Comunicat de presă

Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” are o activitate recunoscută public, dedicată memoriei luptei pentru libertatea și demnitatea poporului român în anii grei ai dictaturii comuniste, valorilor fundamentale ale unei societăți libere și democratice, între care libertatea de exprimare reprezintă o cheie de boltă a edificiului social, politic și cultural.

Suntem profund îngrijorați și ne manifestăm protestul față de  acordarea de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în calitate de autoritate coordonatoare a serviciilor digitale, a statutului de “notificator de încredere” Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel”, ceea ce va permite acestuia să notifice platformele online cu privire la conținutul ilegal, cu caracter antisemit și negaționist, din mediul online românesc.

Pentru cei nefamiliarizați cu acest domeniu, menționăm că platformele online au obligația de a trata cu prioritate notificările transmise de notificatorii de încredere, conform Regulamentului European privind serviciile digitale (DSA), în scopul combaterii conținutului ilegal online.

Este revoltător că se acordă un asemenea statut unei instituții care, prin conducerea sa, în frunte cu directorul Alexandru Florian, și-a creat o obișnuință din dezinformarea și manipularea instituțiilor centrale și locale ale statului român, generând o permanentă stare de tensiune socială, instigând la măsuri ilegale și abuzive. Și toate acestea în numele apărării memoriei Holocaustului și combaterii unui antisemitism cel mai adesea închipuit.

Este vorba de practicarea unui adevărat terorism intelectual, țintele predilecte ale atacurilor INSHR-EW fiind, de cele mai multe ori, nu promotorii antisemitismului sau negaționiștii, ci memoria unor personalități incontestabile ale culturii naționale, exterminate sau chinuite în lagăre și închisori de regimul totalitar comunist ori care au luptat cu arma în mână împotriva regimului ilegitim și criminal instaurat de ocupația sovietică după 1945, pentru libertate, democrație și stat de drept.

Terorismul cultural promovat cu zel (neo)marxist de conducerea acestui institut care, din instituție de cercetare istorică s-a transformat într-o adevărată structură de poliție politică, merge până la a face victime în rândul unor intelectuali și oameni de cultură de marcă, distrugându-le reputația profesională și prejudiciindu-le cariera, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani cu istoricul Marius Oprea, activistul pentru drepturile omului Gabriel Andreescu ori fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Octav Bjoza.

Din păcate, actuala conducere a INSHR-EW a implicat această instituție într-un război mai degrabă ideologic, mânat de o revanșă politică împotriva figurilor emblematice ale luptei anticomuniste și promotorilor memoriei acestora.

În urmă cu doi ani, în octombrie 2022, o serie de personalități ale vieții culturale au înaintat Guvernului o petiție în care, în mod documentat, pe baza prezentării unui lung șir de acte prin care conducerea INSHR-EW, uzând de autoritatea de institut guvernamental, pur și simplu a mințit și manipulat instituțiile statului român, generând măsuri care au stârnit nemulțumiri și neîncredere în autoritatea publică.

În aceste condiții, în calitate de instituție de drept privat reunind urmași ai luptătorilor în Rezistența anticomunistă, cerem cu fermitate ANCOM să reevalueze decizia prin care a acordat INSHR-EW statutul de notificator de încredere. Prin această decizie, statul român, prin ANCOM, pe lângă faptul că finanțează activitatea acestui institut cu o agendă evident antiromânească, îi acordă acum și libertatea de a institui cenzura în mediul online, ducând la un alt nivel ofensiva de ștergere din memoria colectivă a luptătorilor împotriva comunismului, oameni care s-au sacrificat luptând cu arma în mână sau alegând calea închisorilor în locul colaborării cu regimul comunist. Se împlinesc profeticele cuvinte ale părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa: “Se vor lupta cu noi și morți”.

Este inacceptabil ca astăzi, când ne apropiem de comemorarea a 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, când printre primele lozinci ale descătușării spiritului libertății, s-a strigat pe străzi “Jos cenzura!”, acesta fiind una din revendicările de bază ale revoluționarilor, astăzi, când în SUA se pune oficial problema renunțării la constrângerile aduse libertății de exprimare în numele corectitudinii politice, în România cenzura să fie instituită până la nivelul mediilor online.

În numele tuturor celor care prețuiesc libertatea de exprimare și căutarea adevărului, atragem atenția ANCOM, Parlamentului României  și Guvernului României, că această decizie constituie o gravă ofensă la adresa foștilor deținuți politici anticomuniști și a urmașilor acestora, iar societatea românească va sancționa cum se cuvine aceste ingerințe.

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Președinte: Coriolan Baciu

Secretar: Florin Dobrescu

București, 15.11.2024

Articolul „Nu instituiți cenzura la 35 de ani de la căderea comunismului!” Protest față de acordarea de către ANCOM a statutului de „notificator de încredere” pentru Institutul „Elie Wiesel” apare prima dată în Glasul.info.

Ministrul Educației, Ligia Deca, insistă să țină copiii departe de Biserică și în acest an școlar, programând vacanța de primăvară astfel încât elevii să fie chemați la școală în Săptămâna Patimilor, atunci când au loc Deniile.

Concret, în anul școlar 2024-2025, vacanța de primăvară este stabilită în perioada 18- 27 aprilie 2025, potrivit unui Ordin care a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

Cum Sfintele Paști pică anul viitor în ziua de 20 aprilie– pentru ortodocşi şi pentru catolici- înseamnă că elevii au vacanță doar în Săptămâna Luminată, căci Vinerea Mare este prin lege zi nelucrătoare.

Prin urmare, elevii nu vor putea participa la Denii în Săptămâna Patimilor, o măsură demnă de ‘anii 50.

Reamintim că Ligia Deca a încercat să nu acorde vacanță în perioada Sărbătorilor Pascale nici în anul școlar 2023-2024, spunând că este vorba „despre egalitate de tratament între confesiuni.” Ulterior, după reacția publică și politică, Ligia Deca a acordat, totuși, vacanță de Paști. (rostonline.ro)

Articolul Se întorc anii ’50? Elevii, chemați la școală în Săptămâna Patimilor. Când a stabilit Ligia Deca vacanța de primăvară în noul an școlar apare prima dată în Glasul.info.

De sub streașina Munților Făgărașului, din satul Viștea de Sus, ne-a sosit vestea plecării la Domnul, în noaptea de Sfânta Maria Mare (14/15 august 2024), a luptătorului anticomunist Vasile Bucelea. Participant la Rezistența anticomunistă din Țara Făgărașului, fost deținut politic, Vasile Bucelea avea vârsta de 89 de ani.

Născut în 1935, fiind cel mai mic copil al familiei Vasile și Sofia Bucelea, avea să dovedească, în 1951, la vârsta de doar 16 ani, că în vinele sale curgea sânge de făgărăşean, intrând în reţeaua de sprijin a Mişcării de Rezistenţă Anticomunistă şi Antisovietică din Munţii Făgăraşului, prin intermediul fratelui său, Ion Bucelea, care era coleg la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş cu Remus Sofonea, unul dintre partizanii din grupul Ion Gavrilă Ogoranu. De altfel, întreaga sa familie s-a implicat în lupta de rezistență anticomunistă, sprijinind tinerii partizani din munți. Fratele său Ion Bucelea, născut în 1928, era absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, iar Ana Bucelea, născută în 1925, era măritată cu profesorul Olimpiu Borzea, liderul Rețelei de sprijin Viștea a Rezistenței făgărășene.
Vasile Bucelea avea să fie ajutorul lui Olimpiu Borzea, cumnatul său, în tragedia din casa acestuia, când partizanii Remus Sofonea și Laurian Hașu s-au împușcat reciproc pentru a evita căderea lor în mâinile Securității. După consumarea tragediei, Vasile Bucelea l-a îngrijit pe Laurean Haşu din iunie până în octombrie 1953, când acesta și-a revenit, plecând înapoi la luptătorii din munți.

S-a căsătorit, în 1956, cu Livia Bucelea (născută Şerban, în 1939). La scurt timp, la 13 decembrie 1956, a fost arestat de Securitate, soția fiind însărcinată cu primul său copil, Viorica (născută la 15 iulie 1957). În aceeași zi de 15 iulie 1957, Tribunalul Militar Sibiu îl condamna la 25 de ani muncă silnică. Timp de 4 ani nu a știu nimic de familia lui. Toţi trei frații erau arestaţi, iar casa percheziționată. Tatăl său, care era sigur că va fi arestat şi el, torturat şi pus să-şi denunţe copiii, s-a spânzurat în şură. Soţia lui, care nu împlinise 18 ani, era gravidă, cu ambii părinţi de pe curte (socrii) morți şi cu soţul arestat, rămăsese singură, fără niciun ajutor, dată afară din casa confiscată. A fost anchetat 7 luni la Securitatea din Braşov. A urmat procesul prin care a fost condamnat la 25 ani muncă silnică. Recursul pe care l-a înaintat avocatul din oficiu a fost respins de Curtea Militară Supremă în august 1957. După condamnare a executat pedeapsa în penitenciarul din Sibiu (vara 1957-vara 1958), Gherla (vara 1958-primăvara 1963), lagărul Luciul Giurgeni (primăvara 1963-toamna 1963), Jilava (toamna 1963-13 aprilie 1964).

A fost eliberat în 1964, în cadrul decretelor de grațiere a deținuților politici, fiind epuizat şi bolnav de hepatită, colită, ulcer şi varice, ca urmare a condițiilor extrem de dure de detenție. La un an şi jumătate de la liberare, în 1965, s-a născut fiul lui, Daniel, iar în 1969, cel de-al treilea copil, Mircea.
În anii următori liberării, a urmat mai multe tratamente medicale, dar timp de 7 ani nu a fost apt de muncă. – integral pe www.napocanews.ro.

Articolul A mai plecat un luptător făgărăşean. Vasile Bucelea: Prezent! apare prima dată în Glasul.info.

  Activistul civic Dicusar Constantin a înaintat oficial câteva petiții cetățenești celor mai esențiale instituții de stat din Republica Moldova. Maiei Sandu i-a fost adresată o petiție privind retragerea distincțiilor de stat unor oameni de stat și funcționari publici ai aparatelor sovietelor comuniste, care au participat sau coparticipat la crime împotriva umanității și alte ilegalitați (deportările staliniste, abuz de prerogative funcției, exproprieri abuzive, îmbogățiri ilicite ale membrilor fostului Particid Comunist al RSSM, suprimarea protestelor, reeducați fortate, sechestrări ilegale, rechiziții, tratamente psihice fortate, spitalizări forțate, execuții sumare, pedepse cu moartea incompatibile cu faptele reale săvârșite, îngrădiri de drepturi și libertăți fundamentale, promovarea cultului personalității lui I. Stalin, aplicări de pedepse corporale corective, colectivizari forțate în cadrul cooperativelor agricole, trafic și exploatare de ființe umane etc). Către Parlamentul Republicii Moldova au fost emise 2 petiții privind modificarea unor articole din Codul Penal care prevăd egalarea crimelor fasciste cu cele staliniste-comuniste. Către Guvernul Republicii Moldova a fost emisă o petiție privind propunerea de înființare a unui Institut de Investigare a Crimelor Comunismului, instituție care urmează teoretic să fie una geamănă cu IICCMER din România. Preluare: MAGAZIN CRITIC

Articolul Demersuri continue către Președintele Maia Sandu, Guvernul Gavriliță, și Parlamentul Republicii Moldova privind condamnarea comunismului, instituționalizarea pe subiectul crimelor comunismului și sugestii de modificare a Codului Penal al Republicii Moldova. apare prima dată în Glasul.info.

În seara asta m-am întors cu mașina de la înregistrarea unei emisiuni și la o intersecție aștepta un filtru cu mai multe mașini de poliție. Ne-au oprit și de mașina noastră s-au apropiat mai mulți polițiști care au cerut actele mașinii și documentele noastre de identificare.

Chestia asta seamănă tot mai mult cu o dictatură medicală îmbinată cu una poliţienească de stat. Deși toți arătau cu degetul către PSD, PNL-eii se dovedesc mai comuniști decât toate formațiunile de stânga de pe scena politică din România.

N-aș fi scris aceste rânduri dacă aș fi crezut măcar un dram că asemenea acțiuni sunt făcute în sprijinul și pentru siguranța cetățeanului. Contraexemplele sunt din păcate grăitoare: fete răpite (vezi Caracal și multe alte locuri din țară), violate, torturate, ucise, puse în valiză și incendiate… Unde erau toate aceste forțe desfășurate acum?

Sper ca termenul de polițist să nu ajungă la fel de peiorativ pe cât ajunsese în ultimele decenii ale secolului trecut, cel de milițian….

Articolul Trăim într-o dictatură medicală îmbinată cu una poliţienească de stat apare prima dată în Glasul.info.

Vom continua să publicăm articolele scrise de părintele Dumitru Stăniloae prin anii 1930 adunate în cartea “Ortodoxie și Naționalism”. Citirea integrală a acestor scrieri poate trezi conștiința tuturor celor ce n-au înțeles ce a însemnat Ortodoxia cu adevărat pentru români… În felul acesta poate ne mai aducem aminte că generația părintelui s-a jertfit doar pentru a propovădui un creștinism de sorginte apostolic, numit de domnia sa și “supranațional”…

Prin jertfe nenumărate aduse cu deosebire de tineretul nostru, Dumnezeu a eliberat poporul român de robia comunistă care dura de 45 de ani şi care urmărea golirea tineretului de viaţa creştină şi deci de spiritualitatea lui strămoşească, iar prin aceasta, desfiinţarea identităţii lui ca popor aparte, ca să nu mai vorbim de nimicirea lui ca existenţă biologică printr-o tot mai crudă înfometare.

