Pe data de 13 aprilie 1945 avea loc proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), restabilită la 9 martie 1945.

Prin Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul operațiunii ungare, teritoriul Transilvaniei de Nord redevine românesc la începutul lunii aprilie 1945.

Dictatul de la Viena din 1940, nu doar că n-a eliminat tensiunile dintre România și Ungaria, ci chiar le-a amplificat până la cote inimaginabile, mai ales după etnocidurile barbare înfăptuite în Transilvania de Nord de către trupele horthyste împotriva românilor, evreilor și a altor naționalități nemaghiare de pe teritoriul Ardealului de Nord.

După îndepărtarea treptată a administrației maghiare din Transilvania de Nord, la începutul anului 1945 s-a construit un nou sistem administrativ românesc. La 9 martie 1945, guvernul sovietic i-a comunicat guvernului României că în conformitate cu Convenția de armistițiu consimțea reinstalarea administrației românești în Transilvania de Nord.

Reinstalarea administrației românești în nord-vestul Transilvaniei nu s-a făcut însă fără incidente neplăcute. Din mai multe localități din această zonă veneau rapoarte cu acțiuni de împotrivire fățisă și chiar agresiuni îndreptate împotriva reinstaurării administrației românești.

” În noaptea de 11/12 aprilie 1945, maghiarii din comuna Arpăşel, judeţul Bihor, dezarmaseră plutonul de grăniceri, ducând la Salonta şapte soldaţi, împreună cu comandantul lor” (Arhiva Naţională Istorică Centrală, fond Dir. Generală a Poliției, dosar 46/1Y45)

Un alt motiv care a întârziat și dat mari bătăi de cap administrației românești în Transilvania de Nord în multe localități, era reprezentat de așa numitele “gărzi populare”, grupări paramilitare constituite în exclusivitate din maghiari, având ca scop protejarea “averii și vieții populației”, însă care persecutau frecvent românii transilvăneni.

În județul Mureș, în comuna Roteni, cu o populație de circa 2000 de unguri și doar 65 de români, ungurii au pus presiune pe români pentru ca aceștia să se convertească la cultul reformat. Cu toate aceste presiuni exercitate asupra lor, doar 4 români au cedat și au trecut la acest cult religios. După îndepărtarea totală a administrației românești, s-a format o așa numită “gardă populară”, compusă exclusiv din unguri, ai căror membri au continuat să-i persecute pe români: “au confiscat întreaga avere a bisericii greco-catolice, în casele parohiale au fost cazate familii de maghiari care nu posedau locuinţe, iar în incinta bisericii a fost instalat un atelier de fierărie”( Arhiva Naţională Istorică Centrală, fond lnspectoratul General al Jandarmeriei, Centrala, dosar 39/1947, vul. Il ).

Articolul La 13 aprilie 1945 avea loc proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord apare prima dată în Glasul.info.

Un maghiar din România a participat la marșul de protest împotriva oficializării limbii maghiare în administrația românească

Printre cei aproximativ 2000 de participanți la marșul de protest împotriva oficializării limbilor unor minorități în administrația din România, nicidecum doar “200 de protestatari” așa cum au relatat “deontologii” dintr-o anumită parte a presei, s-a aflat și un maghiar care s-a solidarizat cu românii din Harghita și Covasna și cu dorința acestora ca limba română să rămână și pe viitor singura limba oficială în stat, așa cum de altfel este prevăzut și în Constituția României.

Într-o transmisiune live pe Facebook a jurnalistului Dan Tanasă făcută de la sediul Asociației NeamUnit, am remarcat și noi faptul că Valeriu Victor Szilvassy a afirmat că va veni și el să sprijine inițiativa românilor, deși el este etnic maghiar.

Surpriza și mai plăcută ne-a fost constituită însă de o postare a acestui etnic maghiar de pe o retea de socializare, prin care confirmă că nu doar a aruncat niște vorbe în vânt, ci chiar s-a ținut de cuvânt și a participat la acel marș de protest împotriva oficializării limbilor unor minorități în administrația din România.

