Începând cu data de 5 septembrie 1940 și până pe 30 septembrie 1940, Cluj-Napoca a fost scena unor atrocități și terori de neînchipuit pentru secolul XX. În Masacrul de la Cluj Napoca, bande înarmate de extremişti unguri patrulează oraşul, jignesc, agresează şi ucid români întâlniţi pe străzi. Au fost omorâţi 21 de români de către civilii unguri.

În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Armata Română trebuia să părăsească teritoriul Transilvaniei cedat Ungariei până cel târziu pe ziua de 13 septembrie 1940, la miezul nopții. Armata ungară și chiar și civilii maghiari sau trupe paramilitare, nici nu au mai avut răbdare ca Armata Română să părăsească împreună cu administrația româneacă Ardealul de Nord ocupat, ci s-au pus pe crime și alte atrocități îndreptate împotriva românilor.

Astfel, se întâmplă o serie de masacre și de violențe barbarice la adresa românilor:

• 3 Septembrie 1940, Cluj Napoca: Ungurul Geister Josif l-a împuşcat cu un foc de revolver pe elevul român Alexandru Maier
• La 8 septembrie 1940 avea loc Masacrul de la Nușfalău: o echipă de militari unguri a ucis 11 români din comuna Almaşu Mare, jud. Bihor
• La 11 septembrie 1940 a avut loc Masacrul de la Sânmihaiu Almaşului. 10 ţărani români au fost ucişi de armata maghiară fără vreo explicaţie
• 12 septembrie 1940: La Baia Mare au fost spânzurați 14 români, iar canonicul Breban a fost arestat
• În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 avea loc masacrul de la Ip, din județul Sălaj
• 16 septembrie 1941: în Cluj autoritățile ungurești au cumpărat masiv costume românești, cu scopul de a le folosi în diversiuni de dezinformare și de falsificare a stării de spirit a românilor
• 18 Septembrie 1940: A fost arestat Gheorghe Boc, dus apoi la şcoală şi schingiut până la moarte de soldaţii unguri

Referindu-se la dictatul de la Viena, ziaristul maghiar Ferenczy Gyorgy (refugiat din Cluj, ulterior intrarii trupelor ungare in Ardeal, descendent al unei vechi familii secuio-maghiara) spunea, in lucrarea sa “Golgota in Transilvania”, aparuta in primavara anului 1941, ca acesta a fost “considerat de cei interesati ca un mare sacrificiu al Romaniei, care a fost absolut necesar in vederea mentinerii echilibrului, armoniei si pacii in bazinul Dunarii”, fiind in fapt o “nedreptate strigatoare la cer, pe placul a 968371 secui si unguri, prin care 1304898 romani, respectiv 1635218 de cetateni romani de nationalitate nemaghiara au ajuns sub stapanire ungara, situatie care nu concorda deloc cu principiile etnice”.

“…Vin refugiati romani. Vin cu sutele, cu miile pe drumul pribegiei, sa-si caute un camin nou, parasind pamantul stramosilor, vetrele fericite, agoniseala unei vieti intregi, ca undeva, departe de pamantul natal, sa inceapa o viata noua…In teritoriile ocupate, oamenii sunt arestati cu sutele, sunt loviti, batuti, torturati…”(Ferenczy Gyorgy, “Golgota in Transilvania”, 1941)

Articolul 5 Septembrie 1940 – Masacrul de la Cluj Napoca: Bande înarmate de extremişti unguri patrulează oraşul, jignesc, agresează şi ucid români întâlniţi pe străzi apare prima dată în Glasul.info.

În noaptea de 27 aprilie 1906, în localitatea Amați din județul Satu Mare, bande violente de maghiari numite “echipe de șoc electorale” ucid cu securile, pe sătenii Gheorghe Conci, Ioan Suta și Iosif Dragoș care făcuseră propagandă pentru candidatul român. Românii aveau așadar sub dualismul austro-ungar de a face cu alegeri electorale “monitorizate” cu topoarele de către unguri. Bande înarmate cu topoare ucid românii care își susțineau candidații…

În memoria colectivă a neamului românesc sunt încă vii și întipărite mai curând masacrele horthyștilor împotriva românilor de după Dictatul de la Viena din 30 August 1940 și masacrele bolșevicilor lui Bela Kun decât ceea ce s-a întâmplat anterior, pentru că pentru ceea ce s-a întâmplat anterior, sute de ani de crime și de teroare împotriva românilor aflați sub stăpânire ungurească, secole întregi de etnocid, nu s-a ocupat nimeni să aducă la lumină, să dezbată, să umple Țara cu monumente și cu troițe în memoria celor uciși pe nedrept de către ocupanții unguri, uneori chiar și numai pentru simpla “vină” de a se fi născut români.

Anii 1906 și 1907 au fost ani plini de crime și masacre împotriva populației românești din Transilvania și de pe teritoriul Ungariei. Cete întregi de farisei din așa zisa presă “românească” sau indivizi care se erijează în istorici sau în elita culturală a neamului românesc, s-au căznit din greu în ultimele trei decenii să le umple capul românilor cu marota potrivit căreia violențele antiromânești, mergându-se uneori până la uriașe campanii de etnocid, sunt doar niște simple coincidențe din partea vecinilor noștri unguri, legate de episoade răzlețe din istorie cum ar fi apariția pașoptismului, a horthysmului și a bolșevismului, ascunzând însă secole întregi de teroare sistematică îndreptată asupra neamului românesc în Transilvania și oriunde românii se mai aflau sub stăpânire ungurească.

Oricât de rațional și oricât ai încerca să gândești la rece, cum naiba poți califica bande violente de maghiari numite “echipe de șoc electorale” care ucid noaptea cu securile, niște săteni români, doar pentru opțiunile electorale ale acestora? Și studiind cu mare atenție istoria, te crucești să vezi că anii 1906 și 1907 sunt plini de asemenea crime înfăptuite de către maghiari împotriva românilor din Ardeal fără ca autoritățile maghiare să întreprindă nicio anchetă.

Și acum intervenim cu o întrebare personală: au simțit nevoia imbecilii din fruntea statului român să monteze un monument la Amați, în județul Satu Mare, în memoria românilor uciși doar pentru vina de a avea propriile lor opinii politice? Pentru a da un semnal că asemenea lucruri nu trebuie să se mai repete pe aceste locuri? Pentru a se rușina urmașii celor care au fost în stare de o asemenea nemernicie? Pentru a crea o atmosferă de toleranță adevărată și nu una mimată de către UDMR?

Articolul 27 Aprilie 1906: Alegeri “monitorizate” cu topoarele de către unguri. Bande înarmate cu topoare ucid românii care își susțineau candidatul apare prima dată în Glasul.info.