După ce a pierdut mai multe lupte și bătălii cu armata imperială austriacă susţinută și de miliţiile româneşti (n.r. alcătuită preponderent din țărani neinstruiți pentru luptă, înarmați în grabă cu lănci, coase, topoare și alte arme în albe, în special ce aveau prin gospodării), generalul Jozef Bem (n.r. Józef Zachariasz Bem, de origine poloneză) a evitat confruntările directe cu imperialii până la podul de la Simeria.

Pe 4 februarie 1849, trupele maghiare suferiseră o înfrângere usturătoare la Ocna Sibiului, în faţa trupelor austriece, susţinute de miliţiile româneşti și de trupele ţariste ruseşti.

“O luptă de mică amploare a avut loc la Orăştie pe 7 februarie (n.r. 1849), unde pe generalul Bem il nimeri un glonţ de puşcă in mâna dreaptă şi-i rupse degetul mijlociu. Generalul Bem a fost nevoit să se ducă la Deva pentru tratarea braţului drept”.

Referindu-se la importanța strategică a podului de la Simeria, generalul Bem a spus în timpul luptei următoarele cuvinte:

 “ori recuceresc podul, ori mor. … Dacă pierdem podul, pierdem Ardealul”

generalul Jozef Bem

Podul de la Simeria de peste râul Strei era un pod de lemn, lung de circa 35 de metri, însă în ciuda înfățișării sale modeste era considerat un pod de o importanță strategică deosebită, deoarece cine deținea controlul asupra podului deținea și controlul asupra deplasării trupelor dintre Transilvania înspre Ungaria și viceversa.

Deși în cadrul acestei bătălii ungurii au pierdut din disperarea lor de a putea controla podul cam la fel de mulți oameni precum și în tabăra cealaltă, undeva între 600 şi 700 oameni, morţi şi răniţi în rândul ungurilor, comparativ deci cu 210 morţi și 381 răniţi în rândul austriecilor, ungurii au considerat Bătălia de la Simeria ca fiind una dintre marile lor victorii strategice în cadrul războiului din 1849.

[one_half]

Aliati incompatibili – Romania, Finlanda, Ungaria si al Treilea Reich

[/one_half]

Ajutați de trupele rusești și de miliţiile româneşti, austriecii reușesc să revină decisiv împotriva rebelilor maghiari, generalul Bem fiind înfrânt pe 31 iulie 1849 în bătălia de la Albești, lângă Sighișoara, iar mai apoi pe 9 august 1849, la bătălia de la sud de Timișoara. În vreme ce comandanții trupelor revoluționare au fost judecați și executați pentru înaltă trădare (n.r. vezi “Cei 13 de la Arad”), Józef Bem a fugit în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islam și a devenit înalt funcționar sub numele de Amurat Pașa.

Așa s-a încheiat pofta Ungariei nu doar de a deveni indepedentă, ci și de a pune mâna simultan pe Transilvania. Din păcate în cadrul acestei așa zise revoluții sau “luptă pentru independență”, 40.000 de români și-au găsit moartea în focul revoluției maghiare, iar peste 300 de localități românești au fost rase de pe fața pământului…

Articolul La 9 februarie 1849 a avut loc Bătălia de la Simeria între trupele austriece susţinute de miliţiile româneşti şi trupele maghiare apare prima dată în Glasul.info.

Ce sărbătorește până la urmă primarul antiromân și secesionist de la Alba Iulia? 100 de ani de la Marea Unire, sau 303 de ani de la fortificarea militară a zonei de către austrieci?

“Ce a urmărit Klaus Iohannis prin discursul său violent din Parlamentul României? Dar Dan Barna? De ce sunt eu astăzi nevoit să avertizez societatea românească că, din nou, se pregătește ceva la București și Alba Iulia gen evenimenimentele din 10 august anul curent?”, a scris pe facebook jurnalistul Sorin Roșca Stănescu

La ce se referă de fapt jurnalistul Sorin Roșca Stănescu? La un scandal de la Alba Iulia, acolo în loc să fie afișată cifra 100, simbolizând împlinrea a 100 de ani de la Marea Unire, găsești în schimb niște panouri uriașe luminate pe care este inscripționată cifra 303, care face trimitere la împlinirea a 303 ani de la finalizarea lucrărilor de fortificare militară a zonei de către austrieci.

