Bătălia de la Rahova (Bulgaria, 7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane de la Rahova.

Garnizoana otomană de la Rahova reprezenta o puternică și bine înarmată concentrare de forțe turcești, care făcea extrem de dificilă ocuparea Plevnei. Prezența acestei puternice concentrări de forțe otomane la Rahova a făcut ca atât marele duce Nicolae, comandantul frontului rus, cât și Carol I, să-și dorească ocuparea Rahovei.

Un detașament de trupe românești (n.r. circa 5000) condus de către colonelul Gheorghe Slăniceanu, împreună cu un detașament mixt româno-rus (n.r. circa 1200) condus de către generalul Meyendorf, sprijinite de către artileriștii români de la Bechet, au început atacul asupra concentrării de forțe turcești de la Rahova, despre care trupele ruse de recunoaștere estimau că cetatea dispunea de trei redute, cu 3 000 de soldaţi şi patru piese de artilerie Krupp.

După lupte grele, fortificațiile din partea de est a orașului au fost cucerite. Între 8 și 9 noiembrie 1877, la adăpostul unei cețe groase, trupele otomane au încercat să se retragă strategic peste râul Ogost spre Lom Palanca. Încercarea trupelor turcești a fost însă dejucată de trupele române, care anticipaseră această intenție.

Deși inferiori ca număr, românii și rușii s-au angajat într-o luptă aprigă cu forțele otomane, reușind cu ajutorul ceții să captureze 160 de care cu muniții și provizii din mâinile otomanilor.

Pe 9 noiembrie 1877 trupele generalului George Lupu, după ce au traversat Dunărea, au intrat primele în Rahova, fiind primite cu entuziasm de către populația bulgară.

“Batalionul 2 Muscel, comandat de maiorul Dimitrie Giurescu, a atacat reduta Rahova, la 8/20 noiembrie 1877, începând cu ora 9 dimineața.
Aflat în fruntea batalionului, maiorul Giurescu și-a ridicat sabia, spunând: „Înainte copii! Să imităm pe străbunii noștrii!“. După cucerirea primei redute, dorobanții au atacat reduta principală. Un glonț a lovit sabia maiorul Giurescu, rupându-i lama, iar altul i-a găurit uniforma. La 30 de metri de redută, un glonț vrăjmaș l-a lovit drept în frunte pe maiorul Giurescu, iar ofițerul „se prăvăli ca un stejar retezat (… ) stropind cu sângele lui drapelul regimentului“. “, sursa: once.mapn.ro

“În aceeași zi, în Ordinul de Zi al Regimentului 4 Dorobanți s-a consemnat moartea maiorului Dimitrie Giurescu.
În curtea Regimentului 30 Dorobanți – Muscel s-a dezvelit, în anul 1898, un bust din bronz al eroului. La eveniment a participat și generalul Al. Candiano Popescu, veteran al Războiului de Independență, care a spus: „Cât însă nu vor pieri din aducerea noastră aminte frații Buzești, Radu Calomfirescu, Aprodul Arbore, Aprodul Purice, logofătul Tăutu și alți străluciți oșteni ai vremurilor trecute, nu vor pieri nici maiorul Giurescu, nici colonelul Măldărescu, nici maiorul Ene, nici locotenentul Bordeanu, morți sau răniți în luptele de la Rahova…“ “, sursa: once.mapn.ro

Articolul 9 noiembrie 1877 – Românii ocupă Rahova după lupte grele în timpul Războiului de Independență apare prima dată în Glasul.info.

Joi, 7 noiembrie 2019,  premierul Ludovic Orban a participat la Simpozionul “Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română din decembrie 1989”. La 9 noiembrie 1989 barierele dintre Germania de Est și cea de Vest au fost deschise.

Cu ocazia aniversării a celei de a 30-a aniversare a “revoluției pașnice” din 9 noiembrie 1989, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, 8 noiembrie 2019, la Bruxelles, următoarele:

“Atunci când oamenii au ieșit pe străzi în toamna anului 1989, ei și-au riscat propria libertate pentru libertatea tuturor. Curajul lor a dărâmat ziduri, coeziunea lor a inspirat Europa și întreaga lume, iar revoluția pașnică a schimbat cursul istoriei, închizând rănile acestui continent divizat de război și reconciliindu-i istoria cu geografia. În loc să îndure istoria, popoarele au făcut istorie.

