Astăzi, 15 martie 2026, au fost depuse jerbe de flori cu tricolor românesc din partea ASTRA Carei la bustul Eroului Național Avram Iancu și la bustul ideologului Revoluției pașoptiste, Simion Bărnuțiu.

Cele mai reprezentative personalități al Revoluției Române Pașoptiste au fost  Avram Iancu și Simion Bărnuțiu.

Simion Bărnuțiu a studiat la Carei între anii 1820-1825, la Liceul Piarist.

An de an depunem la Carei coroane  de flori în memoria celor doi români care au luptat pentru drepturile poporului român dar mai ales împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria așa cum doreau revoluționarii maghiari.

La data de 15 martie 1848, Avram Iancu şi Aron Pumnul au dat de la Târgu Mureș strigătul răsculării împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria , act votat în Dieta ungară întrunită la Pojon. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare la Blaj, în Duminica Tomii, adunarea legendară din 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii…. Programul Revoluţiei Române, formulat în 16 puncte era intitulat „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ”.

Punctul 1 solicita independenţa naţională a naţiunii române şi egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania. Se cereau apoi desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea ţăranilor, libertăţi economice şi politice, învăţământ în limba română, etc.

Punctul 16 preciza că… „până când naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv, reprezentată în camera legislativă…”.

În acelaşi timp, în „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ” nu era acceptată nicio dezbatere şi încercare de unire a Transilvaniei cu Ungaria.

În calitate de PREFECT GENERAL, adică de conducător militar al revoluţiei româneşti, a fost numit tânărul avocat AVRAM IANCU.

Guvernul Bolojan sfidează istoria românilor și postează pe pagina oficială un mesaj prin care felicită comunitatea maghiară de 15 martie, ziua  în care la Pojon s-a votat alipirea Transilvaniei la Ungaria.

Cu alte cuvinte, Guvernul României sărbătorește RUPEREA TRANSILVANIEI din trupul României, de la 15 martie 1848!

Asta  înseamnă să nu cunoști istorie și să scuipi pe sacrificiul de sânge al lui Avram Iancu și al moților săi! Din partea unui discriminator de români cum este Bolojan Ilie nici nu te poți astepta la altceva.

Buletin de Carei

Articolul La Carei au fost cinstiți eroii Avram Iancu și Simion Bărnuțiu care în 15 martie 1848 au declanșat revoluția pașoptistă după votul din Dieta Ungariei prin care se dorea alipirea Transilvaniei apare prima dată în Glasul.info.

Pe 24 septembrie 1872, raportul pretorului maghiar Veress Albert din Baia de Criş, era înaintat comitelui suprem, referitor la desfăşurarea ceremonialului înmormântării lui Avram Iancu şi afirmarea, cu acel prilej, a ideii de unire a tuturor românilor.

În toamna anului 1872, la Baia de Criș, se scria o pagină de istorie care nu ținea doar de ritualul despărțirii de un om, ci de afirmarea unei idei: unitatea tuturor românilor. La înmormântarea lui Avram Iancu, „Crăișorul Munților”, nu a fost doar lacrimă, ci și flacără.

Pretorul maghiar Veress Albert, prezent la ceremonie și obligat să raporteze comitelui suprem, nota cu îngrijorare cum în cuvintele și gesturile românilor se simțea un fior de renaștere națională. Încercările de a minimaliza evenimentul, spunând că „poporul nu era interesat de moartea lui Iancu”, nu pot ascunde adevărul: în jurul sicriului se aprinsese scânteia rezistenței românești, în vremuri de grea maghiarizare.

De la casa lui Ion Simionaș, unde trupul neînsuflețit al lui Iancu a fost ținut spre priveghere, până la umbra stejarului secular din Țebea, procesiunea a fost un drum al demnității. Preoți și intelectuali români au vorbit nu doar despre cel adormit, ci despre destinul unei națiuni. Protopopul Mihălțianu a așezat pe umerii poporului datoria de a urma exemplul lui Iancu, „sfânt al neamului”.

Iar avocatul George Secula a strigat către viitor:

„Ceea ce Iancu a început, națiunea română să desăvârșească!”

În acel ceas, glasul lui Horea a fost adus din nou în mijlocul românilor. Iancu era legat de Horea prin aceeași jertfă pentru libertate, iar evocarea sa a avut „un efect deosebit asupra poporului”. Pentru autoritățile austro-ungare, era o amenințare. Pentru români, era o făgăduință.