În această acţiune de nimicire a neamului nostru o atenţie specială se dădea prigonirii Bisericii strămoşeşti şi împiedicării ei în tot felul, în lucrarea ei deschisă în viaţa poporului.

PRIGONIREA BISERICII ORTODOXE STRĂMOŞEŞTI SUB COMUNISM!

Vom enumera câteva forme ale acestei prigoniri.

De fapt, Biserica Ortodoxă strămoşească a fost supusă de regimul comunist unei prigoniri deosebite. Un reprezentant al Departamentului Cultelor, întrebat odată de mine, pentru ce Biserica Ortodoxă este supusă unor dificultăţi speciale, nepermiţându-i-se să-şi refacă bisericile ce se ruinau, în vreme ce cultele neoprotestante îşi clădeau, în schimbul valutei străine, case de rugăciune monumentale, acela mi-a răspuns că credinţa creştină reprezintă în rândul poporului român majoritatea ortodoxă şi tocmai de aceea ea trebuie desfiinţată cu deosebire, pentru a face să domnească în statul nostru ateismul.

Formele acestei acţiuni de eliminare a credinţei din majoritatea poporului nostru s-a concretizat, cum am spus, în oprirea refacerii şi reparării bisericilor ce se ruinau, în demolarea unui mare număr de biserici existente, în supravegherea deosebită a activităţii preoţilor, în închiderea acestora pentru vini inventate, în aşa măsură încât între anii 1950l965 se aflau peste 500 de preoţi ortodocşi în închisori, dintre care unii au fost duşi la canal, ca să nu mai vorbim de copiii preoţilor, mai ales ai celor închişi, care nu erau admişi în facultăţi; erau, în schimb, suspectaţi permanent, iar în serviciu menţinuţi numai în grade inferioare. La acestea se adaugă persecutarea credincioşilor care aveau curajul să frecventeze bisericile.

Dintre preoţii aflaţi în închisori în anii 1958-l964, eu personal am fost în cameră cu câţiva care au murit, îmbolnăviţi de tot felul de tratamente chinuitoare la care fuseseră supuşi, inclusiv înfometarea.

Aceştia au fost: Dr. Liviu Munteanu, fost rector al Institutului Teologic din Cluj, închis pentru că semnase, ca vicar al Episcopiei din Cluj, în locul Episcopului, o adresă către preoţi pentru catehizarea copiilor. Deşi ajunsese paralizat după o vreme, era silit să meargă pe picioarele sale pentru a-şi rezolva trebuinţele trupului, fiind supus şi la alte acte chinuitoare care i-au grăbit moartea. Apoi a fost Dr. Ilarion Felea, fost rector al Institutului Teologic din Arad, distins autor de scrieri teologice, Pr. Lazarov din Dobrogea, aflat în 1959, în cel de-al 14-lea an de închisoare; acesta se gândea cu emoţie că-şi lăsase fiul acasă în vârstă doar de un an. Nişte dureri cumplite de cap i-au adus la un moment dat, după trei zile, moartea, ieromonahului Daniel (fost Sandu Tudor), mort în urma unor împungeri de către gardieni, în timp ce era adus de la o baie împreună cu alţii, înainte de aceştia a murit în 1950. Pr. Ilie Imbrescu, care după ce a fost ţinut, ca pedeapsă, câteva zile fără mâncare, luând ceva de mâncare, a făcut ocluzie intestinală.

Biserica Romano-Catolică a canonizat pe unicul ei cleric mort în închisoare, respectiv pe M. Gr. Ghica.

N-ar fi cazul să pomenească şi Biserica noastră pe nenumăraţii preoţi şi pe mulţi alţii, ca şi pe toţi credincioşii ortodocşi morţi în chinurile din închisori pentru credinţa lor? (…)

_______________________________________________________

Pr.  Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și Naționalism, 2011, p. 297

Sursa: magazincritic.ro

Articolul PRIGONIREA BISERICII ORTODOXE STRĂMOŞEŞTI SUB COMUNISM! apare prima dată în Glasul.info.

Domnul AUREL a făcut acest comentariu pe marginea textului semnat de dl Marius Mioc. Aștept de ani de zile să mai spună cineva acest mare adevăr, cu care se încheie comentariul dlui AUREL:Poziția adevărată a românilor s-a făcut văzută în mai 1990, la alegerile câștigate de FSN, adică câștigate nu de de partidele lui Câmpeanu și Rațiu, care reprezentau opțiunea pro-occidentală, pro-capitalistă și anti-comunistă. Românii au votat masiv cu FSN, pentru că i-au luat în serios pe cei care ziceau că FSN sunt comuniștii!… Ceea ce era în mare măsură adevărat!…

Numai că după alegeri, a urmat trădarea! A început trădarea! Voi dezvolta acest subiect zilele următoare. Deocamdată îl felicit pe dl AUREL pentru întreg comentariul și mai ales pentru fraza citată în titlul acestei postări. Bun venit pe site-ul nostru, domnule AUREL!

„Poziția adevărată a românilor s-a făcut văzută în mai 1990!”

Comentariul domnului AUREL:

„Sunt convins ca exista oameni de buna credinta care cred ca asa au stat lucrurile cum spune Dl.Mioc. Tot asa cum sunt oameni de buna credinta care cred ca Tg.Mures din 1990 a fost provocat de ofiterii de securitate dati afara, pentru a se demonstra ca e nevoie de ei si a fi reincadrati. Nici mai mult, nici mai putin ! Acesti oameni au oroare de teoriile conspirationiste si, avandu-se in vedere cate tampenii sunt publicate pe tema asta de tot felul de agramati ( fie ei generali ! ), sunt de inteles. Totusi, hotararea internationala secreta de a fi inlocuite conducerile statelor socialiste, prin persuasiune, intimidare, sau chiar violenta ( dupa caz ) nu mai poate fi pusa astazi la indoiala de nimeni si este bine documentata ( mai ales acolo unde nu s-a varsat sange si, deci, autorii nu vor putea fi culpabilizati ) Atunci, cum ramane cu ” intamplarea anticeusista” de la Timisoara ? Si, cum ramane cu ” turistii ” de tot felul ? De ce in Timisoara ( de unde puteau iesi cu usurinta in doua tari straine si neprietene) si nu la Brasov, de pilda ? De ce Iasiul ( la prima incercare ), aflat deasemeni pe granita neprieteneasca ? Da, romanii erau excedati de N.Ceausescu, dar trebuia iscata si canalizata apoi toata aceasta grozavie ( ca asa ceva a fost !) Pozitia adevarata a romanilor s-a facut vazuta in mai 1990. Si, nota bene ! inca nu incepuse dezastrul economic al tarii !”

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul „Poziția adevărată a românilor s-a făcut văzută în mai 1990!” apare prima dată în Glasul.info.

„Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”

Karl Marx și Friedrich Engels,  OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229

1. Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet acest text, acest citat. Autorul se pare că este Engels. Probabil că a ajuns și pe la Dumneavoastră.

Folclor pe Internet! Ar trebui studiat acest fenomen de specialiștii în folclor… Există niște structuri mentale profunde, arhaice, care de mii de ani orientează gesturile și comportamentul nostru. Succesul Internetului trebuie văzut și din această perspectivă. Cât privește citatul, mă face să regret încă o dată că la vârsta lecturilor definitive m-am ferit de autorii pe care eram obligați să-i citim. Marx și alții din gașca sa. Am greșit! Ca și cu limba rusă, pe care am confundat-o cu limba cotropitorului și m-am străduit să n-o învăț!… Mare greșeală! Adversarul trebuie cunoscut și studiat! Regret așadar că nu am cunoscut acest citat încă de prin anii ’60. Mi-ar fi fost de mare folos.

Românii, un popor de contrarevoluționari!

2. Haideți să dăm timpul înapoi și să vă imaginați că ați dat de acest text în acei ani minunați, minunați datorită vârstei…

Datorită vârstei și datorită unor oameni minunați care mai trăiau pe atunci… Dumnezeule, ce comentarii năzdrăvane s-ar fi putut face pe acest text, înzestrat cu autoritatea marelui clasic! Ce de „șopârle”!… Să mă gândesc un pic, la persoanele cu care m-aș fi grăbit să mă bucur de existența acestui text!… Îmi vine în minte chipul lui Petre Ceaușescu. O vreme am fost colegi la învățămîntul politic, la adunările de partid… A murit tînăr, în Germania, unde ceruse azil politic. Băiat subțire și plin de umor… Cred că aș fi dus citatul și la studenți, să-l comentăm la curs sau la seminar! Aș fi făcut caz de acest citat și la învățămîntul politic, la adunările de partid… Ce fericit ar fi fost Petre Țuțea să fi știut de acest text… Teribil ce rău îmi pare că n-am aflat decât acum de acest citat, ca și de telegramele criminale pe care le expedia Lenin către activiștii bolșevici și care sunt toate publicate în volumele de Opere de care erau sufocate toate bibliotecile publice! Rîdeam că nu le citește nimeni! Am fost un fraier… Trebuiau citite cu lupa. Aveam convingerea că cenzura curățase textele „clasicilor” de tot ce putea să fie interesant…

3. Și ce este interesant în acest citat de cinci-șase rânduri?

Totul! Totul este interesant și prețios, deosebit de prețios pentru noi, românii! Nu-mi pot imagina un elogiu mai consistent adus neamului românesc. Nu mă așteptam ca Engels, cu atât de puține tangențe la fenomnul românesc, să-l fi pătruns și să-l înțeleagă totuși atât de profund! Sunt aproape gelos pe Engels că a putut da românilor o definiție atât de exactă: Un popor de anti-revoluționari! De reacționari! Expressis verbis, contra-revoluționari! Bravo nouă, bravo și lui Frederic Engels ăsta!

4. Vorbiți serios?

Dacă nu mă înșel, acest text este datat 1848… Ar trebui mers la text, la volum. Oricum, în anii aceia și cu atât mai mult în 1848, era la mare modă spiritul revoluționar… Unde ne-a adus acest spirit, vedem astăzi! Sigur, am avut și noi un 1848 al nostru, cu pașoptiștii respectivi, care însă se vede că l-au dezamăgit pe teoreticianul „revoluției mondiale”! Ar fi interesant pentru istoricii noștri să caute răspuns la această întrebare: de ce „revoluția” de la București și Iași, ca și „contra-revoluția” românilor din Transilvania, l-a dezamăgit atât de tare pe marele profet al revoluției mondiale!… Până acum, istoricii noștri s-au întrecut în a găsi dovezi de prezență și manifestare la români a spiritului revoluționar care cuprinsese întreaga Europă. Uneori aceste dovezi au fost inventate sau exagerate măcar, ca să putem spune că am fost și noi în rândul lumii de atunci, la pașopt și mai apoi! Cred că este timpul să ne dumirim asupra eșecului, a impasului în care ne-a adus sistemul așa zis democratic pentru care s-a vărsat atâta sânge în 1789, în 1848, în 1917 și așa mai departe, inclusiv în 1989!… Două sute de ani de istorie obsedată de drepturile omului, de mirajul mincinos al egalității, al democrației… Paravan în spatele căruia complicii (sau patronii?!) lui Marx și Engels au instuituit pe planetă dictatura cea mai perfidă și mai totalitară din istorie! Cacealmaua cea mai mare din istorie!

În aceste condiții, când luăm aminte la rezultatul final, devine meritorie, demnă de laudă atitudinea celor care, din inteligență sau/și din instinct,  s-au opus acestei direcții ori măcar au refuzat să țină pasul cu bezmeticeala, de esență teroristă, anarhistă, numită spirit revoluționar. Cum au reacționat românii la oferta marxistă? Cum s-a manifestat rezistența la revoluția mondială?, iată o perspectivă ignorată de istorici sau ascunsă cu grijă, ca un capitol de istorie rușinos, cu sentimentul că nu ne onorează această reținere, această mentalitate „reacționară”, retrogadă ca orice manifestare contra revoluției! Dimpotrivă! S-ar putea ca această rezistență a românilor la nebunia și dezbrăcinarea colectivă numită revoluție să se constituie în capitolul nostru de istorie cel mai glorios!

Acum, când este clar eșecul mondial al marxism-leninismului, declarația tovarășului Engels contează pentru mine ca un moment de iluminare: Noi, românii, nu suntem părtași la vinovăția, adeseori criminală, a celor care au dezlănțuit ori au populat haitele de câini hămesiți de frustrări și de ură ai „revoluției mondiale”! Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui așa zis spirit revoluționar, nu ne-am lăsat amăgiți de propaganda mincinoasă până la crimă dedicată „noii orânduiri” și, la nevoie, am pus mâna și pe par, parul contra-revoluției! Contra-revoluția la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă.  Declarația lui Engels subliniază apăsat și răspicat o trăsătură de caracter a poporului român pe care noi, naționaliștii(!!!), nu am identificat-o corect și cu suficient curaj: spiritul conservator, „reacționar”, contra-revoluționar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic!… Ce veste minunată! Sper din toată inima că Engels știa ce vorbește și nu s-a înșelat nici cu o iotă! Oricum, are multă dreptate! Trebuie s-o recunoaștem cu fruntea sus și inima ușoară!

5. Cum ați caracteriza, în esență și în puține cuvinte, atitudinea prin care românii au atras „mânia și disprețul” lui Engels?

