Ceea ce se feresc cercetătorii și istoricii români să afirme cu tărie, și anume că bolohovenii (n.r. volohovenii, volohi, bolohi) sunt cu siguranță români și că spațiul etnic românesc era cu mult mai mare, chiar și dincolo de Bug, și mai ales de-a lungul cursului râului Bug, o face însă chiar un academician maghiar în secolul XIX, Jancso Benedek.

Potrivit academicianului ungur Jancso Benedek, Cronica lui Hypatios menționa că în anul 1150 exista pe cursul superior al Bugului o regiune Bolochovo,, ai cărei locuitori se numeau Bolochovczok (n.r. din maghiară, Bolohoveni). Acești Bolochovczok (n.r. bolohoveni) sunt, cu siguranță, români, deoarece supranumele orașului Bolechóv din Galiția este „villa Valachorum” în vechile documente latine”.

Și nici nu-i de mirare că ungurul Jancso Benedek își permite să afirme cu siguranță deplină că bolohovenii de fapt erau români. Bolohovenii erau cunoscuți foarte bine de către Regatul Ungariei pentru că în anul 1231 aceștia jucând un rol foarte important în regiune, intervenind în conflictul dintre cnezatul Haliciului și Regatul Ungariei. Deși cneazul de Halici-Volînia a încercat să-i supună și să le distrugă orașele, bolohovenii rezistă și satele lor s-au condus multă vreme și după 1275 după vechiul drept românesc (jus valahicum).

Pe hărțile poloneze lângă Bolechow figura inscripția “Woloska wies”, iar întreaga regiune Bolechow era brăzdată de toponime derivate din numele Bolohovenilor. (n.r. vezi articolul din presa poloneză “Cine sunt valahii?” )

Originea numelui Volocholov provenită de la Voloch, a dovedit-o mai întâi Emil Kaluzniacki
prin documente, în care localitatea Bolechov din Galiţia este numită Villa Valachorum dicta. Emil Kaluzniacki, profesor la Universitatea din Cernăuți, a dovedit că de fapt bolohovenii erau români care au avut forme de organizare administrativă și militară regională în zone aflate dincolo de ce se știa pană acum ca făcând parte din spațiul etnic românesc, adică au avut cnezate dincolo de Nistru, dar și în părțile Podoliei, Volîniei și Galiției.

De la același Emil Kaluzniacki aflăm faptul că orașul Jedecev, un important scaun de judecată al bolohevenilor se numea “orașul valhilor”, “Villa Valachorum dicta”. Printre cei mai cunoscuți voievozi ai bolohovenilor pot fi amintiți “Alexandru din Belț” și “Gleb al lui Irimia”. În cronicile istorice slave, acești conducători ai bolohovenilor erau numiți “knjazi Bolochovscii”.

O ţară a Bolochovenilor, “zemlia Bolochovskaja”, se găseşte menţionată în Podolia, încă din anul 1150, iar în izvoarele bizantine se vorbește despre Bolochoveni pe la anul 1164.

La începutul secolului XX, Dimitrie Onciul publica în lucrarea sa “Din trecutul Bucovinei” faptul că termenul de boloch se păstrase în Nordul Bucovinei și era atribuit rutenilor care vorbeau stricat românește, pe care îi numeau ironic „Români de la Bolehova”.

Articolul Academicianul ungur Jancso Benedek: “Acești bolohoveni sunt cu siguranță români, deoarece supranumele orașului Bolechov din Galiția este „villa Valachorum”” apare prima dată în Glasul.info.

Despre Țara Bolohovenilor și drepturi românești în Transnistria

Istoria românească a fost puternic ocultată în secolul trecut din motive politice și ideologice, de aceea s-a vorbit foarte puțin sau spre deloc despre existența românilor de peste granițele politice ale României, impuse samavolnic prin capriciile unor triste figuri ale istoriei recente.

Așa se face că despre Țara Bolohovenilor, istoriografia de după 1945, mai ales prin personaje sinistre precum Mihail Roller și alte specimene asemănătoare, au făcut tot posibilul să țină sub tăcere sau chiar să denatureze complet istoria legată de acest subiect.

