UMDigi24 continuă cu propaganda bolșevico-internaționalistă: “Anul în care religia va dispărea – Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism.”

Potrivit celor de la Digi24, care nu scapă nici o ocazie de a prelua sau publica materiale împotriva religiei, între țările care au renunțat complet la religie și între bunăstare sau un standard ridicat de viață, ar exista o strânsă legatură: “Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism.”, scrie digi24.ro

De ani buni, există la un nivel neașteptat o preocupare permanentă a unor organizații neguvernamentale finanțate din exteriorul României, cu privire la cât de credincioși sunt românii. Anual, după ce constată că rezultatele sondajelor efectuate nu se modifică prea mult, românii rămânând în continuare unul dintre popoarele implicate foarte mult în viața religioasă, se dezlănțuie toate gurile de foc ale propagandei progresiste, românii fiind catalogați ca habotnici, retrograzi, plus tot felul de alte invective, care mai de care mai insultătoare.

UMDigi24 continuă cu propaganda bolșevico-internaționalistă: “Anul în care religia va dispărea – Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism”

De unde atâta preocupare pentru viața religioasă a românilor? Și mai ales, de ce majoritatea programelor și activităților unor organizații cu astfel de preocupări primesc finanțări consistente din afara României?

Printre gurile de foc ale propagandei împotriva religiei, de departe se remarcă în România și cei de la Digi 24. Aceștia publică sistematic materiale diverse, unele mai pe ocolite, mai pe indirecte, alteori în mod direct, adesea chiar și cu o retorică anticreștină, dar de cele mai multe ori este atacată ortodoxia.

În anul 1922 apărea în Rusia bolșevică o publicație satirică sub numele de “Bezbojnik”, care s-ar traduce prin  “Cel fără de Dumnezeu”, o publicație nu doar anticreștină, ci împotriva tuturor religiilor. În paginile “Bezbojnik”-ului, comisarii ideologici își dădeau frâu liber celor mai cumplite blasfemii pe care și le puteau imagina, atât prin caricaturi hidoase și foarte indecente, cât și prin texte de o vulgaritate extremă, ingredientul principal fiind acela al șocării cititorilor prin desacralizarea valorilor spirituale.

Un lucru foarte interesant este ca acea revistă bolșevică și conținutul său editorial semănau extrem de mult, aproape până la confuzie cu deja celebra și controversata revistă “Charlie Hebdo” din Franța.

Dar să revenim la problema “bezbojnicilor mioritici“: nici măcar cei mai înverșunați tovarăși ai unicului partid de pe timpul comunismului parcă nu erau așa de obsedați împotriva religiei cum sunt mai nou aceste guri de foc ale propagandei progresiste și pseudosecuriste din România zilelor noastre.

Cu ce i-o fi deranjând pe ei oare cât de des, sau de ce se duc românii la biserică? 

Articolul UMDigi24 continuă cu propaganda bolșevico-internaționalistă: “Anul în care religia va dispărea – Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism” apare prima dată în Glasul.info.

Se apropie Căciunul. „ Ați vindecat vreodată pe cineva de ateism?!”

Domnule profesor ION COJA, deunăzi, pe site-ul dumneavoastră…

…pe site-ul nostru! Așa e corect!

…ați fost foarte aspru cu un comentator care s-a declarat ateu! Nu v-ați angajat într-o discuție propriu zisă, prin care să-l „combateți”, ci l-ați declarat direct „dihor”! A fost corect din partea dvs?!

Comparația cu dihorul, adică cu un animal, a fost impusă de persoana în cauză, care opina că animalele au o soartă mai bună decât oamenii, nu sunt dezbinați ca aceștia, deoarece nu au nicio religie… Incalificabil! A nu avea nicio religie nu înseamnă că ești ateu! Iar ca ateu meriți o replică, meriți să fii „pus la punct”, în măsura în care ești propagandist al ateismului! Altminteri, dacă ești ateu și stai în banca ta, ai dreptul la intimitate, ai dreptul să fii lăsat în pace! Singurii care te pot „deranja”, încercând să te vindece de ateism, sunt cei apropiați, din familie, prietenii, colegii… Ceilalți, lumea, societatea, trebuie să te lase în pace! (…)

Ați vindecat vreodată pe cineva de ateism?!

