15 noiembrie 1918: Congresul Bucuvinei hotăreşte în unanimitate: “Noi Congresul general al Bucovinei întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele suveranităţii Naţionale,Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei cu vechile hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”

“Duminică, 11 noiembrie a.c., la Biserica “Sfinții Apostol Petru și Pavel” din Astoria, Queens, New York, s-a desfășurat Simpozionul având ca teme: Sfârşitul Primului Război Mondial și Reunirea Bucovinei cu Regatul României, în vechile hotare adoptate de Congresul Bucovinei în 15 noiembrie 1918. Domnul Gabriel Gherasim, istoric, psiholog, scriitor, a prezentat în sinteză materialul de mai jos.

1) Într-un documentar al cinematografiei românești din 1939, intitulat “Aspecte din Cernăuți”, orașul Cernăuți era descris așa:

“Pe o colină deasupra Prutului se ridică, Cernăuțiul, capitala Bucovinei. În centrul orașului, în fața primăriei, se înalță monumentul Unirii Bucovinei. Catedrala Ortodoxă domină întreg orașul. Mai departe, în mijlocul unei vaste pieți, se află Teatrul Național, locaș de cultură românească. Străzile Cernăuțiului sunt străbătute de troleibuze moderne. Palatul Metropolitan adăpostește istorica sală unde în 1918 s-a proclamat unanim unirea Bucovinei cu Regatul Român.”

2) Deci, cum s-a reunit Bucovina cu Patria Mamă? Criza Austro-Ungară din 1918 a produs efecte și în Bucovina. Aici, atât românii cât și ucrainenii pretindeau ca Bucovina să facă parte țările lor de obârșie.

5 din cei 6 parlamentari români de la Viena erau pentru reunirea Bucovinei cu România, dar fiind în minoritate față de parlamentarii ucraineni, au preferat să fie emisarii lui Iancu Flondor de la Cernăuți, care organiza reunirea Bucovinei. Sextil Puscaru, cu “Glasul Bucovinei”, și-a unit forțele cu Flondor. Al 6-lea parlamentar român de la Viena, Aurel Onciu, promova o împărțire a Bucovinei între România șia Ucraina. Ion Nistor, cu bucovinenii din Iași și de la Chișinău au cerut anexarea Bucovinei de către România pe cale militară.

Comitetul Ucrainean Regional promova o împărțire a Bucovinei între cele două țări. Adunarea Constituantă a Românilor a hotărât unirea integrală a Bucovinei cu Patria-Mamă într-un stat național independent. În cei 143 de ani de la anexarea Bucovinei de către austro-ungari, românii deveniseră minoritari. Pentru naționaliștii români, reparația istorică era mai importantă decât faptul că românii deveniseră minoritari.

Ucrainenii au trimis forțe militare care au ocupat Cernăuțiul și Nordul Bucovinei. România a trimis o divizie militară care să-i apere pe românii de sub ocupația ucraineană. Pe 11 noiembrie 1918, Generalul român Iacob Zadik și Iancu Flondor de la Consiliul Național Român au dat mâna în Cernăuți și administrația românească a fost instalată.

Naționaliștii ucraineni s-au retras ca să se lupte cu polonezii și cu rușii sovietizați, pe două fronturi eventual pierdute. Românii erau acum stăpâni pe situație și puteau pregăti în voie ceremonia Reunirii. Ion Nistor a redactat declarațua unirii și cu alți unioniști bucovineni reveniți la Cernăuți au creat majoritatea necesară pentru votul de succes.

Pe 29 Noiembrie 1918, în prezența generalului Zadik și a reprezentanților români din Basarabia și Transilvania, Congresul Național Român, cu membrii germani și polonezi, au exprimat prin aclamație:

“Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei cu România până la Ceremuş, Colacin şi Nistru”

Reprezentanții ucraineni și evrei s-au abținut de la vor și înțelegerea cu aliații în 1916 de returnare a Bucovinei, Transilvaniei și Basarabiei României după război, a apăsat puternic în favoarea reunirii.

3) După aceea au venit rușii.

Nordul Bucovinei a fost anexat de către URSS la 28 iunie 1940. Zona despre care nici nu s-a pomenit în ultimatumul din 1939 este teritoriul fostului Ținut Herța. (…)”