Steagul revoluționarilor pașoptiști români din Apuseni este unul dintre cele mai vechi steaguri românești care încă se mai păstrează până în zilele noastre ca piesă de tezaur clasată cu numărul 2679/11.06.2003 în colecția Muzeului National de Istorie din București.

În baza de date a bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național (n.r. vezi cimec.ro), drapelul de luptă figurează sub numele de “Steagul revoluţionarilor români din Transilvania“, însoțit de următoarea notă informativă:

“Pânza tricoloră, de formă dreptunghiulară, are una din laturi terminată, pentru fiecare culoare în parte, sub formă de unghi, cu vârful în exterior. Culorile sunt dispuse orizontal, cu albastru în partea superioară, galben la mijloc şi roşu în partea inferioară; pe fâşia de culoare galbenă se află aplicată, tot din mătase, inscripţia “3/15 Mai 1848”, data la care a avut loc adunarea de la Blaj.

La 3/15 mai 1848, sub flamurile acestui steag, cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, care a marcat începutul revoluţiei românilor din Transilvania.

După revoluţie, steagul s-a păstrat în podul casei părinteşti a lui Avram Iancu din comuna Vidra de Sus, unde a fost găsit de familia Gomboş, ai cărei membri au luat parte activă la acţiunile revoluţionare din Munţii Apuseni.

În anul 1906, protopopul Iosif Gomboş l-a predat Casinei române din Abrud, iar în anul 1909 steagul a fost trecut dincoace de Carpaţi şi încredinţat familiei Puşcariu, de origine ardeleană, stabilită la Bucureşti; în anul 1929 inginerul Valeriu Puşcariu l-a donat Muzeului Militar Naţional; în anul 1971 intrând în patrimoniul muzeului.“

Din numărul 19 din 9 mai 1926 al publicației “Societatea de mâine”, dintr-un articol semnat de către Alexandru Ciura, aflăm momentul când preotul Iosif Gomboș, nepot după mamă al lui Avram lancu, scoate la iveală steagul lui Avram Iancu și redă o parte din istoria acestuia, având ca asistență câțiva tineri care-l privesc cu emoție, semn că Avram Iancu încă se bucura de un respect imens în rândul tinerimii românești:

Avram Iancu – Silviu Dragomir

„Părintele protopop Iosif Gomboş, prietenul nedespărţit al tinereţelor noastre dispare fără veste, trăgând brusc în urmă-i poarta veşniciei.(…) Când ne-am cunoscut era preot în Abrud, mare prieten al celor câţiva studenţi, cari răsăriserăm pe atunci. Ca să fixăm dată, putem spune exact: la începutul veacului al XX-lea.

(…) După un joc de cărţi, când erau numai 3-4 inşi la Casină , a descuiat un dulap , şi de sub vraful de cărţi şi gazete a scos un drapel naţional, de toată frumuseţea, îl priveam emoţionaţi, urmărind amănuntele ce ni le da, în josul anilor, până aproape de epoca lui Avram Iancu.

Nepot după mamă al lui Avram lancu, avea un cult deosebit pentru regele Munţilor şi un dosar de manuscrise a lui, începând cu notiţele de pe când era student în drept la Cluj şi la Târgu-Murăş, până la scrisorile din urmă, când ceaţa întunericului cuprindea tot mai mult, pâlpâirile din urmă a unei candele, ce se stinge…

El mi-a dat şi petiţia lui Iancu, pe care am publicat-o în „Familia”, prin 1902, cred, şi toate datele pentru articolul publicat, mai recent, in „Transilvania”, despre copilăria eroului. Plănuiam, odată, într’o vacanţă, să dăm la lumină o cărţulie despre Regele Munţilor, din vraful de hrisoave pe cari el singur le ştia descifra.” ( Sursa: numărul 19 din 9 mai 1926 al publicației “Societatea de mâine”)

Articolul 9 mai 1926: Istoria Steagului lui Avram Iancu este scoasă la lumină de către nepotul acestuia, Iosif Gomboș apare prima dată în Glasul.info.

În anul 1924, Nicolae Iorga, recunoscut azi în lume ca unul dintre cei mai de seamă bizantiniști, a ținut în București primul Congres Internațional al Studiilor Bizantine, la care au luat parte cei mai importanți experți în domeniu, pentru ca în 1926 să fie înființat la Bucureşti, Institutul de Studii Bizantine, cu scopul de a contribui la dezvoltarea cercetărilor privind istoria relațiilor româno-bizantine şi a influenţei civilizației bizantine asupra istoriei României.

Istoric de reputație internațională, Nicolae Iorga pune România pe harta lumii în domeniul bizantinologiei prin fondarea Institutului de Studii Bizantine și a Institutului de Istorie Universală, țara noastră jucând un rol însemnat la nivel internațional cu privire la inițierea și organizarea studiilor bizantine.