N-am întâlnit, față către față, niciun ateu până acum! Am întâlnit oameni la care credința era slabă, scăpătase prea mult și ei înșiși intraseră în panică! Nu se simțeau în largul lor!

Înțeleg că vi s-au adresat. Ce i-a făcut să vă împărtășească problemele lor?

A fost vorba numai de tineri, de studenți. Eu la curs le vorbeam de Dumnezeu, atunci când venea vorba în chip firesc, în ordinea logică a ideilor discutate. Când se potrivea s-o fac! Și mai des le vorbeam de Iisus, atunci când puneam în evidență „revoluția” înfăptuită de Iisus. Și-l citam pe Țuțea: „singura revoluție din istoria omenirii a fost cea înfăptuită de Iisus”…Cursul ținut de mine, de introducere în lingvistică, se ținea în primul semestru al anului I. Erau încă copii, cu o mulțime de necazuri și neputințe sufletești… Mă pomeneam că vin după mine în pauză sau după curs ca să mi se destăinuie cu una sau alta…

Se apropie Căciunul. „ Ați vindecat vreodată pe cineva de ateism?!”

Puteți da câteva exemple?…

De mai multe ori mi-au cerut să le explic care este sensul vieții lor!… Nu reușeau să răspundă la această întrebare! Mi-am dat seama că eu la curs le dădusem de fapt un răspuns, așa că, până la urmă am introdus în curs această întrebare. E vorba de teoria mulțimilor și a paradoxului, a lui Betrand Russel, conform căreia ceea ce este adevărat despre elementele unei mulțimi nu este cu necesitate adevărat și despre mulțimea respectivă! Vezi legătura?

Daaa’ de unde?!… Deloc!

Te cred! Nici eu nu am văzut-o decât după ani de zile, datorită acestor tineri… Ei m-au obligat să mă întreb cu toată seriozitatea care este rostul existenței mele, ca să le pot da răspunsul de care aveau ei nevoie! Mie nu-mi trebuia acest răspuns. Sunt o fire optimistă și trăiam liniștit fără să-mi pun asemenea întrebări!

Am ajuns la următorul răspuns: nu dumneata ai ales să vii pe lumea asta! Altcineva ți-a dat viață! Ți-a deschis ușa și te-a lăsat „la apă”! El, cel ce ți-a dat viață, el a cărui faptă și făptură ești, trebuie să știe care este rostul dumitale! Asta nu mai este grija dumitale. ci a celui care te-a adus pe lume!

Dumneata – și la fel fiecare om, trebuie să se îngrijească de rostul pe care îl au faptele sale. Asta să te preocupe: să nu trăiești la întâmplare, ci să dai o noimă, un rost faptelor tale, nu existenței tale, care este făptuirea altcuiva!… A lui. Corect: a Lui, cu majusculă! A Altcuiva!

(…)

A consemnat Petre Burlacu
.

Sursa: Cititi intreg articolul pe ioncoja.ro

Articolul Se apropie Căciunul. „ Ați vindecat vreodată pe cineva de ateism?!” apare prima dată în Glasul.info.

De fel nu mă arunc în astfel de polemici, însă nu demult am întâlnit un crâmpei de informaţie – ca să zic aşa – ce consider că ar putea “îmblânzi” măcar parţial războiul total dintre adepţii ateismului şi cei care cred în Divinitate, argumentele din citatul de mai jos putând fi de interes pentru cei cărora logica le spune mai mult decât patima.

