De după Tratatul de la Trianon, Ungaria a investit resurse uriașe până în 1940 într-o agresivă campanie revizionistă împotriva României. Cam la fel cum o face și astăzi, inclusiv de pe teritoriul României. De fiecare dată Ungaria s-a orientat după un aliat puternic care să-i ofere sprijinul politic și militar pentru aceste revnedicări iredentiste. Dacă în 1919 ungurii au mers pe mâna Rusiei bolșevice, la sfârșitul anilor ’30 au ales să meargă pe mâna puterilor fasciste, Germania și Italia, care anunțau o hegemonie a Germaniei pe termen lung în Europa.

Fiind conștientă de izolarea pe plan internațional a României, o Românie înconjurată de forțe ostile, Ungaria își intesifică eforturile revizioniste, încercând pe toate căile să constrângă România pentru a le satisface pretențiile teritoriale.

Astfel, la 27 Iunie 1940 a avut loc la Budapesta o sedință a guvernului ungar la care s-a hotărât să se acționeze cu toate mijloacele pentru ca România sa fie “constrânsă să satisfacă pretențiile teritoriale ungare”. În același scop, Consiliul Superior al Apărării Naționale a declarat mobilizarea generală și a ordonat desfășurarea treptată a unor mari unităti militare spre frontiera cu România.

Deznodământul îl știm cu toții: în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, aceste forțe militare intră în România și dau startul unor masacre pe criterii etnice de o sălbăticie și de o ferocitate inumană pentru civilizația europeană. Din septembrie 1940 și până în octombrie 1944, ungurii, atât prin armata hortystă, prin forțele paramilitare maghiare și secuiești din Transilvania, cât și prin populația civilă maghiară, desfășoară ample campanii de exterminare etnică fizică a nemaghiarilor din Ardealul de Nord. Pe tot cuprinsul Transilvaniei de Nord se declanșează teroarea horthysto-fascistă ungară, având loc zeci de masacre împotriva românilor, precum și execuții sumare și crime de război abominabile.

Articolul 27 Iunie 1940 – A avut loc la Budapesta o sedință a guvernului ungar la care s-a hotărât să se acționeze cu toate mijloacele pentru ca România sa fie “constrânsă să satisfacă pretențiile teritoriale ungare” apare prima dată în Glasul.info.

La data de 1 iunie a avut loc în fața Ambasadei României din Ungaria  un marș de protest împotriva Tratatului de la Trianon. Nu împotriva legilor  lui Aponny sau a tragerii pe roată a lui Horea și Cloșca sau a atrocităților săvârșite împotriva românilor de trupele hortyste în perioada 1940-1944 sau a masacrelor trupelor conduse de maiorul Hatvani în Munții Apuseni.

Un grup de maghiari iredentiști din Ungaria lui Viktor Orban vor să primească teritorii românești. Nu au luptat pentru țara lor la Mohacs când au devenit pașalîc turcesc în 1526 dar vor să ia din teritoriile unui stat vecin unde populația majoritară a fost, este și va fi românească.

https://magyarjelen.hu/elindult-a-23-trianon-felvonulas/

Senatorul de Covasna, Ionuț Neagu a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Externe, Luminița Odobescu privitoare la această acțiune dar nu s-a primit încă niciun răspuns.

Intrebare-Trianon-MAE

Tratatul de Pace de la Trianon este un moment istoric, conform căruia, la încheierea Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar s-a prăbușit. Austria s-a desprins de Ungaria, iar de Ungaria au fost desprinse popoarele – altele decât cel maghiar – care până atunci au fost subjugate de  Imperiul Austro-Ungar. În realitate, popoarele respective erau majoritare, procentul maghiarilor era de numai 41,1%.

Odată cu semnarea Tratatului de Pace, Ungaria a fost obligată să recunoască statele formate din Monarhia Austro-Ungară, inclusiv România, în noile granițe.

Ungaria ar trebui să fie recunoscătoare pentru semnarea Tratatului de la Trianon pentru că în urma lui a devenit stat independent, până atunci făcând parte dintr-un imperiu habsburgic.