Naționalism românesc, echilibrat și bine cumpănit! Simț al măsurii, decență, eleganță chiar. Conștiința clară că nu tot ce zboară se mănâncă și că schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! Au pus interesele naționale mai presus de drepturile omului, ale individului pieritor. E drept, mi-ar fi mai ușor să identific acte și manifestări ale românilor ulterioare declarației lui Engels, prin care această declarație este confirmată cu strălucire, încât mă întreb de unde a avut Engels intuiția faptului că românii vor fi principalul (sic!) opozant al revoluției mondiale marxiste?! Căci, așa cum am mai spus-o pe acest site, cel puțin în Europa, românii au pus cele mai mari piedici internaționalismului proletar. Au fost deseori, inclusiv în interiorul lagărului socialist, nuca tare, buturuga mică din a cărei pricină s-a răsturnat carul triumfal al Cominternului la Budapesta, de pildă, în 1919!… Ne-a costat mult această virtute! Dar abia acum aflu că ni se trage de la Engels. Ce diagnostic precis a știut să ne pună! Sper că a greșit în privința remediului: dispariția noastră ca națiune! Engels e primul care a definit clar acest obiectiv al anti-românismului: „pierderea caracterului național. Dispariția!” Engels este un clasic al anti-românismului! Un vizionar! Un teoretician!… E o mare cinste pentru noi!

6. Ce putea să-l facă pe Engels să ne urască atât de tare?

Repet: trebuie văzut cu exactitate data când Engels face această declarație și contextul.  Precum și alte referințe engelsiene la români, dacă există. Apelez la cititorii site-ului să lămurească ei această problemă: ce știa Engels despre români atunci când a dat verdictul aneantizării noastre?

Așa, la prima vedere, îmi vine să leg declarația lui Friedrich Engels de prima lovitură, efectiv mortală, dată de români marxism-leninismului în 1864, la Viena, când boierul moldav Racoviță îl răpune în luptă dreaptă pe cel care a fost cel mai apropiat tovarăș de idei cu Marx și Engels, marea speranță a socialismului științific, numitul Ferdinand Lassalle. Episod care n-ar trebui să lipsească din niciun manual de istorie a românilor, dar lipsește din toate. Ți l-am povestit de mai multe ori!… E probabil ca Engels să ne poarte pică de pe atunci!…

7. Nu văd niciun motiv să nu mai povestiți o dată acest episod într-adevăr premonitoriu. E foarte puțin cunoscut. L-ați povestit în romanul Vin americanii, cu mult haz, cu multă…

Exultare!… Acesta este cuvîntul! Exult de plăcere când povestesc isprava boierului Racoviță. Trăiesc intens o stare de exaltare! Abia aștept! Se poate?

8. Poftiți, vă rog!

Încep prin a-l pomeni pe Constantin Boceanu, de la el am aflat minunata poveste a boierului Racoviță. Boceanu, și el de stirpe veche boierească, din Mehedinți, un veritabil aristocrat, avusese la viața sa câteva dueluri, participase chiar și la ultimul duel, înainte ca prin lege duelul să fie interzis în România. Două vorbe și despre duelul ca instituție. Duelul a aparținut acelei lumi aristocratice retrograde și reacționare căreia i-a pus sau a încercat să-i pună capăt revoluția mondială profețită de Marx și Engels. O lume care punea onoarea mai presus de orice. În acea lume, orice persoană care jignea pe nedrept altă persoană risca să fie provocat la duel de acea persoană. Sau, în cazul că persoana jignită era o femeie sau un bătrân, se găsea cavalerul care să-l provoace la duel pe mitocan. În felul acesta, zicea Boceanu, lumea bună era apărată de gesturile mitocanilor, sever cenzurați de perspectiva duelului.

9. Dar ce-l împiedica pe un mitocan să fie și el priceput în arta scrimei sau a duelului cu revolverul?

Asta l-am întrebat și eu pe răposatul domn Boceanu. Cu ce satisfacție mi-a răspuns cam așa: un mitocan, care se gândește să se antreneze pentru a face față vreodată unei provocări la duel, prin antrenament își pierde mult din …mitocănie, devine om de onoare! În plus, orice duel presupune un risc mare, chiar dacă ești bine antrenat. Așa că mitocanul se temea pe vremea aceea de duel ca dracul de tămâie…

10. Dar dacă era provocat la duel și nu se prezenta?

I se ducea buhul că este un om lipsit de onoare și nici unul dintre cunoscuți nu mai accepta să aibă de-a face cu el. Nu mai era primit în nicio casă, era exclus din lumea din care făcuse parte!… Devenea un proscris!… Și acum momentul astral, cum l-ar fi numit Stefan Zweig, evreu și el, ca și Lassalle, dar ce evreu?!  Așadar suntem în anul de grație 1864, Ferdinand Lassalle are 44 de ani, holtei, bărbat cu succes pe toate planurile în societatea vieneză, îi mai lipsea un blazon de noblețe, probabil, sau numai o soție frumoasă și drăgăstoasă. O jună contesă părea că îndeplinește amândouă condițiile, bașca, probabil, și ceva avere, așa că Ferdinand al nostru ia un buchet de trandafiri sau crini imperiali, ori cu mâna goală s-o fi dus la părinții fetei, să le anunțe marea bucurie: îl vor avea de ginere pe faimosul ziarist, teoretician și combatant socialist Ferdinand Lassalle, care se prezenta în persoană să ceară mâna tinerei domnițe!… Așadar taica contele, cam în vârstă și beteag, a fost pus în situația de a accepta în familie, ca ginere, un ins cunoscut pentru vederile sale politice socialiste, adică anti-aristocratice, și destul de copt pentru juna sa copilă… Cam purisan, adică. O fi contat și faptul că Lassalle era evreu? N-aș crede, la Viena evreii erau bine integrați în societatea înaltă a imperiului. Bref pe doi, contele îl refuză pe marele Lassalle, nici nu mai contează cu ce argumente, cu ce cuvinte. Nu-l vrea în familie! Nu vrea nepoți de la tovarășul Lassalle! Nu vrea și gata!

Afront la care Ferdinand Lassalle nu se poate abține să nu răspundă cu o pereche de palme aplicate pe obrazul părintelui impertinent, al căror răsunet a cutremurat întreg imperiul chezaro-crăiesc!… Un gest de mitocan, ești de acord? Pețitorul care își bate socrul!

11. Obermitocan!

Conform uzanțelor, contele face cunoscut afrontul suferit, precum și faptul că din pricina vârstei și a stării sale fizice precare nu-și poate apăra onoarea, terfelită de reprezentantul cel mai de seamă al socialismului utopic, cum era prezentat acest Lassalle la cursurile de socialism științific din facultate. Lassalle era, așadar, un utopic, un visător, un idealist, care ia la palme pe cel pe care și l-a dorit bunic al copiilor săi!… Cazul ajunge în presă și toată lumea începe să fie pasionată de întrebarea: care dintre junii baroni sau conți imperiali, ai Ostreich-ului, va ridica de jos mănușa aruncată cu atâta impertinență în obrazul aristocrației vieneze de spadă vieneză. Aristocrație care fusese de spadă cândva, la începuturi, dar acum se cam lenevise, se dedulcise la viața de cafenea și de salon, astfel că niciun june nu se ițea la orizont să apere onoarea contelui și să spele rușinea de pe obrazul aristocrației austriece… Situație de care presa, aproape toată cu simpatii socialiste, iudaizată bine, cum o va califica Eminescu câțiva ani mai târziu, nu întârzie să profite și să ia peste picior, să ia la un mișto homeric însăși ideea de aristocrație, de cavalerism european, arian etc. Aveau toate motivele!… Firește, toată această tevatură din perspectiva revoluției mondiale, care se vădea o dată în plus necesară și justificată!

De partea cealaltă, în saloanele high life-ului vienez, rușine și deznădejde, umilință și derută generală. Însuși împăratul, marele Franz Joseph, convoacă guvernul, în zadar însă, soluția nu putea veni decât de la societatea civilă, cum am zice noi azi. Iar societatea civilă vieneză, adică lumea bună, aristocrația, tace și înghite în sec… Fine del primo tempo!

12. Secondo tempo…

Undeva, în Moldova. Bănuiesc că la Nicorești, de unde se trag părinții nevesti-mii, boierul Racoviță se urcă în rădvan și pleacă să-și facă îndătinata călătorie anuală la Paris. Drumul său trecea prin Beci, prin Viena imperială, unde avea ceva rude și prieteni. A nimerit chiar în acele zile de pomină și de rușine, când devenise evident că imperiul este pe ducă, căci nu se găsea nimeni să apere onoarea aristocrației care îl întemeiase cu sute de ani în urmă. Află de toată această urîtă poveste șoldoveanul nostru și nu-i vine a crede: cum? Nu se găsește nimeni să-l pună la punct pe mitocan, pe obraznic?! Și mai ales nu poate să priceapă ce a fost în capul pețitorului!… În cele din urmă, ca-n basmele cu Făt Frumos și Zmeul cel rău, boier Racoviță își întreabă gazdele dacă nu cumva îl poate el provoca la duel pe măgarul social-democrat. Avea câțiva domnitori printre ascendenți, se simțea solidar cu ideea de aristocrație și onoare. Așa s-a ajuns la duelul dintre boierul Racoviță și revoluționarul Lassalle. Un duel despre care s-a vorbit prea puțin. Nu e timpul trecut și putem, suntem chiar obligați, ca români, să recuperăm timpul scurs, pentru a introduce această poveste în circulația publică a modelelor umane, ca pe un reper sufletesc al satisfacției de a te ști om, român! Gestul boierului valah merită să fie cunoscut în toată lumea. Însăși persoana lui Racoviță merită să fie mai cunoscută decât persoana mitocanului, al cărui nume nu lipsește din nicio enciclopedie… În ordinea morală a lucrurilor, acolo unde consemnăm faptele care dau demnitate ființei umane, Racoviță este un nume care merită o mediatizare pe măsura excelenței sale! Mă rog, se pot spune o mulțime de superlative pe seama acestui moment de istorie, de excelență românească! Da, cred că acesta este termenul: moment de excelență românească…

13. După cum vorbiți, aș deduce că nu mai contează rezultatul duelului.

Evident: frumusețea constă în pasul în față pe care îl face Racoviță, provocându-l pe impertinent. Că l-a și împușcat mortal, e deja un detaliu mai puțin semnificativ, secundar. E mâna Domnului, nu mai are boier Racoviță ot Nicorești niciun merit! …De altfel nici nu prea cunosc detaliile „afacerii”. Am povestit-o în Vin americanii, roman de a cărui soartă nu am știut să mă ocup! Dar mai este timp!… Am povestit-o așa cum am cumpărat-o de la răposatul domn Constantin Boceanu.

14. Se pare că la acest duel boierul Racoviță a pus prima oară mâna pe un pistol!

Așa se pare. Dar era un bun vânător, ca orice boier moldovean autentic. A tras impecabil! Și a lovit mortal în mascarada criminală numită revoluția mondială… Eu așa am interpretat mereu această întâmplare, ca fiind definitorie pentru disputa în care românii s-au aflat cu internaționalismul de orice fel. Încă de pe vremea romanilor, aș putea spune! Dacii fiind probabil la originea acestei „rețineri”, a acestei rezistențe la ideea de pierdere a identității etnice prin acceptarea unei matrice stilistice universale. Căci, în esență, internaționalismul = imperialism. Și vice-versa, orice imperialism tinde, conștient sau nu, spre internaționalism.

15. Pe scurt, care ar mai fi alte momente de manifestare a acestui spirit românesc anti-revoluționar?

Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revoluției, în anii Primului Război Mondial… Dimpotrivă, am stat stavilă, oprind extinderea revoluției spre Apus, efectiv punând parul pe revoluționari, adică pe bandele criminale ale lui Bela Kuhn și alți agenți ai lui Lenin și Trotzky. Nu numai la Budapesta, ci și la Viena, la Praga… Moment astral, atunci când la Iași generalul Poetaș a dezarmat un regiment de soldați ruși, care trecuseră la înfăptuirea revoluției ordonate de Lenin. I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos și i-a bătut la cur cu centironul, să le vină mintea la cap!… Nu i-a împușcat, cum ar fi făcut orice general rus, fie alb, fie bolșevic, ci i-a tratat ca pe niște copii rătăciți! Asta și erau, bieții mujici…

Din tot imperiul sovietic, numai românii, din Basarabia, s-au desprins, refuzând noua orânduire instaurată prin Marea Revoluție din Octombrie… Spre onoarea lor, rușii de azi nu mai celebrează ziua de 7 noiembrie, zi atât de nefericită din istoria lor. Probabil ziua cea mai nefastă!… Nu cumva aceeași este și situația lui 14 iulie la francezi?!…

16. Asupra acestei chestiuni vă rog să insistați. Veți stârni multe proteste și critici!

O să insist cu altă ocazie… Mă întorc la românii noștri, blamați pentru eternitate de Engels. Este vorba de eternitatea revoluției mondiale, firește… N-o să vezi niciun intelectual român mai de soi, mai răsărit, care să fi mers pe mâna lui Marx sau Lenin în perioada interbelică… Perioadă în care Europa Occidentală își pune poalele în cap și jură pe tătucu Stalin, efectiv divinizându-l cu nerușinare și grosolănie… Asta în timp ce în România se înjgheba cea mai coerentă și mai dinamică replică la internaționalismul bolșevic: Mișcarea Legionară. Când fenomenul legionar va fi înțeles ca lumea, în esența și autenticitate sa, ne vom da seama că prin această mișcare politică românii au scris capitolul cel mai important din rezistența anti-bolșevică.