Ne-au rămas însă din fericire din perioada de dinainte câteva lucrări foarte bine documentate ale unor autori români neafectați de virusul roller-ian care a introdus timp de cateva decenii o puternica toxicitate în domeniul istoriografiei românești.

Articolul Despre Țara Bolohovenilor și drepturi românești în Transnistria apare prima dată în Glasul.info.

Originea cuvantului valah

În ceea ce privește numele lor, se spune că a fost un roman numit Flaccus care li l-a dat mai întâi și că de acolo au fost numiți Falachi sau Vvalachi, căci literele F și V sunând cam la fel s-au schimbat ușor una într-alta; de asemenea polonii și toți cei care vorbesc limba slavonă numesc scoborâtoare din italieni printr-un nume comun vlasieni sau vlosieni, care se apropie destul de mult de acela al Valahiei. Este o țară muntoasă și împădurită și deci foarte puternică și anevoioasă de străbătut.

Acest pământ a fost locuit odinioară de geți, care l-au pus pe fugă rușinoasă pe Darius fiul lui Histaspe și au pricinuit multe înfrângeri Traciei. În cele din urmă au fost subjugați și zdrobiți de forțele romane. Și a fost dusă acolo o colonie de romani, care să-i țină în frâu pe daci, sub conducerea unui oarecare Flaccus, după care a fost numită Flacchia. Apoi după o lungă bucată de timp, alterându-se numele, așa cum se întâmplă, a fost numită Valahia, și în loc de flacci au fost numiți valahi. Acest popor până acum are un grai roman, deși schimbat în mare parte și abia putând fi înțeles de un om din Italia.

Et colonia Romanorum quae duces [dacos] coercerat eo deducta duce quodam Fiacco, a quo Flaccia nuncupata. Et in longo temporis tractu corrupto ut sit vocabulo, Valahia dicta. Et pro Flaccilis Valachi appellati , sermo adhuc genti romanus est, quamvis magna ex parte muta-tus et homini italico vix intelligibilisae.

Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus; et illo
Ripa ferax Istri sub dace, tuta fuit
Hic tenuit Massasgetes în pace fideli
Hic arcu fisos terruit ense Getas
Mai ieri în aste locuri era mai mare Flaccus
Sub dânsul n-aveai teamă la Istrul cel barbar,
Căci el sub ascultare ținu aice lumea,
Și-nspăimânta pe geții ce se încred în arc.
[Ovidiu,Opere, Editura Gunivas, 2001, p. 1014]

Pe pagina din dreapta:

Sunt Daci ex Italis Romanisque procreati, qui duce Lucio Valerio Flacco cum Daciam occupavissent in hisque regionibus inveteravissent ac uxores duxissent, hos Dacos reliquerunt, qui eorum lingua Romani a Romanis, nostra Valasci, eodemque modo ab Italis appelantur. Valasci enim Polonis idem est, quod Itali Latinis. Quorum regio Moldavia quasi Major Dacia vulgo appellatur. Hi natura, moribus et lingua non nullum a vulgo Italiae absunt, suntque homines feri magneque virtutis, neque alia gens est, quae pro gloria belii el fortitudinis angustiores fines cum habeant, plures ex propinquitate hostes sustineat, quibus commenter aut bellum infert, aut illatum défendit.

Traducerea realizată de doamna Ștefania Cecilia Ștefan:

„Pe când regele se afla în Prusia Răsăriteană şi nu coborâse încă din Regio Mons (Königsberg), i se aduse la cunoştinţă prin intermediul scrisorilor lui Nicolaus Sieniavius, palatin de Bełz, conducătorul oştirii, că toţi dacii au fost supuşi autorităţii sale. Aceştia se trăgeau din romani şi italici, care, după ce au ocupat Dacia sub comanda lui Lucius Valerius Flaccus, şi-au luat soaţe pe acele meleaguri şi acolo şi-au petrecut bătrâneţile. Pe aceşti daci care pe limba lor îşi spun români, de laRomani, iar pe limba noastră valahi, de la italici, i-au lăsat la vatră. Căci pentru poloni, apelativul Wloszy este precum Itali pentru latini. Ţinutul lor, Moldavia, poartă, în graiul simplu, numele unei Dacii mai mari. Aceştia, prin fire, obiceiuri şi limbă nu sunt departe de moravurile Italiei şi sunt oameni aspri, de mare bărbăţie. Nici că se află altundeva vreun neam care, socotind după faima vitejiei arătate în războaie, să poată ţine piept, în ciuda fruntariilor înguste ale ţării lor, atâtor duşmani din vecinătate, cu care fie pornesc, neîncetat, război, fie poartă războaie deja începute.”

