Să purtăm în cinstea acestor înaintasi și ctitori, cu mândrie costumul național românesc

Astăzi la Ozun (11% etnici români și 83% etnici maghiari), jud. Covasna, sub Cruce și Steag.

Părintele Mihai, parohul Bisericii Ortodoxe cu hramul Nașterea Maicii Domnului: ”Multe din cărămizile Sfintei Biserici au fost ridicate în ziduri pe timp de noapte, cu multă trudă și jertfă. Să purtăm în cinstea acestor înaintasi și ctitori, cu mândrie costumul național românesc. Le mulțumim tuturor celor care îi ajută pe copiii noștri să aibă aceste straie”. 

După Sfânta Liturghie am avut deosebita onoare la invitația destoinicului părinte, să adresez câteva cuvinte enoriașilor strânși în biserică, transmițându-le dragostea și susținerea noastră, a celor care sunt alături de românii din Covasna și Harghita.

Să purtăm în cinstea acestor înaintasi și ctitori, cu mândrie costumul național românesc

După miruire am discutat având-o alături pe doamna Reli Păvăluca prietena noastră din Voinești Covasna care se ocupă de confecționarea straielor pentru copii, atât cu părintele Mihai cât și cu un grup de enoriași care si-a exprimat dorința să aibă costume naționale precum copiii.

Mare ne-a fost bucuria la aflarea acestei dorințe. Pe listă se află până acum 21 de copii și trei adulți, aceștia din urmă suportând jumătate din prețul unui costum, cealaltă jumătate fiind achitată de noi. Dacă ne ajută Dumnezeu să facem rost de suficienți bani, sunt sigur că vom înlesni achiziționarea hainelor naționale pentru mai mulți români din Ozun.

Ceea ce contează însă enorm, este această dorință a românilor de acolo de a îmbrăca ”platoșa” strămoșească. E mare lucru, cei care cunosc cu adevărat situația reală din Covasna și Harghita, știu despre ce vorbesc. Îmbrățisez pe fiecare român din Covasna și Harghita care dorește să aibă un costum popular și oricine va cere va avea, oricât de greu va fi.

Fondurile pentru confecționarea costumelor populare pentru românii din Ozun se strâng în cont BRD: RO 62BRDE080SV52855930800, Asociatia Calea Neamului (pentru euro se adaugă la cont, SWIFT BRDEROBU si adresa bancii: Poienelor, nr.2, bl.211, Brașov) sau prin Pay Pal (mihaitirnoveanu16@gmail.com).

Autor/Foto: Mihai Tîrnoveanu 

Articolul Să purtăm în cinstea acestor înaintasi și ctitori, cu mândrie costumul național românesc apare prima dată în Glasul.info.

Din acest mileniu de boicot al istoriei românii ies, printre altele, înarmaţi pentru o viaţă socială cu o legislaţie proprie, vestitul, în tot evul mediu, jus valachicum, de care noi, cei de azi, nu ne-am priceput să ne minunăm îndestul. Şi cum să nu te minunezi când, conform acestui jus valachicum, variantă sau replică “dacizată” a dreptului roman, ni se propune, ca principiu, bunăoară, să distingem de hoţul nărăvit pe cel ce fură de nevoie şi să-l iertăm! Cel despre care se dovedeşte că a furat constrâns de condiţiile existenţei sale, pentru a se salva pe sine şi pe ai săi, copiii de acasă, să fie iertat!… Aşa glăsuieşte jus valachicum!

Ce mare victorie a spiritului se află în acest principiu!… Care victorie, a cărui împărat ori general, asupra cărei armate, asupra căror duşmani, se poate compara cu victoria repurtată astfel de români asupra duşmanului ce-l purtăm fiecare în noi, victorie consfinţită prin lege şi datină spre a se repeta cu fiecare generaţie acest principiu de drept românesc! Cine fură de nevoie, pentru a supraviețui, să fie iertat!…

Despre ia românească, din perspectiva cea mai înaltă

În lumea toată dreptul roman este un model de logică juridică, de întruchipare a ideii de justiţie. „Adevărata cultură, spunea Tudor Vianu, constă în transformarea ideilor în sentimente”. Nu oare tocmai asta face, faţă de dreptul roman, jus valachicum al nostru? Nu vine oare acesta din urmă în completarea primului, spre a-l mlădia, organic, după marea schimbare ce se produsese în conştiinţa lumii îndată după elaborarea principiilor de drept roman, când apare şi se răspândeşte învăţătura creştinească, morala acesteia, duhul iubirii şi-al iertării între oameni, pe care românii l-au trăit mai autentic, se pare, decât oriunde în altă parte a Europei?