Despre această inițiativă detestabilă, rușinoasă și antiromânească a vorbit și sculptorul Mihai Buculei, artistul care a realizat monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia:

“Este rușinos pentru mine ca român, să văd ce am văzut azi noapte în Alba Iulia: 303! Nicăieri 100 de ani de la Marea Unire!“, a declarat sculptorul Mihai Buculei la conferința de presă de la un eveniment de lansare al unui alt monument amplasat lângă zidurile Cetății din Alba Iulia

După inițierea și promovarea unor ”practici de reînviere și reabilitare simbolică a imperialismului austriac în ritualuri publice din România”, așa cum numește deputatul român Constantin Codreanu inițiativa înființării gărzii austriece a Cetății Alba Iulia, primarul Mircea Hava de la Alba Iulia, sau groful de la Alba Iulia, așa cum mai este el supranumit în ultima vreme de presa din România, continuă mai curând să glorifice imperialismul austro-ungar, decât să sărbătorească Centenarul Marii Uniri.

Unii ar putea spune chiar că acesta este un act evident de sfidare: când români din toate colțurile țării pornesc pe jos sau cu căruțele pentru a reface simbolic itinerariul românilor care s-au strâns în urmă cu 100 de ani pentru a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut loc la 1 decembrie 1918, primarul secesionist /goful de Alba îi așteaptă cu panouri uriașe pe care este incripționată cifra 303?

Ce sărbătorește până la urmă primarul de la Alba Iulia? 100 de ani de la Marea Unire, sau 303 de ani de la fortificarea militară a zonei de către austrieci?

Articolul Ce sărbătorește până la urmă primarul de la Alba Iulia? 100 de ani de la Marea Unire, sau 303 de ani de la fortificarea militară a zonei de către austrieci? apare prima dată în Glasul.info.

Articolul România poate recupera Petromul de la OMV? Lovitură de proporții pentru austrieci apare prima dată în Glasul.info.

Ungurii vor rătăci între austrieci (Europa) și ruși în căutarea himerei că „viitorul va fi în limba maghiară”. Ungurii au fost mereu în căutarea celui mai puternic stăpân la care să ajungă sluga preferată…

Nichifor Crainic: „marele demagog pa­şoptist Lu­do­vic Kossuth, slovac ma­ghia­rizat care, ca orice renegat, co­­vârşea în zel şo­vin pe orice un­gur de baştină…”.

 Aveți dreptate când spuneți că trebuie să găsim lucruri care să ne unească cu maghiarii și nu să încurajăm segregarea. Sunt momente în Istorie care pot crea polemici aprinse pentru că oamenii se pronunța pătimaș. Un asemenea moment este anul revoluționar 1848-1849.

Maghiarii a căror Revoluție a fost salutata de Marx și Engels ca prima mișcare împotriva capitalismului reacționar austriac, a fost subminata, până la venirea rușilor, de românii ardeleni (reacționari potrivit lui M. și E.).

Asta e realitatea! Cei care sunt interesați numai de rezultat și ignora cauza (exact ca M&E) nu am cum să înțeleagă de ce a luptat Avram Iancu cu ardelenii în numele împăratului și nu pentru „liberalii” maghiari. Nicolae Bălcescu a încercat să găsească o mediere intre Kossuth și Avram Iancu fără succes.

Kossuth și revoluționarii maghiari vedeau lucrurile dintr-o singură perspectivă, o considerau bună, justă, în spiritul vremii, nu anacronica ca situația existenta, benefică pentru toată lumea și nu s-au aplecat să-i asculte pe moți, pe slovaci, pe sârbi și croați. Din acest punct de vedere erau chiar mai anacronici decât austriecii.

