Deși avertizați de populația localnică cu privire la minarea clădirii comandamentului, atât românii cât și germanii au fost de o pasivitate suprinzătoare

După săptămâni bune de asediu a Odesei în care devea de la o zi la alta tot mai sigur faptul că românii vor cuceri în cele din urmă Odesa, Siguranța statului (n.r. instituția care avea să devină după război Securitatea), își crease printre elementele autohtone o rețea de informatori și de colaboratori, culmea, chiar și printre cei care ar fi trebuit să rămână ca partizani ai Armatei Roșii și să saboteze cât pot de mult Armata Română și pe cea germană.

Când evacuau un teritoriu ocupat, sovieticii lăsau în urmă așa numitele “comitete regionale subterane”. Erau organizații subversive, de cele mai multe ori formate din elementele populației autohtone, bine integrate în societate cu meserii dintre cele mai banale, pentru a da cât mai puțin de bănuit. Acestor rețele li se asiguaru din belșug bani, provizii, arme ascunse, materiale de propagandă și mai multe locații sigure de unde să-și poată desfășura activitatea subversivă.

[one_half]

Odessa. Gustul amar al victoriei (august-octombrie 1941) – Manuel Stanescu

[/one_half]

Cel care ar fi trebuit să conducă așa zisul comitet regional subteran la Odesa, din lașitate, a părăsit Odesa împreună cu familia, deghizându-se într-o uniformă de colonel. Secundul său și ceilalți din grup, deși le-a fost lăsată toată baza operațională, inclusiv o anumită cantitate de aur, au preferat să colaboreze cu românii.

Ba chiar s-a iscat un mic război civil între grupul de așa ziși “partizani” din Odesa și un grup mai mic de cek-iști venit de la Moscova. Pe 5 septembrie 1941, între grupul din Odesa și grupul format din 6 cek-iști condus de un oarecare Molodtov s-a iscat o luptă, câștigată fără drept de apel de gruparea din Odesa care era din punct de vedere numeric mult superioară, având nu mai puțin de 13 membri.

Bazându-se pe buna colaborare cu gruparea aceasta din Odesa, Siguranța nu a luat în serios avertizările unei rusoaice care le-a spus celor din Armata Română să verifice cu grijă clădirea comandamentului militar român (n.r. fosta clădire la NKVD) pentru că aceasta ar fi minată.  

Clădirea NKVD într-adevăr a fost minată în timpul redislocării pe cale maritimă a militarilor sovetici și a civililor din Odesa în Crimeea (circa 100 mii persoane), înainte de cucerirea orașului Odesa de către români. În clădire a fost plasat un dispozitiv explozibil cu interceptare radio.  În clădire a fost plasat un dispozitiv explozibil cu interceptare radio.

Astfel, în seara zilei de 22 octombrie 1941, la orele 17.35, acest Molodtov a trimis un semnal in Crimeea.De acolo, s-a intors semnalul care a pus in functiune detonatorul din cladire.
Deci, pe baza unei informații din Odesa de la liderul cek-iștilor, Molodtov, printr-o stație radio din Crimeea a fost activat explozibilul, ceea ce a dus la moartea a 16 ofițeri români, inclusiv pe comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină, din detașamentele militare germane care au însoțit trupele române.

Au urmat represalii din parte Armatei Române, dar și vânarea partizanilor bolșevici din catacombele orașului. Cu ajutorul grupării din Odesa care colabora cu Siguranța, acest Molodtov a fost ademenit de membrii grupării Odesa într-o clădire conspirativă și arestat pe 25 februarie 1942, iar pe ceilalti patru moscoviți agenții din Odessa i-au dezarmat și i-au închis într-o catacombă. Toți au fost împușcați din ordinul comandantului Kuznetov, care controla catacombele.

Articolul La 25 februarie 1942 era arestat agentul CEKA Molodtov, cel care pe 22 octombrie 1941, a trimis un semnal in Crimeea. De acolo, s-a intors semnalul care a pus în funcțiune detonatorul din clădirea comandamentului trupelor române din Odesa apare prima dată în Glasul.info.

“La data de 25 martie 1941 biserica ortodoxă din Satu Mare a sfârșit devastată de trupele maghiare, dezlănțuite cu o furie de nestăvilit împotriva obiectelor de cult, a icoanelor, a veșmintelor preoțești, a picturilor murale. Sesizările făcute de către Rusu Teodor, administrator protopopesc, în legătură cu acest dezastru, au schițat tiparul perfect al “teroristului invadator“, cu trăsături criminale imuabile și cu porniri atavice de distrugător în serie.

