În toamna fierbinte a anului 1848, pe Câmpia Libertății de la Blaj, s-a scris din nou istorie pentru neamul românesc. La 13/25 septembrie, românii ardeleni și-au ridicat glasul într-o a trea Adunare populară, la numai câteva luni după cea din mai, reafirmând cu tărie că nu pot fi striviți, înjosiți și siliți să accepte o unire nedreaptă cu Ungaria.

“Cea de-a treia Adunare Națională de la Blaj a avut loc în perioada 2/14 – 13/25 septembrie 1848, când țăranii români, prezenți în număr de aproximativ 60.000, au declarat neacceptarea unirii Transilvaniei cu Ungaria și au reafirmat revendicările lor, formându-se oastea populară sub conducerea lui Avram Iancu.”

Adunarea din 25 septembrie nu a fost doar un act de protest, ci un act de demnitate națională. Românii nu se împotriveau libertății, ci voiau o libertate adevărată, pentru toți. Nu puteau primi o „uniune” care se făcea peste capul lor, care le răpea dreptul de a fi recunoscuți ca națiune și care îi împingea iarăși în rândul „toleratelor”.

Ei cereau ceea ce li se cuvenea prin jertfe, prin muncă și prin numărul lor covârșitor în Ardeal: o Dietă românească, alcătuită din deputați aleși proporțional cu populația, și un guvern provizoriu care să asigure conducerea dreaptă a Transilvaniei.

A treia Adunare de la Blaj a arătat maturitatea politică a românilor ardeleni și unitatea lor sufletească. Nici amenințările, nici promisiunile goale ale guvernului de la Pesta nu i-au putut clinti. Românii au înțeles că soarta lor nu se hotărăște în cancelariile străine, ci pe câmpul unde poporul își spune cuvântul.

Această adunare este o lecție de verticalitate: românii au refuzat compromisul care le-ar fi șters ființa națională. Ei au spus lumii întregi că Transilvania nu este un „pământ fără stăpân”, ci o țară vie, locuită de un popor conștient de drepturile sale, un popor ce nu acceptă să fie slugă la străini.

Astăzi, când privim înapoi la Blajul din septembrie 1848, trebuie să ne amintim că libertatea nu se câștigă niciodată prin îngenunchere, ci prin ridicarea demnă a frunții. Acolo, pe Câmpia Libertății, românii au spus răspicat că fără recunoaștere națională, fără drepturi egale, fără reprezentare adevărată, niciun viitor nu poate fi construit.

A treia Adunare de la Blaj rămâne o piatră de hotar în lupta pentru drepturile românilor din Transilvania, un exemplu de unitate, curaj și înțelepciune politică. Din acea zi, s-a auzit mai puternic ca niciodată glasul românilor:

„Noi suntem națiune, iar drepturile noastre nu pot fi înstrăinate!”

Articolul 25 Septembrie 1848 – Cea de-a treia Adunare populara de la Blaj nu recunoștea „uniunea silită a Transilvaniei cu Ungaria”  apare prima dată în Glasul.info.

Istoria neamului nostru este scrisă nu doar cu sânge pe câmpurile de luptă, ci și cu cerneală, cu lacrimi și cu lanțuri la temniță. La 25 septembrie 1901, tribunalele maghiare l-au osândit pe românul Andrei Balteș la 18 luni de temniță și la o uriașă pedeapsă în bani, 4.200 de coroane, pentru „vina” de a fi apărat memoria Crăișorului Munților, Avram Iancu, în paginile ziarului „Tribuna”.

Ce crimă putea fi mai mare în ochii stăpânirii străine decât aceea de a păstra vie amintirea celui care a ridicat poporul român din Ardeal la lupta pentru libertate și dreptate? Pentru câteva articole scrise cu dragoste și devotament față de eroul de la 1848, Andrei Balteș a fost înfierat ca „agitator” și aruncat în închisoare, spre a fi un exemplu de înfricoșare pentru ceilalți. Dar temnița nu înfricoșează un neam care își cunoaște datoria față de trecut și față de eroii săi.

Prin acest gest de jertfă, Balteș a arătat lumii că Avram Iancu nu a murit, ci trăiește în conștiința românilor, că flacăra sa nu poate fi stinsă nici de baionete, nici de judecători, nici de lanțuri. Scrisul său, întemnițat pe nedrept, a devenit o armă mai puternică decât toate hotărârile de condamnare.

Astăzi, când privim înapoi la acea zi de toamnă a anului 1901, trebuie să ne aducem aminte că libertatea de a ne afirma istoria și de a ne cinsti eroii nu a fost niciodată un dar, ci un câștig obținut cu preț de sânge, suferință și temniță. Andrei Balteș este un martir al cuvântului, un apărător al memoriei lui Avram Iancu, iar prin el neamul românesc a dovedit că nu se pleacă în fața asupririi.

Avram Iancu a fost stâlpul luptei pentru dreptate, iar cei care i-au păstrat vie amintirea, precum Balteș, au devenit la rândul lor stâlpi ai rezistenței spirituale. Lor le datorăm nu doar recunoștință, ci și hotărârea de a duce mai departe moștenirea lăsată: să apărăm cu sfințenie memoria înaintașilor și să păstrăm aprinsă flacăra națională, oricât de grele ar fi vremurile.

Glorie lui Andrei Balteș! Glorie memoriei lui Avram Iancu!

Articolul 25 Septembrie 1901 – Pentru articolele din TRIBUNA în care apăra memoria lui Avram Iancu, Andrei Balteș este condamnat la 18 luni temniță și 4.200 coroane pedeapsă în bani apare prima dată în Glasul.info.