Aşadar, pe filiera unui cunoscut geograf şi geopolitician român, Silviu Costachie, avem posibilitatea să scoatem la lumină o concepţie de referinţă asupra statului,  pe care reputatul Jean Gottman – exponent important al Şcolii de Geografie Politică Franceză – a lăsat-o umanităţii în urmă cu peste şase decenii.

Ateism vs credinţă: feţele aceleiaşi monede

Despre Gottman se ştie că este promotorul unei geopolitici lipsite de ideologie, iar în mentalul colectiv a rămas ca fiind cel care a introdus pentru prima oară termenul de “megalopolis”, în scopul definirii arealului BosWash de pe coasta nord-estică a S.U.A. ( marea aglomerare urbană ce porneşte de la Boston, trece prin New-York, Philadelphia şi sfârşeşte la Washington).

Din volumul “Geografie Politică” (Silviu Costachie, 2004), citez:

“Un nou tip de abordare a statului se iveşte în anul 1952, fiind prezentat de Jean Gottman sub formă unei teorii în care apare pentru prima dată termenul de “iconografie” în sensul de simbolistică naţională (volumul: “La politique des Etats et leur géographie” – n.a.). În concepţia lui Gottman, pentru existenţa unui stat este nevoie de păstrarea unui echilibru între “forţele unificatoare” reprezentate de simbolurile naţionale (elementele de iconografie) şi “forţele destabilizatoare”, reprezentate de circulaţia ideilor, a oamenilor, pătrunderea noilor modele existenţiale etc.

 Gottman sesisează corect faptul că existenţa unor simboluri naţionale dă o anumită vitalitate statului, acestea funcţionând ca forţe centripete. Simbolistica lucra prin intermediul oamenilor, întărind coeziunea grupului şi dând justificare psihologică apartenenţei la grup-naţiunea. Pe de altă parte, forţele destabilizatoare amintite, îşi aveau efectul tocmai datorită pătrunderii noilor idei din exterior, idei ce ofereau “alternative” de evoluţie a statului respectiv. Forţele destabilizatoare nu distrugeau în acest caz statul, ci îl “transformau” într-unul nou, construit, însă, în afara specificului naţional iniţial reprezentat de simbolistica.

Importanţa acestei teorii constă în faptul că autorul ei a sesizat rolul deţinut de naţiune şi de simbolistica acesteia în păstrarea specificului naţional al unui stat. Introducerea termenului de “iconografie” a reprezentat un pas înainte spre abordarea modernă a unităţilor politico-administrative, cum este statul” .

La cum reies lucrurile din cele înşirate mai sus, dacă cineva a ales să fie ateu convins nu înseamnă că oamenii care gândesc diametral opus (şi nu mă refer neapărat la habotnici, ci la persoanele raţionale, dar care îşi permit luxul de a vedea  în spaţiu sacru, în credinţă un punct de reper) sunt de blamat…sau invers. Practic ambele categorii sunt feţele aceleiaşi monede, iar atâta timp cât echilibrul se va păstra, însăşi evoluţia statului/naţiunii respective va fi una sănătoasă.

De bine de rău se poate observa cum multe naţiuni din “lumea bună” îşi păstrează valorile în primul rând prin acea cumpănire de care vorbea Gottman în urmă cu peste şase decenii.

Deşi poate nu e cel mai indicat, îmi vine la îndemână exemplul vecinilor noştri de la vest. Fără a face apologia Ungariei (şi cel mai probabil ilustrând empiric, unilateral, lucrurile), “Doctrina Sfintei Coroane”, “Sfântul Ştefan”, “Sfânta Cruce” par a fi noţiuni  care îi animă, îi adună şi le menţin spiritul viu maghiarilor în această era globalistă, dincolo de faptul că servesc şi puseelor revanşarde şi de superioritate aşa-zis ancestrală pe care o parte din elitele acestui stat le au în relaţie cu ţările limitrofe (conform George Damian: “Modificarea Constituţiei Ungariei din 2011 a introdus în legea fundamentală o referire la Sfânta Coroană, considerată ca o întrupare a continuităţii statalităţii şi a unităţii naţiunii maghiare”).