După devastarea din clădirea din strada Arpad nr. 1, sediul protopopului ortodox, Rusu Teodor a putut recupera câteva veșminte și icoane aruncate pe jos. Această clădire a fost primită de BOR de la Căile Ferate Române în perioada interbelică” ( Țara Oașului în memoria documentelor, volumul I, de Emanuil Rus și Adrian Rezeanu).

“Multe din cărțile de ritual din biblioteca corală și parohială, precum și icoanele argintate au fost furate sau duse prin pivnițe, pe urmă au fost arse sau vândute ca hârtie de pachețel pe la prăvălii” (SSI; 67/1941; 32)

Protopopul Ioan Rujdea a prins noaptea un hoț maghiar urcat pe o scară pe zidul bisericii să fure burlanele de aramă.

“Niște trecători voind să-l prindă, au intervenit niște soldați maghiari care le-au spus să-i dea drumul și să-l lase în pace căci și așa biserica aceea era valahă (olah templan)”

Articolul La 25 martie 1941 biserica ortodoxă din Satu Mare era devastată de trupele maghiare apare prima dată în Glasul.info.

Maghiarizarea forțată din Transilvania de Nord ocupată de către horthyști a îmbrăcat uneori forme dintre cele mai agresive cu putință, îndreptate împotriva populației românești.

Măsurile de maghiarizare au urmat un tipar rapid specific unui regim dictatorial cotropitor, concentrat pe asimilarea populației autohtone prin orice mijloace posibile.

“Astfel, la 17 septembrie 1941, “cu ocazia recensământului, românii cu numele maghiarizate au fost trecuți ca având origine etnică maghiară. În comuna Botiz din județul Satu Mare, din 3500 de locuitori doar 500 erau unguri, 300 evrei și 2700 români, dar autoritățile maghiare invadatoare au recunoscut ca români doar… 3 (trei)””,  sursa:  Țara Oașului în memoria documentelor, volumul I, de Emanuil Rus și Adrian Rezeanu

Amploarea fenomenului de maghiarizare forțată a populației nemaghiare a fost una înfiorătoare pe teritoriul Transilvaniei și al Ungariei, nefiind elucidată din păcate pe deplin de către istorici nici până azi.

Articolul 17 septembrie 1941: Cu ocazia recensământului, românii cu nume maghiarizate au fost trecuți toți ca având origine etnică maghiară apare prima dată în Glasul.info.

La doar un an de la masacrele din 1940, ocupația horthystă din Transilvania de Nord era intens preocupată pentru a falsifica starea de spirit a românilor, dar mai ales pentru a-și ameliora imaginea de criminali sadici în fața comisiilor mixte italiano-germane venite să constate dacă groaza răspândită de unguri în Ardealul de Nord este reală sau nu.

Iată ce se scria la 16 septembrie 1941 în Nota nr. 63 a Frontului de Vest – Beiuș:

“În Cluj autoritățile ungurești au cumpărat masiv costume românești, cu scopul de a le folosi în diversiuni de dezinformare și de falsificare a stării de spirit a românilor. Se pregătește vreo înscenare în fața vreunei comisiuni, unde ungurii îmbrăcați în costume românești vor fi puși să facă declarații în numele românilor”, sursa:  Țara Oașului în memoria documentelor, volumul I, de Emanuil Rus și Adrian Rezeanu

Încă din octombrie 1940, comisii mixte italiano-germane începuseră a documenta masacrele din Ardealul de Nord aflat sub ocupație horthystă.

Citiți: La 21 octombrie 1940 o comisie mixtă italiano-germană mergea în județul Someș pentru a documenta masacrele din jur, de la Ip și Treznea

Cercetările efectuate de comisia mixtă italiano-germană în intervalul 17-27 octombrie 1940 în Transilvania au confirmat că toate semnalările despre atrocitățile comise de unguri în această zonă a României se adeveresc.

Articolul 16 septembrie 1941: în Cluj autoritățile ungurești au cumpărat masiv costume românești, cu scopul de a le folosi în diversiuni de dezinformare și de falsificare a stării de spirit a românilor apare prima dată în Glasul.info.

La 26 iulie 1941 este eliberată Cetatea Albă.Odată cu eliberarea Cetății Albe se încheie și campania militară purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei și Basarabiei.

Între 22 iunie și 26 iulie 1941, peste Prut s-au dat lupte grele pentru eliberarea Basarabiei. În retragerea lor din fața trupelor române și germane, sovieticii distrugeau totul în cale, începând cu elementele de infrastructură, poduri, cale ferată, șosele, și arzând bisericile și mănăstirile care aveau ghinionul să se afle în calea lor.