Sub ramurile stejarului de la Țebea, Avram Iancu nu a fost îngropat, ci a fost sădit în inimile românilor. Steagul tricolor flutura pe casa mortuară, ca un testament. Poate că numărul participanților nu a fost uriaș, dar fiecare cuvânt rostit, fiecare simbol afișat, avea puterea unei arme: neamul nu va pieri!

Astăzi, la peste un veac și jumătate de la acele clipe, înțelegem și mai limpede valoarea acelui ceremonial. Nu a fost doar despărțirea de un erou, ci afirmarea unei misiuni: unirea românilor și apărarea ființei naționale.

Atât Horea, cât și Iancu, au arătat că libertatea nu se cere în șoaptă, ci se cucerește prin jertfă. Raportul oficial al unui pretor străin consemnează, fără să vrea, cum „spiritul românesc” răzbătea de sub lespezi, de sub lanțuri, de sub toate încercările de deznaționalizare.

Avram Iancu nu a avut un palat, nu a avut bogății, nu a avut titluri imperiale. A avut însă ceva mai puternic decât toate acestea: credința neclintită în libertatea și unitatea românilor. Iar acea credință a rămas moștenirea sa pentru generațiile care aveau să împlinească visul lui în 1918.

Sub stejarul de la Țebea, nu stă un mort, ci veghează un neam viu.

Articolul 24 septembrie 1872 – La înmormântarea lui Avram Iancu pretorul maghiar Veress Albert nota cu îngrijorare cum în cuvintele și gesturile românilor se simțea un fior de renaștere națională apare prima dată în Glasul.info.

Procesul din 9 august 1895 – Cinstirea lui Avram Iancu plătită cu lanțuri

În ziua de 9 august 1895 (stil vechi), la judecătoria din Abrud, două suflete de moți, Nicolae Brădeanu și Nicolae Munteanu, au fost aduse în fața legii străine, nu pentru vreo nelegiuire, ci pentru un gest care ar fi trebuit să fie prilej de mândrie pentru orice român: strângerea de bani pentru ridicarea unui monument pe mormântul lui Avram Iancu.

În ochii autorităților austro-ungare, acest act nu era o dovadă de recunoștință față de „Crăișorul Munților”, ci o amenințare, o scânteie de patriotism care trebuia stinsă cu amenzi și zile de temniță. Verdictul a fost sec și nedrept: câte 8 zile de închisoare și 15 florini amendă, pentru „vina” de a păstra vie memoria celui care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania.

Iată cum reda presa românească a vremii incidentul în urma căruia fost condamnați la câte 8 zile închisoare și 15 florini amendă:

“9 August 1895. Procesul dela 9/21 Aug. 1895 (La judecătoria de cerere din Abrud.) Acuzați: Nicolae Brădeanu și Nicolae Munteanu, minieri din Abrud. Substratul acasei. Au colectat bani pentru fondul ridicării unui monument pe mormîntul lui Avram Iancu. Au fost condamnați la câte 8 zile închisoare și 15 fl. amendă.”

Dar această condamnare nu i-a înfrânt. Dincolo de zidurile reci ale închisorii, ecoul faptelor lor a răsunat în inimile moților și ale tuturor românilor care nu uitaseră jertfa lui Avram Iancu.

Gestul lor a fost o mărturisire de credință față de neam, o dovadă că, oricât ar încerca puterea străină să șteargă amintirea eroilor, ea rămâne adânc săpată în sufletele celor simpli și drepți.

Astăzi, când privim în urmă, trebuie să vedem în Nicolae Brădeanu și Nicolae Munteanu nu doi inculpați ai unui proces rușinos, ci doi martori ai unei lupte fără sfârșit pentru demnitate, istorie și libertatea de a ne cinsti eroii.

Articolul Procesul din 9 august 1895 – Cinstirea lui Avram Iancu plătită cu lanțuri apare prima dată în Glasul.info.

La 24 iulie 1849 armata maghiară condusă de Jozef Bem este înfrântă la Roșia Montană. În contextul Revoluției de la 1848–1849 din Transilvania, pe 24 iulie 1849, armatele revoluționare maghiare conduse de generalul Bem suferă înfrângeri în Munții Apuseni, în zona Roșia Montană, în luptele purtate împotriva moților conduși de Avram Iancu.Această rezistență a moților a fost crucială pentru menținerea influenței românești în zonă și pentru blocarea controlului total al maghiarilor în Apuseni.

Roșia Montană. 24 iulie 1849. Dimineața se ridica grea peste Munții Apuseni, dar în inima codrilor, glasul tulnicelor chema la luptă, nu la pășune. În acea zi, moții, țărani, mineri, flăcăi și bătrâni, aveau să-și scrie cu sânge o filă de istorie în cartea neamului. Era ziua în care Avram Iancu, avocatul devenit tribun, dădea o lecție de verticalitate unei armate regulate conduse de un general celebru: Józef Bem.