Cand volochii i-au atacat pe slavii de la Dunare si s-au asezat printre ei si i-au oprimat, slavii au plecat si s-au stabilit pe Vistula, sub numele de lesi (propabil este vorba de slavii lesi care aveau mai tarziu sa fie cunoscuti sub numele de polonezi)

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre Răsărit şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei Binelui şi Răului. Şi din Eden ieşea un râu, care uda Raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. Numele unuia era Fison Acesta înconjura toată ţara Havila, în care se află aur. Aurul din ţara aceasta este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix”.

Poerithele nostru cele ce eşti en cheri

Svintzascoese  numele teu

Vie emperetzioe ta

Facoesa ve ta, cum en tzer ase şi pre poementu

Poene  noastre datorii le nostre, cum şi noi se loesoem datorniczilor nostri

Si nu dutze pre voi la ispitire

Tze ne mentueste prenoi de vicleanil. Amin.

Articolul Originea cuvantului valah apare prima dată în Glasul.info.

Exista cel putin cinci teorii despre originea acestui cuvant:

(1) de la generalul / conducatorul roman Flaccus unei regiuni din fosta Dacia, o colonie numita dupa numele sau: Flacchia, pentru ca mai apoi sa se ajunga ca prin alterarea literelor F/V, din Falachi, locuitorii acestei regiuni sa fie numiti Valachi

(2) o alta teorie spune ca originea cuvantului este de fapt legata de un vechi zeu al sclavinilor(slavii), un zeu numit Veles / Volos, care este cunoscut atat ca zeu al animalelor si al pastorilor si al turmelor(animale domestice si in special al vitelor), simbolizat cateodata chiar de catre un taur(numit in mod ciudat si pastor al lupilor),  dar si ca un zeu al lumii subpamantene, un zeu al mortii

(3) inca o teorie este cea care spune ca originea cuvantului provine de la zeul Baal / Vaal, zeul fenicienilor pomenit inclusiv in biblie

(4) o alta teorie spune ca originea este in latinescul “VULCHANOS” care mai apoi a devenit VULCAN/VALKAN, stand de asemenea si la originea cuvantului BALKAN( Balcani)

(5) vlah / valah este termenul utilizat pentru a desemna popoarele latine din sud estul Europei: romanii, aromanii, meglenoromanii, istroromanii,etc

Originea cuvantului valah

1) de la generalul / conducatorul roman Flaccus unei regiuni din fosta Dacia, o colonie numita dupa numele sau: Flacchia, pentru ca mai apoi sa se ajunga ca prin alterarea literelor F/V, din Falachi, locuitorii acestei regiuni sa fie numiti Valachi

Din ” Descrierea Regatului Poloniei și a țărilor învecinate”(Paris, 1573, Blaise de Vigenère) aflam ca:

În ceea ce privește numele lor, se spune că a fost un roman numit Flaccus care li l-a dat mai întâi și că de acolo au fost numiți Falachi sau Vvalachi, căci literele F și V sunând cam la fel s-au schimbat ușor una într-alta; de asemenea polonii și toți cei care vorbesc limba slavonă numesc scoborâtoare din italieni printr-un nume comun vlasieni sau vlosieni, care se apropie destul de mult de acela al Valahiei. Este o țară muntoasă și împădurită și deci foarte puternică și anevoioasă de străbătut.

