Pentru utilizarea și promovarea limbii române, Haralambie Balamaci și fratele său Steriu Balamaci din Corița, Albania, au fost hăcuiți cu baionetele de către bandele de antarţi (grupări paramilitare formată din greci) , la instigarea mitropolitului Ghermanos și a fratelui său Sotir, precum și a altor mitropoliţi greci.

“Pe data de 23 martie 1914, Părintele Haralambie Balamace împreună cu alți trei români/aromâni, era martirizat (jupuit de viu și străpuns cu baioneta) la Korcea pentru faptul că slujea lui Hristos în limba română și se lupta pentru identitatea românească.”, scrie armatolii.org.ro

Limba română, cultura română și neamul românesc au fost prigonite de-a lungul secolelor pretutindeni, atât pe pământurile noastre strămoșești, cât și în jurul acestora. În anul 2015, Glasul.info publica un articol despre un documentar inedit, intitulat “În spatele istoriei”, unul dintre primele documentare serioase moderne despre aromânii din Albania.

““În spatele istoriei” este o colecție de povești despre aromânii din Albania: povestea școlii și bisericii românești din Corcea (n.r. Corița / Korça) precum și cea a fondatorului acestor două instituții, Preotul Haralambie Balamace – PapaLambru, cum a rămas el în conștiința populară. Moartea sa martirică (a fost ucis de antarții greci), puțin cunoscută chiar și în Albania, a lăsat în urmă un cântec.”, publicam noi la acea vreme

Acesta este cântecul dedicat părintelui Haralambie / PapaLambru de către comunitatea aromânilor:

Abia la 14 aprilie 1914, publicația “Românul”, din Arad, publica în numărul 73 al ziarului, vestea despre “Masacrul de la Corița”, din Albania, petrecut pe 23 martie 1914

“De la un bun frate aromân primim următoarele rânduri: Firul telegrafic ne-a adus trista știre că marele naţionalist părintele Haralambie Balamaci, a fost asasinat la Corita de soldaţii greci sub îndemnul mitropolitului Ghermanos, împreună cu fratele său Sotir şi alti trei notabili.

Crezusem că în urma încheierii păcii de la Bucureşti se pusese capăt martirajului aromânilor, dar amar ne-am înşelat. Nu trecură câteva luni şi bulgarii răpuseră viaţa neuitatului patriot Zica din Petrici cu intenţia să înăbuşe orice mişcare românească în regiunea Petriciului.

Credeam că bulgarii o făceau din ura ce o aveau în contra românilor pentru teritoriul anexat, dar nu ne aşteptam la crima monstruoasă comisă de aliatul Țării Româneşti, de acela care pretinde mâna principesei Elisabeta, asupra celuia ce era sufletul vieţii aromâneşti din Albania centrală, din falnica Corcea.

Setea oarbă de sânge ce au grecii în contra a tot ce este românesc în Balcani și Pind şi-au manifestat-o acum cu răpunerea vieții şi mutilarea în modul cel mai barbar a celui mai mare patriot aromân, al unui naţionalist de frunte, a neuitatului preot Haralambie Balamaci.

Nu e pană să descrie martirajul şl torturajul la care au fost supuşi acei cinci fruntaşi ai a românismului din Albania de către soldaţii lui Constantin al XI Bulgaroctonul, al aceluia de care regele Carol l-a salvat de ruşinea pe care era să o aibă în al doilea război balcanic prin participarea bravei armate române.

Pentru noi românii pierderea prea iubitului nostru prelat părintele Balamaci este ireparabilă, căci aromânismul din Albania a primit o lovitură mortală. El va servi drept icoană celora ce mai luptă pentru menţinerea rasei româneşti în Pind şi Balcani.

E de datoria Țării Româneşti să spuie celor din Atena să puie capăt urgiei lor sălbatece şi pornirilor lor zuluşe în contra a tot ce e aromânesc, nefiind demn din partea României să stea alături cu călăii fiilor ei din Pind şi Balcani, dând în căsătorie pe prinţesa ca să devie regina unui popor de asasini. Fac apel la fraţii mei Aromâni de luptă să jure răsbunare călăilor neamului nostru şi la un nou atac să se răspunză prin atac şl nu prin protestări platonice.