[alert-success]

[/alert-success]

[alert-announce] Nota noastră: salutăm atitudinea acestui etnic maghiar din România și tragem speranțe ca gestul său de normalitate să nu fie doar o foarte fericită excepție, ci o atitudine pe care ar trebui s-o aibă toți cetățenii români, indifirent de etnia de care aparțin. [/alert-announce]

Articolul Un maghiar din România a participat la marșul de protest împotriva oficializării limbii maghiare în administrația românească apare prima dată în Glasul.info.

Romanii nu au jefuit Transnistria intre 1941-1943, ba chiar au ajutat la cresterea si dezvoltarea regiunii. Propaganda bolsevica a inoculat in mintea locuitorilor din Basarabia si din Transnistria, vreme de mai bine de jumatate de secol, minciuni din care reieseau ca romanii au jefuit salbatic aceste regiuni in timpul administratiei romanesti. Chiar si astazi poti intalni mancurti care au fost atat de puternic indoctrinati incat au ajuns sa sufere efectiv de sindromul Stockholm, la fel ca victimele care ajung sa-si simpatizeze agresorii.

Romanii nu au jefuit Transnistria intre 1941-1943, ba chiar au ajutat la cresterea si dezvoltarea regiunii

Potrivit unor documente germane iesite de curand la lumina din arhivele rusesti, putem constata nu numai faptul ca romanii nu au jefuit Transnistria, ba chiar dimpotriva, au venit cu investitii care au ajutat la cresterea si dezvoltarea regiunii.

Intr-un grafic intitulat “Einkommen und Ausgaben des Rumanischen Staates in Transnistrien” (  Veniturile si Cheltuielile Statului Roman din Transnistria), este redata situatia bugetara a regiunii pentru trei perioade:

[alert-success]- 1 septembrie 1941 – 31 martie 1942, venituri de 1,57 miliarde de lei si cheltuieli de 3,52 miliarde de lei, deficit de 1,95 miliarde de lei[/alert-success]

[alert-success]-1 aprilie 1942-31 martie 1943- venituri de 11,29 miliarde de lei si cheltuieli de 16.38 miliarde de lei, deficit de 5,09 miliarde de lei [/alert-success]

[alert-success]-1 aprilie 1943 – 31 ianuarie 1944- venituri de 32 de miliarde de lei si cheltuieli de 37,63 de miliarde de lei, deficit de 5,63 de miliarde de lei [/alert-success]

Asemenea cifre dovedesc ca in plin razboi, economia regiunii s-a dezvoltat si s-au facut investitii. Evolutia si balanta dintre venituri si cheltuieli ilustreaza o atentie deosebita acordata acestei regiuni, remarcandu-se cresterea aproape incredibila a veniturilor, o crestere ce ar fi putut surveni doar pe fundalul unei dezvoltari economice.

Glasul.info

[alert-announce]

Bibliografie/Note:

[1] wwii.germandocsinrussia.org

[2] www.kishiniov.eu

[/alert-announce]

[tp_product id=”194125058″ feed=”396″]

Articolul Romanii nu au jefuit Transnistria intre 1941-1943, ba chiar au ajutat la cresterea si dezvoltarea regiunii apare prima dată în Glasul.info.

Așadar, despre ce fost la Odessa în timpul ocupației românești din anii 1941-1944, mărturia cea mai  convingătoare este cea lăsată de Vasilii Grossman, scriitor sovietic evreu, ale cărui cărți se mai publică și azi. A fost corespondent de front alături de paranoicul Ilya Ehrenbourg, pe care azi nimeni nu-l mai publică, decât fragmentar, doar pentru a ilustra cât de jos poate să coboare un mercenar al scrisului. Extragem din materialul publicat înaintea celui de față fragmentul care merită a fi ținut minte, fragment dintr-un text semnat de Vasilii Grossman publicat relativ recent în SUA.