În privinţa valorilor moderniste nu poate afirma nimeni că vorbim de un capitol lipsă celor din Câmpia Panonică  (în ciuda derapajelor de tot felul ale guvernării de dreapta), însă tot aici au reuşit să înglobeze în epoca asta a globalizării şi chestii de fundament, cum ar fi aspectele iconografice şi se pare că succesul acestui “dualism” este neîndoios.

Denigratorii ar spune că modelul simbiotic amintit este unul desuet sau irelevant şi – invariabil – ar combate argumentaţia cu amănunte ce coboară până spre Evul Mediu Târziu, ducând spre Inchiziţie, spre rolul Bisericii Catolice sau Protestante în înăbuşirea dreptului la exprimare din ultimele sute de ani, spre războaiele datorate bisericii ş.a.m.d.

Dacă ar fi să intrăm în amănunte istorice, nu poate nega nimeni rolul primordial pe care catolicismul l-a avut în sudarea, coagularea, formarea unor naţiuni precum Franţa, Lituania, Polonia etc. Iar protestantismul a avut acelaşi efect în cazul Marii Britanii, Irlandei sau Scoţiei (calvinismul). Aşa că ar fi bine să-i lăsăm pe aceştia să aibă mustrări de conştiinţă în ce priveşte derapajele din epocă ale acestor instituţii religioase.

În aceeaşi perioadă, Biserica de Răsărit s-a remarcat printr-o autarhie totală, o pasivitate aflată în deplină contradicţie cu prozelitismul religiilor apusene, însă asta e altă poveste.

Revenind pe meleagurile noastre, complexele de inferioritate, negarea celor sfinte, demitizarea istoriei României, înghiţirea “găluştilor” pe nemestecate (sub formă teoriilor aruncate de-a valma pe “piaţă” şi care au un succes fabulos dar totodată nejustificat) devin, pe zi ce trece, adevărate virtuţi ale multor cetăţeni autohtoni, în aparenţă educaţi, dar care nu filtrează informaţia din toate unghiurile posibile.

Cert este că  acea comunitate de idei, de fapte, naţiunea ca atare nu poate fi “sudată” în secolul 21 decât prin acceptare şi respect reciproc între cei cu vederi diferite. Adevărul este undeva la mijloc însă orice derapaj într-o extremă sau alta nu e de bun augur. Nici să dăm cu parul, să excludem o instituţie care a avut (şi are!) un rol de netăgăduit în formarea naţiunii/naţiunilor, dar nici să ignorăm caracterul evolutiv al societăţii nu-i a bună!

Iar dacă ar fi s-o spunem pe cea dreaptă, dincolo de virulenţa – de multe ori demnă de o cauzămai bună – a celor proclamaţi “atei”, mingea se află într-o mare măsură şi în terenul B.O.R.-ului (Bisericii Ortodoxe Române), în a păstra acest echilibru despre care un vizionar precum Jean Gottman vorbea în anul 1952.

Colindând ţara asta în lung şi-n lat, am găsit nenumărate mănăstiri izolate, schituri, oameni de calitate, care trăiesc dincolo de stilul materialist, într-o simplitate uneori şocantă, dar înălţătoare.

În speţă, nu despre ei e vorba, ci despre criza destul de profundă a acestei instituţii nereformate, a oamenilor care oblăduiesc domeniul şi care nu realizează faptul că anumite măsuri/comportamente/epatări/afaceri/perspective perimate nu prea se mai “pupă” cu această eră digitală în care presiunea publică este din ce în ce mai vizibilă, iar enoriaşii sunt înzecit mai uşor de pierdut decât de câştigat.