Buletin de Carei

Articolul Manifestări aprobate la Budapesta împotriva Tratatului de la Trianon apare prima dată în Glasul.info.

“Ca urmare a Conferinței de la Viena din 5 aprilie – 5 mai 1941 privind noua ordine în Balcani, prin care Ungaria a fost obligată să restituie o parte din Ardealul ocupat, guvernul horthyst introduce pedeapsa cu moartea “pentru cei care periclitează interesele statului”.

Măsura îi vizează pe românii din Ardealul de Nord și de Nord-Vest, în special din Țara Oașului, unde revolta antimaghiară a crescut în intensitate.

Ungurii au fost îndemnați “să pună pumnul în gură și baioneta în spatele valahilor din Ardealul eliberat (de maghiari – n.n.) care vor fi dovediți că gândesc măcar împotriva statului și intereselor ungare, gonindu-i ca pe niște câini de pe pământul sfânt al Ungariei.”

Textele de mai sus sunt note informative din dosarele SSI, Serviciul Special de Informații al României, fila 48 respectiv fila 65 din dosarul SSI 68/1941.

“Populația maghiară (n.r. din Transilvania) se teme că în eventualitatea acestui caz atât românii din Ardealul cedat cât și cei din restul țării vor răzbuna ororile comise de populația și armata maghiară față de români în timpul ocupației. Datorită acestor versiuni, s-a observat că mare parte din maghiari au renunțat la atitudinea lor dușmănoasă față de români, adoptând una de prietenie și chiar de supunere.

Intelectualii maghiari, îndeosebi cei din Ardealul de Sud, au trecut din nou printr-o perioadă de febrilă nervozitate după ce au aflat că guvernul din Ungaria intenționează să introducă pedeapsa cu moartea pentru cei care prin acțiunea lor periclitează interesele statului (n.r. Ungaria). După aprecierea acestora, această lege vizeaă în primul rând pe românii din Ardealul cedat, acuzați că ar conspira contra siguranței statului ungar, și deci este de așteptat ca la prima sentință de condamnare la moarte a unui român din Ungaria și guvernul român să găsească motive pentru arestarea și condamnarea minoritarilor maghiari.” ( Asta găsim în fila 48 din dosarul SSI 68/1941 a Serviciului Special de Informații).

După cum se poate vedea din aceste note informative, starea de spirit în special a intelectualității maghiare din Ardeal era una neliniștită, conștientă de ororile, atrocitățile și masacrele pe criterii etnice întreprinse deopotrivă de populația civilă cât și de armata ungară în Ardealul de Nord ocupat.

Întrebarea cea mai importantă rămâne însă pentru acești intelectuali: de ce nu au manifestat astfel de griji și de neliniști și înainte să se întâmple tot acel iad pe pământ dezlănțuit de către conaționalii lor?

Doar când Ungaria începea să dea semne că n-ar putea păstra acest teritoriu a abandonat maghiarimea din Transilvania atitudinea dușmănoasă și pe alocuri chiar criminală… Doar spectrul pierderii războiului sau a abandonării de către statul ungar îi refăcea să fie oameni, să revină la o atitudine tolerantă. Trist! Prin comparație paginile de istorie ale soldaților români creionează niște portrete de sfinți. Din păcate prea puțin cunoscute de către populația din România…

Interesantă este și fila 65 din dosarul SSI din 1941, în care se pomenește de faptul că sătenii români care ascultau posturi radio românești erau arestați și maltratați.

“Populația românească de la sate nu are voie să asculte emisiunile posturilor de radio românești. Sătenii care posedă aparate radio sunt urmăriți de aproape, iar cei care sunt prinși că ascultă posturile românești sunt arestați și maltratați.

În unele regiuni din Ardealul cedat au fost difuzate manifeste antiromânești, în care se cerea “pedepsirea României pentru îndrăzneala de a revendica Ardealul“

În aceleași manifeste, ungurii au fost îndemnați să “să pună pumnul în gură și baioneta în spatele valahilor din Ardealul eliberat (de maghiari – n.n.) care vor fi dovediți că gândesc măcar împotriva statului și intereselor ungare, gonindu-i ca pe niște câini de pe pământul sfânt al Ungariei.“”.