Ungurii vor rătăci între austrieci (Europa) și ruși în căutarea himerei că „viitorul va fi în limba maghiară”. Ungurii au fost mereu în căutarea celui mai puternic stăpân la care să ajungă sluga preferată…

Cu puțină vreme în urmă a venit Viktor Orban în Ardeal să facă o baie de patriotism maghiar, să ne tragă de urechi, să ne amenințe și să ne spună că „viitorul este scris în limba maghiară”.

Fericit nevoie mare și a publicat pe Facebook isprăvile care amintesc de Kossuth. Politicienii noștri fiind ocupați răspunsul la „centrismul” kossuthenian l-a primit din partea unui maghiar din Târgu Mureș, Peter Szabo, deci un maghiar care este mândru de originea lui și este mândru că este cetățean român (deși nu prea s-a spus cele mai dure reacții la cazul Kaufland au fost date nu de români, ci de maghiari).

Peter Szabo i-a spus premierului că a fost în „țara toleranței, toleranță pe care maghiarul a simțit-o și o va simți intotdeauna” și i-a mai transmis premierului că suntem „un tărâm tolerant al Europei care nu are nevoie de ura”.

Ce a spus Szabo i-au spus și alți revoluționari maghiari lui Kossuth să fie tolerant, să acorde drepturi minorităților, să discute cu ei și să le ceară sprijinul, să nu devină habsburgi. Aceștia au fost minoritari, Kossuth avea să înțeleagă câtă dreptate au avut abia în momentul înfrângerii.

În mod normal orice națiune ar trebui să învețe din înfrângeri, cu atât mai mult națiunea maghiară. Faptul că învingătorii i-au tratat cu multă clemență, considerație față de aliații loiali, respectiv români se datorează nu temei de o nouă revoltă ci a faptului că au înțeles că toată revoluția lor nu avea la bază principii, ci dorința de câștig, de a primi o parte din ciolan.

Până la urmă habsburgii le-au acordat ciolanul în dauna aliaților cu principii. Pentru habsburgi foștii aliați interni cu principii (români, cehi, slovaci, sârbi, croați, polonezi, ucrainieni) și externi (rușii) reprezentau o amenințare și nu foștii inamici care oricând puteau fi cumpărați.

Dacă maghiarii vor înțelege că 1867 este dovada clară a faptului că principiile lor din 1848/49 au fost de mucava și că Ungaria Mare a fost vânzarea integrității, demnității poporului ungar de o mână de aristocrați și burghezi în schimbul unei himere distructive și că nu are nimic cu principiile regelui umanist Mathias al Ungariei Mari atunci vor realiza că Ungaria Mare în cadrul Austro-Ungariei nu a fost altceva decât un opiul pentru maghiari, cei care au câștigat fiind comercianții.
România a avut posibilitatea să accepte o uniune dinastica atât cu Bulgaria, cât și cu Ungaria.

Dacă Carol și Ferninand ar fi acceptat de dragul puterii aceste uniuni azi și noi ca nație am fi fost loviți de acest opiu al puterii exact ca ungurii, ca rușii, ca turcii. Când ungurii vor înțelege vorba evreiască că nu există întoarcere din rătăcire atunci vor avea posibilitatea să redevină o națiune mare, altfel vor rătăci între austrieci (Europa) și ruși în căutarea unei himere că „viitorul va fi în limba maghiară”.

Până atunci nu ar strica să-și amintească că la Mohacs singurii care au luptat alături de ei au fost ardelenii lui Zapolya, principele Transilvaniei, principat vasal Ungariei și nu înglobat Ungariei. Dacă Kossuth ar fi ținut cont de acest mic amănunt, mare în schimb pentru ardeleni altfel era istoria.

Cine nu înțelege istoria plătește, cine nu înțelege că istoria se repetă, cu alți actori, va continua să piardă, să rătăcească și asta vor face ungurii.

Sursa: ioncoja.ro, Surena

Articolul Ungurii vor rătăci între austrieci (Europa) și ruși în căutarea himerei că „viitorul va fi în limba maghiară”. Ungurii au fost mereu în căutarea celui mai puternic stăpân la care să ajungă sluga preferată… apare prima dată în Glasul.info.