Aici avem o problemă, iar temerea este că în acest ritm se va ajunge – mai de vreme sau mai târziu – la o dereglare a mutualismului forţelor “unificatoare” şi a celor “destabilizatoare”, efectele fiind greu de cuantificat pentru un popor şi aşa greu încercat de flagelul dezbinării şi al mâncătoriei reciproce.

Cel mai înţelept ar fi să conştientizăm fiecare utilitatea acestui echilibru, poate astfel vom reuşi să contribuim, celulă cu celulă, la îndreptarea derapajelor din interiorul celor două tagme, altfel rezultatul acestei “cârdăşii” a patimilor, scânteile dintre unii şi alţii, lipsa de viziune, ducând la migraţia energiilor constructive pe un tărâm al întunericului, sărăcind moral societatea ca atare…

Rezumând: “virtuţile” contemporane indezirabile, tăgada de care dau dovadă mulţi români instruiţi în “satul global”, în asociere cu doza de anacronism (dar şi mercantilism!)  a organizaţiei religioase de referinţă în acest spaţiu carpato-dunărean, reprezintă un cocktail periculos în funcţie de dozajul cu care se îmbină cele două “lumi” din ce în ce mai antagoniste!

Unii ar spune că tindem spre post-românism, orice este posibil. Însă trebuie să ne decidem dacă dorim să trăim doar precum nişte indivizi care ocupă un teritoriu şi sunt pe zi ce trece mai uşor asimilabili sub rezonul cosmopolitismului, ori ne păstrăm identitatea şi mergem înainte sub forma unei naţiuni veritabile şi tot ceea ce implică acest statut?!?

Sursa:

Articolul Ateism vs credinţă: feţele aceleiaşi monede apare prima dată în Glasul.info.

Mișcarea este în creștere si se opune prezentarii revistei “Charlie Hebdo” ca pe un exemplu al libertatii de exprimare și impotriva solidaritatii cu ceea ce a reprezentat Charlie Hebdo.

Deja mii de oameni s-au alaturat pe site-ul unei noi mișcări sociale “Je suis pas ne Charlie“( “Eu nu sunt Charlie”). Cum se descriu creatorii acestei mișcări:

“Negam violența și suntem indignați de uciderea brutală a jurnaliștilor de la Charlie Hebdo, dar nu putem susține în nici un fel blasfemiile și islamofobia practicata de ziar.”

Grupul cu același nume a fost creat de asemenea pe Facebook.

A fost initiata o miscare impotriva fenomenului “Charlie Hebdo”. In 1922 in Rusia exista o revista uimitor de asemanatoare cu “Charlie Hebdo”.

Televiziunea France24  a manifestat o nemulțumire evidenta si  considera ca este lipsa de respect  fata de “valorile republicane” și o lipsa șocanta de solidaritate cu tragedia care a lovit Franța.

Jurnalistii de la publicatia poloneza kresy.pl fac o analogie intre cei de la “Charlie Hebdo”, cunoscuti ca fiind atei si care isi bateau joc prin caricaturile lor inclusiv de crestinism si in special de catolicism si o publicatie “uimitor de asemanatoare”, aparuta in anul 1922 in Rusia,  sub numele de “Bezbojnik”, care s-ar traduce prin  “Cel fara de Dumnezeu”, o publicatie similara cu “Charlie Hebdo”  ce publica caricaturi antireligioase.

Polonezii ii mai acuza pe cei de la “Charlie Hebdo” ca sunt mostenitorii ateismului agresiv promovat de catre curentul bolsevist criminal din fosta Uniune Sovietica, indreptat impotriva religiilor si importat in Franta de catre fortele politice de extrema stanga.

Surse:

Articolul A fost initiata o miscare impotriva fenomenului “Charlie Hebdo”. In 1922 in Rusia exista o revista uimitor de asemanatoare cu “Charlie Hebdo”. apare prima dată în Glasul.info.