Articolul 5 mai 1941 – Ca urmare a Conferinței de la Viena prin care Ungaria a fost obligată să restituie o parte din Ardealul ocupat, guvernul horthyst introduce pedeapsa cu moartea “pentru cei care periclitează interesele statului” apare prima dată în Glasul.info.

“Pornit din entuziasmul câtorva studenți universitari, apare la Budapesta, în inima țării ungurești și trecând în curând la Sibiu, devine centrul activității literare de dincoace, reușind să adune în jurul său întreaga pleiadă a tinerilor scriitori de dincolo, grupați în jurul “Sămănătorului””, se scria în numărul 13 al Revistei Luceafărul, la sărbătorirea a 20 de ani de la înființarea publicației.

Pe coperta ediției aniversare a revistei era un colaj format din fotografiile celor care au constituit comitetul de redacție al Revistei “Luceafărul”: Alexandru Ciura, Octavian Goga, Alexandru Lapedatu, Ion Lupaș, Sebastian Stanca, Vasile E. Moldovan

De numele lui Sebastian Stanca se leagă practic înființarea Revistei Luceafărul, pentru că tocmai în casa sa din Budapesta, de pe strada Lónyai numărul 11, se constituie comitetul de redacție.

” La 10 mai 1902, intr-o consfatuire organizata in casa lui Sebastian Stanca din strada Lónyai 11, se constituie comitetul de redactie.”

““I-a fost ursit lui Al. Ciura sa fie nasul Luceafarului. In “comitetul celor zece” intruniti in ziua de 10 mai 1902 Al.Ciura este ales presedinte si propus sa gasească un nume publicatiei. Din cele 25 de titluri propuse, in aceeasi locuinta, in ziua urmatoare a fost ales, in unanimitate, Luceafarul. Botezul revistei a fost sarbatorit, dupa obiceiul vremii, intr-un restaurant de pe malul Dunarii.”, scria Mária Berényi

“Alături de Sebastian Stanca, din proaspătul „comitet redacțional” mai făceau parte: Alexandru Ciura, Octavian Goga, Ion Lupaș, Octavian Prie, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Ion Montani, Vasile Moldovan, Aurel P. Bănuț, Gheorghe Zăria și Ion Agârbiceanu.”

Articolul La 10 Mai 1902 într-o consfătuire organizată în casa lui Sebastian Stanca din Budapesta,se constituie comitetul de redacție al Revistei “Luceafărul” apare prima dată în Glasul.info.

Ocupația horthystă a Transilvaniei de Nord nu s-a limitat doar la persecuția administrativă, la masacre pe criterii etnice, execuții sumare cu taxă pentru cei care voiau să asiste la crimele și la grozăviile publice înfăptuite de horthyști împotriva populației civile românești rămase fără apărare, ci a inițiat și o amplă persecuție pe criterii religioase împotriva românilor transilvăneni.

Ungaria a recunoscut în mod formal numai Episcopia română de Cluj-Gherla. Celelalte episcopii unite precum și toate cele ortodoxe continuă a funcționa numai de fapt, cu excepția Episcopiei ortodoxe de Maramureș care a fost complet dezorganizată prin opreliștea ca episcopul titular să se întoarcă la reședință, prin alungarea membrilor Consiliului eparhial, a preoților și ocuparea clădirilor episcopiei de către autoritățile militare. Episcopul ortodox de Oradea a fost expulzat.

Mai multe biserici din secuime au fost devastate sau dărâmate, iar materialul și obiectele sacre au fost vândute la licitație. Prin decretul publicat în Monitorul Oficial Nr. 84 din 13 aprilie 1941 a fost înființată o Episcopie ortodoxă maghiară, numindu-se un administrator în persoana lui Mihail Popof.

