La 18 noiembrie 1918, în clădirea Primăriei din Carei, o modestă încăpere transformată pentru o zi în altar al destinului național, s-a scris una dintre acele pagini tăcute, dar decisive, ale istoriei românești. Acolo, Consiliul Național Român s-a întrunit pentru a lua una dintre hotărârile care aveau să așeze pentru totdeauna Transilvania pe făgașul firesc al istoriei sale: drumul spre unirea cu România.

În atmosfera încărcată de speranță, dar și de gravitatea momentului, delegații românilor ardeleni au discutat despre viitorul unei provincii ce fusese, timp de secole, supusă nedreptăților, presiunilor și umilirilor. Departe de fast, fără lumini de reflectoare, această adunare a fost expresia supremă a voinței unui popor care nu a renunțat niciodată la identitatea lui. În acea sală, străjuită de documente, hărți și priviri hotărâte, s-a luat decizia organizării și integrării Transilvaniei în România, un act de curaj, luciditate politică și responsabilitate istorică.

Pentru românii de atunci, ziua de 18 noiembrie 1918 a însemnat începutul confirmării unui adevăr rostit de generații: că Transilvania este parte vie, organică, a ființei națiunii române. Hotărârea luată la Carei nu a fost doar una administrativă, ci una spirituală. A fost o reafirmare a demnității naționale, o reparație morală față de sacrificiile nenumăraților martiri care au ținut vie flacăra conștiinței românești în Ardeal.

În acel noiembrie, românii ardeleni nu au cerut favoruri, nu au așteptat permisiuni. Au acționat cu un simț al datoriei pe care numai popoarele ce au trecut prin grele încercări îl pot avea. Au decis să intre în istorie cu fruntea sus, să-și clădească propriul destin și să spună lumii întregi că nu poate exista pace, dreptate și armonie într-un spațiu în care românii, majoritari, răbdători, de o demnitate rară, nu au dreptul firesc de a fi stăpâni la ei acasă.

Hotărârile Consiliului Național Român de la Carei au deschis calea către momentul astral de la 1 Decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia avea să consfințească unirea Transilvaniei cu România. Întâlnirea de la Primăria Carei a fost, astfel, piatra de temelie a acelei mari lucrări naționale, un pas esențial, deseori uitat, dar fără de care Visul Unității nu ar fi putut deveni realitate.

Astăzi, la peste un secol de la acel moment, este de datoria noastră să cinstim nu numai ziua Unirii, ci și fiecare etapă, fiecare decizie, fiecare ședință în care românii și-au ridicat cuvântul în apărarea drepturilor lor. Întâlnirea din 18 noiembrie 1918 de la Carei rămâne un simbol al conștiinței naționale, al curajului civic și al verticalității politice.

Să nu uităm niciodată că istoria se clădește nu doar prin marile momente de glorie, ci și prin aceste clipe de tăcută hotărâre, în care oameni simpli, dar mari prin credință, au ales să pună România acolo unde îi este locul: între națiunile unite prin sânge, cultură și destin.

Articolul La 18 noiembrie 1918 a avut loc Adunarea Consiliului Național Român în clădirea în care își are acum sediul Primaria Municipiului Carei apare prima dată în Glasul.info.

Duminică, 27 Martie 2022, patrioții ieșeni sunt așteptați în număr cât mai mare la la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din sat Bârnova pentru a participa la la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Pomenire a făptuitorilor Unirii Basarabiei cu România din anul 1918. Slujba va avea loc la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din sat Bârnova și va fi oficiată de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și PS Antonie Episcop de Bălți.

Redăm integral comunicatul primarului comunei Bârnova, domnul Mihai Bălan:

“Dragii mei bârnoveni și români de pretutindeni,

Vă invit cu mare bucurie să participăm împreună, Duminică – 27 Martie, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Pomenire a făptuitorilor Unirii Basarabiei cu România din anul 1918. Slujba va avea loc la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din sat Bârnova și va fi oficiată de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și PS Antonie Episcop de Bălți.