24 Iulie 1849 – Glasul munților răsună din Roșia Montană: Moții lui Avram Iancu înfrâng armata lui Józef Bem

Munții nu se înclină. Pe hârtie, bătălia părea pierdută dinainte. Bem, general de carieră, cu oaste disciplinată, echipament, tunuri, steaguri fluturânde și fanfară. Iancu? Oastea lui era adunată din satele răzlețe, încinși cu brâie tricolore, cu puști de vânătoare și sulițe făurite din uneltele câmpului. Dar în sufletele lor ardea ceva ce nu putea fi măsurat în cifre sau calibru: dorința de a nu fi șterși de pe harta vieții și a pământului străbun.

Roșia Montană – Cetate naturală a rezistenței

Locul ales pentru ciocnire nu a fost întâmplător. Roșia Montană, veche vatră a aurului dacic, era un bastion natural, înconjurat de dealuri abrupte, păduri dese și oameni de granit. Aici, sub cerul tulbure al verii lui 1849, s-au prăbușit planurile expansioniste ale revoluționarilor maghiari care visau o Transilvanie unificată, dar fără drepturi pentru românii majoritari.

Iancu, tribunul care a stat ca stânca

Avram Iancu nu era doar un strateg. Era o icoană vie a demnității românești. El nu poruncea din spate, ci era în frunte, cu căciula înaltă, glasul hotărât și ochii aprinși de o lumină născută din răbdarea neamului său. În ziua aceea, și-a întărit pozițiile cu inteligență, ghidându-se după fiecare cotitură a terenului, fiecare trunchi de brad căzut, fiecare colț de stâncă.

Focul din stâncă

Când Bem a încercat să străpungă pozițiile românilor, a fost întâmpinat nu doar cu gloanțe, ci cu o urgie tăcută a pământului. Moții trăgeau din umbră, tăceau ca pădurea și loveau ca fulgerul. Multe dintre trupele lui Bem au fost prinse în ambuscade, dezorientate de cunoașterea perfectă a terenului de către localnici.

Victoria celor care nu aveau voie să existe

Rezultatul? Bem, cel neînvins până atunci, a fost silit să se retragă. Nu din lipsă de curaj, ci pentru că în fața unei voințe atât de neclintite nu există strategie care să reziste. Moții au învins nu doar o armată, ci o idee: aceea că românii din Transilvania trebuie să se plece.

Eroismul care nu se predă

Astăzi, numele Roșia Montană este rostit mai des în bătălii pentru aur și patrimoniu. Dar în spatele acestui nume stă o zi de glorie și foc, când pământul Apusenilor s-a ridicat în picioare, cu Avram Iancu drept stindard viu. Pe 24 iulie 1849, muntele n-a fost doar piatră. A fost scut. A fost sabie. A fost sânge. A fost român.

Să nu uităm că istoria noastră nu se scrie doar în tratate, ci și în răcnetul moților care au spus, fără teamă, „Până aici!”. Câte monumente avem la Roșia Montană dedicate sacrificiului acestor eroi români? Există măcar unul singur? Și dacă există, de ce nu este promovat?

Articolul 24 Iulie 1849 – Armata maghiară condusă de Jozef Bem este înfrântă de moții lui Avram Iancu la Roșia Montană apare prima dată în Glasul.info.

Ziua de 4 iulie 1848, acest moment marchează începutul unei etape esențiale în Revoluția Română din Transilvania: mobilizarea românilor din Munții Apuseni, în frunte cu Avram Iancu, în fața pericolului reprezentat de autoritățile maghiare care refuzau drepturile naționale ale românilor.

După ce Dieta de la Cluj din mai 1848 a decretat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără a recunoaște drepturile naționale ale românilor, tensiunile au escaladat. Românii, majoritari în Transilvania dar nereprezentați politic, au început să se organizeze sub conducerea intelectualilor și preoților români, dintre care cel mai cunoscut a fost Avram Iancu, tânăr avocat originar din Țara Moților.

Pe 4 iulie 1848, românii din Munții Apuseni încep organizarea de cete și înarmarea populației, ca reacție la amenințările și represiunile maghiare. Ținta lui Iancu nu era războiul civil, ci apărarea drepturilor românilor, protejarea satelor și menținerea unei poziții de forță în fața autorităților habsburgice și maghiare.