Ideea de revoluție mondială nu a dispărut din mintea puțină sau diabolică a unor politicieni. S-ar putea spune chiar că această idee este azi mai aproape de reușită ca oricând! Pentru cei care vor teoretiza și vor organiza în viitor rezistența la revoluția mondială, experiența și modelul legionar vor fi decisive în articularea unei politici, a unei replici eficiente de respingere a internaționalismului sau mondialismului ca paravan al imperialismului. Un imperialism cinic și perfid, criminal în esența sa, la a cărui expansiune asistăm azi. Asistăm neputincioși? Așa s-ar părea, dacă te iei după mesajele de pe internet, mesaje ale unor sceptici de serviciu, mercenari ai deznădejdii, care cobesc pe toate site-urile, decretând, celebrând de fapt, neputința noastră de a avea o soluție, un răspuns la această agresiune mondială, planetară… Răspunsul există! L-au dat o dată legionarii! Îl vom mai da o dată noi sau cei ce vin după noi!

În fine, după război, rezistența la revoluția mondială a căpătat la români felurite forme, de la partizanii din munți, până la fronda încercată de Nicolae Ceaușescu. Sigur, se vor găsi iar imbecilii care vor sări în sus de indignare, cum să-i pun alături pe partizanii din munți și pe Ceaușescu?! Le fac acestor nevolnici cunoscut un detaliu: cel care a organizat echipele de legionari parașutate în munți a fost Traian Puiu, fost primar legionar al Constanței. Traian Puiu și-a dat seama că aceste echipe erau trimise la moarte sigură, deoarece superiorul său, Kim Philby, era omul rușilor și le transmitea toate informațiile necesare. Din păcate, și-a dat seama și nemernicul de Philby că românul l-a ghicit ce-i poate pielea! Urmarea: Traian Puiu a fost răpit din Germania și trimis la București legat fedeleș. A urmat un simulacru de proces și condamnarea la moarte. Sentința însă nu a fost niciodată executată, așa că în 1964 Traian Puiu a ieșit din închisoare, alături de ceilalți deținuți politici. A trăit până după 1990. A fost ajutat mult de regretatul Cornel Dida, un corect istoriograf al Mișcării Legionare. Acesta l-a convins pe Traian Puiu să scrie un serial de amintiri și comentarii asupra evenimentelor la care participase. Serialul a început să fie publicat în ziarul constănțean Telegraf, dacă nu mă înșel. După câteva episoade serialul s-a oprit. În drum spre redacție, bătrânului legionar i s-a înscenat un accident de circulație și a fost ucis!… Era prin 1991 sau 92. Așadar securitatea ceaușistă l-a lăsat în pace, în viață! Nu l-a iertat securitatea post-decembristă, care nu mai asculta de PCR, ci de naiba știe cine!…

În orice caz, cartea lui Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni, obligă pe orice român de bună credință să-și revizuiască percepția asupra persoanei și epocii Ceaușescu… Firește, te poți apăra de dușmani singur, de prieteni te poate apăra numai Dumnezeu, dar de omul prost și rău, ticălos, nu te poate nimeni apăra. Mă vor înjura, desigur. Dar dacă trăiești neînjurat de netrebnici, înseamnă că ai trăit degeaba.

Adaug la povestea cu Traian Puiu cele aflate de la George Petre, cel mai tînăr dintre legionarii refugiați în Germania în 1941. S-a repatriat după 1990, venind din Australia. Un om și jumătate! Și totuși un om dintr-o bucată, dacă-mi îngădui să mă joc puțin cu cuvintele… A trăit până acum vreo doi-trei ani la Bușteni. Am tot amânat să scriu ceva despre acest om minunat… Mi-a fost greu pentru că l-am cunoscut prea bine, aș zice. M-a onorat cu prietenia și încrederea sa. Un subiect pe care l-am discutat mult împreună a fost această activitate, pe care a coordonat-o tehnic din partea legionarilor Traian Puiu. Când Traian Puiu și-a dat seama că Philby a priceput că el, Traian Puiu, „s-a prins” ce joc murdar făcea lordul englez, a venit la prietenul său George Petre să se sfătuiască și, în același timp, să-i transmită informația despre Philby… Pe scurt, din discuțiile avute de mine cu George Petre, acesta mi-a încredințat convingerea sa intimă că acțiunea de parașutare în România a tinerilor voluntari legionari a urmărit nu să lovească în regimul comunist, ci să decimeze rândurile legionarilor aflați în Occident. Aflați sub protecția legilor occidentale și chiar a sentințelor date la Nuremberg, legionarii purtau cu ei, departe de țară, mesajul anti-revoluționar, contra-revoluționar. Mesaj legionar și românesc deopotrivă. Cu asemenea mesaj și crez politic nu puteau stârni simpatia cercurilor politice occidentale, obediente, în secret, la ideea revoluției mondiale. Aceste cercuri nu erau deloc străine de guvernele aflate în funcțiune în Occident. Așa zisul anti-comunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevărații anti-comuniști nu au găsit niciodată un sprijin în Occident. La nivelul de decizie politică, în Occident se cunoștea că am fost dați Moscovei pentru următorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit căreia Occidentul încurajează și susține rezistența anticomunistă? Tocmai pentru a-i identifica pe adevărații anti-comuniști. Trebuiau aflați și lichidați… În imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloană vertebrală, cu spirit de sacrificiu, cu simțul datoriei mai presus de instinctul de conservare… Câtă vreme nu dispare sămânța legionară, mondialismul visat de Engels nu se poate simți în largul său…

O mică paranteză: prin cele afirmate, Engels ne ajută să pricepem, să aflăm explicația aderenței extraordinare a românilor din toate straturile sociale la mișcarea legionară: opoziția legionară la revoluția mondială era în cea mai curată și definitorie tradiție românească!

Într-o discuție în patru, Petre Țuțea, Marcel Petrișor, Aurel Dragoș Munteanu și subsemnatul, Dragoș a povestit cele aflate de la un personaj din generația lui Petre Țuțea, încă în viață la acea dată – era prin 1985-86. Persoana respectivă fusese translator pentru Averell Harriman, venit în decembrie 1945 la București cu însărcinări foarte înalte din partea Aliaților, a SUA, în primul rând. La întâlnirea cu Iuliu Maniu, emisarul Occidentului l-a informat pe liderul rezistenței naționale din România că America se pregătește în secret pentru un război cu URSS. Acest război nu poate fi deocamdată pornit pentru că opinia publică din America nu l-ar accepta și nu l-ar înțelege, fiind vorba de un război între două armate prietene… E nevoie ca opinia publică din America să afle câte ticăloșii fac rușii în Europa de Est, este nevoie de acte de rezistență care să provoace vărsări de sânge, numai așa s-ar putea justifica intervenția americană…

Mesajul american a fost desigur transmis de Maniu mai departe, cu consecințele cunoscute: încredințați că „vin americanii!”, mii de români, tineri mai ales, nu au pregetat să se manifeste în vreun fel sau altul împotriva regimului comunist, regim care a răspuns cu condamnări la moarte și la zeci de ani de pușcarie pentru opozanții regimului… Atunci când vorbim de victimele comunismului, în mod paradoxal, dacă suntem lucizi, vom identifica astfel de victime și printre românii anti-comuniști trăitori în Occident… Detaliu esențial: cu aceeași ocazie, întrebat de Malaxa ce să facă?, Harriman i-a transmis sec: să-și facă bagajele… Deh, Malaxa nu era român, nu era contra-revoluționar!…

17. Să ne întoarcem la Engels și mesajul său… Ați zis că ne-a pus un diagnostic extrem de exact, că ne cunoștea surprinzător de bine… Cum interpretați afirmația lui Engels că românii sunt „un popor fără istorie”?

Nu mă surprinde… Este un loc comun pentru detractorii noștri. Probabil că avea în vedere vestitul „mileniu de tăcere”, pentru care lipsesc documentele scrise, răstimp în care românii nu sunt pomeniți în niciun document. Nici la Nord, nici la Sud de Dunăre! Ai zice că nu au existat și ei pe undeva!… Situația aceasta se mai întâlnește și la alte popoare vechi din Europa, stabile, statornice în spațiul lor de baștină. Cum ar fi albanezii. Cronicarii de odinioară nu consemnau în scrierile lor stările de fapt, ci evenimentele, „mișcarea”, după logica de azi a ziarelor, care consemnează în primul rând ceea ce iese din obișnuit, din normalitate, tulburând starea de fapt existentă. Românii, confruntați cu vitregiile epocii, au înțeles să supraviețuiască prin retragerea din calea răutăților. Prin refuzul de a participa la mișcarea browniană a neamurilor dinlăuntrul sau dinafara imperiului. Povestea cu codrii și munții care au asigurat supraviețuirea noastră și menținerea identității etnice, naționale, în ciuda mulțimii neamurilor care au trecut pe aici, nu este o invenție romantică, ci un adevăr confirmat în multiple feluri. Am scris despre asta înTransilvania Invincibile Argumentum, afirmând că din această așa zisă retragere din istorie românii vor ieși „la suprafața” istoriei cu un câștig nesperat și deosebit de prețios: cu o cultură orală, cu un folclor de o originalitate și o bogăție fără egal în Europa, o cultură profund spiritualizată și care antrena întreaga suflare românească. O mie de ani românii nu se vor afirma prin nicio structură administrativă, de tipul statului politic, consemnată în anale. Dar când documentele încep să-i consemneze, îi vom afla pe români ca purtători ai unor norme de conduită riguros sistematizate și organizate în vestitul „jus valachicum”. Dovadă că nu au trăit o mie de ani la întâmplare, în dorul lelii, ci ca o comunitate unitară și coerentă, întinsă pe un vast teritoriu: de pe malurile Vistulei până în munții Pindului. Care popor european a mai afirmat asemenea virtuți și capacități de socializare?! Nu prea multe!…

Iar când, în secolul 14, românii își vor afirma statalitatea, statele românești întemeiate atunci nu vor înceta să existe până azi, cu o continuitate la fel, fără pereche la majoritatea popoarelor europene și mai ales la popoarele din preajma noastră!… Sunt motive suficiente ca să avem mulți dușmani, mulți care să nu încapă de noi!… Iată, în Europa de azi, majoritatea statelor sunt confruntate cu perspectiva secesiunii, în frunte cu granzii Europei: Anglia, Franța, Spania, Italia… Rusia și ea, Ucraina… Iugoslavia și Cehoslovacia sunt deja o amintire… În acest context, numai noi, românii suntem în situația ca, prin exprimarea liberă a electoratului, prin aplicarea corectă a normelor de drept internațional, să dobândim o țară și mai mare! Ba chiar să ne extindem și la sud de Dunăre! Crezi că în cancelariile lumii nu suntem invidiați și, când se poate, taxați, faultați pe blat, bușiți ori sabotați pentru norocul nostru de a fi români? Căci există acest noroc! Pe care puțini dintre noi îl conștientizează! Dușmanii noștri, în schimb, sunt foarte conștienți de asta! Repet: norocul de a te naște român!

18. „Norocul de a te naște român”?!… Nu v-am mai auzit cu această vorbă. Am auzit pe unii plângându-se de ghinionul că s-au născut români!

Nu, ăia nu s-au născut români, ei s-au născut în România, la o adresă, nu într-o comunitate etnică! Norocul de a te naște român?… Nu vrei să mai lăsăm și pentru altă dată câteva subiecte?

19. Revin atunci la subiectul nostru: cum credeți că l-ar fi comentat Petre Țuțea? Mă refer la citatul din Engels, firește.

Cu ce plăcere ar fi făcut-o domn profesor?!… S-ar fi simțit pe deplin confirmat de o autoritate totuși de suprafață planetară. …Mi-aduc aminte de întâlnirea lui Petre Țuțea cu Marian Popa, în holul de la Athenee Pallace. Memorabilă întâlnire între doi mari români! Le-am făcut cunoștință, știau prea multe unul despre celălalt, așa că Marian Popa nu și-a mai pierdut vremea cu amabilități convenționale, ci a vrut să profite de întâmplare, de norocul de a se întâlni cu vestitul Socrate al Bucureștilor. Și l-a luat la rost, aproape, zicându-i: „domnule Țuțea, care credeți că este regimul politic cel mai bun?”