𝟐𝟕 𝑴𝒂𝒓𝒕𝒊𝒆 𝟏𝟗𝟏𝟖 – Această dată cu însemnătate istorică extraordinară pentru toți românii este incrustată cu litere de aur în Cartea de Istorie a Neamului nostru strămoșesc.

Vom avea deosebita onoare de a primi în sânul comunității noastre înalți demnitari, personalități de stat de pe ambele maluri ale Prutului, înalte fețe bisericești, militari, istorici, oameni de cultură și alți oaspeți dragi înfrățiți prin sânge și același gând de Reunire a României noastre iubite. Vom evoca împreună personalitatea marcantă a celui care a fost Președintele Sfatului Țării din Basarabia acum 104 ani, ION INCULEȚ, simbolul mărețului act patriotic de întregire a neamului românesc, erou național deopotrivă al României și al Basarabiei.

Dragi români, vă îndemn să fiți liberi în gândire și luminați în inimi ! Să prețuim dragostea frățească și să păstrăm mereu vie în sufletele noastre dorința de Reunire cu Basarabia, pentru că am fost, suntem și vom fi frați pe vecie . Așa să ne ajute Dumnezeu!

𝑪𝒖 𝒑𝒓𝒆𝒕̦𝒖𝒊𝒓𝒆,𝑴𝒊𝒉𝒂𝒊 𝑩𝑨𝑳𝑨𝑵 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑩𝑨𝑹𝑵𝑶𝑽𝑨”, scrie pe facebook primarul comunei Bârnova, județul Iași, Mihai Balan

Articolul 27 Martie 2022: Pomenirea marilor făptuitori ai Unirii Basarabiei cu România din 1918 apare prima dată în Glasul.info.

9 Februarie 1918: Prin Tratatul de la Brest-Litovsk dintre Ucraina și Puterile Centrale era recunoscută existența Republicii Populare Ucrainene

Într-un act de precipitare Germania și Austro-Ungaria au proclamat (9 februarie 1918) constituirea, din Galiția și Bucovina (n.r. teritoriu românesc), a unui regat autonom în cadrul Austro-Ungariei și au smuls Kievului promisiunea de furnizare a unui milion de puduri de grâu contra sprijinului militar. De aici s-au născut practic, total artificial, pretențiile teritoriale ale Ucrainei față de teritoriile Țării Moldovei de Sus, ceea ce austriecii au numit ei samavolnic Bukowina (n.r. în germană Buchenland = Țara fagilor), un teritoriu de peste 10.000 km², râvnit de-a lungul secolelor de mai mulți dușmani ai neamului românesc.

Ucraina se înscrie și ea în acest lung șir de dușmani ai neamului românesc care au căutat să-și mărească suprafața țării prin rapt teritorial, în principal după semnarea tratatuilui de la Brest-Litovsk în noaptea de 9 – 10 februarie 1918. La fel ca și Ungaria, Ucraina la rândul ei, accepta protectoratul de facto al Germaniei și Austriei, dar îi convenea acest rol prin câștigul teritorial la care spera:

Noi despre vecini si vecinii despre noi. Manualele de istorie in Republica Moldova, Romania si Ucraina – Sergiu Musteata

“Republica Populară Ucraineană și Austro-Ungaria au semnat, de asemenea, o înțelegere secretă cu privire la Galiția și Bucovina. Partea austro-ungară s-a angajat să unifice, până în 31 iulie 1918, într-un singur teritoriu al Coroanei toate regiunile din Galiția răsăriteană și Bucovina în care ucrainenii reprezentau majoritatea populației.“, se arată în Enciclopedia Ucrainei

Enciclopedia Ucrainei

După semnarea tratatului de la Brest-Litovsk, noul stat efemer ucrainean, Republica Populară Ucraineană, s-a putut bucura de sprijinul militar germano-austriac în lupta pentru alungarea forțelor bolșevicilor din țară (februarie – aprilie 1918).

Articolul 9 Februarie 1918: Tratatul istoric prin care s-au născut pretențiile teritoriale ale Ucrainei față de România apare prima dată în Glasul.info.