“Situația bisericii ortodoxe din Satu Mare a devenit dramatică după ce la 23 februarie 1941, în urma decretului-lege nr. 45 de la Budapesta “biserica este amenințată că i se ia și pământul de sub biserică împreună cu casa parohială”.

Sfânta Cruce a fost scoasă din pământ și arsă pe câmp, de asemenea troița din Satu Mare ridicată de străjeri…” ( sursa: Țara Oașului în memoria documentelor, volumul I, de Emanuil Rus și Adrian Rezeanu)

Articolul La 23 Februarie 1941 situația bisericii ortodoxe devine disperată la Satu Mare: “biserica este amenințată că i se ia și pământul de sub biserică împreună cu casa parohială” apare prima dată în Glasul.info.

Foto/ video: facebook / Novák Előd

Un politician ungur, Novák Előd, a anunțat pe contul său de facebook că bustul lui Miklós Horthy de la Budapesta a fost stropit cu vopsea roșie, deși monumentul era supravegheat de către o cameră video. Pe camera de supraveghere se vede clar cum o persoană vine premeditat către bustul lui Horthy și aruncă țintit dintr-un recipient cu vopsea roșie pe bustul “amiralului fără flotă” și al “regentului fără rege”, al Ungariei.

S-or fi convins oare în sfârșit și ungurii că Horthy a fost un criminal macabru? Și că toate masacrele pe care le-a generat în numele unei utopii numită Ungaria Mare, nu numai că au fost inutile, dar au generat și o mult mai mare neîncredere din partea țărilor vecine cu Ungaria?

Citiți și: O enigmă a istoriei: Horthy, născut în România?

O mărturie cutremurătoare a unui refugiat român după Dictatul de la Viena din 30 august 1940 dezvăluie o informație cu adevărat surprinzătoare: Miklós Horthy, amiralul și regentul Ungariei, n-a fost altceva decât un slovac maghiarizat, pe numele său adevărat de Horáček.

Informația, aflată pentru prima dată în timpul Școlii de Vară Carei în anul 2019 de la domnul Gheorghe Cadar, născut în anul 1926 și locuitor al satului Lucăceni până în 1940 când românii au fost scoși din casele lor de către horthyști, este confirmată și de către istoricul militar Mircea Dogaru într-un articol publicat în culturaromana.ro:

“Miklos Horthy (numele real Horacek, individul fiind slovac ungurizat, ca si Kossuth) s-a proclamat „intaiul fascist al Europei”“, a scris istoricul Mircea Dogaru.

Potrivit mărturiilor domnului Gheorghe Cadar, Miklos Horthy (n.r. alias Nicolae Horáček sau Nicolae Horthy), era din Baia Mare, de unde fugise încă de la o vârstă fragedă clandestin în Ungaria și îmbrățișase cariera militară sub o altă identitate decât cea cu care se născuse în România.

Încă din copilărie, Miklos Horthy nu se înțelegea bine cu ceilalți copii români, nutrind o ură și un șovinism fără margini la adresa românilor. Dictatul de la Viena nu a făcut decât să-i ofere pretextul pentru a pune în practică tot ceea ce gândise la adresa românilor încă din copilărie.

“Mărturii ale unui supraviețuitor al românilor expulzați în urma Dictatului de la Viena din 1940. Gheorghe Cadar s-a născut în anul 1926 și a locuit în Lucăceni în 1940 când au fost scoși din casele lor. După expulzare a ajuns la Baia Sprie și apoi la Șișești. A lucrat la o prăvălie unde l-a întâlnit pe fratele amiralului fără flotă, Horty Miklos, cel care a ordonat alungarea românilor din casele lor și masacrele din satele românești. Fratele lui Horty Miklos a afirmat că numele lor de familie este Haracek și că familia lui nu a fost de acord cu expulzarea românilor din casele lor. Interviul cu Gheorghe Cadar a fost înregistrat de participanții la Școala de Vară din Carei , de Nord-Vest TV Satu Mare și de corespondentul Informația Zilei Satu Mare și Glasul.Info din Iași.”, a scris Buletin de Carei pe facebook

Articolul Bustul lui Horthy de la Budapesta, stropit cu vopsea roșie apare prima dată în Glasul.info.

