La 29 mai 1848 se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, iar Dieta de la Cluj proclamă unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor transilvani, ale sașilor și maghiarilor.

Însuși poetul Sándor Petőfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanți numai 3 români și 24 de sași.

Guvernul Transilvaniei, întrunit în ziua de 29 mai la Cluj, decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania (1.250.000 români față de cca 600-700.000 maghiari și 250.000 sași), precum și dizolvarea Comitetului Național Român de la Sibiu. Iar împotriva celor care cutezau  să mai convoace adunări naționale românești, erau anunțate pedepse foarte aspre.

Despre aceste vești, Avram Iancu afla la Sibiu, odată cu vestea că împotriva sa autoritățile maghiare hotărâseră de asemenea o serie de măsuri severe.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care ungurii voiau să alipească Ardealul Ungariei, a declanșat o puternică și vastă contrarevoluție din partea românilor din Transilvania.

Proclamarea anexării Transilvaniei la Ungaria de către Dieta din Cluj în care nu era nici un deputat român la 29 mai 1848 şi lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni, unii dintre ei favorabili inițial revoluției maghiare de la 1848 din Transilvania, și revoluționarii maghiari.

“… la 29 mai 1848, o altă dietă, cea de la Cluj, va declara că în Transilvania există o singură naţiune – cea maghiară – şi va proclama unirea acesteia cu Ungaria. Anexarea la Ungaria a unui teritoriu care nu-i aparţinuse niciodată, fără să ţină cont de dorinţele şi protestele celorlalte două naţiuni, românii şi saşii, a constituit germenele unui război civil nimicitor. În cursul său, conform istoricului Gelu Neamţu:

“Ca expresie a intoleranţei religioase, au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe şi 30 de biserici greco-catolice, iar 12 biserici greco-catolice arse parţial numai pentru că erau româneşti”. 319 biserici ortodoxe şi alte 396 de biserici greco-catolice au fost jefuite în întregime.”, spunea deputatul Marius Paşcan în cadrul ședinței Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

Articolul La 29 Mai 1848, guvernul Transilvaniei, întrunit la Cluj, decreta unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania apare prima dată în Glasul.info.

Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele Imperiului Otoman, sub comanda  sultanului  Mehmed al II-lea (1432-1481). Evenimentul a avut loc în ziua de marți, 29 mai 1453.

Imperiul Bizantin se sfârșește odată cu ultimul său suveran,
Constantin al XI-lea, în dimineaţa zilei de 29 mai 1453.

De fapt, după măcinarea imperiului de către câteva “cruciade” succesive, reprezentând ample campanii de jaf și de crime din partea “creștinilor” occidentali, urmate de lupte interne pentru putere până în anul 1261, când bizantinii reușesc să-și reunească forțele și să-și recapete Bizanțul, imperiul începe să fie asaltat de către un nou pericol, Imperiul Otoman.

La 1453, “imperiul” bizantin practic nu mai era un imperiu, ci doar o serie de sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile lui Teodosie, ridicate în secolul al IV-lea. Totul se datorează incursiunilor occidentale, concretizate prin masacre împotriva populației Bizanțului, ajunsă într-un regres uriaș din punct de vedere demografic, după decenii întregi de războaie, urmate de numeroase molime care au decimat populația, dar și de dificultăţi politice, economice şi sociale, atât pe plan intern cât şi pe plan extern.

[one_half]

Istoria Imperiului Bizantin – A.a. Vasiliev

[/one_half]

Ziua de 29 Mai 1453 găsește de fapt un Constantinopol slăbit grav de năvălirile “fraților” creștini, de jafurile și violurile întreprinse de către aceștia împotriva populației native, în încercarea lor de a crea un Imperiu latin între 1204 și 1261 la Constantinopol.

Căderea Constantinopolului nu reprezintă doar sfârșitul unei prezențe consistente a creștinismului în zona Asiei Mici și a Orientului Mijlociu, dar și o ruptură definitivă între creștinismul răsăritean și cel de apus. Trist este că de-a lungul istoriei, în loc să conlucreze cu creștinismul ortodox împotriva pericolului otoman, creștinismul occidental a preferat dimpotrivă, în unele cazuri chiar alierea cu Imperiul Otoman, în dauna țărilor ortodoxe din sudul și estul Europei. Peninsula Balcanică și Sud Estul Europei au fost practic abandonate timp de secole întregi la mila Imperiului Otoman, până într-un târziu când marile puteri europene occidentale s-au gândit că e timpul ca hegemonia turcilor să apună pe cele trei continente pe care și-au exercitat puterea timp de sute de ani.

Articolul 29 Mai 1453: Cucerirea Constantinopolului de către otomani apare prima dată în Glasul.info.