Pasiunea lui Nicolae Iorga pentru bizantinologie a ridicat istoricilor români și nu numai, suspiciunea că acesta ar avea origini grecești, suspiciuni infirmate chiar de către Iorga:

„Tatăl meu era dintr’un neam de negustori români mai târziu boieriți, din Botoșani, iar mama mea este fiica scriitoarei române Elena Drăghici, nepoata de soră a cronicarului Manolachi Drăghici și nepoata de fiică a lui Iordachi Drăghici, mare Vornic al Moldovei. Cu tot numele de Arghiropol, tatăl mamei mele, dintr’o familie venită din Rusia, din Basarabia, era fiul unei Miclește din Ținutul Tartarei, rudă cu Mitropolitul Sofronie Miclescu la care a și locuit într’un timp, și cu Mitropolitul Calinic.”, a declarat Nicolae Iorga (1)

Printre lucrările din timpul vieții lui Nicolae Iorga se numără mai multe volume dedicate istoriei bizantine: Formes byzantines et réalités balcaniques („Formularistica bizantină și realități balcanice”, anul 1923) , Histoire de la Vie Byzantine, Empire el civilisation, d’apres les sources (ISTORIA VIETII BIZI&NTINE, anul 1934), Byzance après Byzance („Bizanț după bizanț”, anul 1934) , CE E BIZANTUL (CONFERINTA LA UNIVERSITATEA LIBERA, anul 1939).

În afara lui Nicolae Iorga, printre cei mai cunoscuți bizantiniști români se numără Nicolae Bănescu (n.r. cel care a condus Institutul de Studii Bizantine după moartea lui Nicolae Iorga, din 1940 până în 1948), Gheorghe I. Brătianu, Alexandru Elian, Petre Guran, Demostene Russo, Orest Tafrali, Nicolae-Șerban Tanașoca sau Răzvan Theodorescu.

Ce reprezintă studiile bizantine și cu ce se ocupă? O definiție a acestora este dată de către Helen C. Evans, în lucrarea sa intitulată “Byzantium: Faith and Power (1261–1557)”:

“Studiile bizantine (cunoscute și sub denumirea de Bizantinologie) reprezintă o ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin. Promotorul acestei discipline este considerat a fi filologul german Hieronymus Wolf, umanist. La 100 de ani după cucerirea finală a Bizanțului de către Imperiul Otoman, Wolf a început să strângă și să traducă scrierile filozofilor bizantini.”

Note:

(1)  Dumitru Hîncu, “Scrisori de la N. Iorga, E. Lovinescu, G. M. Zamfirescu, B. Fundoianu, Camil Baltazar, Petru Comarnescu”, in România Literară, Nr. 42/2009

Articolul La 29 martie 1926 era înființat la București, Institutul de Studii Bizantine apare prima dată în Glasul.info.

Personalitate de marca a stiintei istorice romanesti contemporane, Gheorghe Platon s-a nascut la 26 februarie 1926, la Buhusi, judetul Bacau.

Istoria moderna a Romaniei a constituit obiectul de studiu al academicianului, cercetare concretizata in peste 300 de titluri de monografii, manuale, articole, culegeri de documente, la care se adauga 250 de recenzii si articole. In 1985 a consacrat istoriei moderne a romanilor o sinteza, prima de acest gen in istoriografia recenta. Timp de o jumatate de secol s-a dedicat nu doar studiului istoriei, ci si formarii de noi generatii de dascali si cercetatori.

La 26 februarie 1926 se nastea academicianul Gheorghe Platon

Gheorghe Platon a fost membru al Consiliului National al Istoricilor din Romania, al Societatii de Stiinte Istorice, al Comisiei de Istorie a Relatiilor Internationale de la Milano, membru fondator al fundatiilor „N. Iorga”, „N. Titulescu”, „A.D. Xenopol” si presedinte al partii romane a Comisiei mixte romano-polone a Academiei Romane.

Membru corespondent (13 noiembrie 1990) si membru titular (31 mai 1993) al Academiei Romane.
Academicianul Gheorghe Platon a fost director onorific al Bibliotecii Academiei Romane, Filiala Iași pana in anul 2003. A donat toate lucrarile care ii apartin pe masura aparitiei acestora.

De asemenea, a cerut sprijinul colegilor din sistemul academic si universitar iesean pentru imbogatirea colectiilor bibliotecii. Dupa incetarea din viata, in anul 2006, o parte din biblioteca personala a profesorului, insumand 2485 de titluri, ne-a fost donata, in anul 2007, de catre fiul domniei sale, profesorul universitar Alexandru-Florin Platon.
(Alaturat, cateva dintre titlurile cuprinse in aceasta impresionanta donație.)

Sursa/Foto: Biblioteca Academiei Române Iaşi

Articolul La 26 februarie 1926 se nastea academicianul Gheorghe Platon apare prima dată în Glasul.info.