Din “Liber chronicarum“( Nürnberg, 1493) in care Enea Silvio Piccolomini povesteste despre Transilvania si Tara Romaneasca ni se spune ca:

Acest pământ a fost locuit odinioară de geți, care l-au pus pe fugă rușinoasă pe Darius fiul lui Histaspe și au pricinuit multe înfrângeri Traciei. În cele din urmă au fost subjugați și zdrobiți de forțele romane. Și a fost dusă acolo o colonie de romani, care să-i țină în frâu pe daci, sub conducerea unui oarecare Flaccus, după care a fost numită Flacchia. Apoi după o lungă bucată de timp, alterându-se numele, așa cum se întâmplă, a fost numită Valahia, și în loc de flacci au fost numiți valahi. Acest popor până acum are un grai roman, deși schimbat în mare parte și abia putând fi înțeles de un om din Italia.

Enea Silvio Piccolomini, devenit Papa Pius al II-lea, a insistat pe aceasta idee precum numele de Valahia deriva de la numele generalului / comandantului roman Flaccius, din care s-ar fi format o colonie Flaccia iar mai pe urma, prin alterare, Valahia:

Et colonia Romanorum quae duces [dacos] coercerat eo deducta duce quodam Fiacco, a quo Flaccia nuncupata. Et in longo temporis tractu corrupto ut sit vocabulo, Valahia dicta. Et pro Flaccilis Valachi appellati , sermo adhuc genti romanus est, quamvis magna ex parte muta-tus et homini italico vix intelligibilisae.

Despre acest Flaccius stim si unde era stapanirea sa cu precizie: poetul Ovidiu il pomeneste intr-o poezie de-a sa si-l localizeaza in zona Dunarii noastre, tinand in frau “barbarii” pentru a asigura linistea coloniei romane:

Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus; et illo
Ripa ferax Istri sub dace, tuta fuit
Hic tenuit Massasgetes în pace fideli
Hic arcu fisos terruit ense Getas
Mai ieri în aste locuri era mai mare Flaccus
Sub dânsul n-aveai teamă la Istrul cel barbar,
Căci el sub ascultare ținu aice lumea,
Și-nspăimânta pe geții ce se încred în arc.
[Ovidiu,Opere, Editura Gunivas, 2001, p. 1014]

Stanislaw Okrzyc Orzechowski scria in “Annales Polonici” (editia din 1643 ):

Pe pagina din dreapta:

Sunt Daci ex Italis Romanisque procreati, qui duce Lucio Valerio Flacco cum Daciam occupavissent in hisque regionibus inveteravissent ac uxores duxissent, hos Dacos reliquerunt, qui eorum lingua Romani a Romanis, nostra Valasci, eodemque modo ab Italis appelantur. Valasci enim Polonis idem est, quod Itali Latinis. Quorum regio Moldavia quasi Major Dacia vulgo appellatur. Hi natura, moribus et lingua non nullum a vulgo Italiae absunt, suntque homines feri magneque virtutis, neque alia gens est, quae pro gloria belii el fortitudinis angustiores fines cum habeant, plures ex propinquitate hostes sustineat, quibus commenter aut bellum infert, aut illatum défendit.

Traducerea realizată de doamna Ștefania Cecilia Ștefan:

„Pe când regele se afla în Prusia Răsăriteană şi nu coborâse încă din Regio Mons (Königsberg), i se aduse la cunoştinţă prin intermediul scrisorilor lui Nicolaus Sieniavius, palatin de Bełz, conducătorul oştirii, că toţi dacii au fost supuşi autorităţii sale. Aceştia se trăgeau din romani şi italici, care, după ce au ocupat Dacia sub comanda lui Lucius Valerius Flaccus, şi-au luat soaţe pe acele meleaguri şi acolo şi-au petrecut bătrâneţile. Pe aceşti daci care pe limba lor îşi spun români, de laRomani, iar pe limba noastră valahi, de la italici, i-au lăsat la vatră. Căci pentru poloni, apelativul Wloszy este precum Itali pentru latini. Ţinutul lor, Moldavia, poartă, în graiul simplu, numele unei Dacii mai mari. Aceştia, prin fire, obiceiuri şi limbă nu sunt departe de moravurile Italiei şi sunt oameni aspri, de mare bărbăţie. Nici că se află altundeva vreun neam care, socotind după faima vitejiei arătate în războaie, să poată ţine piept, în ciuda fruntariilor înguste ale ţării lor, atâtor duşmani din vecinătate, cu care fie pornesc, neîncetat, război, fie poartă războaie deja începute.”