Mă încumet chiar să pun în balanţa unei judecăţi drepte, liberă de prejudecăţile îndătinate, două simboluri, dintre cele mai sensibile, mai accesibile: piramida, ca simbol şi împlinire a voinţei de a face istorie, de a rămâne în istorie, şi iia românească, mai puţin, chiar deloc simbol, în menirea ei firească de a înveşmânta şi de a da un plus de mândreţe trupului omenesc, dar capabilă să sugereze esenţa gestului românesc de a refuza istoria, vreme de un mileniu. Întru cât sunt comparabile iia şi piramida? Întru destul de multe, căci şi piramida acoperă un trup!… De asemenea, cu trudă se face şi una, şi cealaltă! Cu geniu! Dar al cui, în cazul piramidei? În nici un caz al celor ce, transformaţi din fiinţe umane în animale de povară, şi-au trăit viaţa de sclav împingând la bolovanii imenşi de piatră! Poţi oare despre aceşti sute de mii de oameni, a căror umanitate a fost dispreţuită şi anulată, al căror trup a fost înjosit pentru gloria unui stârv, poţi oare spune despre aceşti nefericiţi care au ridicat piramidele că au făcut istorie prin truda lor degradantă şi perfect inutilă?

Avem, aşadar, de o parte aceste monumente colosale ale dispreţului strivitor faţă de fiinţa umană şi, pe de altă parte, în celălalt taler al balanţei, uşoară ca un fulg, pânza de un cot pe care s-au adunat cu migala unor mâini îndrăgostite  atâtea frumuseţi spre a-l împodobi cu ele pe omul cel mai de rând, pe tot românul! E atâta drag de viaţă şi de oameni în gestul înveşmîntării lor cu cămeşa albă ori iia înflorate ca nişte colţuri de rai, e atâta respect pentru fiinţa umană în iia şi-n toată civilizaţia românească tradiţională, adică în acea civilizaţie cu care ne-am ales în urma unui mileniu de retragere din istorie, din istoria cea bezmetică, încât nu te poţi mira îndestul de caracterul înşelător al aparenţelor după care, la prima vedere, ai fi zis că e atât de lamentabilă şi întristătoare abţinerea românească de a face istorie, vreme de un mileniu!…

Civilizaţia? Ce e civilizaţia dacă nu respectul faţă de fiinţa umană?! Cultul fiinţei umane!… Acceptând această definiţie, a cărei slăbiciune ne e greu s-o vedem, încă şi mai greu le va fi celor care, între oameni serioşi şi de bună credinţă discutând, vor pune în discuţie, vor pune la îndoială funcţia civilizatoare a românilor în spaţiul, nord sau sud-dunărean, în care s-au desfăşurat!

Românii au creat o civilizaţie proprie, extrem de originală, care a avut o mare putere de seducţie asupra altor neamuri, învecinate. O civilizaţie populară, anonimă, adică a tuturor, şi prin aceasta extrem de vie, de pătrunzătoare în sufletele oamenilor, modelându-le cu grijă, înfrumuseţându-le, înnobilându-le. Căci acesta e şi atributul esenţial al civilizaţiei româneşti: grija pentru sufletul omenesc, partea cea mai de preţ a lumii întregi! Respectul omului, ca valoare fără egal! Al omului om! Al omeniei!

Când, la sfârşitul primului război mondial, s-a discutat la Paris şi Versailles pacea europeană, clădită pe ideea de justiţie internaţională, instituită prin respectul principiului naţionalităţilor, când s-au găsit, tot atunci, contestatarii drepturilor româneşti care să se îndoiască asupra capacităţii româneşti de a crea, de a (se) civiliza, delegaţia română a pus la dispoziţia celor gata să ia în discuţie asemenea braşoave colecţia de proverbe româneşti adunate de G. Zane. Atât şi nimic mai mult! Să precizăm, pentru cei ce n-o cunosc, cum arată această colecţie: publicată între anii 1895 şi 1903 (1912), ea cuprinde zece volume, format mare, cu un total de 7.922 de pagini. Şi să ne întrebăm: în tezaurul folcloric al cărui popor european se mai poate afla ceva comparabil colecţiei Zane, colecţie pe care cercetările folclorice o dovedesc a fi… incompletă? Cu toate cele zece volume ale ei!