Cititi si: ODESSA IN FLACARI 1942- FILM DE ARHIVA IN LIMBA ITALIANA, SUBTITRAT IN LIMBA ROMANA

Nu e de mirare că azi, în Ucraina atât de frământată, locuitorii Odessei au început să-și aducă aminte cum a fost pe vremea ocupației românești, adevărul începe să iasă la iveală și se aud voci care evocă acei ani ca pe o epocă de prosperitate fără egal în istoria orașului. Nota bene: nu sunt puțini românii care trăiesc în Odessa și în împrejurimi… Încep să ridice capul și să se mândrească că sunt români! Doamne, ajută!

Cititi si: Istoria secreta: stiati ca Odesa (Hadjibei) este o cetate construita de valahi?

„Darea de seama a secretarului OBCOM Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi . Ei au fost duşi acolo de poliţia ucrainiană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12 000 de oameni. În noembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite . Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată. Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el ‘ să mergem la împuşcat ‘. Ei ucideau oamenii în grupuri separate. (… ). Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu , doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odessa executaţi în Domanevka a fost aproape 90 000 . Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti din România. “

Cititi si: Romanii din regiunea Odesa: „Daca Ucraina nu poate gestiona situatia sa intoarca aceste pamanturi inapoi Romaniei!”

Notă. Oare s-au păstrat în arhivele locale documentele legate de „arestarea și trimiterea în judecată de către români a criminalilor ucrainieni: șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori”? N-ar trebui căutate de istoricii specializați în „Holocaustul din Transnistria”?

Sursa: ioncoja.ro

Cititi si: MEMORIU al Asociatiei „BASARABIA” a Romanilor din regiunea Odesa

Articolul Pe scurt, despre Odessa și ocupanții români! apare prima dată în Glasul.info.

La preluarea Transnistriei de către administrația civila românească, în august 1941, distrugerile constatate în acest teritoriu se ridicau la aproximativ 82%. Distrugerea în asemenea proporție a tot ce era destinat populației locale fond locativ, mijloc de transport și mijloc de producție s-a datorat în primul rând armatei sovietice care în retragere a distrus intenționat tot ce putea fi folositor armatelor germane, în al doilea rând trupelor NKVD-iste care încununau distrugerea a ceea ce rămăsese ne distrus de către armata sovietică, autodistrugerilor populației locale derutate și care încerca pe cont propriu să supraviețuiască vremurilor incerte care urmau și în fine rechiziționărilor metodice efectuate de trupele germane specializate (Einzatzgruppe) a puținelor mijloace rămase nedistruse. Despre ce au văzut în Transnistria delegația guvernatorului Gheorghe Alexianu când au trecut Nistru, pe 21 august 1941, un martor ocular sintetizează: Consternare și tristețe.

Totul era distrus resursele naturale, fabricile, uzinele, rețeau de apă, rețeau de energie electrică, mori, prese de ulei; peste tot cadavre de oameni și animale; pe drumuri un exod nesfârșit de populație cu boccele spre Nistru, spre Moldova.

Administrația românească era compusă din 7.800 de funcționari din țară (în special din Basarabia) și 52.000 de salariați localnici. Modul de abordare a administrației a semănat din capul locului încredere și loialitate din partea localnicilor. Nu s-a înregistrat nici un act de dușmănie sau împotrivire și cu atât mai puțin de sabotaj, deși NKVD-ul a instruit populația în acest sens. Salarizarea localnicilor s-a făcut la propunerea directorilor de specialitate, renunțându-se la stilul sovietic; s-a introdus al 13-lea salar și s-au dat ajutoare suplimentare pentru familiile cu mulți copii, femeilor singure inclusiv acelora care aveau soții în armata sovietică.