2)  O teorie interesanta este cea conform careia originea cuvantului este de fapt legata de un vechi zeu al sclavinilor(slavii), un zeu numit Veles / Volos, care este cunoscut atat ca zeu al animalelor si al pastorilor si al turmelor(animale domestice si in special al vitelor, numit in mod ciudat si pastor al lupilor), simbolizat cateodata chiar de catre un taur,  dar si ca un zeu al lumii subpamantene, un zeu al mortii.

Veles (chirilică: Велес; poloneză: Weles; cehă: Veles; slavonă veche: Велесъ) cunoscut și ca Volos (rusă: Волос) (listat ca sfânt creștin în textele rusești vechi) este una dintre principalele zeități din mitologia slavă. Era considerată ca fiind forța supranaturală a pământului, a apei și a lumii de dincolo, asociată cu dragonii, bovinele, magia, muzicienii, sănătatea și înșelătoria. Etimologia numelui Veles nu este tocmai clară.

Cronica de la Kiev (“Povest vremmenykh let”) este o lucrare din sec. XII-XIII care enumera evenimente si fapte din timpul asa ziselor state / cnezate kievene dar enumera in acelasi timp si zeitatile/divinatile pagane ale slavilor: Perun, Volos, Khors, Dazbhog, Stribog, Simargl si Mokosh. Volos/Veles apare in povestile slave ca un dragon/balaur  care lupta cu zeul tunetului, Perun.

In timp, cultul slavonic pagan al zeului Volos s-a transformat intr-un sfant crestin caci dupa adoptarea crestinismului de catre slavi atributiile acestui zeu au trecut asupra sfantului Vlasie, sfantul care apare in icoane cu turme de animale domestice fiind considerat un aparator al turmelor.

Volos mai este numit si pastorul lupilor sau pastorul-lup. Sa fie oare vorba licantropie? In folclorul sloven(Slovenia) pastorul-lup se poate transforma intr-un lup ( Supernatural beings from Slovenian myth and folktales, Monika Kropej) sau poate aparea ca om calarind pe un lup. Pastorul-lup mai este cunoscut si ca Stapanul lupilor  care apare in folclorul sloven dupa ora 12 noaptea in asa numitele “Nopti ale lupilor”  in apropierea zilelor Craciunlui. Cand au trecut la crestinism slovenii l-au transformat pe acest Stapan al lupilor in Sfantul Blas/Vlas, care este de fapt acelasi cu sfantul Vlasie, protector al turmelor.

O alta versiune a zeului Veles/Volos este Velinas pe care balticii il considera creatorul lupilor si al corvinelor/pasarilor negre ( corbul,cioara). Legatura dintre pasarile negre si lupi (asemanatoare mitologiei nordice – Odin) este primordiala, simbolizand moartea si asigurand legatura dintre cele doua lumi: cea pamanteana si cea subpamanteana/lumea mortilor.

Sa recapitulam:

– Volos este asociat cu lupul sau cu omul lup, cu licantropia ( stramosii nostri daci erau un popor nascut sub semnul lupului, un animal care ocupa un loc special in spiritualitatea lor

– Volos este asociat cu ocupatia pastoritului fiind protector al turmelor domestic ( stramosii nostri erau recunoscuti inca din antichitate pentru ca se ocupau cu pastoritul si practicau transhumanta, avand astfel contact cu multe civilizatii din sud-estul Europei pana in Europa centrala si pana la limitele nordului Europei)

– Volos este reprezentat adeseori printr-un cap de taur/bovina ( Stema Moldovei are pe ea un cap de taur/bour)

– Volos este prezentat uneori ca un dragon/ balaur care se lupta cu o alta zeitate ( Draco, stindardul dacilor este asemanator unui dragon, avand corpul reptilian si capul de lup)

– Sfantul Vlas / Vlasie / Sveti Vlaho/ Sveti Vlas ( este asociat si acum in Balcani cu pastorii vlahi, fiindu-le drept sfant protector)

Volos este si numele unui oras grecesc care in antichitate era cunoscut sub numele de Iolcos iar Veles este numele unui oras din Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Amandoua orasele isi trag numele de la comunitatile de vlahi/valahi (aromani) care sunt prezente inca si astazi in acele locuri. Populatia de origine romaneasca din Romania, Republica Moldova, Ucraina sau din peninsula Balcanica sunt denumiti de catre vecinii lor de origine slava volochi.