La data de 14 mai 1868 s-a născut la Chișinău, Vladimir Herța (n.r. ortografiat și Hertza), primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918. A fost un jurist și om politic român care a jucat un rol foarte important în preajma Unirii României cu Basarabia.

A fost președintele Zemstvei jud. Orhei, primul președinte al Comisiei Școlare Moldovenești. În 1917 a devenit vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al Societății Culturale Moldovenești, jucând un rol important în actul Unirii. Între anii 1918-1919 a fost primar al orașului Chișinău. A fost delegat și la conferințele de pace, tratând chestiunea Basarabiei.

Recurs la unire – Maria Filipoiu

“Între anii 1918-1919, a fost primar al orașului Chişinău, desfăşurând o amplă activitate organizatorică şi inovativă de gestionare, în noile condiţii de după alipirea Basarabiei la România, a treburilor urbei, a necesităţilor populaţiei.”, scria în octombrie 2014 publicația Funcționarul public (n.n. supliment la Revista „ADMINISTRAREA PUBLICĂ“)

Timp de două decenii, între anii 1924 și 1944, o parte a străzii Sfatului Țării din Chișinău a purtat numele lui Vladimir Hertza.

Casa din Chişinău unde a locuit Hertza s-a păstrat până în prezent, găzduind Muzeul Naţional de Arte Plastice (Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 115).

Articolul La 14 mai 1868 s-a născut Vladimir Herța, primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918 apare prima dată în Glasul.info.

La 25 martie 1918, cei 52 de consilieri ai Zemstvei din Orhei au votat unanim Moțiunea de Unire a Județului Orhei cu România.

La 25 martie 1918, în cadrul Zemstvei judeţului Orhei, întrunită în şedinţă ordinară, consilierii zemstvei au votat în unanimitate o moţiune de unire cu România.

Redăm textul Moţiunii de Unire, potrivit copiei procesului-verbal al şedinţei Zemstvei judeţului Orhei din 25 martie 1918:

“Adunarea, luând act de declaraţiile unor consilieri referitor la Unirea cu România frăţească, a hotărât în unanimitate:

Având în vedere serviciul nepreţuit pe care Armata Română l-a acordat Basarabiei pentru lichidarea anarhiei, precum şi legătura istorică adâncă dintre popoarele frăţeşti din România şi Basarabia;

[Având în vedere] că dezvoltarea spirituală şi naţională a ţinutului nostru este posibilă numai în cadrul marii culturi româneşti înrudite, precum şi pericolul ce ne ameninţă din cauza pretenţiilor popoarelor străine nouă de peste Nistru,

Considerăm absolut necesar a ne exprima bucuria cu ocazia Unirii ţinutului nostru cu România şi solidaritatea deplină cu celelalte judeţe care şi-au exprimat dorinţele lor în acelaşi sens. Preşedinte al adunării – V.I. Dudnicenko Vicepreşedinţi ai adunării – K. Kozerovski, T. Cazacu Secretar al adunării – I.I. Zaporojan”, se arată în textul Moţiunii de Unire votată de către consilierii Zemstvei judeţului Orhei la data de 25 martie 1918

Articolul La 25 martie 1918 consilierii Zemstvei din Orhei au votat rezoluţia privind unirea Basarabiei cu România apare prima dată în Glasul.info.

“Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean, domnul Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski, lansată de Ziua Unității și Libertății Ucrainei, în care acesta susține că „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”.

Suntem de părere că declarația care contrazice adevărul istoric este menită să denatureze o pagină semnificativă din istoria românilor. Îl informăm pe domnul președinte Zelenski că pe 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți a votat unirea provinciei cu România, lucru care s-a petrecut într-un mod democratic înainte de data de 22 ianuarie 1919 când s-a produs ceea ce președintele Zelenski consideră actul fondator al Ucrainei de azi.

De asemenea, îi amintim actualului președinte al Ucrainei că soarta celor peste 500.000 de români de pe teritoriul ucrainean nu e subiect al vreunui scenariu de film, ci subiect al dreptului internațional.