S-a ridicat nivelul salariilor profesorilor la nivelul celorlate categorii de funcționarii … Încă din noiembrie 1941 s-a reglementat regimul de pensii care cuprindea fără excepție toți pensionarii regimului sovietic și s-a pus bazele Casei de pensii și a regimului de asigurări sociale. Cu sprijin mare din țară s-a pus imediat în funcțiune toate cele 108 spitale (fără a mai enumera și dispensarele comunale).

O mare problemă din cauza distrugerilor a fost în 1941 deschiderea anului de învățământ, totuși la finele lui octombrie s-au deschis 1312 școli primare, 613 gimnaziale, 126 școli de 10 clase, 14 licee și 3 facultăți la Odesa.

După o muncă asiduă de refacere a laboratoarelor, cabinetelor, a bibliotecii s-a deschis în martie 1942 și facultatea de medicină și facultatea politehnică. O lună mai târziu și-a reluat activitatea și facultatea de agronomie și astfel toate facultățile Universității și-au reluat activitatea. Încă din primul an s-au redat cultelor 600 de biserici, numărul locașurilor de cult atingând în 1944 nr de 1300 cuprinzând și sinagogi, moschei, dar și biserici catolice și neoprotestante, mai mult arhimandritul Iulian Scriban a deschis o catedră de morală creștină la Universitate.

Cum a fost posibilă o asemenea minune? Să mergem la brat cu măsurile luate de administrația românească și apoi să-I urmărim efectele: i) pentru apărarea patrimonului public prin Ordonanța nr 1 din 28 august 1941 prin care toate persoanele ce posedau obiecte de orice fel din instituțiile publice sau private erau obligate ca în 15 zile să predea aceste obiecte primăriei locale.

Cei care s-au conformat nu au suferit nici o pedeapsă și s-au conformat cei care-și însușise obiecte de valoare care nu se puteau justifica în posesie personală. ii) A doua ordonanță tot din 28 august 1941 privea reluarea activității colhozurilor și sovhozurilor, s-a întocmit liste cu toți meseriași rămași în Transnistria și s-au încadrat în muncă.

Tot din rândul localnicilor s-a format poliția comunală care asigura ordinea publică. A treia Ordonanță stabilea moneda din Transnistria și retrăgea definitiv din circulație rubla sovietică în termen de două luni. Prin Ordonanța nr. 6 din 7.07.1941 corpul didactic trebuia recrutat dintre foștii învățători. Primăriile trebuia să ia măsuri imediate pentru refacerea localurilor și aprovizionarea cu combustibil pentru iarnă.

Mai mult primarii și directorii de școală erau obligați să înfințeze cantine școlare pentru a se asigura copiilor pâine, lapte, ceai, miere sau marmeladă. S-a mai stabilit un Comisariat al administrației pentru refacerea fondului locativ care a elaborate imediat un plan de reconstrucție.

În agricultură impozitele datorate de colhoznici au fost șterse, terenurile din jurul caselor au fost date în folosință personală. În faza a doua colhozurile au fost transformate în obști agricole indivizibile ca suprafață. La rândul lor obștiile s-au grupat pe familii și vecinătăți care au primit minimum 200ha în exploatare. Tot în 1942 s-a reglementat arendarea terenurilor și clădirilor, livezilor, viilor și grădinilor de zarzavat.

Proprietățile confiscate s-au restituit. S-au refăcut 68 de stațiuni și 18 ateliere de reparații pentru utilajele  agricole. S-au redeschis dar s-au înființat și noi laboratoare și stațiuni agronomice pentru ridicarea eficienței în agricultură. S-au adus din Elveția numai tractoare de 65CP 1100 de bucăți, da și alte utilaje agricole, pe bază de barter. S-au pus pe bază de ajutor din țară și pe importuri industria alimentară locală pe picioare.

Toate aceste măsuri la un loc au făcut să apară o piață abundentă de produse care se cumpărau la liber, ce a entuziasmat populația!!! Primăriile au fost autorizate să deschidă hoteluri, restaurante, frizerii, băi comunale și magazine generale Primăriile au deschis imediat magazinele generale pentru zahăr, sare, ulei, gaz, benzină, tutun și chibrituri în care nu se percepeau nici un fel de taxe.

