După Bătălia de la Vaslui, Ștefan cel Mare îl trimite pe vornicul Cataneu, cu o scrisoare către Papă, în care îi solicită printre altele și ajutor financiar pentru a putea continua lupta antiotomană.

Impresionat de victoria împotriva turcilor a princepelui dintr-o micuță țară a Europei precum Țara Moldovei, papa Sixt al IV-lea trimite la rândul său o scrisoare de muțumire către Ștefan cel Mare:

“Iubite fiu, mântuire. Am primit scrisoarea Domniei Tale şi pe iubiţii fii, Petru, laureat în legi, şi Cataneu genovezul, sfetnicii tăi, pe care i-ai trimis cu această scrisoare, i-am ascultat cu bunăvoinţă şi am cunoscut dorinţa ta privind acea numire la Biserica Moldovei, în fruntea căreia ceri să fie pus păstor acel Petru, pe care îl vom socoti cel mai ales alături de tine, bărbat de aleasă vrednicie şi cu merite preastrălucite faţă de Republica Creştină.

De altminteri, preaiubite fiu, cu toate că, pentru lucrarea pe care ai săvârşit-o şi o săvârşeşti cu slavă şi cucernicie, ar trebui mai degrabă a ţi se mulţumi decât a te tulbura, fiindcă dorim să sporească gloria ta, dimpreună cu preţuirea tuturora, te îndemnăm să mergi neclintit din bine în mai bine, şi să nevoieşti cu toată suflarea spre oblăduirea şi creşterea religiei sfinte.

Niciunde vrednicia şi măreţia inimii tale nu pot fi mai nimerit preţuite, nici unei lucrări nu poate a-i urma o mai adevărată şi veşnică glorie. Lucrarea ta asupra necredincioşilor turci, vrăjmaşi comuni, săvârşită până acum cu înţelepciune şi bărbăţie au adus atâta strălucire numelui tău, că eşti în gura tuturor şi eşti lăudat cu deosebire de toţi, în unire de simţiri. Fii fără de istov dară şi, oricum faci, caută izbânda pe care cerul ţi-a hărăzit-o, ca să primeşti răsplata veşnică de la Dumnezeu şi preţuirea acestui Sfânt Scaun Apostolic. Dată la Roma, 20 martie 1476, anul 5 al pontificatului nostru.”, scria papa Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare în urma Bătăliei de la Vaslui

Articolul La 20 martie 1476, papa Sixt al IV-lea îi trimitea lui Ștefan cel Mare o scrisoare de mulțumire în urma Bătăliei de la Vaslui apare prima dată în Glasul.info.

Dacă de-a lungul istoriei lor românii ar fi avut parte măcar de un sfert din sprijinul primit de Ungaria din partea Occidentului creștin, atunci România ar fi fost azi o mare putere europeană. Nu poți să nu remarci din scrisorile adresate de Ștefan cel Mare principilor creștini și papalității, atât disperarea cât și îndârjirea cu care era hotărât să lupte în acest colț de Europă pentru cauza creștinătății. Și care i-au fost răspunsurile la aceste apeluri sincere?

Din cauza orgoliilor occidentale au eșuat lamentabil și rușinos în cele din urmă și cruciadele, aducând mai degrabă deservicii majore creștinismului, decât foloase majore pe termen lung. La fel s-a întâmplat și cu susținerea luptei antiotomane a domnitorilor români, care de cele mai multe ori s-au aflat de unii singuri împotriva uneia dintre cele mai formidabile și înspăimântătoare mașini de război pe care le văzuse vreodată Europa creștină: armata otomană.

Bătălia de la Podul Înalt de pe 10 ianuarie 1475, atunci când Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a zdrobit la Vaslui armatele otomane conduse de Suleiman Pașa, este una dintre cele mai mari și glorioase victorii ale creștinismului împotriva Imperiului Otoman.

După victoria de la Podul Înalt, Ștefan cel Mare le-a trimis suveranilor Poloniei și Ungariei mai multe steaguri din cele capturate de la turci, însoțite de o scrisoare:

„Către coroana ungurească și către toate țările, în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și, în fiece zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc (adică sultanul Mahomed) a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Pașa. Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre.”

În vreme ce regele Poloniei n-a luat nici o măsură pentru a-l sprijini pe Ștefan cel Mare, nelăsându-se înduplecat nici măcar de solicitările nobilililor lituanieni care înțeleseseră foarte bine pericolul otoman și erau dispuși să trimită ajutor militar consistent, regele Ungariei, Matei Corvin, ajunge să își asume meritele victoriei de la Vaslui, informând curțile europene că victoria de la Vaslui a fost obținută de Ștefan, „căpitanul său“.

Deși a fost dispus chiar și să facă niște compromisuri profund dezavantajoase pentru imaginea sa cu Polonia și Ungaria, Ștefan cel Mare n-a primit nimic consistent din vasalitățile cu acești vecini alunecoși și potrivnici, motiv pentru care s-a ajuns curând la conflicte armate din care domnitorul moldovean nu numai că a ieșit victorios, dar s-a ales din partea ambilor “suverani” și cu câștiguri teritoriale și materiale.

Articolul 10 ianuarie 1475 – Bătălia de la Vaslui de la Podul Înalt, una dintre cele mai mari victorii ale creștinismului împotriva Imperiului Otoman apare prima dată în Glasul.info.