Istoria noastră poartă răni adânci, iar una dintre cele mai dureroase este legată de ziua de 4 octombrie 1940, când mii de români din Ardealul de Nord, aflat atunci sub ocupația Ungariei horthyste, au fost smulși din casele lor, izgoniți de pe pământul strămoșesc și aruncați în pribegie.

După dictatul de la Viena din 30 august 1940, nordul Transilvaniei a fost smuls României și predat Ungariei. Odată cu ocupația a început și calvarul românilor. Autoritățile horthyste au declanșat un val de expulzări în masă, îndreptat în special împotriva intelectualității românești, preoți, profesori, avocați, funcționari, oameni de cultură, cei care reprezentau coloana vertebrală a neamului.

Expulzările au fost arbitrare, nemotivate, lipsite de orice temei juridic sau uman. Documentele vremii păstrează ordinele seci, trimise de comandamentele militare: „Expulzarea nu este motivată în nici un fel” sau „Nu prezintă încredere”. În realitate, motivul era limpede: dorința de a slăbi comunitatea românească, de a o dezrădăcina și înspăimânta.

Exemplele sunt cutremurătoare:

• Iulian Domșa a fost silit să-și părăsească locul natal și s-a refugiat la Orăștie.
• Valentin Poruțiu a fost expulzat prin ordin militar din Cluj, fără să i se spună de ce.
• Preotul unit Pompeiu Onofrei a fost arestat, bătut și schingiuit, apoi expulzat la Curtici. Din fericire, autoritățile române l-au repus în drepturi și l-au primit cu demnitatea cuvenită.
• Preotul Al. Horban din Mădăraș, județul Bihor, a primit ordinul de expulzare nr. 449/1940, fără nicio motivație.
• Aurel Vonica, din Cluj, mărturisea că în acea zi, la ora 13:15, a primit ordin să se prezinte la gară până la ora 14, cu mâncare rece și o pătură. Alături de alte 300 de familii românești, a fost urcat în vagoane de vite, câte 38-40 de oameni închiși claie peste grămadă, cu copii de 9 luni până la 10 ani. Trenul nu a fost dus direct spre graniță, aflată la 3 kilometri, ci a fost plimbat pe ruta Oradea – Bekescsaba – Lokoshaza – Curtici, prin gări unde românii erau huiduiți și umiliți. Au fost ținuți câte 10-15 ore fără a li se permite să coboare, nici măcar pentru nevoile fiziologice. Copiii bolnavi zăceau aproape asfixiați.

Aceste fapte nu sunt doar episoade de cruzime, ci crime împotriva unui popor întreg. Scopul lor era limpede: intimidarea și dezrădăcinarea românilor, încercarea de a rupe legătura noastră milenară cu pământul Ardealului.

Dar ceea ce nu au înțeles ocupanții a fost că românii nu pot fi dezrădăcinați prin forță. Suferința i-a întărit, pribegia i-a unit și mai mult, iar credința în dreptatea istorică i-a ținut demni. Populația din Regat a primit cu brațele deschise valurile de refugiați, solidaritatea românească arătând atunci ce înseamnă o adevărată frăție de sânge.

Raportul Chesturii Poliției municipiului Arad din toamna anului 1940 consemna limpede: „populația Aradului, fără deosebire de clasă socială sau culoare politică, și-a manifestat indignarea și nemulțumirea față de arbitrajul de la Viena”.

Astăzi, la peste opt decenii de la acele cumplite zile, datoria noastră este să nu uităm. Ziua de 4 octombrie 1940 trebuie să rămână în memoria neamului ca o zi a jertfei românilor izgoniți din Ardealul de Nord, dar și ca o dovadă a rezistenței noastre.

Neamul românesc a fost lovit, dar nu înfrânt. Din suferință s-a născut hotărârea de a lupta pentru unitate și libertate. Prin jertfa celor expulzați, umiliți și batjocoriți, s-a clădit drumul către eliberarea și reîntregirea Ardealului.

Astăzi ne plecăm frunțile în fața memoriei lor și spunem cu tărie:
Niciodată nu vom uita! Niciodată Ardealul nu va fi părăsit!

Cinste memoriei martirilor expulzați ai neamului românesc!

Articolul 4 Octombrie 1940 – Ziua Expulzărilor în Masă a Românilor din Ardealul de Nord care reprezentau coloana vertebrală a românismului apare prima dată în Glasul.info.

