Jurământ românesc pe pământ străin la 26 ianuarie 1919, Piața Sena din Roma

La 26 ianuarie 1919, în inima Romei, pe pământ italian, s-a rostit un jurământ care nu aparținea doar unor soldați în uniformă, ci întregului neam românesc. În Piața Sena, soldații Regimentului 3 „Crișan”, parte a Legiunii Voluntarilor Români din Italia, au depus jurământul militar, legându-și definitiv destinul de România Mare, încă în plină zidire.

Acești oameni nu erau mercenari și nici simpli prizonieri eliberați. Erau români smulși din satele și orașele Transilvaniei, Banatului, Bucovinei și Partiumului, siliți să lupte sub steag străin, dar care nu și-au pierdut nici limba, nici credința, nici conștiința națională. În lagărele Italiei, în ani de privațiuni și suferință, s-a născut în ei o voință de fier: aceea de a lupta pentru propria patrie.

Ceremonia din 26 ianuarie 1919 a avut o încărcătură simbolică profundă. Sub drapelul tricolor, binecuvântați de preot și încadrați în rânduri drepte, soldații Regimentului „Crișan” au jurat credință României Mari. Roma, cetatea eternă, devenea martora unei renașteri naționale: români care, după secole de dominație străină, își afirmau dreptul la unitate, libertate și demnitate.

Legiunea Voluntarilor Români din Italia a fost mai mult decât o unitate militară. A fost expresia maturizării politice și naționale a românilor din Imperiul Austro-Ungar, dovada că idealul unirii nu era doar un deziderat diplomatic, ci o voință colectivă susținută cu armele în mână. Regimentele „Horea”, „Cloșca” și „Crișan” purtau nume-simbol, legate de răscoala și jertfa moților, amintind că lupta pentru dreptate și libertate are rădăcini adânci în istoria noastră.

Jurământul depus la Roma a fost, în fapt, un legământ cu viitorul. Acești soldați aveau să se întoarcă în țară, să fie încorporați în Armata Regală Română și să participe la apărarea Marii Uniri în anii grei 1918–1920. Drumul lor de la prizonierat la oaste națională este una dintre cele mai curate și mai impresionante pagini ale istoriei militare românești.

Astăzi, 26 ianuarie 1919 rămâne un reper al demnității românești în afara granițelor. Este dovada că România s-a făurit nu doar la Alba Iulia, ci și în lagărele prizonierilor, pe fronturi străine și în piețe străvechi, unde români cu suflet mare au jurat să fie, mai presus de orice, slujitori ai neamului lor.

Articolul 26 ianuarie 1919 – Soldații români voluntari din Regimentul 3 „Crișan” depuneau jurământul militar de pe 26 ianuarie 1919 în Piața Sena din Roma apare prima dată în Glasul.info.

După lungi negocieri la care au luat parte Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene incluzând Casa de Habsburg, Uniunea Polono-Lituaniană,  Republica Venețiană  și Imperiul Rus, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699, în localitatea  Carloviț  (în  sârbă Sremski Karlovci, în germană Karlowitz) din  Voivodina.

În urma unor acerbe negocieri și chiar amenințări din partea coaliției statelor creștine europene, Imperiul Otoman cedează austriecilor nu doar o mare parte din teritoriul Ungariei, Slavonia, ci oferă și Podolia către Uniunea Polono-Lituaniană, renunțând în același timp și la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor.

„Pacea de la Carloviţ” a conferit Imperiului Habsburg peste noapte statutul de mare putere europeană. Pentru românii din Transilvania însă, acest moment istoric avea să aducă o prigoană și o asuprire chiar mai mari decât cele din timpul dominației Unio Trium Nationum sau din perioada principatului Transilvaniei aflat sub vasalitatea Imperiului Otoman. Pentru a asigura o pondere cât mai mare a influenței catolice în Transilvania, habsburgii nu s-au dat înapoi de la masacre și acțiuni de o violență barbarică, atât împotriva românilor transilvăneni cât și a secuilor.

Mănăstirile și bisericile ortodoxe românești din Ardeal au fost spulberate cu tunurile, călugării uciși sau împrăștiați prin păduri și locuri sălbatice, puțin umblate de om și atinse de civilizația umană, sau refugiați dincolo de Carpați, în Moldova sau în Muntenia.

Schimbarea vasalității Transilvaniei față de Imperiul Otoman cu cea față de Imperiul Habsburg, a adus paradoxal o prigoană și o asuprire mai mare din partea unei puteri creștine împotriva românilor din Ardeal, decât cea resimțită din partea turcilor.

Pentru Transilvania și mai ales pentru românii transilvăneni, ziua de 26 ianuarie 1699 rămâne o zi neagră din istoria românismului ardelean, acesta fiind practic debutul oficial al unei stăpâniri cu mult mai odioasă chiar și decât toate stăpânirile străine de până atunci din bazinul carpatic.

Articolul La 26 ianuarie 1699 era semnat Tratatul de la Carloviț, zi după care se înăsprește prigoana împotriva românilor din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.