În primăvara fierbinte a anului revoluționar 1848, când vechile imperii începeau să se clatine sub presiunea ideilor moderne, la Sibiu se contura una dintre cele mai limpezi și ferme voci ale conștiinței naționale românești: Simion Bărnuțiu. Ziua de 26 martie 1848 marchează un moment de profundă importanță, redactarea celei de-a doua proclamații adresate românilor din Transilvania, un document care avea să devină nu doar un apel, ci un adevărat program de afirmare națională.

Într-o epocă în care românii erau lipsiți de drepturi politice și considerați o națiune tolerată în propria lor țară, Bărnuțiu ridică o idee simplă, dar revoluționară prin forța ei: unitatea în jurul principiului național. „Adunați-vă în jurul principiului național”, acest îndemn nu era o simplă chemare retorică, ci o direcție strategică, o linie de demarcație între supunere și demnitate. În viziunea sa, națiunea nu putea exista fără conștiință de sine, fără solidaritate și fără afirmarea drepturilor sale legitime.

26 Martie 1848 – Simion Bărnuțiu redacta o a doua proclamație: “Adunați-vă în jurul principiului național, aici să stați, de aici să porniți, acesta să-l pretindeți înainte de toate – chiar pentru aceea nicio o uniune cu ungurii, care nu vor să știe de acest princpiu”

Proclamația redactată la Sibiu și răspândită cu rapiditate de către juriști în toate centrele românești a avut rolul de a trezi masele și de a coagula elitele. Ea venea într-un moment critic, când se conturau planuri de unire a Transilvaniei cu Ungaria fără consultarea românilor. Răspunsul lui Bărnuțiu a fost categoric: nicio uniune fără recunoașterea națiunii române ca egală în drepturi. Această poziție fermă îl consacră drept unul dintre cei mai lucizi și neclintiți ideologi ai Revoluției Române din Transilvania.

Personalitatea lui Simion Bărnuțiu este emblematică pentru intelectualul militant al secolului al XIX-lea. Născut la 21 iulie 1808 în Bocșa, Sălaj, el își începe formarea într-un cadru modest, dar își desăvârșește educația la Blaj, centrul renașterii naționale românești din Transilvania. Acolo, după studiile teologice, devine profesor de istorie universală, contribuind la formarea unei generații conștiente de originile și drepturile sale.

Destinul său nu a fost lipsit de obstacole. Implicarea într-un proces i-a întrerupt parcursul academic, dar nu i-a frânt voința. Se mută la Sibiu, unde studiază dreptul, aprofundând instrumentele juridice care aveau să-i susțină argumentația politică. Astfel, discursul său nu era doar pasional, ci fundamentat pe principii solide de drept și echitate.

În 1848, Bărnuțiu devine una dintre vocile centrale ale mișcării naționale. Ideile sale vor influența decisiv desfășurarea evenimentelor, inclusiv Marea Adunare Națională de la Blaj, unde românii își vor afirma, pentru prima dată în mod organizat și masiv, revendicările. El nu cere privilegii, ci drepturi; nu invocă trecutul doar ca glorie, ci ca fundament al unui viitor în care românii să fie recunoscuți ca națiune.

Prin gândirea sa, Simion Bărnuțiu a oferit Revoluției de la 1848 din Transilvania o coloană vertebrală ideologică. A înțeles că fără un principiu clar, cel național, orice construcție politică este fragilă și sortită eșecului. De aceea, mesajul său rămâne actual: unitatea, demnitatea și conștiința identitară sunt pilonii pe care se clădește existența unui popor.

Astăzi, evocând momentul de la 26 martie 1848, nu rememorăm doar un episod istoric, ci reafirmăm o lecție de luciditate și curaj. Într-o lume aflată în transformare, Simion Bărnuțiu a știut să spună limpede cine sunt românii și ce li se cuvine. Iar această claritate a devenit, peste timp, una dintre temeliile afirmării națiunii române.