Pomeneam în articolele noastre anterioare despre diversele forme de organizare ale celulelor teroriste maghiare din Ardealul de Nord, încă de dinaintea Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Însă nici prin cap nu ne-ar fi trecut vreodată că aceste centre teroriste maghiare, care s-au dovedit adevărate industrii ale morții, ar fi putut fi coordonate inclusiv militar, de către preoții catolici.

Citiți și: Celulele teroriste maghiare din județul Satu Mare care au pregătit masacrele antiromânești din Transilvania

Genocidul antiromânesc din Transilvania de după 1940 n-a apărut din senin, ci el este rodul unei organizări sistematice, întinse pe o perioadă de peste un deceniu, în care s-au organizat celule teroriste maghiare, s-au făcut liste negre cu intelectualii și liderii români care trebuiau reduși la tăcere, suprimați fizic, s-au făcut planuri pentru preluarea puterii totale la nivel administrativ, militar, social, cultural, spiritual, etc.

Citiți și: Organizații teroriste maghiare care au pregătit “listele negre” ale masacrelor din Ardealul de Nord din 1940: Garda Zdrențăroșilor (!)

Catolicismul si revizionismul maghiar – Petre Turlea

Potrivit volumului publicat de către arhim. Dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstirii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bicsad, Satu Mare și Dr. Adrian Rezeanu, cercetător științific principal la Instititul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române, și intitulat “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”,

“într-o măsură considerabilă, aceste centre teroriste maghiare erau coordonate chiar și militar de către preoți catolici.”

Citiți și: Revoltător! Biblioteca din Odorheiu Secuiesc va purta numele lui Nyírő József, unul dintre fondatorii gruparii teroriste Tuzharcosok (Ceata luptătorilor de foc)

“În schemele grafice teritoriale descoperite de noi în Arhivele Centrale din București se găsesc și numele concrete ale preoților romano-catolici, care au coordonat militar acțiunile teroriste, dar care aveau la reședințele lor și depozite de armament și materiale explozibile. Îl cităm aici doar pe Toth Koloman din Bihor, dar exemple nenumărate se găsesc în studiul nostru. Acest personaj al crucii șochează și acum, dar mai ales acum, într-o măsură covârșitoare prin faptul că era instructor militar, adică îi învăța pe tineri cum să-și omoare semenii.” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”)

Descoperirea unor asemenea informații șocante și revoltătoare despre organizarea celulelor teroriste maghiare din Transilvania la un asemenea nivel din punct de vedere logistic și militar, i-a determinat pe Dr. Emanuil Rus și Dr. Adrian Rezeanu să alcătuiască un studiu amănunțit pe care l-au intitulat “Structuri teroriste maghiaro-horthyste în Țara Oașului, Maramureș și Bihor”:

Astfel, când răsfoim paginile din acest studiu al autorilor pomeniți mai sus și ajungem la celula teroristă maghiară din Bihor, descoperim următoarele:

“Celula Bihor avea 24 de membri, din care notăm pe următorii 11, care dețineau poziții mai importante în acțiunile teroriste:

• Hoszu Vasile (prêtre romano–catholique);
• Lakatos Sand (curier interior);
• Papp Adalbert (cuisiner);
• Nagy Gheorghiu (electrician);
• Toth Koloman (prêtre romano–catholique), la care se adaugă și mențiunea “instructor și depozitar de armament”;
• Farkaș Ladisi (farmacist);
• Wilhelm Iului (comerciant Harghita), la care se adaugă și mențiunea “instructor și depozitar de armament”;
• Dorsanki Iosef (prêtre romano–catholique) cu mențiunea mențiunea “depozitar de armament”;
• Bogdanfy Szilard (prêtre romano–catholique);
• Petz Iuliu (doctor) cu mențiunea mențiunea “depozitar de armament”” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”)

Articolul Stupoare! Centre teroriste maghiare din Ardealul de Nord coordonate militar de preoți catolici!? apare prima dată în Glasul.info.