Observăm că în ultimii trei ani, acțiunile autorităților ucrainene îndreptate împotriva comunităților de români de pe teritoriul statului vecin sunt tot mai agresive și declarația președintelui Zelenski se înscrie în acest registru al neprieteniei față de România și de poporul român.

Românii care astăzi se află între granițele Ucrainei, nu ale României, sunt populație băștinașă și, pe această cale, solicităm autorităților de la Kiev respectarea istoriei și a
drepturilor acestora.

Atitudinea statului ucrainean față de comunitățile românești din teritoriul Ucraineni, precum și declarația recentă a președintelui Zelenski nu fac cinste aspirațiilor de integrare euroatlantică a statului ucrainean.”, se arată în nota de protest a celor de la Platforma Unionistă Acțiunea 2012

Articolul Se solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean: „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918” apare prima dată în Glasul.info.

Într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne, în apropierea Parisului, se semna la 11 noiembrie 1918 armistițiul între  Imperiul German și puterile Antantei, un armistițiu care a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest.

Odată cu semnarea armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, încetează și ostilitățile, iar Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România.

Deși se știa pe front despre posibilitatea încheierii unui armistițiu, ostilitățile pe câmpurile de luptă au continuat până în ultima clipă (n.r. armistițiul a intrat în vigoare la 11.11.1918, ora 11:00), înregistrându-se în ultima zi a Primului Război Mondial nu mai puțin de 10,944 de victime, dintre care 2,738 de morți.

Armistițiul semnat într-un vagon de tren în pădurea de la Compiègne a marcat simbolic încheierea Primului Război Mondial, un conflict la scară globală soldat cu peste 20 de milioane de morți (atât civili, cât și militari), 20 de milioane de răniți și peste 10 milioane de persoane dispărute.

Articolul 11 noiembrie 1918 – Armata germană obligată să se retragă din România. Sfârșitul Primului Război Mondial apare prima dată în Glasul.info.

Istoricul, prozatorul și eseistul român Gică Manole este un autor pe care l-am descoperit de curând. Un istoric curajos, care abordează teme fierbinți și controversate din istoria neamului românesc, însă unele deosebit de interesante și care ar putea face lumină într-o Românie tot mai sufocată de o propagandă antiromânească și mincinoasă.

Informații deosebit de importante sunt scoase la lumină în ultima vreme de către acest autor, informații susținute cu documente și dovezi solide. 1 Decembrie 1918 este un moment de referință în istoria statului român modern, momentul când unitatea neamului românesc a fost aproape integral atinsă, momentul când s-a reușit constituirea României Mari. Însă pentru atingerea acelui moment, neamul românesc a avut parte de secole la rând de chinuri și de suferințe neînchipuite.

1918 – Gica Manole

“Banatul și Transilvania, este bine să o știm cu toții, au fost leagănul românismului în istorie. Ele sunt cele doua stânci de granit pe care a dăinuit poporul român în timp. Alături de Moldova și Muntenia, desigur. Unirea Românilor de la 1918 a fost posibilă prin jertfa nemăsurată a neamului nostru, prin vitejia și răbdarea unui popor ce a crezut neclintit în dreptate și în destinul sîu. Iar faptul că, în chiar momentul încheierii unificării statale, România așează la baza existenței sale ideea de dreptate socială pentru toți și de libertate pentru toate neamurile ce trăiesc și vor trăi in interiorul granițelor sale, dovedește marea noblețe a unui popor atât de lung timp asuprit de unguri, ruși, germani și de alte neamuri. Declarația de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918 arată în veșnicie lumii, mareția, omenia, toleranța poporului român. Toleranța sprijinită în toata istoria sa pe bravura fără egal cu care Dumnezeul Popoarelor a înzestrat nobila națiune română. – Gică Manole”

Articolul Invitație la lectură: “1918”, de Gică Manole apare prima dată în Glasul.info.

8 noiembrie 1918, ziua când preotul martir Ioan Opriș a fost împușcat pe treptele bisericii la care slujea de către jandarmii unguri: “Nu mai lătra, popă spurcat!”