În urmă cu o aproximativ o săptămână, o imagine cu o stradă extrem de peticită, până la “refuz”, din Budapesta, a făcut deliciul internauților din România. Mulți dintre români s-au întrebat atunci pe bună dreptate:

“La ce le-o fi trebuind ăstora Transilvania când ei sunt vai de steaua lor și nu sunt în stare nici măcar să întrețină o limbă de străduță, peticind-o ca pe vremea când textilele erau un produs de lux pentru umanitate?”.

O stradă din Budapesta, o lucrare inginerească cum n-a văzut Parisul

Alții au început să asemene “lucrarea” inginerească de pe acea stradă din Budapesta cu arta abstractă, cu arta decorativă…

Nu mare ne-a fost mirarea însă atunci când ne-am plimbat doar la câteva zile distanță pe la Carei, în fieful administrației locale UDMR, când am zărit același stil de lucru.

Aceleași petice unul lângă altul și în cartierul Republicii din Carei… Să le fi plăcut edililor din Carei atât de mult acea stradă din Ungaria încât au hotărât că e musai să ia și ei puțină “lumină” de la Budapesta?

Imaginile vorbesc de la sine, iar orice comentarii sunt de prisos…

Articolul Administrația UDMR din Carei plagiază Budapesta? apare prima dată în Glasul.info.

În ediția sa din 21-23 iulie 1990, ziarul Adevărul de Cluj (n.r. Adevărul în libertate) publica un avertisment prin intermediul unui articol intitulat “Fundația “Pro Transilvania” înființată la Budapesta, o provocare iredentistă ce trebuie reprimată”.

După Dictatul de la Viena de la 30 august 1940, românii ardeleni au înființat o organizație numită Asociaţia Pro Transilvania, formată dintr-o rețea de organizații ce militau pentru rezistență și pentru eliberarea Ardealului.În cadrul organizației Pro Transilvania a acționat un nucleu clandestin conceput ca parte a Mișcării Române de Rezistență și Eliberare.

Asociaţia Pro Transilvania s-a înființat la 7 octombrie 1940  potrivit publicației Timpul Transilvaniei (13 Octombrie 1940), iar la 8 Octombrie 1940, în sala festivă a Ligii Antirevizioniste din Palatul ziarului Universul din București, s-a ținut ședința de constituire a Asociației patriotice Pro Transilvania. Actul de constituire a fost semnat de peste 100 de fruntași ai vieții publice românești. Adunarea de constituire a fost prezidată de către Iuliu Maniu, președinte de consiliu, care a ținut un discurs fulminant.

“Lupta pe care o incepe asociația “Pro Transilvania” are ceva asemănător cu aceea pe care a pornit-o, in anul 1860, bătrâna societate culturală “Astra”, în frunte cu inalții ierarhi ai bisericii Andrei Şaguna, A. Sterca Şuluțiu şi I. Alexi, cărora li s’a alăturat floarea intelectualităţii ardelene”, scria publicația Timpul Transilvaniei

La 30 Mai 1990 se înființa la Budapesta Fundația Pro Transilvania, “o provocare iredentistă ce trebuie reprimată”, așa cum descria în iulie 1990 Adevărul de Cluj. Ungurii se mișcaseră încă o dată mai repede ca românii, și înființaseră o fundație, parcă special în batjocură, cu același nume precum Asociaţia Pro Transilvania, a cărei membri luptau din 1940 pentru eliberarea Ardealului, însă o fundație cu scopuri total diferite de cele ale asociației românești de la mijlocul secolului trecut.

“La 30 mai 1990 s-a  înființat la Budapesta, fundația cu denumirea de mai sus (n.r. “Fundația Pro Transilvania”), de către un grup de cetățeni români de limbă maghiară. În preambulul statutului, autorii fac unele considerațiuni istorice și juridice pentru a justifica necesitatea acestei fundații.