Demnitatea României cere o reparaţie exemplară. Nu poate exista o alianţă între România şi Grecia atâta timp, cât ea va fi zidită pe cadavrele fraţilor noştri, a martirilor aromâni căzuţi victime furiei sanguinare a bandelor şi armatelor greceşti. “, scria la 14 aprilie 1914 publicația “Românul”, din Arad

” 23 martie 1914 martirizarea preotului aromân din Koritza, Albania, Haralambie Balamaci, pentru că a slujit Sfânta Liturghie în dialect aromân.
O istorie despre mărturisirea credinței și a propriei identități, despre tărie morală și verticalitate sufletească. Despre curajul de a nu renunța la Adevăr atunci când mai marii o cer. “, a scris pe facebook Asociația “Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”

Articolul La 23 martie 1914 erau martirizați de greci preotul Haralambie Balamaci și fratele său Steriu Balamaci din Corița/Corcea, Albania apare prima dată în Glasul.info.

Una dintre tragediile de proporții catastrofale rămase pentru multă vreme în mentalul colectiv al bucureștenilor, a fost Marele incendiu din București, cunoscut și ca Focul cel Mare.

Potrivit surselor vremii, peste 20% din București a fost distrus de flăcări în timpul Marelui incendiu de la 23 martie 1847, estimându-se că au fost transformate în cenușă peste 1850 de clădiri.

După această cumplită calamitate abătută asupra bucureștenilor, domnitorul Gheorghe Bibescu avea să menționeze cu amărăciune că a fost distrusă una dintre cele mai bune zone ale orașului: „cea mai populată și bogată parte a Bucureștilor”. (1)

Catastrofa de proporții apocaliptice, a avut loc chiar în ziua de Paști, reprezentând cea mai mare calamitate care a lovit vreodată orașul București, pe atunci capitala principatului Țara Românească.

“Focul cel Mare”, așa cum a fost numit uriașul incendiu de către oamenii vremii, a distrus în întregime zona comercială din centrul orașului, constituită din clădiri mici și înghesuite, construite din lemn, multe dintre ele pe modelul celor întâlnite într-un celebru cartier din capitala Imperiului Otoman.

După revoluția din 1848, multe dintre vechile clădiri din lemn, înghesuite unele în altele, distruse aproape în totalitate în timpul Focului cel Mare din București, au fost reconstruite din piatră, de această dată pe model austriac.

“Focul a izbucnit de la casa culceresei Drugăneasca și s-a întins cu repeziciune în toată partea de est a orașului. Incendiu n-a putut fi stins timp de cîteva săptămîni. Cincisprezece oameni au pierit și mulți au căpătat arsuri.(…) După socoteala de atunci, publicată în „Vestitorul românesc” în 1847, pagubele au costat în jur de 55 de milioane de lei din care 20 de milioane casele și 35 de milioane lucrurile. ” (2)

Bibliografie

(1)^Florian Georgescu, Istoria Orașului București, 1965, Muzeul de Istorie a Municipiului București

(2) ^George Potra, Din Bucureștii de altădată, ed. Științifică și Enciclopedică, 1981

Articolul La 23 Martie 1847 un incendiu de proporții mistuia o bună parte din București apare prima dată în Glasul.info.

PROTEST al comunității româneşti anuntat în fața Primăriei din Sfântu-Gheorghe în zilele de 22 și 23 martie

Nemultumiti de faptul ca sunt sistematic nedreptatiti si marginalizati, reprezentantii comunității româneşti din Sfântu Gheorghe au hotarat sa reactioneze si sa organizeze un protest in fata sediului primariei din localitate, aratandu-si astfel dezaprobarea fata de atitudinea autoritatilor locale cu privire la decizia de a muta scena comunitatii  româneşti din zona centrala unde ar fi trebuit sa aiba loc o manifestare culturala, intr-o zona marginasa, respectiv in curtea unei institutii de invatamant.

Despărțământul Covasna-Harghita al ASTREI, prin vicepreședinta Maria Crețu-Graur, anunță organizarea acțiunii de PICHETARE a Primăriei Sf. Gheorghe, în zilele de 22 și 23 martie, între orele 15.30-16.30, în semn de protest față de hotărârea organizatorilor Zilelor Sf. Gheorghe 2018 de a muta Scena Comunității din centrul orașului, în curtea unei unități de învățământ, potrivit lui Mihai Târnoveanu.

PROTEST al comunității româneşti anuntat în fața Primăriei din Sfântu-Gheorghe în zilele de 22 și 23 martie

Articolul PROTEST al comunității româneşti anuntat în fața Primăriei din Sfântu-Gheorghe în zilele de 22 și 23 martie apare prima dată în Glasul.info.