Au nu s-ar cuveni să vedem în mileniul de tăcere românească un motiv extrem de serios pentru a reconsidera înţelesul şi cuprinderea noţiunii de istorie? Au numele de istorie nu-l merită mai curând efortul românesc de a edifica sufleteşte omul, de a-l împodobi lăuntric şi de a-l creşte, de a-l spori, căci numai aşa omul putând aspira la o împlinire: de sine şi a sinelui?

(Fragment din capitolul  Cum au „boicotat” românii istoria, din cartea Transilvania – Invincibile argumentum )

Sursa: ioncoja.ro

Articolul Despre ia românească, din perspectiva cea mai înaltă apare prima dată în Glasul.info.

Un articol de Iulia Brânză Mihăileanu

V-ați întrebat vreodată ce fel de etimologii or fi având, conform DEX-ului, piesele componente ale costumului nostru național?

M-am gândit să desenez o pereche de români îmbrăcați în straie tradiționale, pe care să atârn, ca pe un pom de Crăciun, etimologiile instrumentului nostru ,,științific”.

URIAȘA MINCIUNĂ DIN DEX: Toate piesele componente ale costumului național românesc au nume… luate de la străini! Nimic de la geto-daci!!!!!!

Ştiţi la ce mă gândesc, când mă uit la acest desen? Dacă ar fi avut măcar un pic de imaginaţie, autorii DEX-ului s-ar fi jenat ei înşişi de absurditatea ce o impuneau.

Numele pieselor din costumul național românesc sunt toate ,,împrumutate”.

Etimologiile DEX-ului par „normale”, când sunt rupte de întreg. Dar când analizăm întregul, ele devin mai mult decât absurde: sunt antiştiinţifice. Poţi să împrumuţi de la vecini numele unui fel de mâncare (ciulama, gulaş, pizza) sau al unei băuturi (vodka, wisky, coca-cola), al unei arme (iatagan, katiuşa,kalaşnikov), al unui aparat inventat de curând (sputnic, lunohod, computer,mouse). Dar nu majoritatea pieselor de port naţional, care, la toate popoarele, vin din timpuri imemorabile.

Uitați-vă atent la ţăranca specialiştilor în răsfoit dicţionare.

Bunda[1] din piele de oaie şi catrinţa[2] de lână le-au inventat strămoaşele noastre din neolitic, când au domesticit oile. Pe spatele bundelor românii brodează și azi simboluri geto-dacice vechi cât lumea, cum ar fi Pomul Vieții și pasărea-suflet. Catrința o ţeseau la stativele alcătuite dintr-un băţ sprijinit pe două crăci înfipte în pământ, iar urzeala era întinsă de pietre legate de fire. Dar, conform DEX-ului, ele n-au fost în stare să inventeze și nume pentru hainele lor. Mii de ani le-au arătat cu degetul. Au venit legionarii, apoi slavii, dar nu știu de ce nu le-au luat de la aceștia. I-au așteptat pe maghiari, ca sa se producă alt miracol lingvistic în stil DEX: deși vedeau pentru prima dată ocatrinţă, maghiarii le-au dat româncelor numele fustei lor tradiţionale. Deși e mai logic să admiți că femeile maghiare, dupa ce au învățat să țeasă, au luat de la dace catrința și, pocind niţel cuvântul dac, au ajuns la katrinca. Este absurd să afirmi că pentru piese vestimentare străvechi românii au împrumutat nume de la ultimii migratori veniți lângă noi.

