Montesson, Traian Vuia reușea să ridice de la nivelul solului un aparat de zbor autopropulsat mai greu decât aerul: a rulat mai întâi cu mare viteză pe pământ, pentru ca apoi să se înalțe la circa un metru înălțime, să parcurgă 12 metri în aer, apoi să revină la sol.

Pentru vremurile moderne, acesta poate părea un moment ridicol sau chiar un eșec. Dar nu era așa: era semnalul că tot ce crezuseră cele mai luminate minți ale omenirii de până atunci, anume că e imposibil să zbori cu aparat mai greu decât aerul, nu este întrutotul adevărat.

Modestul zbor al lui Traian Vuia realizat pe 18 martie 1906 pe un câmp de lângă Paris era de fapt o uriașă descătușare față de vechile concepte științifice în care erau închingați și de care erau descurajați primii pioneri ai aerului de la începutul secolului trecut. Era dovada că se poate, era acel evrica (εὕρηκα) al lui Arhimede, pentru domeniul aviației!

Însăși visul lui Traian Vuia, acela de a realiza o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului care ar putea zbura, s-a lovit brutal de mult scepticism asupra ideii din partea lumii academice din Paris. Perseverent, inspirat și de munca și pasiunea lui Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan, Traian Vuia reușește în cele din urmă să-și construiască un motor rudimentar care să permită unui aparat de zbor mai greu decât aerul să se desprindă de sol.

Deși își trimite proiectul său Academiei de Științe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât și procedura de decolare, academia îi respinge proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:

Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.

Și totuși Traian Vuia reușește să spargă barierele acestui vis și să-l transforme într-o realitate cotidiană la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson, de lângă Paris, cu ajutorul avionului pe care l-a numit „Vuia I” (n.r. în Foto).

După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.

Marile ziare ale lumii au scris atunci despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, Traian Vuia, un român care nu s-a lăsat învins de scepticismul lumii academice de la Paris, continuându-și cu pasiune munca la proiectul început, în ciuda dificultăților de ordin financiar și tehnic, și în ciuda multor oameni din domeniu care se dădeau peste cap să-i descurajeze visul “nebunesc”.

Articolul La 18 martie 1906 Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat din lume cu un aparat mai greu decât aerul apare prima dată în Glasul.info.

La 10 mai 1906 apărea la București, publicația „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga

Sub conducerea și îndrumarea lui Nicolae Iorga, la 10 mai 1906 apărea la București, publicația „Neamul Românesc”, o revistă bisăptămânală, ilustrată cu portrete ale țăranului român în ipostaze idealiste, populară printre învățații de la țară.

Jurnalul ultimilor ani 1938-1940 – Nicolae Iorga

Populară în mediile rurale, ba chiar cunoscută și apreciată până și peste Carpați, publicația nu era tocmai pe placul unora din cercurile sociale și politice și al unei părți a presei din marile orașe ale țării.

Publicația „Neamul Românesc” aborda teme cu orientare națională, fiind principala tribună prin care Iorga și-a exprimat atitudinea față de fenomenele sociale, politice, culturale, din țară și străinătate.

În anul 1940, revista „Neamul Românesc” își încetează apariția în urma demersurilor făcute de către Horia Sima, unul dintre adversarii declarați ai lui Nicolae Iorga.

Articolul La 10 mai 1906 apărea la București, publicația „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga apare prima dată în Glasul.info.