Prima mentiune documentara  a slavilor despre vecinii lor volochi in cronicile slavone apare in secolul IX. In Cronica lui Nestor, cronica ruseasca de la sfarsitul sec. X si inceputul sec. XI ni se povesteste momentul intalnirii dintre volochi si populatiile slave:

Cand volochii i-au atacat pe slavii de la Dunare si s-au asezat printre ei si i-au oprimat, slavii au plecat si s-au stabilit pe Vistula, sub numele de lesi (propabil este vorba de slavii lesi care aveau mai tarziu sa fie cunoscuti sub numele de polonezi)

De la slavi, numele de volochi a trecut la greci sub forma de vlachos, la turci sub forma de ulaghi, la unguri sub forma de olahi iar le germani sub denumirea de walachen.

(3) Inca o teorie este cea care spune ca originea cuvantului provine de la zeul Baal / Vaal, zeul fenicienilor pomenit inclusiv in biblie.

Zeul Baal al fenicienilor dar si al vechilor semiti, cel pomenit inclusiv in biblia crestina dar si in alte religii monoteiste, era interzis poporului israelian dar cu toate acestea descoperirile arheologice recente dovedesc ca el inca a mai fost adorat o perioada buna de timp in partea de nord a Israelului.Baal / Vaal era cunoscut semitilor drepet regele lumii cu cap de taur.Baʿal este denumirea unui zeu vest-semitic și înseamnă în limba ebraică Domn, Maestru, Stăpân, Soț, Rege sau Zeu.Bhaal, Bel (Bēl) este denumirea folosită pentru o serie de zei sirieni din Tyr, Sidon, Byblos și Levant.

Peste 6 milenii, când a fost scrisă Geneza (Facerea lumii), cartea I-a a „Vechiului Testament”,atribuită lui Moise, Spaţiul Daciei antice apare din
nou sub numele de Valahia (Havila în limba ebraică),cap. I/8-12, ca ţara cu aur bun şi cu alte bogăţii, dar mai ales ca „Grădina Raiului”, din voinţa Divinităţii supreme. Să redăm şi textul din Geneză cu „lucrarea” de la sfârşitul „săptămânii” în care a fost înfăptuită Creaţia:

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre Răsărit şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei Binelui şi Răului. Şi din Eden ieşea un râu, care uda Raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. Numele unuia era Fison Acesta înconjura toată ţara Havila, în care se află aur. Aurul din ţara aceasta este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix”.

Istoriografic/ştiinţific, identificarea ţării Havila cu Valahia şi a acesteia cu Dacia antică iar a „râului” Fison cu Dunărea, printr-o pilduitoare investigaţie interdisciplinară, aparţine istoricului-poet, românul ardelean, „pui de dac” din „ţara Haţegului”, Miron Scorobete, mai întâi sub pseudonim. S. Coryll, Valahia în Cartea Genezei. Un studiu întemeiat pe dovezi istorice, geografice, lingvistice, Ed. Promedia, ClujNapoca
1996, apoi în capodopera sa Dacia edenică. Mitron Scorobete, Dacia edenică, 2006, 363 p., ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2010, 532 de pagini, ambele ediţii la Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca. Autorul are pregătită şi ed. a III-a. Foarte utilă ar fi şi o ediţie într-o limbă de circulaţie. Recent, şi dl. Gabriel Gheorghe identifică Valahia cu Dacia (Valah, op. cit., p. 50), ambele nume prezente în izvoarele istorice, în conştiinţa noastră şi
în conştiinţa lumii până în epoca modernă.