Ia[3], bluza femeiască, dacă ar putea vorbi, ar spune că nu-i luată de la romani. O purtau femeile de la Cucuteni când desenau pe oalele lor aceleaşi semne ca cele de pe mâneca sa. În fața iei, toată suflarea europeană trebuie să se închine adânc. Pe mânecile sale a păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume. Femeile traco-dace scriau pe altiţă[4] formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta. Din păcate acestea n-au putut îndepărta duhurile respective și din etimologiile DEX-ului. Conform lui, când au venit legionarii, strămoaşele noastre n-au avut altă treabă decât să umble pe sub gardurile castrelor cerșind cuvinte, inclusiv pentru cămaşa lor. DEX-ul afirmă că legionarii le-au dat linea, care, printr-o minune lingvistică, s-a transformat în ie.

Când mă uit la picioarele ţărăncii îmbrăcate în etimologiile „specialiştilor” de la Academie, mă copleşeşte mila pentru biata femeie. Pentru ciorapi[5] a aşteptat turcii ca să le dea un nume. Iar pentru colţuni închipuiţi-vă că s-a dus tocmai în Grecia. La limba neogreacă. Dar când, cu ce mijloc de transport şi în ce regiune a Greciei au mers strămoaşele noastre după numele unor simple obiecte de îmbrăcat pe picioare, specialiştii în confecţionat etimologii tac mâlc.

Cu opincile şi nojiţele le-a fost mai uşor. Au tras o fugă la bulgari.

Pentru brâu[6] au făcut o drumeţie lingvistică în Albania. Conform răsfoitorilor de dicţionare, alte popoare importau mirodenii, mătase, cafea. Noi importam cuvinte.

Să nu uităm de traistă[7]. Geanta tradiţională de lână ţesută la stative. Strămoaşele noastre o purtau pe umăr din străvechime. Dar numele ei, aţi ghicit, l-au împrumutat. De la cine? Tot de la albanezi. Când, cum, în ce împrejurări? Ce întrebări dacomanice? Răsfoitorii de dicţionare trebuie crezuţi pe cuvânt. Altfel se supără şi te fac dacoman, dacopat, promotor de teorii nocive.

Acum uitați-vă la țăranul român. N-are în costumul tradițional niciun cuvânt de la geto-daci.

NOTA MEA (Daniel Roxin): Este incredibil! Până și OPINCA ROMÂNEASCĂ, aia pe care o puteți vedea pe Columna lui Traian, purtată de strămoșii noștri încă de acum 2.000 de ani, cică e împrumut din BULGARĂ, de la migratorii care au venit după veacuri de la războaiele dintre Decebal și Traian. Ce mizerie! Ce mistificatori!!!

Sumanul[8], paltonul dacic din lână bătută la piuă, gluga[9], opincile, nojițeleau nume bulgărești. Cojocul[10] l-a luat de la slavi. Dar dacă ar putea vorbi, această haină dacică ar spune că originea numelui său vine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană -koug’, care însemna ,,coajă”, ,,înveliș”. O piele uscată, ca o coajă, ce învelea trupurile dacilor când bătea crivățul de nord. Dovada: acest radical există în mai multe limbi indo-europene. Știu că lingviștilor oficiali le tremură barba, când un Mihai Vinereanu sau alți cercetători de bună credință fac paralele între limba română și limbile indo-europene. Dar altfel nu se poate face etimologie științifică. N-au demonstrat chiar autorii DEX-ului că, răsfoind dicționarele vecinilor, obții acest tablou monstruos: costum național românesc cu numele pieselor exclusiv de împrumut?!

Pălăria, fiindcă nu au găsit-o nicăieri, au dat-o cu ,,et. nec.”