Incapacitatea statului român de a tranșa problema criminalilor de război care au contribuit direct sau au incitat la atrocități și violențe de nedescris împotriva populației românești și evreiești din Transilvania de Nord, dublată de o legislație total imbecilă precum cea născocită de Monica Macovei & comp. (n.r. Legea 247/2005, cu “dedicație”, o lege care nu numai că nu a făcut dreptate urmașilor celor deposedați de case, terenuri și alte averi, moștenitorii legali stând uneori cu zecile de ani pe la ușile tribunalelor, ci ba chiar perpetuat o serie de nereguli şi de abuzuri, deschizând calea îmbogăţirii din drepturi litigioase a unora), produce noi consecințe aberante, precum restituirea de proprietăți către urmașii unor criminali de război.

În urmă cu câteva zile, istoricul Vasile Lechinţan, un istoric român care s-a documentat foarte mult de prin arhive și din alte fonduri de documente de prin instituțiile statului cu privire la crimele și atrocitățile regimului horthyst în Transilvania, scria următoarele pe contul său de socializare:

“Săptămâna trecută un judecător de la Curtea de Apel Cluj a judecat în favoarea restituirii proprietăţilor către un urmaş al unui mare proprietar ungur din Silivaşu de Câmpie, proprietar despre care un reprezentant al Jandarmeriei Regale române în 1945 a zis că el şi alţi proprietari unguri din zonă sunt autorii morali ai atrocităţilor asupra evreilor din Sărmaşu.

Şeful Jandarmeriei Regale Române din zonă a zis că seara s-au adunat aceşti proprietari la groful Kemeny din Cămăraşu şi au hotărât această cumplită atrocitate. Acest proprietar ungur din Silivaşu de Câmpie a fugit din ţară în 1945 şi averea a fost declarată printre “bunurile inamice”.

Dacă era cu conştiinţa împăcată, acest proprietar putea să revină în ţară şi i se restituiau bunurile în perioada 1945-1948 (a avut patru ani la dispoziţie), cum s-au restituit la numeroşi maghiari care au dovedit că sunt nevinovaţi.

Aşadar, statul român restituie proprietăţile foste bunuri inamice ale celor care au lăsat în Transilvania în 1940-1944 numeroase morminte proaspete ale unor sute de oameni nevinovaţi: români, evrei, romi etc. La Sărmaşu au fost împuşcaţi şi români, chiar în Sărmaşu, şi alţi numeroşi români au fost duşi cu camionul la Cluj şi de aici pe jos prin Ungaria în Austria şi mulţi au murit pe drum şi bătrânul preot Micu din Sărmaş a fost împuşcat pe drum în Ungaria pentru că nu mai putea merge.

Am publicat recent Jurnalul notarului Mornăilă din Sărmaşu, care era printre cei duşi cu forţa pe jos pe drumul amintit. Acolo sunt numele celor deportaţi şi al celor morţi, cu menţionarea localităţii lor natale.

Jurnalul notarului Mornăilă dovedeşte legătura grofului Kemeny cu jandarmii unguri care au executat de facto hotărârea autorilor morali ai crimelor de la Sărmaşu. Acum restituim masiv proprietăţi ale celor care au fost autorii morali ai acestor crime. Şi statul român patronează aceste restituiri. “, a scris pe facebook istoricul Vasile Lechinţan

Articolul Urmașii criminalilor de război din Transilvania primesc noi retrocedări? Reabilitează statul român crimele împotriva evreilor din Ardealul de Nord? apare prima dată în Glasul.info.

Poate una dintre cele mai importante descoperiri legate de masacrele din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940 o reprezintă documentele și dovezile arhivistice care demonstrează că victimele masacrelor nu au fost întotdeauna alese aleatoriu, ci la fel ca și în Basarabia și Bucovina de Nord, acolo unde au acționat sovieticii împotriva elitelor românești, și în Ardealul de Nord s-a acționat pe baza unor liste negre pentru suprimarea elitelor românești transilvănene.

Ca și în Basarabia ocupată de către sovietici în urma ultimatului din iunie 1940, prioritatea principală a ungurilor în Ardealul de Nord era epurarea etnică a regiunii, în special de elementele care ar fi putut da mari bătăi de cap intențiilor de maghiarizare forțată instituțională: intelectualitatea românească, preoții, doctorii, avocații, profesorii, învățătorii, oameni din administrație, funcționari publici, etc.

Așa se face că înainte chiar cu câțiva ani de al doilea Dictat de la Viena, organizații paramilitare maghiare din Transilvania au dus o masivă muncă de strângere a informațiilor, elaborând liste negre cu intelectualitatea românească din orașele transilvănene care trebuie musai “curățată”.