Eu mă știam de vreo zece ani cu Țuțea, dar nu-mi trecuse prin cap să-i pun o întrebare atât de radicală, de categorică! Răspunsul lui Țuțea a fost și mai categoric, ba chiar și mai scurt decât întrebarea: „Regimul care a apucat să se învechească!” …Atât a durat discuția dintre cei doi mari români și s-au despărțit. Nu mai țin minte cu care dintre cei doi aveam de mers mai departe undeva…

20. „Regimul care a apucat să se învechească”?…

Pe loc, atunci, nu am dat nicio importanță răspunsului, mi s-a părut bizar și neadecvat la fapte… Apoi, în timp, i-am dat tot mai multă greutate. Orice regim, prin dăinuire, își corectează abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate… Se înțelepțește! Pentru că este în firea omului și a lumii ca binele și adevărul să iasă la suprafață, să devină tot mai active! Formula lui Țuțea este perfect sinonimă cu „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!… Tot patru cuvinte! În aceste două formule, a patru cuvinte fiecare, afli esența comportamentului „contra-revoluționar” al românilor. Românului nu-i place „mișcarea”, neastâmpărul nevrotic, ci contemplația, adăstarea, care îți permite să guști pe îndelete din bucuriile Firii, ale existenței. Iar mai presus de toate românul resimte bucuria și plăcerea de a pune Țara la cale, Țara și Lumea, comentându-le la nesfârșit, cu recunoștință că are parte de ele…

21. Au mai rămas necomentate câteva sintagme interesante… „Extirparea  sau pierderea caracterului național”, „existența românilor constituie un protest împotriva măreței revoluțiimondiale”…

Le lăsăm pe altădată sau la dispoziția cititorilor site-ului nostru, ale căror comentarii sunt deseori năpraznice… Țin să încheiem printr-un alt citat, dintr-un autor infinit mai puțin cunoscut decât Engels, dar care a cunoscut infinit mai bine decât Engels ce va să zică măreața revoluție mondială. E vorba de un deținut politic, de la care am primit cu luni de zile în urmă o carte de versuri. N-am avut timp de ele, dar azi dimineață, în așteptarea discuției de față, am dat peste carte și am deschis-o la întâmplare, fără niciun gând și, în niciun caz, cu gândul de a citi mai mult de câteva rânduri. Sub ochi mi-au căzut următoarele rânduri, din poezia intitulată Acuz:

Acuz în fața lumii întregi,   În fața tribunalului suprem al umanității,   Pe acei intelectuali,   Pe acei filosofi și oameni de știință,   Care au mistificat adevărul,    Care au deformat realitatea   Și au acoperit-o   Cu faldurile strălucitoare ale minciunii;   Care în numele unor aberații   Despre progres, libertate, egalitate,   Au apărat, au lăudat și au înălțat    Pe monștrii zilelor noastre     Și au justificat     Toate sacrilegiile și hecatombele.

Autor Dumitru Oniga. Reține: „În numele unor aberații despre progres, libertate, egalitate!”… Aș zice că citatului din Engels eu i-aș opune citatul din Dumitru Oniga. Mi se pare suficient. În plus are autoritatea suferinței, a jertfei, ceea ce nu este cazul în …cazul lui Engels al dumitale. Un belfer!

22. Cine sunt „monștrii zilelor noastre”?

Marx, Engels, Lenin, Stalin și alți revoluționari, activiști ai revoluției mondiale…Ai „măreței” revoluții! Mai fac o precizare: duelul a fost între Lassalle și Racoviță, dar contrastul revelator nu este numai între cei doi, ci și între boierul moldovean și aristocrația vieneză… Știi ce-mi trece acum prin cap: să fac o scrisoare către primarul Vienei și să-i povestesc cum a apărat românul Racoviță onoarea Vienei, a aristocrației austriece, în 1864. Și cum românii lui Iuliu Maniu au apărat Viena de ravagiile spiritului revoluționar, în 1918… Sunt curios cum va reacționa comunitatea vieneză! Ce monument al eternei și nemărginitei recunoștințe îl vor ridica românilor!

Că veni vorba: știai că la Viena există un falnic monument al soldatului sovietic eliberator? Ar da orice vienezii să nu-l mai vadă acolo. Am avut și noi un astfel de  monument, în Piața Victoriei. Ți-aduci aminte?

23. Da, era chiar pe axul pieței! Unde-i acum? Nu mai e în Piața Victoriei!

Nu mai știu nici eu pe unde este acum. L-or fi topit țiganii… Ce știu este că a fost demontat din ordinul lui Nicolae Ceaușescu… A pretextat că sub statuie va fi stația de metrou, așa că rușii nu au mai avut ce spune… Caz unic în Europa la vremea aceea. Cum unică a fost și distrugerea monumentului V.I.Lenin din București, în martie 1990 și în pofida autorităților cominterniste revenite la guvernare în România. Tot așa: o demolare efectuată în premieră mondială… Prioritate românească absolută! Am asistat la acel moment de avânt contra-revoluționar. Eram deplin conștient că asist la un moment de istorie universală. A durat vreo două zile până ce homosexualul Lenin s-a lăsat dat jos de pe soclul revoluției mondiale și trântit la pământ, în noroi și în huiduielile reacționarilor bucureșteni!… Presa a trecut sub tăcere evenimnetul! Probabil că undeva, în niște importante cancelarii ale lumii, nu ni se iartă nici asta…

Mai vorbim!

Buriaș, 8 septembrie 2011

A consemnat Petre Burlacu

Post scriptum. Episodul duelului Racoviță – Lassalle știu că a fost evocat cu detalii interesante de Andrei Oișteanu, în „România literară”, în urmă cu ceva ani. Din păcate nu am reușit să dau de urma textului. Dacă s-ar putea, l-aș găzdui pe site. E interesant de văzut lumea și din perspectiva Celuilalt… Altera pars, nu?…

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul Românii, un popor de contrarevoluționari! apare prima dată în Glasul.info.

Listele cu khazari criminali!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2013/07/01/listele-cu-evrei-bolsevici-din-militie-si-securitate-1946-1965-tortionari-criminali-care-au-exterminat-peste-4-000-000-de-romani-basarabia-bucovina-romania/

Cui foloseste adevarul?

Pe data de 30 decembrie 2014, Lulea Marius Dorin publica un articol intitulat “Genocidul anti-românesc, Revoluţia Română şi Post-Comunism” in care dezvaluia atrocitatile khazarilor bolsevici si NKVD-isti indreptate impotriva populatiei romanesti si in mod special impotriva elitei, a intelectualitatii romanesti.

Mai surprinzator decat articolul in sine este comentariul unui individ al carui nume tradus din ivrit este Victor Frank si care se intreaba cui foloseste adevarul? Interesant este ca stie exact si numarul acestor tortionari ai romanilor care inca mai sunt in viata in Romania.

Patru milioane de romani exterminati/deportati de catre khazarii bolsevici!

Nota noastra: Stiti ca unii soldati germani au fost vanati dupa al doilea razboi mondial prin toata Europa si chiar prin toata lumea de catre agenti ai Mossad-ului si ucisi cu sange rece? Oare lor le-a folosit “adevarul”? Sangele romanilor nu valoreaza nici macar destul de mult inca sa se poata spuna adevarul despre asta? Este o nesimtire fara margini sa aperi niste criminali, fie ei chiar si octogenari! Oare romanii care ar fi facut asemenea atrocitati ar fi avut parte cumva de mila din partea khazarilor? 

Problema care inca ne macina pe noi romanii este ca si acum, in zilele noastre, inca au mai ramas din acesti dusmani feroce ai nemului romanesc si inca “muncesc” de zor si pun umarul la distrugerea Romaniei. Copiii si nepotii ucigasilor si tortionarilor bunicilor si parintilor nostri ocupa acum functii inalte in stat si isi aduc din plin contributia la factorii care favorizeaza exodul si saracirea accelerata a romanilor.

Redam si textul postat de catre acest Victor Frank pentru ca nu se stie cat va mai ramane public:

[one_half]
Portable Fruit Apple Peeler with Stainless Blade (Green) – $7.54[/one_half]”sa presupunem ca tot ce sustine acest “cercetator” este adevarat…sa ne intrebam cu ce scop ne arata dumnealui aceste adevaruri…???…e foarte clar…!!!….din nou vrea sa se lege de evrei…de parca evreii de azi sunt vinovati pentru ceeace au facut stramosii lor….daca nemtii de azi nu sunt vinovati pentru crimele comise de hitleristi si nici natiunea germana de azi nu e vinovata atunci de ce trebuie sa le legam de cei 537 de evrei ramasi in Romania (dintre care 498 sunt trecuti de 80 de ani !!!)…sau de ce sa ne legam de Israel singurul loc unde evreii pot trai _ RELATIV _ in liniste…ca palestinienii vor sa-i arunce in mare…???? chiar nu avem altceva de facut in tara noastra decit sa dezgropam mortii ????…cand se vor termina aceste asa-zise cautari de adevaruri ???…cui ii foloseste ????…vom fi mai bogati ???…mai sanatosi…???…mai frumosi…???…mai inteligenti….??? A doua ratiune pentru care tovarasu’ se leaga de perioada respectiva este dorinta unora de a reinvia molima legionarismului si a sovisnimului…sa ne luptam cu evreii,cu ungurii,cu tatarii,cu mongolii etc….ca si si asa nu avem altceva de facut… Cand vom reusi sa aruncam la cosul istoriei pe acesti cautatori de nenorociri ????”, a comentat Victor Frank

Crimele şi ororile comise de comuniştii evrei împotriva românilor reprezinta un subiect care descrie atrocităţile şi trădările făcute de comuniştii evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia şi Bucovina în special în vara lui 1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Roşu.

Subiectul pune în context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu încetează să rescrie istoria românilor în funcţie de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictându-i pe români în culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănţuit contra unui neam întreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul Roşu prin care zeci de milioane de creştini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolşevici, conduşi de cadre iudaice.

Scriitorii de rea credinţă au scris, pentru a ilustra minciuna că România ar fi “ucis, ucis, ucis”, despre jandarmi români operând în teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu în direct la televiziunea franceză, acuzatorul începe să oscileze şi se dă singur în vileag declarând sforăitor că “oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie”.

Ei bine, istoria îi preocupă intens pe români, care, deşi iartă crestineşte, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată. Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupaţie maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 şi până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată în întregime.

Nicolae Iorga, la 6 iulie 1940, scria în “Neamul Românesc” sub titlul “De ce atâta ură?”: Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Inalţi magistraţi şi bravi ofiţeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli.

Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.

Fraţii noştri îşi părăseau copii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă(…) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.

Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiaţi evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianţa izraelită au obligat instituţiile democratice ale ţării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către acesti refugiaţi. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul noilor refugiaţi (atingând intr-o singură generaţie numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simţită.

Situaţia era fără iesire mai ales din cauza intervenţiei conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianţa izraelită. In fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiaţi, care au folosit sălbăticie contra ţăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, în urma căreia mii de români şi-au pierdut viaţa.

Winston Churchill a explicat într-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul primului război mondial între bolşevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura în zeci de milioane de victime si un atac fără precedent împotriva creştinismului) şi respective sionism, care este o mişcare ideologică fascistă, rasistă şi de purificare etnică.

Ambele grupuri de ideologi, agenţi şi teroristi au trădat statul român, care le oferise protecţie şi adăpost timp de multe generaţii.

Bolsevicii, luptând direct şi fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri şi prozelitism, au ameninţat fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, şi civilizaţia creştină. Pentru a înţelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creştinilor în Rusia bolşevizată, unde milioane de creştini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacralizate sau distruse, în timp ce nicio sinagogă nu a fost atinsă.

Sioniştii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român şi vinderea lui prin alipirea de imperiul bolşevic. Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolşevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră în Basarabia şi Bucovina, “încă din noaptea de 27 spre 28 iunie”, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. În acelaşi timp, grupuri specializate organizează acţiuni antiromânesti în vederea creării panicii, dezorganizării şi confuziei generale. Astfel de acţiuni au loc în orasele: Chisinău, Cernăuţi, Soroca,Tighina, Reni. Starea de spirit a populaţiei basarabene, incă de la inceputul evacuării armatei, administraţiei şi civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: “…ruşii indiferenţi; evreii aclamă intrarea Sovietelor în Basarabia. Românii de la sate surprinşi de evenimente, nu înţeleg ce se petrece”.

Documentele strânse arată că “actele de agresiune şi batjocorire” întreprinse împotriva armatei române care se replia începând cu data de 28 iunie 1940, au fost iniţiate îi desfăşurate de armata sovietică în colaborare cu bandele formate mai ales din minoritari, “între care şi o sumă de evrei”.

În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareşalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, şi Mişcarea Legionară i-au susţinut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetăţenii români evrei mai degrabă plecaţi din România în Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi în chip de agenţi comunişti ai puterilor străine cu care România era în război. România este astfel singura ţară care nu i-a deportat pe evrei la Auschwits, un număr considerabil dintre acestia regăsindu-se plecaţi în Palestina.

Deşi au fost număraţi printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaţionism al Holocaustului Roşu (al căror teoreticieni şi practicieni erau ca foştii profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numeroşi decât înainte de război!.

Un autor sionist deosebit de discreditat de poziţia sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populaţia evreiască (secret de stat). Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, un context discutabil, pentru a fi citată în extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente… Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase în 1947 la Bucuresti, de către Matatias Carp, sunt “fără trimiteri la fondurile de arhivă”.

Alexandru Şafran, fost rabin şef, într-o declaraţie din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către sovietici “a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunisti”.

În timpul evacuării din Basarabia şi Bucovina de Nord a armatei române şi a populaţiei refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietică a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populaţia evreiască de aici a iniţiat şi desfăsurat o serie de manifestări şi asasinate antiromânesti:
-uciderea şi batjocorirea ofiţerilor şi militarilor români;
-jefuirea şi maltratarea refugiaţilor români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituţii publice şi devastarea acestora;
-distrugerea şi denigrarea însemnelor oficiale românesti.

Aceste fapte grave antiromâneşti nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate şi organizate cu mult timp înainte, existând în Basarabia 118 organizaţii teroriste şi un Plan de bolşevizare a României în care comuniştii evrei erau implicaţi foarte mult.

Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi “trădători de ţară” faţă de Rusia, între ei şi mulţi membri ai Sfatului Ţării. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de intelectualii evrei comunişti ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere.

La Cernăuţi, imediat ce a fost anunţat ordinul de evacuare, evreii au iniţiat si desfăsurat acţiuni antiromânesti: aurupt si scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si “au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui Stalin”. Au mai fost consemnate devastări si impuscături.

Tot la Cernăuţi, evreii si puscăriasii eliberaţii, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-i. Preotul bisericii catolice si câţiva gardieni au fost impuscaţi de evrei. In timp ce preoţii si teologii români erau maltrataţi iar militarii umiliţi de evrei, alţi evrei de pe margine stăteau si fotografiau aceste scene.