Această mobilizare a fost un moment-cheie în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A dus la formarea unui front de rezistență românesc în Apuseni, care avea să joace un rol strategic în lunile următoare.Avram Iancu avea să devină liderul militar al rezistenței românești, apărând autonomia și identitatea națională a românilor în fața presiunilor maghiare.

Articolul 4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu apare prima dată în Glasul.info.

Pe 27 iunie 1849, Avram Iancu a trimis un răspuns oficial colonelului ungar Iosif Simonffy și deputatului Ioan Gozman, ca reacție la o propunere de negociere în contextul revoluției din Transilvania. Acest moment este esențial pentru a înțelege poziția sa politică și militară într-un punct critic al Revoluției de la 1848-1849. Avram Iancu le răspunde colonelului ungur Iosif Simonffy și deputatului Ioan Gozman, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor.

În iunie 1849, situația militară era tot mai tensionată. Armata revoluționară maghiară era încă activă, dar începuse să piardă teren în fața trupelor habsburgice și ruse. În acest context, autoritățile maghiare încercau să oprească luptele din Apuseni, unde Avram Iancu conducea rezistența românilor moților.

Deși arăta că este dispus la un armistițiu, Avram Iancu renunță la idealurile revoluției, la drepturile românilor, egalitatea națională, administrarea proprie și recunoașterea națiunii române în Transilvania. El nu exclude negocierile iar tonul scrisorii este demn, dar deschis. El afirmă că este dispus la un dialog, dar nu sub amenințarea armelor, și doar dacă se respectă principiile pentru care a luptat. Face apel la rațiune și pace, aratând disponibilitate pentru o încetare a ostilităților, însă doar în condiții de demnitate și respect reciproc.

„Noi n-am ridicat armele din poftă de război, ci pentru drepturile neamului nostru. Dacă acelea ni s-ar recunoaște, și noi am vrea pace.”

Această scrisoare arată clar maturitatea politică a lui Avram Iancu și compromisul lucid între lupta armată și soluțiile diplomatice. A fost un moment-cheie de încercare a medierii, care însă nu a dus imediat la încetarea luptelor, din cauza neîncrederii și a situației instabile din Transilvania.

Articolul 27 iunie 1849 – Avram Iancu le răspunde colonelului ungur Iosif Simonffy și deputatului Ioan Gozman, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor apare prima dată în Glasul.info.

Evenimentele românești de mare amploare din Transilvania din luna mai a anului 1848 au atras atenția și îngrijorarea guvernului ungar de la Peste (n.r. Budapesta). Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848 a fost semnalul că ungurii pierd controlul tot mai mult în Transilvania și că mișcarea de redeșteptare națională a românilor ardeleni nu mai poate fi oprită decât prin forță brută, prin atrocități și masacre împotriva românilor.

Revendicările națiunii române din Transilvania au stârnit panică la Budapesta și liderii guvernului ungar deja stabileau măsuri împotriva liderilor români ardeleni. Unul dintre cei vizați de aceste măsuri era și Avram Iancul, liderul incontestabil al Revoluției românești din Transilvania de la 1848.

La sfârșitul lunii mai 1848, Iancu, alături de fruntașii români din Munții Apuseni, au ținut o consfătuire la Câmpeni, pentru a decide atitudinea de urmat în privința iobăgiei, care încă nu fusese ștearsă legal.

La 4 iunie, baronul Perenyi a înaintat un raport despre situația din Munții Apuseni, iar ca urmare, la 6 iunie 1848, comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu.

Aflat la Sibiu, Avram Iancu a aflat noile știri despre situația politică din Transilvania: guvernul Transilvaniei, întrunit în ziua de 29 mai la Cluj, decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania (1.250.000 români față de cca 600-700.000 maghiari și 250.000 sași), precum și dizolvarea Comitetului Național Român de la Sibiu, amenințând cu pedepse aspre pe cei care ar îndrăzni să mai convoace adunări.

Articolul 6 Iunie 1848 – Comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu apare prima dată în Glasul.info.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă – micii absenți ai celebrării celor 200 ani de la nașterea lui Avram Iancu – Tribunul moților și al celor cu drepturi românești!

Din mai 1919 – de când Majestățile Lor Regele Ferdinand I și Regina Maria. – s-au închinat Eroului Națiunii Române la mormântul său de la Țebea, toți conducătorii României de după aceea – au considerat.. că este sub demnitatea și onoarea lor… să-i pună Tricolorul pe placa funerară… sub care stă răstignit! Nu i-au aprins o candelă înlăcrimată, nu au pus măcar un genunchi pios în fața țărânii sub care pătimește Crăișorul!