(…) La punctul 3 se susține că “împilarea noastră națională de decenii, asimilarea forțată și în ultima vreme emigrarea în masă pun în primejdie existența maghiarimii ardelene” “

La 13 noiembrie 2000, Curtea de Apel Cluj a anulat constituirea legală a Fundației Pro Transilvania, la cererea Ministerului Justiției, la un an după ce această instituție a depus o cerere în acest sens, iar Sabin Gherman, președintele Fundației Pro Transilvania la Cluj, bântuia prin studiourile de televiziune cu propaganda pentru autonomie, și cu un nou proiect antiromânesc: Liga Transilvania–Banat.

Au urmat deja binecunoscutele smiorcăieli la nivel internațional, cu discuții la nivelul unor instituții europene despre faptul că în România, Curtea supremă a decis că Fundația Pro Transilvania este o organizație ilegală.

Cert este faptul că de trei decenii încoace, la umbra unor așa zise evenimente și manifestări culturale, acestă fundație își face de cap prin Transilvania, ațâțând sentimentele iredentiste, revizioniste, ale maghiarimii ardelene. Din păcate pentru România de azi, Parlamentul României este plin de imbecili care ori habar n-au ce votează ori chiar nu le pasă ce votează, de curând fiind la o aruncătură de băț oportunitatea ca limba română să nu mai fie singura limbă oficială în statul român.

Articolul La 30 Mai 1990 se înființa la Budapesta Fundația Pro Transilvania, “o provocare iredentistă ce trebuie reprimată” apare prima dată în Glasul.info.

Este deja ceva vreme de când portalul filomaghiar Corbii Albi, o publicație de propagandă profund antiromânească, preia și publică textele Danielei Dobre, o așa zisă româncă, trăitoare la Budapesta. Prima dată am remarcat-o pe această Daniela Dobre când s-a activat odată cu scandalul de la Valea Uzului, susținând atunci până și cu dinții propaganda maghiară legată de profanările repetate înfăptuite împotriva mormintelor nemaghiare din Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului.

De curând, cu ocazia zilei de 24 ianuarie, Asociația Calea Neamului a dus la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna, Ceata Urșilor de la Dărmănești și Călușul Oltenesc, refăcând simbolic unirea românilor din toate cele trei mari provincii istorice românești: Moldova, Muntenia și Transilvania. Ei bine, această Daniela Dobre din nou și-a reactivat antiromânismul, arătându-se deranjată de faptul că românii au “ceva” de sărbătorit la Sf. Gheorghe. Ca și cum românii s-ar fi dus în munții Altai să participe la o sărbătoare națională!?

“Astăzi o venit ăia din Dărmănești la Sfântu Gheorghe să sărbătorească Ziua Unirii Moldovei cu Țara Românească. Ăia cu Dansul Ursului, obicei vechi de Anul Nou. O dansat și s-o veselit prin centru pe la noi(acasă la ei n-o putut). Obicei fain de altfel, dar nu la Sfântu Gheorghe la aproape o lună de la anul nou. Înțelegeți voi ce vreau Io să zic.

Io m-am săturat de toți cei care sărbătoresc ceva la noi la Sfântu Gheorghe. Orașul a devenit un punct de atracție pentru sărbătorit aiurea, doar așa să scoatem ochii altora și să le arătăm noi cine-i stapanul. Ești din Constanța, Botoșani, Reșița sau Satu Mare și sărbătorești?

Fă-ți bagajele și hai la Sfântu Gheorghe, la noi poți să sărbătorești orice. M-am săturat ca de mere pădurețe. Încetul cu încetul, la câte sărbători avem în oraș, am putea să cerem o taxă/sărbătorit. “, a scris pe facebook Daniela Dobre, o postare antiromânească atât de mult pe placul celor de la Corbii Albi, încât aceștia au publicat-o integral pe site-ul lor

Și mai curios este faptul că autoarea, deși trăiește la Budapesta, s-a săturat de românii care au “ceva” de sărbătorit la Sf. Gheorghe!? De curiozitate, ne-am uitat și noi pe profilul ei de pe contul său de socializare, să vedem cât de implicată este în viața capitalei Ungariei, și am constatat că o preocupă inclusiv alegerile electorale din Budapesta. Ori dacă este direct interesată de viața politică și alegerile electorale din Budapesta, e limpede că trăiește acolo și nu la Sfântul Gheorghe, printre urșii moldoveni de la Dărmănești și căluții oltenești veniți să sărbătorescă 24 ianuarie împreună cu frații lor români din Covasna.