Ziarul “Universul” relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament mai corect faţă de populaţia românească ce se refugia, în timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească incât i-a revoltat si pe comandanţii armatei de ocupaţie ruseşti.

La Chişinău, evreii plasaţi in intersecţii au atacat refugiaţii români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât si asupra militarilor români aflaţi in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conţinutul oalelor de noapte. Sub protecţia unor soldaţi rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofiţerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat drumul in hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luaţi de soldaţii rusi.

În momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, “imediat evreii au arbora drapele rosii” si au inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberaţi din inchisoarea locală. Impreună, “manifestanţii evrei si comunistii” au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: “Jos Armata Română!”, si impotriva regelui, “Jos Carol!”, precum si de susţinere a ocupantului sovietic “Trăiască Stalin si Armata Rosie!”.

De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Incercând să facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol, au fost prinsi de evrei si executaţi prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de “o masă compactă de evreis i rusi” care postându-se pe trotuare ameninţau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria şi poliţia au fost ocupate de evreii comunisti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile si administraţia românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel în faţa statuii Generalului Poetaş.

A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoţit de mai mulţi subofiţeri au fost prinsi de evrei si li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscaţi. Pavelescu si Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei.

Subofiţerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină si imp uscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru. Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au fost prinsi de evrei, au fost dezarmaţi si li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oras au fost opriţi de evrei si intorsi din drum.

La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o peste piept strigând că “a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul.

In momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populaţia evreiască in frunte cu evreul Satran. Perceptorul si preotul au fost atacaţi si jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger. Fapte grave s-au mai inregistrat la Românesti in judeţul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuţi, evreii strigau “Trăiască Rusia Sovietică şi Stalin!”

În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea işi notează în jurnalul personal “că mai ales evreii” sunt cei “care-i atacă şi-i insultă pe ai nostri” şi că acestia i-au batjocorit pe ofiţerii români.

Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: “Corriere della Serra” scrie că in ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât si armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si le-a distrus mijloacele de transport.

Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Şi “Gazzeta dell Popolo” confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comunistii evrei locali impreună cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie si garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot “Gazzeta dell Popolo” vorbeste si despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din inchisori, i-au inarmat si “au inceput cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele”.

“Corriere della Sera” relatează si el despre cele intâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la Galaţi pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat orasul, trăgând nebuneste, devastândvitrinele si agresând cetăţenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas, instigând la acţiuni antiromânesti si făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chişinău, incă inainte de apariţia trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei inarmaţi cu pistoale si bâte loveau populaţia română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Şi în Bucovina, la Cernăuţi, inainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat personalităţi românesti si ofiţeri.

Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit crime si acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial ii dezarmaseră. Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri si cămine studenţesti, au eliberat deţinuţii din inchisori si au maltratat armata si populaţia română care se refugia.

La “Stampa” din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul “Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina” în care vorbeşte de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică şi consemnează faptul că la Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de iniţiative a avut loc şi la Reni, Ismail, si in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-si facă apariţia, populaţia evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulţi dintre sefii autorităţilor locale. Se raportează si că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri si soldaţi precum si echipament din cauza greutăţilor, sicanelor si umilinţelor la care au fost supusi de către armata sovietică in colaborare cu bandele de civili formate din “bolşevici şi jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în difetite orase comitete revoluţionare in vederea preluării puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de un evreu originar din Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local infiinţat la Chilia Nouă il are ca sef pe un evreu medic din oras, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind “conducătorul acţiunii teroriste” un evreu gardian public in serviciul poliţiei locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei fosti ziaristi la Adevărul si Dimineaţa au luat posturi importante in Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea.

Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităţilor si impotriva românilor civili, din partea evreilor comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acţionau in gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost jefuiţi de acestia, si doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenţia unui detasament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linsaţi de o bandă de evrei comunisti, asta după ce jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă.

Însă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi salvaţi, fiind impuscaţi. De asemenea, teroristii evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliţiei din Abaclia, tot din judeţul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi si poliţisti. Evreii din Reni, ce purtau banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor si au fost lichidaţi, in urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor. La Brăila, fraţii Birnbaum ameninţau că “multora dintre români le-a sunat ceasul” si că ei ii au pe câţiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei.

In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, ameninţa si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu sovietic. O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunţată in zona Prutului si că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar “Pesti Ujsag” din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la “presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că “Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare “.

Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colţuri si o banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, insă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi in urmă.

Acţiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime, au fost protopopul judeţului Crisan Folescu, preotul Petru Siniţă, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze un divizion de artilerie, si numai intervenţia sovieticilor a im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Stirbu Iosif.

La Bălţi, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in acest timp, au fost rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele “Sovietskaia Bessarabia” şi “Bessarabskaia Pravda” scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii si brutarii evrei au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanţei locale răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina.

Au fost asasinaţi lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat si soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunisti evrei împiedică populaţia ce dorea să se imbarce pe vaporul Carpaţi pentru a se refugia în ţară, lovindu-i cu bâtele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

În comuna Ashita, evreii au împuscat în picioare doi soldaţi români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii şi au împiedicat populaţia românească să se refugieze. Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul şi sub îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4 copii.

Un alt soldat român care era bolnav, şi care era transportat cu o căruţă a fost împuşcat pentru că agresorii voiau căruţa. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate în seamă, şi unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta.

Manipularea URSS – Studiu de caz

In iulie 1972 Agentia de Informatii pentru Aparare a SUA (Defence Intelligence Agency – DIA) a alcatuit un amplu raport de 174 de pagini intitulat “Comportamentul ofensiv controlat – Uniunea Sovietica”. Autorul studiului era capitanul John D. La Mothe din cadrul Biroului pentru Informatii Medicale care a folosit pentru raportul sau atat surse deschise cat si rapoarte ale serviciilor de informatii. Scopul sau: “sa evalueze cercetarea sovietica in domeniul metodelor revolutionare de influentare a comportamentului uman si este intentionat sa fie un ajutor pentru dezvoltarea de contramasuri pentru protejarea personalului SUA sau a celui aliat”. Acest raport contine o larga sectiune care se refera la cercetarile sovietice in domeniul parapsihologiei si la folosirea psihiatriei si psihologiei in politica de catre Kremlin.
Insa cel mai interesant aspect din acest raport referitor la Romania este o anexa intitulata “Analiza asupra metodelor sovietice de manipulare prin teroare fata de Romania”. Este vorba de o analiza pusa la dispozitia serviciilor secrete americane de un psihiatru roman emigrat in Statele Unite, care cunostea in detaliu activitatea de cercetare a unui grup interdisciplinar din Timisoara cu privire la metodele de manipulare a maselor. Identitatea sursei a fost ascunsa in raportul facut public de DIA – ca si multe alte detalii care ar fi putut duce la identificarea ei. Raportul in sine ofera explicatii cu privire la pozitia Romaniei in august 1968 fata de invadarea Cehoslovaciei – ca si la aparitia puterii nelimitate a lui Nicolae Ceausescu.

Raport pentru manipularea prin teroare

“Un (sters din original) a pregatit o analiza a metodelor sovietice de manipulare prin teroare aplicate in general si in special in cazul Romaniei si Cehoslovaciei. Detaliile includ o analiza a tehnicii sovietice de folosire a “opinionologiei” ca un instrument psihologic de control de masa in tarile satelite. Sunt subliniate mai ales acele aspecte ale manipularii prin teroare folosite de sovietici in timpul invadarii Cehoslovaciei in august 1968 si, in acest context, o analiza a factorilor psihologici care au impiedicat invadarea Romaniei. In plus, raportul analizeaza opinionologia romaneasca si aspectele psihologice ale actualei structurari nationaliste a Romaniei.
Documentul constituie o analiza extrem de importanta a comportamentului controlat. Cu siguranta nu exista publicatii de nici un fel asupra subiectului manipularii prin teroare provenite din surse sovietice. Mai mult, se pare ca nu exista un acord asupra numarului expertilor implicati oficial in cercetarea sistematica a manipularii maselor. Se poate trage concluzia, pe baza analizei pusa la dispozitie de psihiatrul roman, ca exista experti in acest domeniu, iar cunoasterea numelor, activitatii si afilierii lor reprezinta cu siguranta o lipsa informationala. Trebuie subliniat faptul ca (sters in original) crede ca societatea occidentala este in mare parte neavertizata cu privire la principiile stiintifice stabilite care guverneaza tehnicile sovietice de manipulare a maselor. Aceasta sursa mai crede ca acest fapt este evident in manevrarea lipsita de succes a tehnicilor de razboi psihologic aplicate in Razboiul din Vietnam si in esecul Guvernului SUA de a manipula opinia publica – atat cea americana cat si cea internationala in legatura cu acest conflict. Deoarece acest document pare sa fie unul singur de acest tip a fost reprodus in Anexa V. (…)”

Anexa V

“Aproximativ in 1964, Profesor Doctor Eduard Pamfil, seful departamentului de Psihiatrie din cadrul Scolii Medicale Timisoara a sponsorizat organizarea unui grup de cercetare neoficial, format din o serie de psihiatrii si psihologi ai departamentului. Sursa a afirmat ca ulterior doi cercetatori in matematica si un cercetator in chimie s-au alaturat grupului, acesta fiind format din 5 psihiatrii, 1 psiholog, 2 matematicieni si un chimist. (sters din documentul original) . Acesta a mai afirmat ca grupul se intrunea odata pe saptamana la clinica de psihiatrie intre orele 18:00-22:00. Intial grupul a fost organizat cu scopul de a studia problemele curente ale ciberneticii dar ulterior si-a largit scopul, incluzand discutii legate de filosofia lui Foucault, Borges si Ortega y Gasset: sensuri ale relatiei dintre psihiatrie si psihologie; cercetari psihologice in comportamentul grupurilor si probleme legate de acestea. Incurajati de multitudinea subiectelor discutate (in special de cele legate de behaviorism) unii (sters din documentul original) au formulat noi subiecte pe care le discutau separat, in afara intalnirilor grupului de cercetare. Acest lucru se intampla ca o masura de precautie impotriva pericolului politic (reprezentat de normele Blocului Estic) si a naturii interzise a temelor discutate, care puteau compromite opinionologia. Aceste teme includ cercetari in domeniul P.O. (public opinion-opinia publica); tehnici psihologice de angajare a mass mediei; metode psihologice de manipulare a maselor si in mod deosebit, metodele sovietice de manipulare prin teroare in tarile comuniste din Europa. (NOTA: Pentru definitiile si termenii psihiatrici si psihologici utilizati in acest raport a se vedea glosarul de termeni). Sursa a declarat ca daca aceste teme ar fi analizate si/sau facute publice ar scoate la iveala toate metodele de amagire utilizate de liderii politici din blocul de est, lipsiti de scrupule, folosite pentru manipularea maselor si totodata ar pune in pericol sistemul politic comunist. Totusi, aceste teme nu sunt recunoscute in mod oficial de tarile din blocul estic, sau studiate in universitatile din aceste tari, fiind considerate subiecte tabu. Probabil ca acestea sunt secrete bine pazite de masinariile de partid din tarile blocului estic. Rezultatele analizelor opinionologice realizate de grupuri mici de doi-trei membrii (sters din documentul original) in Timisoara, au scos la iveala un model stiintific care poate fi exprimat printr-o ecuatie matematica. Sursa nu stie de existenta unor experti in opininologie din U.R.S.S. sau din statele satelit care sa fie angajati intr-o cercetare sistematica a manipularii maselor, sau care sa actioneze ca si consilieri in acest domeniu, moment in care conducatori din tarile blocului de est fac pasi importanti in politica (cum ar fi de exemplu momentul invadarii de catre U.R.S.S. a C.S.S.R. – Czecho-Slovak Socialst Republic – Cehoslovacia in 1968). Sursa a declarat ca daca au fost date asemenea sfaturi, acestea ar depinde de gradul, intensitatea, rezonanta si tipul reactiei maselor implicate. Sursa a presupus totusi ca asemena experti sovietici exista, considerand ca (in afara de echipa de la Timisoara) exista alte echipe de specialisti in tarile din blocul estic care au identificat acest model stiintific de manipulare prin teroare, dar avand in vedere ca si descoperirile acestora reprezentau o amenintare pentru regim si acestea sunt la randul lor secrete bine pazite. Sursa a afirmat ca nu exista niciun fel de publicatii care sa trateze acest subiect in tarile din blocul estic, desi acesta cunoaste progresele facute de vest in stiinta manipularii maselor. In acest sens el s-a referit la studiile efectuate de americanul Herman Kahn, din Boston, care a prezentat teoria escaladarii, fara a face insa referire la rezonanta maselor, etc.. Totusi, sursa considera ca cei din vest, care se ocupa cu manipularea maselor (care isi concentreaza eforturile in domeniul publicitar pentru a incuraja cresterea consumului de pe piata mult mai bogata din vest) nu sunt constienti de capacitatile stiintifice ale guvernelor din blocul estic in ceea ce priveste tehnicile de manipulare a maselor. Mai mult, sursa considera ca acest lucru este evident avand in vedere esecul utilizarii tehnicilor psihologice implicate in razboiul psihologic din Vietnam, si avand in vedere esecul guvernului S.U.A. in incercarea de manipulare a opiniei publice – atat in America cat si in restul lumii – referitor la acest conflict. Stiinta manipularii maselor joaca un rol important in razboiul modern – cel putin teoretic. In razboaiele de pana acum, ostilitatile dintre doua parti se desfasurau fie la nivel diplomatic, fie printr-un conflict militar care se baza in general, pe o serie de concepte militare clasice. Dar acest concept s-a schimbat. In razboiul modern, exista o a treia forta care are, probabil, un rol decisiv si care depaseste orice confruntare diplomatica si/sau militara din zilele noastre. Aceasta forta este reprezentata de masele manipulate – indivizi care, prin mijloacele moderne de comunicare media, au fost uniti intr-un front solid, impartasind opinii similare sau asemanatoare. Aceasta a treia forta se confrunta si reuseste sa controleze aceste ostilitati, aplicand propriile principii in defavoarea celor diplomatice sau militare. Studierea acestor criterii este una din sarcinile opinionologiei. Citand sursa, aceasta a dat ca exemplu inca odata razboiul din Vietnam. Avand in vedere conceptele mai vechi, clasice, legate de razboi, vietnamezii (inclusiv cei din nord) ar fi trebuit sa fie alaturi de americani, care luptau in Vietnam pentru a-i elibera pe vietnamezi de pericolul reprezentat de opresiunea si teroarea comunismului. In schimb, prin opinionologie (care se baza pe manipularea comunista), masele vietnameze au fost unite in credinta ca lupta pentru libertatea si independenta lor impotriva unui “invadator strain (american)”, cand, in realitate, ei luptau cu americanii pentru ca ulterior sa fie supusi de comunisti. Sursa crede ca aceasta situatie este un rezultat evident al ignorantei americane cu privire la manipularea mass mediei. Ignorand opinia maselor (atat in America cat si in lume), americanii s-au plasat singuri in postura de “putere invadatoare straina” asa cum erau perceputi de vietnamezii indoctrinati opinionologic.