Ca urmare, o întreagă generație de tineri europeni, femei și bărbați, cunosc acum doar pacea și libertatea – o Europă în care putem călători, trăi și ne putem îndrăgosti dincolo de frontiere. Pentru mine personal, 9 noiembrie este o dată pe care nu o voi uita niciodată. În urma unui grav accident de circulație și a trei săptămâni de comă, m-am trezit la 9 noiembrie 1989 văzând la televizor imaginile cu căderea Zidului Berlinului. Sentimentul a fost de nedescris: era un punct de răscruce pentru politica mondială și începutul unui nou capitol, atât pentru continentul european, cât și pentru mine.

Această dată, 9 noiembrie 1989, rămâne un moment decisiv în istoria europeană. Astăzi, nouă ne revine misiunea de a apăra, cu aceeași hotărâre cu care au făcut-o atunci oamenii, o societate liberă și democratică în Europa.”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

După cum putem vedea din declarația președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, continuă șarada cu “revoluția pașnică” de la 9 noiembrie 1989 din Germania și căderea Zidului Berlinului.

Până și Google aniversează azi 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, de la o așa zisă “revoluție pașnică” despre care azi știm cu toții că nu a fost o revoluție germană, așa cum nici lovitura de stat din decembrie 1989 din România nu a fost o revoluție română, ci niște evenimente pregătite în laboratoare externe.

În timp ce în Germania occidentul și răsăritul și-au dat mâna pentru punerea în scenă a unei șarade lacrimogene, denumită apoi “revoluție pașnică” sau dărâmarea Zidului Berlinului, în România aceiași regizori au pus în scenă peste doar o lună de zile mai târziu în iarna aceluiași an niște masacre odioase, cu peste o mie de victime umane.

Nota noastră: De ce oare germanilor li s-a permis și pus la cale atât prin eforturile Estului cât și ale Vestului o “revoluție pașnică” și totodată o reunificare a germanilor, iar românilor le-a fost planificată de către aceiași regizori o “revoluție” spălată în sânge, continuată de ani la rând de asasinate în care a dispărut mare parte dintre elita culturală și politică unionistă din România și din Republica Moldova? De ce contrastul acesta atât de mare între două popoare care au trecut prin situații similare?

Articolul Juncker vorbind despre o “revoluție” anunțată și sprijinită atât de Est cât și de Vest: “M-am trezit la 9 noiembrie 1989 văzând la televizor imaginile cu căderea Zidului Berlinului” apare prima dată în Glasul.info.

La 9 noiembrie 1330, regatul Ungariei primea cea mai dura lectie de istorie din partea neamului românesc: La Posada, oastea lui Basarab I a inceput lupta cu ostirea ungara condusa de Carol Robert de Anjou, care se retragea spre Transilvania.

Batalia este mentionata in mai multe cronici, atat in cronica pictata de la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), in cea a lui Thurocz (Chronica Hungarorum, cca. 1486), in analele lui Jan Długosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca. 1455 – 1480), cat si in alte cronici ungare, poloneze si germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI, care reproduc in principiu relatarea cronicii vieneze.

Castigarea bataliei de la Posada de catre români are ca efect iesirea lui Basarab I de sub suveranitatea lui Carol Robert de Anjou, acest moment fiind totodata practic si actul de nastere al Țării Românești.

La 9 noiembrie 1330, regatul Ungariei primea cea mai dura lectie de istorie din partea neamului românesc

[alert-success]„Basarab a venit pe o cale cu toată oastea sa, și calea sucită și de amândouă părțile cu râpe foarte înalte, era închisă împrejur, și unde calea zisă era mai largă, acolo valahii în mai multe locuri o întăriseră cu șanțuri săpate împrejur. Iar regele și toți ai săi la așa ceva întru adevăr nu s-au gândit. Mulțimea nenumărată a valahilor, sus pe râpi alergând din toate părțile, arunca săgeți asupra oastei ungurești care era în fundul căii de drum, care însă nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde, din pricina înghesuielii, cei mai sprinteni cai și ostași cădeau în luptă, pentru că din pricina urcușului prăpăstios din cale nu se puteau sui contra valahilor, pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului; nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind șanțurile săpate acolo, ci ostașii regelui erau cu totul prinși, ca niște pești în vârșă sau în mreajă.” —Cronica pictată de la Viena[/alert-success]

[one_half]

Regatul Sfantului Stefan. Istoria Ungariei Medievale

[alert-success]„Românii… puseră mâna pe o mare câtime de pradă, arme, vestminte scumpe, bani de aur și de argint și multe vase de preț” —Cronica lui Johann de Thurocz[/alert-success]

Articolul La 9 noiembrie 1330, regatul Ungariei primea cea mai dura lectie de istorie din partea neamului românesc apare prima dată în Glasul.info.