În anul 1316, pentru a-şi asigura sprijinul clujenilor, Carol Robert de Anjou le-a acordat, prin diploma regală din 19 august 1316, libertăţile la care aceştia aspirau. Regele Carol Robert de Anjou acordă Clujului statutul de oraș și-l scoate din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia.

În zorii secolului al XIV-lea, Transilvania se afla într-o perioadă de frământări și reașezări politice. Dinastia angevină, reprezentată de Carol Robert de Anjou, încerca să-și consolideze autoritatea în Regatul Ungariei, după decenii de lupte interne și rivalități nobiliare. În acest context, orașele, așezările comerciale și comunitățile cu potențial economic dobândeau un rol tot mai important. În data de 19 august 1316 Carol Robert de Anjou a scos Clujul din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia și i-a acordat statutul de oraș (civitas).

Un astfel de moment de cotitură a avut loc la 19 august 1316, când regele Carol Robert de Anjou a emis diploma prin care a scos Clujul de sub stăpânirea Episcopiei Catolice de Alba Iulia și i-a acordat statutul de oraș liber regal.

Prin acest act, Clujul a primit libertăți urbane, adică dreptul de a se autoguverna în anumite privințe, de a-și alege conducătorii locali și de a organiza târguri și comerț. Orașul a intrat direct sub autoritatea Coroanei, fapt ce l-a ferit de ingerințele nobiliare sau ecleziastice.Într-o epocă în care drepturile de judecată, libertatea comerțului și autonomia breslelor erau privilegii râvnite, Clujul a câștigat o poziție aparte între localitățile Transilvaniei. Nu întâmplător, diploma din 1316 a deschis drumul dezvoltării urbane a Clujului, așezându-l pe harta economică a regatului.

Gestul lui Carol Robert de Anjou nu a fost doar o binefacere, ci și o strategie politică. Sprijinul locuitorilor Clujului, cu precădere al meșteșugarilor și negustorilor, era vital pentru stabilitatea domniei sale. Acordându-le libertățile dorite, regele și-a asigurat fidelitatea unei comunități în creștere, situată într-un punct nodal al Transilvaniei.

Deși făcut de un rege străin, actul din 19 august 1316 a fost, în esență, actul de naștere urbană al Clujului medieval. Orașul a început să prospere, să atragă negustori, coloniști și meșteșugari, iar autonomia sa a alimentat spiritul civic și identitatea locală.Privind retrospectiv, putem spune că diploma regelui a pus piatra de temelie a transformării Clujului într-unul dintre cele mai importante centre urbane din Transilvania, cu o influență care s-a extins de-a lungul secolelor.

Astfel, 19 august 1316 rămâne o dată de hotar în istoria Clujului – ziua în care a trecut de la statutul de așezare subordonată la cel de oraș liber regal, cu o viață proprie, deschisă spre comerț, cultură și afirmare în istoria Transilvaniei.

Articolul 19 august 1316 – Ziua în care Clujul a devenit oraș scos din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia apare prima dată în Glasul.info.

22 Septembrie 1326: Cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Carol Robert îi dăruiește lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului. Moșia Zurduc, din nordul Maramureşului, cuprindea satele: Bârsana, Strâmtura, Onceşti, Corneşti, Năneşti şi Fereşti.

Potrivit lucrării istorice “Despre cnejii români” publicată în anul 1903 de către istoricul Ioan Bogdan, autorul unor studii referitoare la limba documentelor slavo-române și creator al filologiei slavo-române, “cnejii ce se aflau pe proprietăţile nobililor, clerului sau comunelor aveau o situaţie mai joasă; ei n-aveau un drept cnezial ereditar şi nu erau scutiţi de “onus terrestralis”, de care nu erau scutiţi totdeauna nici cnejii confirmaţi de rege.”

“Şi cu toate acestea o parte din cnejii români deveniseră nobili ai regatului înainte de 1366 şi foarte mulţi se înnobilează pe la sfârşitul sec. XIV şi în cursul sec. XV. Primul caz cunoscut e cel de sub Carol Robert din 1326: acesta dă unui Stanislaus kenezius din Maramureş, pentru serviciile sale, “terram Zurduky iure perpetuo ac hereditarie possiden- dam”, excluzând-o de sub orice jurisdicţie, scutind-o de orice dări şi acordând lui Stanislaus «<omne ipsius terre debitum et collectam, more et lege nobilium regni percipiendam» .

Maramuresul si Rusia Subcarpatica. De la Episcopia de Hajdudorog la Tratatul de la Trianon

În anul 1408 i se reconfirmă această posesie asupra moșiei Zurduc și lui Dragoș, fiul cneazului Seneslau / Stanislau / Stanislav. Dacă în 1326 moșia apărea în documente sub numele de “terra Zurduky“, la 1408 deja toponimul este schimbat în Borzanfalva (n.r. satul / așezarea lui Borzan) ceea ce arată că pe lângă numele de Stan, tatăl cneazului avea și un alt nume sau posibil supranume, Borzan.

“Printre cei ridicaţi la treapta nobiliară îi găsim pe voievozii Ştefan din Cuhea, Seneslau din Dolha şi Crăciun din Bilca, apoi pe cnejii Seneslau din Bârsana, Bogdan şi Iuga, fiii lui Ştefan, Ion şi Ştefan, fiii lui Iuga, Maxim din Iloşva, Giula şi fiii săi din Giuleşti, Drag şi Dragoş din Bedeu ş.a.”

Numele cneazului din Maramureș căruia regele Ungariei Carol Robert de Anjou îi dăruiește moșia Zurduc, îl regăsim în documente istorice în cel puțin 5-6 forme diferite, însă cele mai folosite sunt cele de Seneslau / Stanislau / Stanislav. Ei bine, acest Seneslau din urmă, potrivit istoricilor, pare a fi cneazul Seneslau din Bârsana, o familie puternică din Maramureș care s-a aflat în grațiile regalității maghiare pentru multă vreme.

Studiind documentele istorice am constatat că prin aceste înnobilări ale familiilor românești s-a ajuns după secole la maghiarizarea familiilor nobiliare românești, atât pe teritoriul unor comitate din Transilvania cât și de pe teritoriul de azi al Ungariei. Cândva nobilii maramureșeni erau stăpâni peste comitatele Ung, Bereg, Ugocea, Dolha, etc

Bibliografie:

• Ioan Bogdan (1864-1919), Despre cnejii români (1903)
• Ioan Pușcariu (1824-1911), Date istorice privitoare la familiile nobile române
• Cornel Bîrsan, Istorie furată, Cronică românească de istorie veche
• Ioan Mihaly de Apșa (1844-1901), Diplome maramureșene din secolul XIV și XV
• Ludwik Wyrostek, Rod Dragow-Sasow na Wegrzech i Rusi Halickiej

Etichete: Stanislaus kenéznek, Stanislaus kenezius, Stanislav Kenezius filius Sten, Stanislav fiu lui Stan, Barcánfalva, Szurdok, Borzan, Stan fia Stanislaus, Zurduky, Máramaros, Szaniszló, Sztán, Sztán Szaniszló, Sztán fia Szaniszló, Szaniszló kenéznek, Dragus, Szurduk, Strâmtura, Strîmtura, Stanislai Kenezy, fily Sten, terram Zurduky, Stanislao Kenezio, Szaniszlo kepeznek, Myk Olacus, fily Borzan, filius Stanislai, fiul lui Leu, fiul lui Bârsan, Barzan, Kniaz Stanislaw, Leu de Zurdok, Ztanislau Knezu de Marmaros,

Articolul 22 Septembrie 1326: Cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou apare prima dată în Glasul.info.