S-a autorizat comerțul privat înafara celui instituționalizat deschis de primării, și astfel localnicii și-au valorificat imediat produsele. S-a ajuns acolo că din cea mai distrusă provincie să fie una din cele mai înfloritoare într-un an de zile. S-a ajuns până acolo, paradoxal, ca soldații și ofițerii germani să cumpere din Transnistria conserve și alte alimente conservabile și să le trimeată la familii în Germania.

Din tot teritoriul ocupat de armata germană localnicii dar și intendența se aprovizionau din Transnistria. A fost un fenomen care a uimit aliații! A scris și Tudor Arghezii despre el. A uimit și Crucea Roșie Internațională și Vaticanul! Această minune a avut un nume: profesorul de drept administrativ Gheorghe Alexianu, moldoveanul, vrânceanul, mocedoneanul.

Odată cu aproprierea frontului în toamna lui 1943 administrația civilă a fost înlocuită de administrația militară, dar nu înainte de a preda cu acte în regulă toate fabricile, uzinele, construcțiile publice localnicilor fruntași, cum se poate vedea din procesul verbal anexat.

După reocuparea teritoriului de armata sovietică în 1944 în toate cele 10 provincii administrate de germani și în Transnistria guvernatorii acestora au fost judecații de tribunalele populare înființate NKVD. Toți guvernatorii au fost condamnați și executați pe loc pentru modul cum s-au comportat cu localnicii numai guvernatorul Transnistriei n-a putut fi acuzat și condamnat de tribunalul poporului de la Odesa.

Cerc. Şt. Pr. Octavian Căpăţină, 24 iunie 2015, Cluj Napoca

Anexa

Proces verbal

încheiat astăzi 9 noiembrie 1943

Noi, colonel Ioan D. Constantinescu, prefectul judeţului Oceacov din Guvemământul Transnistriei, asistat de Vasile Dragomir subprefectul acestui judeţ, având în vedere ordinul Guvemământului, Direcţia Administraţie şi Personal, Cabinet nr. 1334 din 3 noiembrie 1943, am procedat la alegerea unei comisii locale, aleasă dintre locuitorii cei mai proeminenţi din oraşul Oceacov, căreia i-am predat judeţul şi lucrările cele mai importante realizate sub administraţie românească.

În consecinţă, am constituit această comisie formată din:

Agronov Arcadie – controlor la uzina electrică, şeful comisiei;

Alexandru Rodin – inginer, ajutorul comisiei;

Mihail Silvestru – primarul oraşului, membru;

Ştefan Deadic – şeful poliţiei;

Ion Dimcenco – şeful uzinei electrice, răspunde pentru raionul Oceacov;

Daniil Kolomeitov – şeful brutăriei , răspunde pentru raionul Varvarovca;

Vasile Luchin – conducător tehnic, răspunde pentru raionul Alexanderfeld

Întrunindu-ne astăzi în localul prefecturii Oceacov, am procedat primul la predarea şi comisia în plenul ei la primirea judeţului Oceacov şi a lucrărilor importante făcute de noi după cum urmează:

• localul Prefecturii, reparat şi refăcut cu toate anexele din curte;
• uzina electrică În perfectă stare de funcţiune racordată la nevoile populaţiei şi ale industriei;
• uzina de apă în perfectă stare de funcţionare cu racorduri către populaţie, industrie şi canalizări;
• moara oraşului în stare de funcţiune lucrând pentru nevoile judeţului;
• brutăria oraşului în stare de funcţiune acoperă necesarul de pâine pentru populaţie, are stoc de grâu şi porumb asigurat;
• localul Primăriei, construcţie monumentală renovată în condiţii perfecte spitalul judeţean renovat, redotat, funcţionează în cele mai bune condiţii cu o capacitate de 422 paturi pentru diverse specialităţi;
• biserica oraşului refăcută din starea de ruină în care a fost găsită, sfinţită şi în bună stare de folosinţă cinematograful oraşului reparat, refăcut şi în stare de folosinţă;
• parcul din zona fostei catedrale, cu o cruce ridicată unde a fost altarul catedralei, curăţat, reamenajat şi în perfectă folosinţă;
• întreg oraşul a fost reparat, clădirile de locuit sunt curate şi în perfectă stare, cu necesarul de lemne pentru iarnă asigurat; poliţia şi jandarmeria cu localuri reparate şi în bună stare de folosinţă;
• fabrica de unt din oraş, refăcută funcţionează normal; localuri şcolare: două refăcute, restul reparate şi în perfectă stare de folosinţă, cu nevoile pentru iarnă asigurate;
• şoseaua Oceacov-Niceainoe, 42km pietruită în întregime de administraţia românească;
• 121 de obşti agricole din judeţ (colhozuri) corespunzând comunelor din judeţ, cu vitele şi uneltele agricole ce le posedau la venirea noastră plus dotările făcute de administraţie şi cu sporul normal de creştere a vitelor în acest răstimp;
• 11 ferme (sovhozuri) în aceleaşi condiţii ca şi colhozurile, 58 de mori ţărăneşti, reparate, refăcute şi dotate cu utilajele ce au fost descompletate sunt în funcţiune;
• 71 de comune de reşedinţă cu 94 de sate pendinte conduse de primari, cu localurile de primării refăcute sau reparate;
• 106 localuri de şcoli săteşti de toate gradele, toate renovate, mobilate în bună stare şi în funcţiune; 9 locaşuri bisericeşti construite din nou şi sfinţite, şi 9 case de rugăciune pentru diverse alte culte, greco-catolică, baptistă, islamică, mozaică, toate create sau refăcute de administraţia românească;
• 2 comune model, una cu 26 de case de locuit după model tip, complet terminate şi locuite cu instalaţii electrice şi de apă şi alta cu 25 de case după acelaşi model.
• Populaţia oraşului Oceacov, compusă din 15.021 de suflete, numai localnici, cu hrana asigurată şi toate utilităţile oraşului în funcţiune, iar populaţia rurală din judeţ suficiente şi în bună stare de folosinţă.

Activitatea noastră, în tot timpul şederii noastre aici, s-a extins asupra reparării tuturor clădirilor publice, şi casele localnicilor, cărora li s-a dat tot materialul necesar de care s-a dispus. Am exploatat terenurile arabile cu mijloacele proprii de care am dispus şi am repus în funcţiune morile şi uleiniţile ce le-am găsit distruse, pentru a reda hrana necesară populaţiei locale, găsită complet lipsită de cele necesare hranei şi chiar muritoare de foame.

Am avut deplina satisfacţie de a constata în tot timpul administraţiei româneşti mulţumirea populaţiei locale, care s-a bucurat de un regim civilizat şi care n-a avut nimic de suferit în ce priveşte hrana lor şi a copiilor lor. Privind judeţul, ne face o plăcută datorie de conştiinţă şi de onoare naţională că am făcut tot ce omeneşte a fost posibil, în vremuri de război pentru populaţiei şi liniştii judeţului.

Rămâne ca Dvs. să conduceţi mai departe destinele acestei populaţii rămase azi lipsită de protecţia şi grija noastră. Drept care am încheiat prezentul proces verbal în 4 exemplare, din care 3 exemplare le-a luat predătorulşi un exemplar primitorii. Întocmit şi redactat în limba rusă şi română şi semnat de toţi cei menţionaţi în preambul.

Nota noastra: Textul a fost primit la redactie pe adresa noastra de email de la domnul Octavian Căpăţină, caruia ii multumim pentru ca a avut amabilitatea sa impartaseasca aceste importante si deosebit de interesante informatii.

Articolul O minune: administrația civilă românească din Transnistria (august 1941- noiembrie1943) apare prima dată în Glasul.info.