Și mai grav este că-i țin isonul o serie de comentatori care nu se sfiiesc să facă niște comentarii absolut rușinoase și discriminatoare la adresa românilor, demonstrând ceea ce noi am spus-o de nenumărate ori: Corbii Albi este o publicație filomaghiară de propagandă, profund antiromânească.

Platforma România 100, o platformă nu tocmai filoromână

“Pentru proiectul „Oameni noi în politică” s-au mobilizat toate comunitățile locale RO100 și au petrecut foarte mult timp discutând cu oamenii și colectând semnături. În acest timp,peste 2500 de voluntari RO100 au organizat mai mult de 230 de acțiuni civice, încomunitățile locale RO100.”, așa își descriu activitatea cei din Platforma România 100, un proiect printre ai cărui fondatori se găsesc nume precum Dacian Cioloș, Alin Cristian, Dragoș Pîslaru, Dragoș Tudorache și Vlad Voiculescu, așadar PLUS și USR

Anume în Platforma RO100 găsim la Budapesta un grup de tineri simpatizanți ai alianței USR & PLUS, cu simpatii filomaghiare, printre care se regăsește bineînțeles și Daniela Dobre. Unii dintre amicii pe care-i vedeți în jurul eroinei noastre care nu suportă să vadă românii din alte provincii sărbătorind la Sfantu Gheorghe, manifestă de asemenea și ei puternice simpatii pentru … tricolorul maghiar.

Imaginile de mai sus, sunt publice pe pagina de facebook RO100 Budapesta, iar Daniela Dobre figurează după cum se poate vedea în unele dintre activitățile desfășurate de “oamenii noi” ai aceste platforme progresiste, cu preocupări din păcate nu chiar atât de filoromânești, ci ba chiar dimpotrivă.

Articolul Antiromânism: Trăiește la Budapesta, dar s-a săturat de românii care au “ceva” de sărbătorit la Sf. Gheorghe apare prima dată în Glasul.info.

Comemorarea a 100 de ani de la retragerea trupelor românești din Budapesta a stârnit în Ungaria dezbateri aprinse și vii controverse între tabăra celor care promovează “horthysmul modern” și a celor care se rușinează de istoria nefastă și sălbatică a regimului horthyst.

În timp ce grupările și mișcările politice radicale, precum nou apăruta Mi Hazank, o organizație chiar mai radicală decât extremiștii de la Jobbik, cei care făcuseră valuri prin Transilvania cu activismul lor iredentist, îl consideră pe Miklós Horthy un erou de necontestat al națiunii maghiare, solicitând ridicarea în cinstea acestuia statui în capitala ungară și chiar declararea sa ca fiind cetățean de onoare al Budapestei, zona de stânga de pe scena politică din Ungaria vorbește în schimb despre necesitatea eradicării definitive a “horthysmului modern” din Ungaria.

Controversele din societatea ungară continuă și atunci când se vorbește public despre retragerea trupelor românești în 1919 din Budapesta: dacă unii politicieni, precum fostul ministru Lazar Janos consideră că “acum 100 de ani, Miklos Horthy împreună cu prietenii și aliații săi au salvat Ungaria”, afirmând că Horthy era pregătit de o confruntare cu Armata Română și că trupele românești ar fi părăsit Budapeste de frica unor confruntări sângeroase, cealaltă parte consideră că “românii n-au plecat din Budapesta de frica lui Horthy, ci pentru că le-a cerut-o Antanta”.

Articolul Presa maghiară: “Românii n-au plecat din Budapesta de frica lui Horthy, ci pentru că le-a cerut-o Antanta” apare prima dată în Glasul.info.