Articolul 26 Martie 1848 – Simion Bărnuțiu redacta o a doua proclamație: “Adunați-vă în jurul principiului național, aici să stați, de aici să porniți, acesta să-l pretindeți înainte de toate – chiar pentru aceea nicio o uniune cu ungurii, care nu vor să știe de acest princpiu” apare prima dată în Glasul.info.

Revista umoristică „Moș Teacă”, editată de Anton Bacalbașa, creatorul personajului literar cu același nume, a apărut, la București de la 26 martie 1895, până la 18 martie 1901.

Anton Bacalbașa, fiul serdarului Costache Bacalbașa și al soției sale Aneta Bobescu, fost șef al poliției orașului, s-a născut la Brăila. A fost frate cu Constantin Bacalbașa. Considerat “unul dintre cei mai mari poeți ai prozei gazetărești” a fost și un poet liric.

Creatorul personajului „Moș Teacă” și și întemeietorul revistei umoristice cu același nume, a fost un apropiat colaborator al lui I. L. Caragiale la Moftul român. Tot Anton Bacalbașa a fost și întemeietorul revistei Adevărul literar.

În paralel cu publicarea  revistei satirice ce purta numele celebrului său personaj, Moș Teacă, Anton Bacalbașa a manifestat și o aplecare spre militantismul socialist, popularizând ideile marxiste. A fost membru al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România iar mai apoi, al Partidului Conservator, pe listele căruia afost ales parlamentar în județul Ilfov în anul 1899. A a colaborat de asemenea la ”Contemporanul” și la publicațiile socialiste  “Emanciparea”, “Literatorul”, “Mesagerul Brăilei”, “Dezrobirea”, “Democrație socială”, “Munca”, “Lumea nouă”, “Drepturile omului”.

Articolul La 26 Martie 1895 a apărut, la București, până la 18 martie 1901, revista umoristică „Moș Teacă”, editată de Anton Bacalbașa apare prima dată în Glasul.info.

În primăvara anului 1990, în plină instabilitate politică și socială a României, la 24 martie 1990 se înființa practic serviciul secret însărcinat cu culegerea și valorificarea informațiilor exclusiv pe teritoriul României. Însă din punct de vedere strict juridic, Serviciul Român de Informații a luat fiinţă la data de 26 martie 1990, prin intermediul decretului nr. 181, semnat de de Ion Iliescu.

Încă din timpul Principatelor Române Unite, în anul 1865 s-a creat după modelul francez o unitate care se ocupa cu culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar și geopolitic.

Treptat, această unitate a evoluat în timp și a suferit tot felul de schimbări și reforme, în funcție de necesitățile vremii:

• în 1892 s-a înființat „Biroul Siguranței Generale”, o unitate în cadrul Ministerului de Interne
• în 1908, aceasta a devenit „Direcția Poliției și Siguranței Generale”
• în 1917, Mihail Moruzov a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă civilă dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra exclusiv pentru Marele Cartier General
• în 1925, Mihail Moruzov a reușit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret
• 15 septembrie 1944, prin decretul nr. 1695, Serviciul Special de Informații și-a schimbat numele în Serviciul de Informații și a fost trecut în subordinea Ministerului de Război. 
• La 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost înființată „Direcția Generală a Securității Poporului” (D.G.S.P.), direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
• În perioada 1960 – 1965, personalul Securității este epurat, fiind îndepărtați mulți din ofițerii impuși de administrația din Moscova iar la 22 iulie 1967 a fost înființat „Departamentul Securității Statului” (D.S.S.), condus de un „Consiliu al Securității Statului” (C.S.S.)
• Prin Decretul nr. 130 din data de 9 aprilie 1972, „Consiliul Securității Statului” a reintrat în cadrul ministerului și a fost reorganizat în șase direcții principale
• După lovitura de stat din 1989, la data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.
• Pe 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de Informații

Articolul La 26 martie 1990 era înființat Serviciul Român de Informații (SRI) apare prima dată în Glasul.info.