Generalitati

Studiul modelului manipularii maselor si al rezonantei maselor se bazeaza pe o noua abordare stiintifica a psihologiei, cunoscuta sub numele de psihologie structurala. Aceasta psihologie, care este predata in vest, respinge psihologia clasica, care se dedica in exclusivitate individului. Potrivit psihologiei structurale, individul este conceput ca un derivat al grupurilor ierarhice care ii formeaza si influenteaza existenta. Aceste grupuri sunt:

Micro-grupul intim (familia);
Micro-grupul social (mediul);
Grupul social formator (Lorenz, Praegungsgruppe);
Grupul structural de baza (grupul etnic);

Potrivit psihologiei structurale, fenomenologia individului este considerata a fi o reflexie a fenomenologiei acestor patru grupuri. Studiul rezonantei maselor se ocupa cu cele patru grupuri. In afara de diferitele metode de investigare ale modelului acestor grupuri, opinionologia reprezinta una din cele mai productive si mai des utilizate metode.

a) Glosarul termenilor

Sursa ne-a furnizat urmatorul glosar pentru a defini termenii psihologici si psihiatrici folositi in raport:

1.Opinionologie: Acest termen este inteles ca o teorie care se ocupa cu reactia nestructurata a maselor, si/sau cu reactia maselor nestructurate. NOTA: Opinionologia nu este acelasi lucru cu studiul P.O., care reprezinta o evaluare statistica a datelor sociale.

2.Mase nestructurate: O masa nestructurata este formata dintr-un numar mare de indivizi ale caror valori au fost afectate in asemenea masura incat se afla pe punctul de a se dezintegra, rezultatul fiind ca valorile devin neclare. Cu alte cuvinte, reactiile care conduc individul nu se identifica cu cele ale maselor, si prin urmare, masele nu pot fi privite ca un tot integrat.

3.Mase structurate: O masa structurata este aceea in care o serie de manifestari afective comportamentale se bazeaza in mod constant pe o serie de legi care conduc indivizii, care formeaza aceasta masa.

4.Structura mentala a unui individ: Structura mentala a unui individ este formata din o serie de manifestari comportamentale care raman constante; prin urmare, structura mentala a unui individ este un fenomen repetitiv.

5.Structuralizare: Aceasta reprezinta procesul de convingere al unui individ care compune o masa, sa accepte un anumit sistem de valori.

6.A-structurare: Acest termen are aceeasi definitie ca si cel de la punctul 2 de mai sus (mase nestructurate).

7.Structurare: Definit la punctul 3 de mai sus (mase structurate). Acest termen poate fi definit ca forma structurala a unei mase.

8.De-structurare: Aceasta reprezinta procesul de privare a unei mase de indivizi de valorile sale (ex. structura ei).

9.Engramare: Un efect permanent produs in psihic pe baza unui stimulent. Este folosit si ca baza a memoriei.

10.Cronaxie: Timpul minim necesar pentru a stimula.

11.Cibernetica: Stiinta care se ocupa cu studiul comparativ al unor sisteme complexe de calcul si al sistemului nervos uman, pentru a se incerca explicarea naturii creierului.

b) Opinionologia

(sters din documentul original). In acest context au fost studiate urmatoarele aspecte ale opinionologiei care contribuie la tehnicile de manipulare politica a maselor.

1.Factorii de-structurarii maselor si a-structurarea; acestea sunt circumstante in care grupurile de indivizi (masele), devin mase neorientate (nu dezorientate). Studiile au aratat ca aceste mase pot fi manipulate in proportie de 100%, ca urmare a de-structurarii.

2.Factorii care conduc rezonanta maselor a-structurate (de ex. P.O.); pragul stimularii opiniei publice, perioada ei de latenta si, ca o legatura intre cele doua, cronaxia ei (perioada latenta a pragului dublei stimulari). Vezi Fig. 1.

3.Tipurile de rezonanta ale maselor a-structurate care se nasc din simpatia si/sau empatia latenta nedemonstrata, pana la turbulente extreme si in ultimul stadiu, care duc la demonstratii de violenta.

4.Memoria de lunga si scurta durata a opiniei publice in legatura cu anumite evenimente si engramarea ei.”

Confruntarea romano – sovietica

In momentul in care sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, confruntarea romano-sovietica a devenit brusc una foarte dura. In loc sa evalueze aceasta confruntare conform metodei subliniate in paragraful 2b, de mai sus, sursa ne-a oferit urmatoarea analiza a situatiei politice de dinainte si de dupa 21 august 1968.

Uniunea Sovietica a fost nevoita sa intervina masiv in C.S.S.R. in august 1968 pentru a preveni posibilul exemplu pe care l-ar putea constitui C.S.S.R., in ceea ce priveste efectele dezastruoase asupra tehnicilor de manipulare prin teroare, utilizate de sovietici in tarile din blocul estic. Pana la inceputul anilor 1968, manipularea sovietica prin teroare a fost practic de neegalat si sub influenta acestor manipulari, populatiile din blocul estic au fost mentinute intr-o stare de a-structurare, drep urmare, putand fi manipulate prin metodele sovietice de teroare in proportie de 100%. Totusi, odata cu cresterea numarului actiunilor cehilor care au culminat cu manifestul de 2000 de cuvinte publicat in primavara din 1968, cehii au demarat un proces de structuralizare a maselor fapt care i-a privat practic pe sovietici de metodele lor, deoarece masele structuralizate sunt imposibil de manipulat prin teroare. Astfel, principalul motiv al interventiei sovieticilor in C.S.S.R. nu a fost doar stoparea aspiratiilor cehilor la autonomie, ci si stoparea acestui proces de structuralizare a maselor. Pe langa o serie de puncte din manifestul de 2.000 de cuvinte din 1968 prin care se urmarea in mod evident structuralizarea maselor, au existat si o serie de tendinte de eliberare ale cehilor, care din perspectiva sovietica, nu reprezentau o amenintare la adresa blocului de dominatie sovietica la acea data. Inainte de negocierile de la Cierna nad Tissou, de exemplu, sovieticii nu cereau excluderea sau inlocuirea liderilor cehi care au sustinut eliberarea. La acea data, cererile rusilor erau axate exclusiv pe masurile de prevenire ale structuralizarii cehilor, cum ar fi, de exemplu, cererile legate de restaurarea urgenta a cenzurii. In acelasi timp, sovieticii au calculat ca eliberarea cehilor, in sine, nu era foarte diferita de eliberarea formala din sistemul german de est, si ca urmare, ei erau dispusi sa permita eliberarea cehilor pana la un anumit punct, care exclude insa structuralizarea maselor. Cu toate acestea, odata cu aparitia manifestului de 2000 de cuvinte care urmarea si structuralizarea (dupa manifest structuralizarea chiar a aparut), liderii sovietici au fost obligati sa ia masuri urgente pentru a sugruma aceasta actiune. Acestia au concluzionat in mod corect ca la acea data (inceputul structuralizarii cehilor), doar o actiune masiva de scurta durata ar fi eficace, iar ocuparea imediata a C.S.S.R. a dovedit ca actiunea lor nu a fost urmare a unei decizii luate de un singur om, ci urmare a unui plan concentrat, bine pus la punct, care dezvaluie cunostintele sovietice legate de opininologie si tehnicile de manipulare psihologica a maselor. Pentru a evita o criza politica mondiala, sovieticii au fost nevoiti sa calculeze (si chiar au calculat) durata interventiei ca fiind de doua saptamani, adica sa nu depasesca limita cronaxiei P.O., interval in care acestia puteau sa-si etaleze toate instrumentele de teroare (trupe, tancuri, aviatie). Sursa a declarat ca perioada scurta de utilizare a acestor instrumente a scurtat si perioada de timp necesara manipularii lor. Totodata, reactia cehilor a fost corect calculata in avans de catre sovietici, acestia bazandu-se pe aspectele legate de micro si macro-grup, parte a psihologiei structurale. Reactia mondiala (opina publica) a fost de asemena corect apreciata, deoarece cronoaxia nu a depasit limita de timp sau de intensitate. (NOTA: Perioada de doua saptamani necesita o actiune mult mai ampla, avand o asemenea intensitate, fapt dovedit de o serie de manifestari non-violente. Sursa ne-a declarat ca perioada de cronoaxie in astfel de cazuri se poate extinde si de-a lungul mai multor ani.) Reactia opiniei publice s-a rezumat la o serie de proteste si marsuri de solidaritate care au fost sortite esecului, deoarece acestea nu au fost inregistrate in memoria de lunga durata. Sursa a amintit aici conflictul american din Vietnam, comparand esecul opiniei publice din S.U.A. in a manipula masele cu succesul sovieticilor de a manipula in cazul C.S.S.R., acestia reusind sa lase impresia ca interventia lor nu a fost una izolata, ci a fost o actiune colectiva a tuturor statelor care sunt satelite sovietice.

Potentialul sovietic pentru invadarea Romaniei

Sursa considera ca de-a lungul anilor (cel putin incepand cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial) Romania a produs politicieni care prin perspicacitate si talentul lor au aplicat acelasi mod de gandire precum cel prezentat mai sus. Si-a sustinut punctul de vedere aratand ca desi Romania a pierdut ambele Razboaie Mondiale, ulterior a castigat prin negocierea tratatelor de pace, aratand ca dintre toate statele satelit ale sovieticilor, Romania a fost singura care a reusit sa scape de ocupatia sovietica de la Al Doile Razboi Mondial pana in prezent. Sursa a declarat ca acest model a persistat pana in prezent, fapt dovedit de manevrele politice din ultimii doi ani, inclusiv evenimente de dinainte si de dupa august 1968. Liderii politici ai Romaniei, in frunte cu primul-ministru Ceausescu, au reusit pana la ora actuala sa practice cu perspicacitate un joc diplomatic care sa contracareze incercarile sovieticilor de interventie si reocupare. Dupa ce sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, opinia publica din Romania a fost de acord in unanimitate ca acestia urmau sa invadeze si sa reocupe Romania. Romanii se bazau in acest rationament pe tensiunile politice si ideologice dintre U.R.S.S. si C.S.S.R. De-a lungul anilor, liderii politici romani nu au facut un secret din faptul ca Romania doreste sa urmeze o linie politica independenta si ca atare, doreste autonomia fata de blocul estic dominat de sovietici. C.S.S.R. nu avea totusi asemenea intentii. Sursa considera ca cehii, chiar si liderii liberali care au ajuns la putere la inceputul anului 1968, doreau doar liberalizarea si dezvoltarea sistemului politic existent in C.S.S.R..Ca urmare, avand in vedere dorintele politice legate de independenta ale Romaniei, aceasta reprezenta probabil o mai mare amenintare la adresa prestigiului si solidaritatii statelor satelit ale sovieticilor decat ar fi reprezentat la un moment dat Cehoslovacia. Dupa parerea sursei, sovieticii s-au abtinut sa ocupe Romania in 1968 si se abtin in continuare din urmatoarele motive:

Temerea sovieticilor

1. Teama depasirii nivelului cronaxiei opiniei publice mondiale. Sovieticii erau constienti de faptul ca se apropiasera de limita cronaxiei opiniei publice mondiale dupa interventia din C.S.S.R.. Acestia erau deja acuzati de opinia publica mondiala de agresiune in C.S.S.R. si ca urmare erau constienti de faptul ca daca acest climat ar fi continuat, opinia publica mondiala ar continua sa critice o eventuala interventie a sovieticilor in Romania. Aceasta actiune i-ar eticheta pe sovietici in memoria de lunga durata a opiniei publice ca fiind cel mai periculos agresor, castigandu-si astfel titlul de putere imperialista. O asemenea reactie a opiniei publice mondiale ar distruge complet reputatia de prieten si protector al natiunilor mici, imagine pe care sovieticii au icercat sa si-o construiasca, cu mari eforturi. Mai mult, ar compromite (sau chiar ar distruge) influenta politica sovietica din Orientul Indepartat; in Orientul Mijlociu (ca protector al statelor arabe); in Africa (ca Fratele mai Mare care da o mana de ajutor Republicii Africane care este in formare).