Nu este măreție și onoare mai mare… decât aceea de a-ți ridica inima și sufletul în fața unui mormânt care atinge pragul Cerului și Chilia bunului Dumnezeu! Și de a picura o lacrimă cu miros de busuioc peste mormântul sfânt!

Îl îngroapă sub putrede coroane de partid, țin discursuri ofensând măreția Limbii Române, batjocoresc și calcă în picioare drepturile moților… singurii moștenitori ai drepturilor istorice.. privind constelația antumă și postumă a memoriei Arhanghelului Românismului – Avram Iancu!

Laurian Stănchescu – paznicul memoriei postume a Crăișorului!

Articolul Jefuitorii memoriei sacre a Crăișorului! apare prima dată în Glasul.info.

Comunicat de Presă!

Avram Iancu Erou al Națiunii Române!
Decret Prezidențial! Lege a Statului Român!
Autorul Proiectului parlamentar – Laurian Stănchescu!

De cinci ani fac Marșul paralizat. din scaunul cu rotile! Până mor… voi fi paznicul memoriei Crăișorului de Foc!

Programul Marșului identitar!

Joi 5 Septembrie. ora 09 – plecarea de Casa Crăișorului din Vidra de Sus… spre Câmpeni!
ora 12,00 – Câmpeni! Eveniment organizat de Primărie… în memoria Eroului Națiunii Române! Onor!

Biserica Mihăileni – ora 14,30! Slujbă de înălțare și pomenire pentru sufletul Crăișorului! Onor!

Vineri – 6 Septembrie, ora 11.00… Biserica din Ribița! Slujbă de înălțare și pomenire pentru sufletul Crăișorului! Onor!

Sâmbătă… 7 Septembrie… ora 12,30… Baia de Criș… aprindem candele înlăcrimate la locul… unde și-a dat sufletul – Arhanghelul Românismului!

La evenimentele din timpul Marșului – se conferă – Ordinul Mucenicului lui Hristos – Avram Iancu și se promovează Jurământul parlamentat complementar Avram Iancu… Proiect înregistrat și oficializat la Registratura Generală a Camerei Deputaților!

8 Septembrie – ne vedem la ȚEBEA!

Laurian Stănchescu – tribun al Arhanghelului Românismului!

Articolul Marșul de foc identitar – Avram Iancu – aprinde istoric inima Apusenilor! Ediția a cincisprezecea!Vidra de Sus – Țebea! 100 km! apare prima dată în Glasul.info.

28 Mai 1946 – Căminul Studențesc „Avram Iancu” din Cluj a fost atacat de muncitorii iredentiști maghiari și pro-comuniști de la fabrica Dermata și atelierele CFR

“În noaptea de 28 spre 29 mai 1946 Căminul Studențesc „Avram Iancu” din Cluj a fost atacat de muncitorii iredentiști maghiari și pro-comuniști de la fabrica Dermata și atelierele CFR.

Înarmați cu răngi de fier, arme de foc și cocktailuri molotov i-au atacat pe studenții din cămin, cu scopul de a elimina rezistența anti-comunistă și anti-iredentistă a studențimii clujene.

Se striga frenetic: „Vrem sânge de valah!”

Parterul căminului a fost devastat complet, însă studenții au reușit să se baricadeze în cămin și să riposteze cu borcane, găleți cu apă, cărămizi, țigle și piese de mobilier.

Riposta a fost atât de îndrăzneață, că atacatorii au început să bată în retragere.

O patrulă sovietică care era în zonă i-a alungat definitiv, însă autoritățile au operat arestări fix în rândul studenților anticomuniști.

28 Mai 1946 – Căminul Studențesc „Avram Iancu” din Cluj a fost atacat de muncitorii iredentiști maghiari

Greșeala poliției aservite noului regim a fost scânteia care a generat greva studențească din primăvara anului 1946. Mii de studenți au protestat pe străzile Clujului timp de 19 zile (1-19 iunie 1946) până când toți studenții români au fost eliberați.

Liderul evenimentelor de atunci a fost viitorul mitropolit al Clujului, Vadului și Feleacului, Bartolomeu (Valeriu) Anania, pe vremea respectivă student în anul al II-lea la medicină și președinte al studențimii clujene.

În prezent, fostul cămin este sediul Facultății de Drept de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Clujul încă păstrează vie memoria luptei anticomuniste și antirevizioniste a studențimii române!”

Sursa: Liga Studenţilor – LS IAŞI

Articolul 28 Mai 1946 – Căminul Studențesc „Avram Iancu” din Cluj a fost atacat de iredentiști maghiari apare prima dată în Glasul.info.