Dar culmea cinismului e că autorii DEX-ului nu se sinchisesc să spună despre cioareci, pantalonii dacici strânși pe picior, că au ,,etimologie necunoscută”. Am observat că susținătorii romanizării au frică de lucrurile clare. Metoda comparativa, principiile ferme, găsirea unor echivalente în limbile indoeuropene vechi nu sunt în favoarea romanizării. De aceea în DEX nu veți găsi nici principii ferme, nici metodă, nici criterii științifice. Totul este arbitrar. De aici și masa compactă de etimologii bizare. Asta se vede foarte bine când ne uităm la feluritele etimologii prin care a fost purtat cuvântul ,,cioareci”. Cihac îl considera împrumutat din maghiarul szövelèk ,,țesătură”. Șăineanu îl lua din turcă, čarek ,,cisme orientale”. Capidan din aromână,cioară ,,șireturi pentru picioare”. Observați intenționata încâlceală. Dacă ar fi mers, ca domnul Mihai Vinereanu, pe linia unui radical proto-indo-european, cum fac și alți etimologi serioși de pe alte meridiane, ar fi dat de (s)keu- ,,a acoperi”. Acestui radical i s-a adăugat, în limba veche traco-dacă, sufixul –iko-s, obținându-se keuriko-s. În traco-dacă se zicea k’uriko-s. În străromânăciorecu. Iar în română cioarec(i). Prin geto-daci, cuvântul a ajuns la noi. Metoda urmată de Vinereanu se cheamă comparativ istorică. Și ea chiar îl duce pe cercetător la originea cuvintelor. Spre deosebire de răsfoitorii de dicționare, care vor să ne convingă că cuvintele nu evoluează în decursul a mii de ani, ci sar pârleazul, ca niște găini, de la un vecin la altul. Dar mai ales că au sărit pârleazul de la toți vecinii în limba noastră. Asta te face să pui la îndoială corectitudinea celor de la DEX.

Până și unealta principală de muncă a țăranului român are denumiri numai de la migratori: de la legionari securea[11], de la slavi toporul[12], de la maghiari barda[13], de la turci baltagul[14].

Nici pleata[15] nici chica[16] nu-i a lui. Și pe acestea le-a împrumutat de la slavi.

Da poate nici trupul[17] nu-i al lui? parcă-l aud întrebând pe un cititor inimos.

Firește că nu. Conform DEX-ului, l-a luat din vechea slavă.

Dar măcar sufletul[18] îi al lui?

Ce întrebare dacomanică! Firește, că nu. Conform DEX-ului l-a luat din latină. De la un suflitus cu asterisc, adică el nu există în limba latină, dar răsfoitorii de dicționare presupun că ar fi existat. De ce? Ca să provină din el românescul suflet, pe care ei nu l-au găsit nicăieri.

Dar măcar capul, creierul, mintea, a munci, a gândi sunt ale lui?

Nu, nici vorbă. Capul, mintea și creierul i le-au dat legionarii. Iar a munci și a gândi l-au învățat maghiarii.

Citind etimologiile DEX-ului, ai senzația că te afli în lumea acelor ,,trolls” de pe internet care neagă totul. Cu un cinism și o lipsă de logică demnă de un balamuc, românului i se neagă adevărata identitate. Are în vocabular cuvinte de la toți vecinii și străinii. Numai de la strămoșii săi reali, geto-dacii, nici unul. Îți vine greu să crezi în profesionismul celor ce au alcătuit un asemenea ,,instrument științific”.

Întrebarea este: ,,Cui folosește el?”

Nota mea: Bulversant acest articol al Iuliei Brânză Mihăileanu! Simplul bun simț este suficient pentru a ne da seama că DEX-ul este o catastrofă științifică, un instrument de menținere a falsului istoric. Cum e posibil ca un popor cu vechimea noastră, cu rădăcini clare în spațiul geto-dac (costumul popular românesc seamănă bine cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian), cu tradiții care se pierd în negura timpului, să nu poată păstra nici măcar o denumire geto-dacă din costumul pe care îl poartă de peste 2.000 de ani? Cine ar putea crede așa ceva? În concluzie, putem spune că dicționarul Explicativ al Limbii Române este o mizerie iar faptul că Academia Română îl girează este foarte grav. Ar fi interesant să se facă o cercetare pentru a vedea câți dintre autorii DEX-ului, în ultimul secol și jumătate, au fost români. Din informațiile mele, majoritatea au fost de altă etnie…

Oameni buni, acest articol trebuie să circule, trebuie răspândit pentru ca toți românii să înțeleagă minciuna în care trăiesc. Dați-i Share, trimiteți-l pe e-mail, publicați-l pe blogurile voastre. Măcar atât!!!

În zilele următoare vă așteaptă două noi articole scrise de aceeași autoare, articole care dinamitează cu inteligență și umor așa-numitul Dicționar Explicativ al Limbii Române…

Daniel Roxin

Sursa:

Articolul URIAȘA MINCIUNĂ DIN DEX: Toate piesele componente ale costumului național românesc au nume… luate de la străini! Nimic de la geto-daci!!!!!! apare prima dată în Glasul.info.