2. Pasii facuti de Romania pentru a contracara invazia sovietica. Acesti pasi au fost evaluati corect de sovietici, ca masuri eficiente de stopare. Desigur, din punct de vedere militar Romania era lipsita de orice mijloace de aparare si era constienta de acest lucru. Discrepanta evidenta dintre potentialul militar sovietic enorm si fortele mici de aparare ale Romaniei au dus la concluzia ca o confruntare militara sovieto-romana era inevitabila. Totusi, Romania – constienta de dilema sovieticilor (de a invada sau nu Romania) – si de modelul psihologic care determina cronaxia opiniei publice, a folosit instrumentul psihologic al opiniei publice mondiale ca un mecanism de autoaparare, bazandu-se pe faptul ca sovieticii vor trebui sa infrunte reactia ostila a opiniei publice mondiale in cazul unei invazii. Pentru a obtine acest lucru, iminenta agresiunii sovietice a fost dusa la un nivel atat de ridicat ca durata si intensitate incat sa depaseasca cronaxia opiniei publice, acesta fiind motivul pentru care pe 22 august 1968, Romania si-a organizat si inarmat garzile patriotice, punand si armata in alerta. Intreaga populatie a Romaniei a fost trezita si mobilizata. Sursa a subliniat faptul ca s-a presupus (in mod gresit) faptul ca ambele actiuni au fost menite sa imbunatatesca potentialul de lupta al efectivelor romanesti, dar nu a fost asa. Singurul si adevaratul motiv pentru care Romania a facuti acesti pasi a fost incercarea de a metine o presiune cat mai mare ca timp si durata asupra U.R.S.S.-ului. Atat Romania cat si U.R.S.S.-ul erau constiente de faptul ca fortele armate si garzile patriotice romanesti nu puteau face fata armatei sovietice. Mai mult, garzile patriotice romanesti erau prost organizate si dotate (cu arme din Primul Razboi Mondial), dar nu au fost facute eforturi pentru a indrepta aceste lucru, pentru ca nu acesta era important. Cel mai important punct a fost incercarea de a-i forta pe sovietici sa renunte la invazie si ocupare, ducand opinia publica mondiala la un nivel care depaseste cronaxia opiniei publice. Dovada ca aceste metode psihologice calculate, luate cu mult curaj de Guvernul roman, au dus la domolirea unei puteri mondiale, este prezenta in analiza psihologica subliniata mai devreme in raport. Daca U.R.S.S. ar fi invadat Romania ar fi avut de-a face cu o rezistenta sporadica (nu neaparat o “rezistenta armata”, dar una galagioasa, dramatica, ce ar fi mentinut masele romanesti intr-o stare de fierbere) de peste patru luni, inainte ca tara sa poata fi complet dezarmata. Acest lucru ar fi declansat o intensificare a tensiunilor, intensificare ce are o perioada de cronaxie de 1-2 luni. Ca urmare, diplomatia mondiala (vorbim aici si de natiuni care nu sunt implicate in mod direct) ar fi suferit o serie de schimbari. Sursa a amintit aici situatia din Orientul Mijlociu si Orientul Indepartat. In aceasta perioada, in ochii lumii, U.R.S.S. si-a inversat rolul de protector al natiunilor ararbe cu unul de putere imperialista, interventionista. Pentru a profita de aceste situatii ale opiniei publice, Romania a facut un pas aparent neimportant, dar de fapt foarte important, anuntand recunoasterea diplomatica a Israelului in Orientul Mijlociu. Romania a putut juca acest joc de sah stiind ca sovieticii sunt constienti de forta opiniei publice; nu era vorba doar de opozitia dintre opinia publica romana si cea sovietica, ci si de opinia publica manipulata de U.R.S.S. pe de-o parte si de Romania pe de alta parte.

Opinionologia interna romana

Opinionologia devine un factor doar daca masele nestructurate nu reusesc sa perceapa adevaratele intentii subliniate de liderii lor si accepta politicile de manipulare ca fiind o calitate in diplomatie. O masa nestructurata, in care fiecare individ care o compune are de-a face cu o usoara instabilitate provenita din lipsa unei structuri interne, poate fi transformata usor intr-o peudo-structura nationalista, ce poate fi folosita ca element de sustinere pentru instabilitatea existenta deja. Ca urmare, organizarea unui grup nationalist in Romania nu a fost greu de realizat, in perspectiva existentei unui inamic evident (ex.: U.R.S.S.). In timpul ocupatiei sovietice, populatia romana a fost manipulata prin teroare timp de cativa ani (ex.: a-structurata) de catre acestia. Ca urmare, folosind psihologia micro-grupului pentru a le trezi opozitia ascunsa fata de U.R.S.S., a fost usoara transformarea acestor mase din unele a-structurate in grupuri nationaliste cu o structura primitiva. Romanii au ajuns la ora actuala sa-si dezvolte simtul integritatii nationale pe baza acestei structurari nationaliste ascunse si ca urmare, orice interventie din Vest sau Est ar fi foarte nepotrivita si s-ar lovi de o puternica opozitie. Sursa considera ca la ora actuala, chiar si o interventie a Vestului, avand ca obiectiv eliberarea (obiectiv care ar fi fost privit ca fiind pozitiv in urma cu cativa ani) ar fi considerata, din punct de vedere opinionologic, o agresiune. In discursurile sale publice incepand cu 23 august 1968, din Bucuresti si din celelalte resedinte de judet, Ceausescu a facut un apel – si a avut succes – la populatia Romaniei in vederea unei structuralizari nationaliste. Sursa a declarat ca, conform legilor psihologiei de grup, pozitia ocupata acum de Ceausescu este cea a unui monarh. La randul sau, Ceausescu a incurajat aceasta tendinta deoarece (avand in vedere trecutul cultural si istoric) considera ca poporul roman tanjeste in subconstient dupa imaginea unui lider ce aduce cu un rege. Mai mult, potrivit manualelor de istorie utilizate in scoli, Ceausescu apare la sfarsitul unei liste care prezinta fostii monarhi ai Romaniei, iar nimeni nu are nici o obiectie serioasa in acest sens. Alti pasi importanti din punct de vedere opinionologic facuti in acest sens sunt:

a) Denigrarea imaginii fostului lider roman Gheorghiu-Dej, prin reabilitarea unui comunist din vechea garda care a fost omorat din ordinul lui Gheorghiu-Dej cu sprijinul lui Draghici (Ministrul de Interne la acea data), care a fost inlaturat ulterior.

b) Inlaturarea liderilor pro-sovietici din ultimii ani (odata cu inceputul nationalizarii). Aceasta s-a facut tacit, fara publicitate, pentru a se evita alarmarea functionarilor din Partidul Comunist, care la randul lor au fost structuralizati in directia nationalista. Aici motivatia a fost sa-i oblige pe sovietici, in cazul unei invazii, sa-i inlocuiasca pe acesti functionari cu o noua garda pro-sovietica (fapt ce se intampla in C.S.S.R.), care sa fie pregatita laborios in prealabil.

O posibila “Coloana a cincea” sustinuta de sovietici

Incepand cu mijlocul anilor 1969, Romania a fost victima unor crize economice grave. A existat o rationalizare brusca a unor alimente de baza cum ar fi cartofii, uleiul, etc., in pofida recoltelor record din 1969, chiar si portocalele, cafeaua si zaharul au fost rationalizate incepand cu toamna lui 1969. Mai mult, au aparut si o serie de caderi inexplicabile in ceea ce priveste reorganizarea tehnologiei stiintifice. In momentul in care sursa a parasit Romania in 1969, crizele nu erau depasite, existand zvonuri in randul serviciilor secrete ca acestea au fost sustinute de “a cincea coloana sovietica”. Se considera ca aceasta “a cincea coloana” este formata din oficiali de rang inalt ai Guvernului si oficiali ai Partidului care lucreaza in secret pentru a distruge economia nationala si a submina prestigiul lui Ceausescu, pentru a de-structura masele (ex.: privarea lor de credinta in imaginea nationalista pe care Ceausescu a creat-o). Sursa considera ca o asemenea “a cincea coloana” ar putea exista la fel de bine in cadrul unor factiuni anti-Ceausescu, pro-sovietice, formate din oficiali care ocupa functii importante in ministerele din Romania”. http://roncea.ro

Surse:

[1] deveghepatriei.wordpress.com

[2] http://roncea.ro

Articolul Patru milioane de romani exterminati/deportati de catre khazarii bolsevici! apare prima dată în Glasul.info.

A fost o vreme pe cand Romania se lupta cu o infectie masiva, pe alocuri purulenta, provocata de factori atat autohtoni cat si alogeni. Si din pacate pentru noi, Romania a pierdut acea lupta cu infectia. Adusi in Romania calare pe tevile tancurilor rusesti, introdusi pe usa din dos a istoriei, cominternistii “romani” au reprezentat cea mai grava boala de care a suferit vreodata tara noastra.

Cominternistii sunt vinovati de macelarirea elitei romanesti din viata politica, culturala, spirituala si economica a Romaniei. Ei au inceput colectivizarea cu pistolul in mana, ei au inceput confiscarile de terenuri, imobile si alte proprietati, ei au inceput holocaustul a peste un milion de romani care le-au cazut victime in inchisori si in lagarele de munca.

O poveste ilustrata despre cum a fost si inca mai este comunismul bolsevic din Romania

[one_half]
Experimentul Pitesti[/one_half]Cominternul era o organizatie bolsevica ce avea ca scop  sa obtina prin orice mijloace , inclusiv  lupta armata , formarea unei republici sovietice internationale. Este lesne de inteles ca acesti cominternisti “romani” erau impotriva “imperialismului” reprezentat de Romania Mare si au actionat in folosul Rusiei pentru dezmembrarea Romaniei si pierderea Basarabiei.

In timp ce intelectualii si ceilalti romani care s-au opus intr-un fel sau altul regimului comunist, zaceau prin inchisorile comuniste sau ingrasau pamantul prin cine stie ce gropi comune sapate la repezeala de calaii lor din inchisori sau din lagarele de munca, cominternistii si familiile lor se desfatau in lux, uneori chiar in casele confiscate de la nenorocitii pe care tocmai ei i-au trimis la moarte.

Unii dintre cei care au beneficiat de pe urma confiscarilor abuzive in timpul regimului comunist si au avut o copilarie privilegiata sunt si nepotii Ghizelei Vass, Andreea Vass si Bogdan Olteanu.Ghizela Vass a fost o cominternista din primul esalon, buna prietena cu cealalta criminala odioasa a neamului romanesc, Ana Pauker.

Si ca o gluma sinistra, in zilele noastre, mostenitorii celor care au fost calaii neamului romanesc si au umplut pamantul acestei tari de sange nevinovat si le-au confiscat averile, sunt acum la putere pozand in oameni de dreapta (comunisti de dreapta?) si imbogatindu-se din …. retrocedari dubioase si frauduloase. Andreea Vass s-a imbogatit din retrocedari frauduloase “obtinute” de catre sotul ei, iar despre verisorul sau, Bogdan Olteanu, se zvoneste ca a tesut o intreaga filiera de retrocedari pe pile pe langa ANRP.

Un alt “anticomunist” de dreapta, este de acum celebrul Unguent, Mihai Razvan Ungureanu.In primul rand vreau sa-mi exprim o opinie personala despre Mihai Razvan Ungureanu : este un tradator de tara , un anti-roman , un arivist in orice regim politic, o sluga a lui Soros si a intereselor ocultei mondiale.

Cariera si studiile lui Mihai Razvan Ungureanu sunt strans legate de organizatiile si fundatiile lui Soros si de cele iudaice ale lui Mark Rich ( un alt personaj sinistru de care este legata mafia rusa si nu numai , suspectat de catre FBI de spalare de bani pentru oligarhia rusa , crima organizata si de colaborare cu Mossad , serviciul secret al Israelului).

Vladimir Tismaneanu este un alt “bard” al antiromanismului si un pupincurist de casa al lui Traian Basescu. Parintii lui Vladimir Tismaneanu au fost agenti cominternisti, prezenti pe statul de plata al Anei Pauker, pentru actiuni intreprinse impotriva Romaniei si a romanilor!

Vladimir Tismaneanu este de altfel, alaturi de Silviu Brucan(Samuel Bruckner) unul dintre acei propagandisti ai comunismului care au stat in jurul tuturor presedintilor postdecembristi.

Un alt individ care face propaganda antiromaneasca si a carui maculatura ponegreste si jigneste in toate felurile poporul roman este odiosul H.R. Patapievici, un pupincurist cu papion al lui Traian Basescu si din multe zvonuri, o sluga credincioasa a lui George Soros.

Unul dintre cei slabi directori ai televiziunii romane nationale este Stelian Tanase, un alt individ ce are in proprietate o coloana vertebrala de molusca si un caracter de vulpe bolsevica.

Langa Basescu stau numai oameni unul si unul; Teodor Baconschi, “ambasadorul” care i-a adus pe usa din dos victoria lui Traian Basescu din 2009, este si el o mladita din acelasi copac plin de cominternisti, bolsevici sau pupincuristi ai sovietelor si ai comunismului.

Articolul O poveste ilustrata despre cum a fost si inca mai este comunismul bolsevic din Romania apare prima dată în Glasul.info.