Chiar dacă este atrăgătoare rădăcina indo-europeană *BHEL, din care provin celtul “belo” (luminos), slavul “bel]i” (alb); grecul “phalaros” (cu pată albă) sau latinul “flavus” (galben, portocaliu), ba chiar şi vechi-francezul “blond” ( păr de culoare deschisă) în vreme ce vechi-germanicul
*blaikan (a albi) evoluează în engleză la “bleach” (albitor) şi “blaze” (strălucitor, arzător), lat. “flagrare” (a arde), cognat cu rom. “flacără” sau poate chiar cu “VLAICU” (?), această rădăcină pare mai productivă pentru explicarea românescului VLAKII (BLA’KII) – vlahii – decât pentru analiza termenului component “BAL(Ă)”.
Acesta, Bală, îl putem recunoaşte în cuvintele “neaoş-româneşti” bală şi balaur (terminaţia –ure semnifică, se pare, “ce iese din gaură, din vizuină, din pământ”:bala-ure, viez’-ure, brust-ure, ba chiar *iz-woure izvor) sau gaură (go-wure). Ca toponim românesc apare extrem de frecvent în denumirea unor localităţi: Bala (3), Balaci(2),Balabancea, Baloşeşti(2), Baloteşti, Balota,Balaca, Balaciu, Balauru, Balinţ, Balinteşti, etc. De asemenea apare frecvent în terminaţia (calificativă) a unor nume din istoria germano-scandinavă, în combinaţia BAL+ sufixul calificativ –ED, drept “bold” sau “bald” (ascuţit,isteţ, înţelept, vezi şi românescul bold = “ac”) precum: ARCHIBALD,ERCHANBALD, LEUTBALD, dar şi în… Sud,sau în Orientul Apropiat (la Iosephus Flavius, ANTICH.IUDAICE),ca regi locali: HASDRUBAL, HANIBAL, ITOBALUS,BAAL, ECNIBALUS (“fiul lui Balachus!), MERBALUS,ABIBALUS. În aceste cazuri se apreciază că terminaţia –BAL semnifică “mare, puternic, fioros, fiară” ( vezi românescul “bală”, slavul calificativ “balşoi”, etc.) Credem că aici se află o posibilă ofertă pentru recompunereanumelui ( poreclei) lui DECEBAL: *DZĂŞE(zece) + *BALE (evoluat la BALĂ şi apoi cu “Ă afonizat”):DZĂŞEBAL’= “Cât zece balauri” (!?)

(sursa: Dacia Magazin, Nr. 90, iunie 2013)

(4) O alta teorie spune ca originea este in latinescul “VULCHANOS” care mai apoi a devenit VULCAN/VALKAN, stand de asemenea si la originea cuvantului BALKAN( Balcani)

In vestul Romaniei, o veche denumire pentru lup era cuvantul “vâlc” inrudit cu “vlkov” din limba ceha, care are aceeasi semnificatie. Valcau este numele unui rau si a catorva sate din judetul Salaj. Satul Valcau ( astazi Valeni) este atestat inca din anul 1213 cand era pomenit ca “villa Vulchoi”. In 1291-94, il regasim sub denumire maghiarizata sub numele de Wolkou Maghyarvalko. Aceste schimbari de nume indica similaritate intre radacinile acestor cuvinte:  Valc/ Vulch/ Wolk.

Numele Blachernae/Vlachernae, o suburbie a Constantinopolului, care, potrivit unei cronici de la inceputul sec.  al X-lea, a fost derivat din cel al unui om de spita nobila de origine vlaha (Blachernos) ucis la Constantinopol. Despre acest lucru, Popa-Lisseanu ne spune ca termenul de Blachernos este in stransa legatura cu cel de Blach/ Vlach( Blacernoi, descendent sau fiu de Wallach). Vlachilor li se mai spunea probabil si Valkani. Din “Valkani” care daca este scris in alfabetul chirilic devine “Balcani”, provine numele regiunii cunoscute de catre noi astazi drept Peninsula Balcanica sau cu alte cuvinte Peninsula Vlahilor.