După eliberarea Bucovinei de Nord și a Basarabiei, autoritățile românești au găsit niște teritorii devastate, pe lângă dezastrul lăsat în urmă de distrugerile fizice asupra infrastructurii și a numeroase clădiri, descoperind și cel puțin câteva masacre în masă la adresa populației românești, dublate de un exod al populației forțate de sovietice să ia calea deportărilor către… Siberii de gheață.

Eliberarea Cetății Albe la 26 iulie 1941 a constituit și un moment simbolic, marcând practic încheierea campaniei militare purtate de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei și Basarabiei.

Galerie Foto:

[envira-gallery id=”111339″]

Articolul 26 Iulie 1941: Este eliberată Cetatea Albă și se încheie campania militară pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei apare prima dată în Glasul.info.

22 Iulie 1941 – Românii reduși din nou la stadiul de “tolerați”, de cetățeni de mâna a doua

La Sfântu Gheorghe, la mai puțin de un an de la instaurarea regimului horthyst în Ardealul de Nord, un român a lovit cu căruța o unguroaică. A fost dat în judecată și a fost condamnat, printre altele, la o amendă de 30 de pengo (n.r. unitatea monetară a Ungariei, intrată în circulație în anul 1927).

În timpul procesului, judecătorul l-a înjurat și i-a spus:

“V-a intrat in cap că vor veni ai voștri! Să nu credeți că îi veți putea vedea. Înainte de a veni ei, vă spânzurăm pe toți, pe urmă pot să vină” ( Sursa informației: dosarul Serviciului Special de Informații SSI 71/1941; I 293)

“Serviciul Special de Informații (SSI) este denumirea sub care a funcționat serviciul secret din România începând cu 12 noiembrie 1940; serviciul și-a desfășurat activitatea sub această denumire până în data de 15 septembrie 1944 când este numit Serviciul de Informații.”

Au trecut iată, opt decenii de la acel moment, însă din păcate la Sfântu Gheorghe lucrurile nu s-au schimbat nici măcar azi prea mult: reprezentanți ai administrației locale, de regulă membri UDMR, au primit de-a lungul anilor amenzi de la CNCD pentru discriminare pe criterii etnice împotriva românilor din Sfântu Gheorghe! Culmea, amendați tocmai de către un institut condus la rândul său de către alți maghiari! Ce ne spune asta? Că discriminarea instituțională pe criterii etnice împotriva românilor în orașe precum Sfântu Gheorghe este reală și se agravează de pe o zi pe alta.

Ce fac instituțiile statului român pentru a stopa astfel de incidente? Nimic! Exact cum n-a făcut statul român nimic pentru a-l apăra pe acel țăran român în urmă cu opt decenii, umilit și agresat verbal, ba chiar amenințat banditește în sala de judecată de către un judecător maghiar, doar pentru vina de a se fi născut și a fi român…

Foto: Nicolae Grigorescu – Căruță cu un cal, ulei pe pânză – Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României, pictat între 1870 și 1875

Articolul 22 Iulie 1941, raport SSI: “V-a intrat în cap că vor veni ai voștri! Să nu credeți că îi veți putea vedea. Înainte de a veni ei, vă spânzurăm pe toți, pe urmă pot să vină” apare prima dată în Glasul.info.

În ziua de 5 iulie 1941, brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți, iar Brigada a 2-a a eliberat la 7 iulie orașul Hotin.

La data de 7 iulie 1941 Brigăzile 2 Munte şi 8 Cavalerie eliberează oraşul Hotin de sub ocupaţia sovietică. Noua Suliţă a fost eliberată de către batalionul 16, urmat de batalioanele 9 şi 10. La 9 iulie 1941 Armata română încheie operaţiunile militare de eliberarea a nordului Bucovinei.

Pentru vitejia lor, 25 de jandarmi din Compania 132 (comandată de căpitanul Lungu Costin) de pe lângă Divizia a 9-a Infanterie, au fost fost decorați cu diferite medalii la 7 iulie 1941, “pentru fapte de vitejie deosebite sub focul inamicului”.