La 8 noiembrie 2018 s-au împlinit 100 de ani de la odiosul incident de pe treptele bisericii din satul Cristiș(azi Oprișani, cartier al orașului Turda), când jandarmii îl împușcă cu sânge rece pe preotul român din localitate pentru că îndemna românii să-și apere interesele naționale.

Ioan Opriș a fost preot ortodox la fosta biserică de lemn ctitorită în anul 1866 de preotul Vasile Rus (1819-1867) din satul Cristiș, (azi Oprișani, cartier al orașului Turda). La începutul lunii noiembrie a anului 1918, preotul Ioan Opriș s-a numărat printre intelectualii care îndemnau românii să meargă la Alba Iulia. I-a chemat pe enoriașii români în biserică, și i-a pus să jure că nu vor trăda România.

Un grup de jandarmi unguri, văzând românii adunați în curtea bisericii ortodoxe, a coborât din căruțe și unul dintre jandarmi l-a împușcat pe preotul român chiar în ușa bisericii. Preotul Ioan Opriș a murit la numai 39 de ani, lăsând în urmă o soție disperată, cu șapte copii minori, fără să mai apuce să-și vadă visul împlinit: Marea Unire. Cel mai mic dintre copiii preotului, Remus, avea doar câteva luni la moartea acestuia.

“Un jandarm ungur a strigat: „Nu lătra, popă spurcat!”, iar altul a tras în el cu arma. Preotul fiind grav rănit, a fost transportat de oameni acasă.” (Maria Lupașcu, Schiță monografică a comunei Oprișani)

Pentru fapta sa, familia regală din România a dat în anul 1924 un decret prin care fostul sat Cristiș a primit numele de Oprișani. Numele de până atunci al satului, Cristiș, provenea potrivit documentelor istorice de la călugării cruciați stabiliți pe aceste locuri după unul dintre războaiele cruciate (n.r. Keresztes). Potrivit recensământului maghiar de la 1910 pentru satul Cristiș, localitatea avea un număr total de 556 de locuitori, din care 388 erau români, 149 unguri, 3 germani și 16 de alte etnii.

În memoria preotului martir, pe zidul Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” este așezată o placă memorială cu următoarea inscripție:

“În această Biserică a slujit cu mare credință ca preot Ioan Opriș care a fost ucis mișelește în 8 noiembrie 1918 pentru cauza Marii Uniri”

Articolul 8 noiembrie 1918, ziua când preotul martir Ioan Opriș a fost împușcat pe treptele bisericii la care slujea de către jandarmii unguri: “Nu mai lătra, popă spurcat!” apare prima dată în Glasul.info.

La 24 aprilie 1918 era semnat Tratatul de pace de la București, dintre România, pe de o parte și Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria și Turcia, pe de altă parte. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul.

Reușita revoluției bolșevice din Rusia (n.r. finanțată de către Germania), făcea ca soldații ruși bolșevizați să părăsească în masă frontul românesc. În aceste condiții, dublate și de epuizarea resurselor armatei române dar și de izbucnirea unei epidemii de tifos, Guvernul român, refugiat la Iași, se vede silit sa negocieze în genunchi o pace înrobitoare pentru România.

La 24 aprilie 1918 era semnat Tratatul de pace de la București, o pace înrobitoare pentru România

Mica enciclopedie a Marelui Razboi

Prin acest tratat de pace României îi erau impuse niște condiții deosebit de dure, cedarea Cadrilaterului precum si o parte a Dobrogei de Nord, cedarea către Austro-Ungaria a controlului asupra trecătorilor Munților Carpați, precum și concesionarea pe timp de 90 de ani către Germania a tuturor exploatărilor petroliere, prin intermediul a două societăți petroliere; de asemenea și șantierele navale ar fi urmat să intre în stăpânirea statului german, dar si acordarea dreptulului pentru Germania și Austro-Ungaria de a controla navigați de pe Dunăre.

Articolul La 24 aprilie 1918 era semnat Tratatul de pace de la București, o pace înrobitoare pentru România apare prima dată în Glasul.info.