In Romania, in anul 1837 s-au mai multe piese de aur de o valoare istorica remarcabila cunoscute sub numele de tezaurul de la Pietroasa. Singura inscriptie gasita a fost pe un inel. Majoritatea literelor gravate pe inel erau de origine etrusca. Traducerea, realizata de catre savantul german Wilhelm Grimm, a fost prezentata Academiei de Stiinta din Berlin in anul 1856. Traducerea inscriptiei era “VULCHANOS O FICET” insemnand ca “Vulchanos l-a facut”. Dacii au folosit denumirea de Vulcan ca nume genralist pentru topitorie / turnatorie / fierarie. Fiindca Dacia detinea cele mai bogate mine de aur si de argint din Europa, avea si cele mai multe topitorii/turnatorii. Denumireade Vulcan este folosita si in prezent pentru munti sau orase.

Cronicarul Dudo de la Saint-Quentin, scria in Gesta Normannorum  despre Daci numindu-i si Vulcani.Evident , cronica daneza a lui Dudo de Saint Quentin, Gesta Normannorum (cca. 1015) mentioneaza la anul 911 ca vikingii se numeau goti si daci. Pentru Danemarca foloseste cu consecventă numele de Dacia. Pentru el dacii, care sunt totuna cu getii, se trag din danai.

(5) Vlah / Valah este termenul utilizat pentru a desemna popoarele latine din sud estul Europei: romanii, aromanii, meglenoromanii, istroromanii,etc

Triburile celtice, care si-au preluat credintele si filozofia de la daci, obisnuiau sa-si spuna Volket ( in latina: Volcae). Intre secolele VIII si XII ei au fost numiti Walh, Walasg, Walah de catre germani Walch intre secolele XII si sec XVI. Adjectivele corespondente wal(a)hisc, wel(hi)sch, waelhisch sau welsch sunt folosite pentru a denumi strainii si vorbitorii de limbi straine. Unele dintre aceste triburi celtice si-au pastrat aceste nume pana in zilele noastre, cum ar fi Valonii vorbitorii de franceza din Belgia sau Welsh-ii din Marea Britanie.

Ca sa fie totul si mai ciudat, in cartea “Adevărata obârşie a poporului român”( de Valeriu D. Popovici-Ursu, Paris) gasim o varianta a rugaciunii Tatal nostru, scrisa intr-un dialect al provinciei Wallace din Anglia, rugaciune culeasa si publicata de catre istoricul britanic Chamberlayn intr-o lucrare monumentala care cuprinde rugaciunea Tatal nostru in cateva sute de limbi sau dialecte diferite:

Poerithele nostru cele ce eşti en cheri

Svintzascoese  numele teu

Vie emperetzioe ta

Facoesa ve ta, cum en tzer ase şi pre poementu

Poene  noastre datorii le nostre, cum şi noi se loesoem datorniczilor nostri

Si nu dutze pre voi la ispitire

Tze ne mentueste prenoi de vicleanil. Amin.

Etimologia cuvantului vlah
Vlah este un termen utilizat pentru a desemna popoarele latine din Europa de sud-est: românii, aromânii, meglenoromânii și istroromânii.
Cuvântul este de origine germanică: e vorba de forma “Walha” cu care vechii germani își denumeau vecinii celtici, probabil derivat din numele unui trib cunoscut de romani caVolcae (în scrierile lui Iulius Cezar), iar de greci ca “Ouólkai” (Strabon și Ptolemeu). Această folosire este încă păstrată în limba engleză – Welsh. Originea numelui tribului pare să fie aceeași cu nemțescul “volk” sau englezescul “folk”. În Transilvania, sașii îi numeau în trecut pe români: “Blochen” sau “Blechen”. (sg. “Bloch” sau “Bloche” sau “Bleche”).

Cum celții (galii) au fost romanizați, cuvântul și-a schimbat înțelesul în acela de “popor romanic”, așa cum este el păstrat azi în numele valon în Belgia.

Acest cuvânt, care desemna popoarele romanice, a fost împrumutat de la goții germanici (ca *walhs) de către slavi.

Un alt cuvant folosit de germanici cu acelasi scop este Walhaz.

Bibliografie/Note/Surse:

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Etimologia_cuv%C3%A2ntului_vlah

[2] http://brunodam.blog.kataweb.it/2008/01/13/vlachsvalkansbalkans/

[3] http://meettheslavs.com/velesvolos-lord-forest/

Articolul Originea cuvantului valah apare prima dată în Glasul.info.