Rapirea Bucovinei – Mihai Eminescu

În urma ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940, din nordul Bucovinei şi din Basarabia s-au evacuat şi unităţile de jandarmi: Legiunea de Jandarmi Cernăuţi şi-a stabilit reşedinţa la Rădăuţi (apoi, la Târgu Ocna), Legiunea
de Jandarmi Hotin – la Dorohoi (apoi, la Târgu Ocna), etc

La 11 iulie 1941, aceste legiuni de jandarmi se reîntorceau și își reluau vechile atribuții în localitățile din care fuseseră evacuate:

“Legiunile Soroca şi Hotin au trecut Prutul azi, 11 iulie, şi au început instalarea în localităţi” ( Revenirea Jandarmeriei în Nordul Bucovinei în anul 1941)

Astfel, cu personal din Legiunea de Jandarmi Hotin au fost ocupate toate posturile până la linia Raşcov, Ledăpăruţi, Trinăuţi şi Tarasăuţi. La data de 15 iulie 1941, Legiunea de Jandarmi Hotin şi-a încheiat reinstalarea în întregul judeţ. Bucovina de Nord redevenea de facto sub administrație românească, eliberată total de sub ocupația sovietică.

Sursa: Stireazilei.info

Articolul La 7 iulie 1941 Armata Română eliberează oraşul Hotin de sub ocupaţia sovietică apare prima dată în Glasul.info.

La 31 Mai 1941, într-o notă informativă a SSI (Serviciul Special de Informații) se specifica faptul că o unguroaică din Oradea a fost pedepsită de către horthyști cu închisoare pentru o perioadă de 30 de zile pentru “defăimarea regimului unguresc”.

Ea spunea că ungurii au venit în Ardeal ca invadatori, și nu ca să-i ajute ci ca să le jefuiască magazinele.

Potrivit volumului publicat de către arhim. Dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstirii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bicsad, Satu Mare și Dr. Adrian Rezeanu, cercetător științific principal la Instititul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române, și intitulat “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”:

“Realitatea dramatică din teritoriile românești invadate, în care lipsurile deveneau acute, a afectat într-o anumită măsură și populația maghiară.

Paradoxul întâlnit la Oradea, care însă nu stabilește regula, se referă la o unguroaică pedepsită cu închisoarea 30 de zile pentru defăimarea regimului unguresc.

Nota 305 din 31 mai 1941 cuprinde depoziția unguroaicei, care a spus că “în timpul regimului românesc nu existau bonuri cu articolele de consum, iar ungurii au venit în Ardeal nu să-i ajute ci să le jefuiască magazinele””

Articolul 31 Mai 1941: Unguroaică din Oradea pedepsită cu închisoarea 30 de zile pentru “defăimarea regimului unguresc” apare prima dată în Glasul.info.

La 5 iulie 1941 Armata Română a eliberat orașul Cernăuți

În ziua de 5 iulie 1941, brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți.

[alert-success]

[/alert-success]

[alert-success]

[/alert-success]

Sursă: fragmente din REVISTA FUNDAȚIILOR REGALE,  septembrie 1941

Articolul La 5 iulie 1941 Armata Română a eliberat orașul Cernăuți apare prima dată în Glasul.info.

Masacrele sângeroase de la Lunca şi Varniţa din iarna şi primăvara anului 1941

La Lunca, pe malul înzăpezit al Prutului

La 7 august 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS adoptă Decretul despre crearea regiunii Cernăuţi în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În componenţa regiunii sunt incluse nordul Bucovinei, constituit din fostele judeţe Cernăuţi, Storojineţ şi parţial Rădăuţi, nordul Basarabiei (fostul judeţ Hotin) şi Ţinutul Herţa, care a intrat până la venirea „eliberatorilor” în fostul judeţ Dorohoi al României.

Dictatura stalinistă instaurează pe meleagurile mioritice un regim de jaf şi teroare. Astfel, la 15 august 1940 apare Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS despre naţionalizarea pământului pe teritoriul nordului Bucovinei, conform căruia începând cu data de 28 iunie 1940, tot pământul ţinutului şi bogăţiile subsolului devin proprietatea statului sovietic.

[alert-warning]Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com[/alert-warning]

[alert-success]Nota noastra: Rusine sa le fie tuturor acelora care au fost responsabili de elaborarea manualelor de istorie scolare de dupa 1989, in care nu se regaseste din pacate nici macar acum istoria aceasta ocultata, o istorie in care sa fie prezentate masacrele impotriva romanilor, pentru a fi cunoscute de intreaga tanara generatie de romani. Ajunge cu istoria soptita numai pe la colturi intunecate, a venit vremea adevarului![/alert-success]

Articolul Masacrele sângeroase de la Lunca şi Varniţa din iarna şi primăvara anului 1941 apare prima dată în Glasul.info.