La 2 martie 1911, în satul Sâncel, pe valea Târnavei Mici, s-a consumat unul dintre acele episoade aparent mărunte, dar cu o încărcătură istorică uriașă, care definesc lupta românilor pentru demnitate și identitate. Un preot ortodox român și 32 de țărani au fost amendați cu suma împovărătoare de 1320 de coroane pentru un „delict” care, în ochii stăpânirii austro-ungare, era grav: au cântat „Deșteaptă-te, române!”.

Pentru românii ardeleni de la începutul secolului al XX-lea, cântecul nu era doar muzică. Era rugăciune, jurământ și manifest politic. Într-un imperiu care își construise dominația pe negarea identităților naționale ale popoarelor subjugate, orice afirmare românească era privită ca o amenințare. Tricolorul românesc, cântecele patriotice, cărțile tipărite în limba română, adunările culturale și religioase cu mesaj național, toate erau considerate pericole ce trebuiau suprimate.

În acest context, gestul preotului și al țăranilor din Sâncel capătă o forță simbolică extraordinară. Ei nu au ridicat arme, nu au chemat la revoltă, nu au incendiat instituții. Au cântat. Au rostit, prin vers și melodie, adevărul identității lor: că sunt români și că nu acceptă să fie reduși la tăcere. Pentru administrația austro-ungară, acest act pașnic a fost suficient pentru a declanșa pedeapsa.

Amenda de 1320 de coroane nu era doar o sancțiune financiară. Era o metodă de intimidare, o încercare de a zdrobi moralul unei comunități rurale, de a transmite un mesaj clar: cine îndrăznește să își afirme românitatea va plăti. Imperiul pedepsea nu doar oamenii, ci însăși ideea de a fi român. Era o politică sistematică de deznaționalizare, aplicată cu brutalitate administrativă și susținută de interdicții culturale severe.

Și totuși, asemenea represiunii de la Sâncel, istoria dovedește că aceste măsuri nu au reușit să stingă conștiința națională. Dimpotrivă, fiecare amendă, fiecare carte interzisă, fiecare cântec pedepsit a adăugat o cărămidă la edificiul rezistenței românești. Țăranii și preoții, oamenii simpli ai satelor transilvănene, au devenit purtători ai unei lupte tăcute, dar neînfrânte.

Evenimentul din 2 martie 1911 este o mărturie limpede că libertatea României nu s-a născut doar în marile săli de tratative sau pe câmpurile de luptă, ci și în curțile satelor, lângă biserici, în glasurile celor care au avut curajul să cânte atunci când li se cerea să tacă.

Sâncelul rămâne astfel un simbol al demnității românești, iar preotul și cei 32 de țărani amendați devin, peste timp, martori ai unei adevăruri fundamentale: identitatea nu poate fi suprimată prin amenzi, interdicții sau teroare administrativă. Ea supraviețuiește prin credință, cultură și curaj, iar „Deșteaptă-te, române!” a fost, în 1911, exact acest strigăt de trezire națională.

Articolul 2 Martie 1911 – Sâncel, Târnava Mică: Preotul și 32 de țărani sunt amendați cu 1320 coroane. Au cântat Deșteaptă-te române apare prima dată în Glasul.info.

Poemul dramatic “Carmen saeculare”, scris de poeții St. O. Iosif si D. Anghel, și transpus într-o piesă de teatru la Sângeorz de către actorul român Zaharia Bârsan și trupa sa, reprezintă motivul pentru care oficialitățile maghiare se simt ofensate și arestează și amendează întreaga trupă de teatru pentru reprezentația susținută.

Deși Zaharia Bârsan avea cetățenie ungară, fiind născut la Brașov, s-a interpretat că prin rolurile interpretate și replicile rostite pe scenă, actorii lezau “statul maghiar” și națiunea maghiară. Astfel, solgăbirăul (n.r. un fel de prefect al) zonei, funcție administrativă din timpul regimului dualist austro-ungar, decide arestarea, amendarea și expulzarea membrilor trupei, deși  Zaharia Bârsan era încă cetățean maghiar. 

Așa sună un fragment din poemul dramatic Carmen saeculare, scris poeții St. O. Iosif si D. Anghel, și transpus într-o piesă de teatru la Sângeorz de către actorul român Zaharia Bârsan și trupa sa:

"Veniți din cetățuia Carpaților bătrâni,
O! juzi cu barba albă și cu toiege-n mîni,
Veniți păstori acasă cu turmele de oi;
Ca slovele mărunte ce-s scrise pe-un izvod
Coboară-te la vale, împrăștiat norod,
Că-ncepe să surîdă străvechiul tău noroc…
Veniți, furnici grăbite, din nou la furnicare,
Coboară, Basaraba! și cheamă la un loc
Ostroavele răzlețe pierdute ca-ntr-o mare!
(BASARABA cu întreg alaiul coboară și se grupează, în vreme ce din partea dimpotrivă se zărește coborînd BOGDAN, cu casa lui.)
Ca un zglobiu șivoi,
împrăștiat și gureș,
Treci munții și coboară din vechiul Maramureș,
Cu casa ta întreagă, o Bogdan-Voievod!
Coboară-n zvon de bucium cu cetele de-arcași,
Cu fete, cu feciori,
Cu-ntregul tău norod,
Coboară și-napoi
Nu te uita ce lași,
Căci mult mai mîndră-i țara în care te cobori!
(Apar MIRCEA CEL MARE și ALEXANDRU CEL BUN.)" (fragment din poemul dramatic Carmen saeculare)

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), din care făcea parte și actorul Zaharia Bârsan, a militat prin toate forțele sale pentru menținerea trează a conștiinței naționale a românilor din Transilvania. De multe ori cu prețul arestărilor, amenzilor sau chiar a asasinatelor politice întreprinse de către “statul maghiar”….

Articolul 4 August 1911 – Actorul român Zaharia Bârsan, soția lui și domnișoara Brașoveanu, arestați și amendați pentru o reprezentație teatrală apare prima dată în Glasul.info.