Siguranța Statului (n.r. Serviciul Secret de Informații, denumirea sub care a funcționat serviciul secret din România până în 13 noiembrie 1940) a depistat mai multe nuclee ale unor organizații paramilitare maghiare teroriste în Ardeal încă de prin toamna anului 1939.

Într-o notă informativă de pe 22 august 1940 se ajunge la concluzia că în afară de un cuib foarte puternic al unei organizații teroriste maghiare existent la Oradea, mai existau nuclee mai mici și la Sighet (ianuarie 1940), Valea lui Mihai (februarie 1940), Andrid (iunie 1940), reprezentând în total peste 170 de persoane condamnate sau expulzate în Ungaria pentru activități cu caracter terorist sau antiromânesc.

După arestarea membrilor din nucleul dur al acestor organizații teroriste maghiare la 14 august 1940 Siguranța ajunge printre altele și la următoarele concluzii:

Alte organizații teroriste maghiare care au activat pe teritoriul Transilvaniei:

• Garda zdrențăroșilor (a Rongyos Gárda); s-a remarcat în prigoana împotriva românilor
• Vânătorii turanici (a Turáni vadászok), organizație protocronistă terorist-informativă, cu filiale de oraș, plasă și județ
• Uniunea camaraderească “Turul” (a Turul bajtársi szövetség)
• Asociația națională de tir (az Országos Magyar Lövész Egyesület)
• Divizia Secuiască de Frontieră (a Székely Határőr Hadosztály)

Articolul Organizații teroriste maghiare care au pregătit “listele negre” ale masacrelor din Ardealul de Nord din 1940: Garda Zdrențăroșilor (!) apare prima dată în Glasul.info.

Horthystii au urmarit deznationalizarea populttiei romane cu multa cruzime si tenacitate.In primul rand, pentru «decapitarea culturala», a fost lovita în modul cel mai brutal cu putinta, intelectualitatea romaneasca.La 4 octombrie 1940 au fost arestati aproape toti intelectualii romani din Oradea; au fost batuti, schingiuiti, insultati si apoi urcati in vagoane de vite, care au fost plumbuite si expediate în Romania.

Actiuni de deznationalizare a populatiei romane in Ardealul de Nord

La 5 octombrie, cand vagoanele au ajuns la punctul de frontiera Curtici, granicerii si vamesii romani s-au cutremurat in fata imaginilor cumplite.A doua zi, scenele aveau sa se repete la sosirea altui tren de vagoane plumbuite, in care fusesera azvarliți 467 de intelectuali din judetele Salaj si Somea din orasul Cluj.

Pentru scoli, cuvantul de ordine a fost:

«Sa nu se mai auda vorbindu-se romaneste!».

Politica de maghiarizare fortata a capatat o expresie elocventa in ordonanta din 1941 a Ministerului horthyst al Cultelor si Instrucțiunii Publice care stabilea ca scolile cu sectii de predare mixte, in limbile romana si maghiara, sa treaca pana la 1 martie 1942 la invatamantul exclusiv in limba maghiara.

In acelasi timp s-a luat masura ca, la inscrierea in scoala, numele de familie ale tuturor elevilor sa fie maghiarizate si scrise dupa ortografia ungureasca.

Si mai grava a fost situatia in invatamantul liceal. Orase intregi cu o numeroasa populatie romaneasca in imprejurimi (precum Dej, Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Zalau, Satu Mare, Targu Mures) au ramas de la inceput fara scoli liceale cu limba de predare romana; incepand cu anul scolar 1941-1942 li s-au adaugat Bistrita si Oradea.

In ceea ce priveste invatamantul superior in limba romana, acesta a fost redus de la două academii teologice, care functionau pe langa episcopiile din Cluj si Oradea, la una singura, cea din Cluj, cu doar doi profesori. Intregul invatamant la Universitatea din Cluj se facea in limba maghiara.

*Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete, Cap. – Delirul maghiar: propaganda, spionaj si extremism pentru «Ungaria Sfantului Stefan», p. 337-338, Editura Compania, București, 2011

La toate crimele, samavolniciile si holocaustul impotriva populatiei romanesti din teritoriul cedat au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regala Ungara, prin unitati si sub-unitati dislocate in teritoriu, coordonate de Biroul 2 al Marelui Stat Major;

Magyar Kiralyi Rendorseg – Politia regala maghiara, instalata în toate capitalele de judet si in orasele de subordonare judeteana;

secţia speciala din Capitanatul general al politiei, Kozbiztonsagi Osztaly sau sectia sigurantei publice; corpul detectivilor si serviciul de aparare al statului – ALLAMRENDESZETI OSZTALY.

Tot acest esafodaj al terorii sprijinit activ de organizatiile paramilitare si teroriste incadrate cu unguri localnici si de informatorii alcatuiti din preoti catolici, unitarieri, protestanti, din invatatorimea ungureasca, functionarime si elementele declasate ale societatii.

Pana la 23 august 1944 totalul expulzatilor si al refugiatilor din teritoriul cedat, Transilvania de Nord, s-a ridicat la peste 500.000 de romani.”

LINK VIDEO

Articolul Acțiuni de deznaționalizare a populatiei române în Ardealul de Nord apare prima dată în Glasul.info.

În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. Intre timp sute de Romani neinarmaţi din Muntii Apuseni a lui Avram Iancu sunt macelariţi de trupele maghiare ale lui Bem, generalul lui Kosuth.

Istoria se repeta din nou in 1940, dupa Diktatul de la Viena.

Ungurii sunt alogeni proveniți din Asia, în urmă cu un mileniu, cu pretenții asupra unui teritoriu care nu le-a aparținut niciodată, timp în care au procedat precum hoardele mongole când cucereau Europa și treceau prin foc și sabie copii, femei și bătrâni.

Așa au procedat hoardele hortyste în satele românești Ip, Trăznea, Sărmaș, şi altele, în toamna lui 1940, după Diktatul de la Viena.

A fost odata în Transilvania

Pandantivul pe spatele caruia se afla lista celor uciși în familia Cosma de sălbaticii criminali hortyști, în noaptea de 13/14 septembrie 1940.

Plăcuța (pandantiv), pe care au fost consemnați morții din familia Cosma, purtată la gat de un supravietuitor (copil pe atunci) din localitatea Ip.

Hoardele hortyste au ucis, într-o singură noapte, 157 de români, spintecând cu baionetele copiii sau burțile femeilor ce stăteau să nască, împușcând cu lașitatea și cruzimea urmașilor sălbaticului Attila, bătrâni, femei și copii – declarație apărută in cotidian central, dar și într-un film realizat de Manuela Morar (MDV Film 2006) și postat pe YouTube. Alți 87 de români au fost uciși în satul Trăznea. Crimele nu pot fi uitate, mai ales de către supraviețuitorii acelor masacre.

Purtătoarea pandantivului pe care scrie NU UITA!, supraviețuitoare a genocidului din Ip, a fost martoră când trupul mamei ei a fost spintecat în două, cu baioneta, pentru că un sălbatic hortyst, înainte să-i arunce trupul în groapa comună, a fost curios să vadă cum arată ”grăsimea de român împuțit”. Cum să uite această femeie atrocitățile comise de unguri în Transilvania asupra românilor și a evreilor trimiși în lagărele de exterminare?! (imagine din filmul ”NU UITA!”)

A fost odata in Transilvania

În total, după Diktatul de la Viena, au fost masacrați aproximativ 1000 de români! Uciși doar pentru că erau români!

Ungurii lui Horthy si-au făcut ”treaba” în zona ocupată

Iată declarația lui Gavril Butcovan unuia dintre supraviețuitorii din Ip:

„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii.

Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați.

Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră.

Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata.

Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei.

Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu.

Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum.

Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță.

Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”

„ Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală.

Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”

„ Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români.”

Declarația unui supraviețuitor al masacrului din noaptea de 13/14 septembrie 1940 din localitatea Ip, Gavril Butcovan –GARDIANUL din data de 02.09.2008 – “68 de ani de la Dictat. Mărturii despre masacrele de la Ip și Traznea”

Iată, pentru cei care vor să afle mai multe despre acele vremuri, și alte declarații ale câtorva supraviețuitori, din Ip, Trăznea sau Sărmaș, în filmul cutremurător numit ”NU UITA!” și realizat de Manuela Morar (NDV Film, 2006)

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul A fost odata în Transilvania apare prima dată în Glasul.info.